ARBORE GENEALOGIC

ARBORE GENEALOGIC – reprezintă una dintre formele de enumerare a membrilor unui neam, după spiţe (după gradul de rudenie), de la strămoş la urmaşi, ori de la un urmaşi la strămoş, constituit în formă de arbore. Există şi alte forme, cum ar fi tabelele genealogice, schemele, inventarul etc.

Pentru stabilirea arborelui genealogic, la început se adună toată informaţia existentă despre familie: copiile adeverinţelor de naştere, de căsătorie, de divorţ, de deces, de adopţie, de stabilire a paternităţii etc., precum şi datele aproximative din memoriile membrilor de familie, sau orice alte documente care s-au păstrat în arhiva familiei. Pornind de la datele prezentate, se continuă procesul de adâncire în timp: se adună informaţii din diferite arhive, biblioteci, muzee atât din ţară, cât şi de peste hotare.

După ce informaţia a fost acumulată, ea este prelucrată şi sistematizată. Procedura finală este elaborarea spiţei genealogice şi a pictogramei, care poate avea diferite forme. Arborele genealogic este însoţit de portofoliul documentelor ce include copiile tuturor documentelor adunate (înregistrate potrivit cerinţelor: numele autorului lucrării, denumirea completă şi exactă a cărţii sau a articolului, anul şi locul ediţiei, numărul paginilor, iar pentru documentele de arhivă: fondul, inventarul, dosarul, fila etc.) ce atestă enumerarea membrilor neamului, după spiţe. Dosarul va include concomitent şi fotografiile sau alte materiale ilustrative ale membrilor familiei.

Unul dintre izvoarele de bază în studierea arborelui genealogic îl constituie recensămintele fiscale ale populaţiei din 1772-1773 şi 1774 din Moldova, recensămintele fiscale din 1835, 1850 şi 1858 din Basarabia, registrele parohiale, diferite date cu referinţă la registrele locuitorilor localităţilor etc.

În studierea arborelui genealogic al familiilor nobiliare din Basarabia după 1812 un rol important revine „dosarelor familiilor nobiliare” (a se vedea: Dosarele familiilor nobiliare), deoarece persoanele cu ranguri boiereşti sau care erau urmaşi ai persoanelor cu asemenea ranguri trebuiau să-şi confirme nobleţea prin acte vechi, semnate de persoane oficiale, pe care urmau să le prezinte, de regulă, în original sau copii. Aceste izvoare conţin informaţii interesante despre starea familială a nobililor ce au depus cereri pentru confirmarea nobleţei.

În calitate de exemplu în alcătuirea arborelui genealogic al familiilor nobiliare din Basarabia ne-a servit familia de nobili Tomuleţ, familie atestată documentar, potrivit fondului arhivistic sus-nominalizat, în persoana lui Ştefan Luca, cel puţin de la începutul sec. al XVIII-lea[1].

Spre exemplu, la data depunerii cererii, 1825, Sandul şi Iordache Tomuleţ, care pe parcursul sec. al XIX-lea au insistat, atât ei, cât şi urmaşii lor, pentru confirmarea titlurilor nobiliare, erau în floarea vârstei: Sandul îşi făcea serviciul la judecătoria judeţeană din Hotin, avea 35 de ani, era căsătorit cu Zamfira Purcel şi avea doi copii – Elena (4 ani) şi Ecaterina (2 ani); Iordache locuia în moşia Lăpuşna, judeţul Orhei, avea 35 de ani şi nu era căsătorit[2].

Documentele sumate în acest dosar ne permit să constatăm că familia nobiliară Tomuleţ avea la începutul sec. al XIX-lea două ramificaţii – cea din Hotin, în persoana lui Sandulache Tomuleţ (1790-?) şi cea din Lăpuşna, în persoana lui Iordache (Gheorghe) Tomuleţ (1791-1843). Stabilirea arborelui genealogic al acestei familii, doar în baza acestui dosar, ne permite să constatăm că istoria familiei Tomuleţ convenţional începe cu marele vistier Ştefan Luca[3], contemporanul lui Dimitrie Cantemir, şi include documente care atestă această familie pe întreg parcursul sec. al XIX-lea.

---

[1] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 1-161.

[2] Ibidem, f. 3-3 verso.

[3] Luca Ştefan – mare vistier al lui Dimitrie Cantemir, cumnatul lui Ion Neculce, desemnat în această dregătorie după sosirea la Iaşi, în ziua de 1 iunie 1711, a detaşamentului rusesc de avangardă sub comanda brigadierului Kropotov. Fiind persoană de încredere a lui D.Cantemir, a fost trimis de către Domn, în primăvara anului 1711, cu misiuni secrete la Petru cel Mare, ţarul Rusiei.

După înfrângerea suportată în bătălia de la Stălineşti, Ştefan Luca se refugiază în Polonia, iar de acolo, însoţit de alţi pribegi, vine la Kiev, unde între timp sosise şi
Dimitrie Cantemir. Nevoind să-l urmeze pe Domn la Harkov, Ştefan Luca rămâne la Kiev, împreună cu un grup de moldoveni, sperând cât mai curând să se repatrieze. Întâlnind obstacole, încearcă să fugă, însă a fost prins şi timp de o lună este închis, împreună cu alţi compatrioţi, fiind eliberaţi pe chezăşia lui Toma Cantacuzino.

După un an de şedere la Kiev, reuşindu-i o nouă tentativă de fugă, Ştefan Luca, împreună cu alţi moldoveni, revine în Moldova. Din porunca domnului Nicolae Mavrocordat (septembrie 1711-decembrie 1715), lui i-a fost restituită moşia sa Barboşi, dată în stăpânire lui Lupu Costache drept recompensă pentru răstimpul cât a stat la închisoare (Ion Neculce. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat (1661-1743). – Chişinău, 1990, p. 377; Nicolae Costin. Scrieri. – Chişinău, 1990, vol. I, p. 379, 382; Dinu Poştarencu. Diploma de la Luţk. – În: Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură. – Chişinău-Bucureşti, 1999, nr. 3, p. 29-35).