BRIC (брик) – vas comercial de mărime mijlocie cu două sau trei
catarge, folosit în trecut în scopuri militare şi comerciale. Vasele care
veneau pe Dunăre în porturile Ismail şi Reni din posesiunile Sublimei Porţi
Otomane şi din statele europene erau vase de cabotaj, iar cele ce urcau de la
Marea Neagră – bricuri, vase comerciale, corăbii cu 2 sau 3 catarge cu un
tonaj de până la 160 tone. Negustorii din Ismail şi Reni închiriau vase
comerciale contactând direct cu conducătorii de nave din porturile străine[1]. Însă,
și mulţi negustori locali dispuneau de vase comerciale proprii. În 1834, în
portul Reni dispuneau de vase comerciale doi negustori, iar în portul Ismail –
20 negustori[2]. Unii negustori cumpărau
sau îşi construiau vase proprii. În 1838 negustorul de ghilda a doua din Ismail
Ianachi (Iani) Dispotopolo construieşte din bani proprii vasul comercial
„Basarabia”, care este lansat pe Dunăre la 16 octombrie. Vasul avea un
tonaj de 85 tone şi a fost încărcat cu 1124 cetverturi de cereale, având ca
destinaţie Constantinopolul[3]. În
1839, negustorul de ghilda a doua din Ismail Gheorghi Sidera a construit două
vase cu două catarge[4].