GUVERNUL
REGIONAL AL BASARABIEI (Бессарабское
област-ное правительство) – instituit la 2 februarie 1813 în conformitate cu
stipulaţiile Regulamentului din 23 iulie 1812 privind constituirea administraţiei
provizorii în Basarabia, format din două departamente şi Adunarea generală a departamentelor[1].
Regulamentul acorda guvernatorului dreptul de a alege şi a numi în funcţii din
rândul boierilor moldoveni şi demnitarilor ruşi consilieri în cadrul
departamentelor Guvernului Regional, în funcţie de circumstanţe şi de necesităţi,
adopta noi hotărâri şi prezenta propuneri spre aprobare Administraţiei imperiale.
Pentru funcţionarea Guvernului era instituită Cancelaria Guvernului Regional[2].
Guvernul Regional
avea următoarea structură: Departamentul I era alcătuit din trei direcţii
(expediţii): prima, responsabilă de
acţiunile judiciare, alcătuită din patru consilieri aleşi dintre boieri
moldoveni, un expeditor, un şef de birou şi patru funcţionari de birou; cea de a doua se ocupa de procesele
penale şi anchetă şi era alcătuită tot din patru consilieri, dintre care trei
boieri moldoveni, iar unul era ofiţer de stat-major rus, un expeditor şi trei
funcţionari de birou; cea de a
treia avea în
atribuţie dirijarea poliţiei şi în componenţa acesteia intrau: un consilier din
rangul ofiţerilor de stat-major rus, un expeditor şi doi funcţionari de birou.
Departamentul I mai avea la dispoziţie un secretar, un raportor, doi
traducători, un vagmistru şi patru paznici. Departamentul II la fel era
alcătuit din trei direcţii. Fiecare din ele era condusă de câte un consilier,
aceştia fiind aleşi din rândul boierilor sau al ofiţerilor de stat-major ruşi. Prima direcţie avea misiunea de a se ocupa
de statistica populaţiei, proprietăţile funciare, a doua gestiona finanţele,
iar a treia coordona
dezvoltarea comerţului şi industriei. Fiecare direcţie avea numărul stabilit de
funcţionari: direcţia întâi – un expeditor şi doi funcţionari de birou,
direcţia a doua – un contabil, un casier şi cinci funcţionari de birou; direcţia
a treia – un expeditor şi doi funcţionari de birou. Departamentul II mai
avea la dispoziţie un secretar, un vagmistru şi doi paznici[3].
Pornind de la
faptul că în Basarabia n-au fost create instituţii judiciare, potrivit unei
decizii imperiale din 26 noiembrie 1815, anunţate de Senat ministrului de Justiţie,
deciziile legate de litigiile civile, examinate la şedinţa comună a Guvernului
Regional, urmau să fie examinate în ordine de apel în Departamentul IV al Senatului
Guvernant[4].
Regulamentul privind
administrarea Basarabiei din 28 aprilie 1818 stipula că Administraţia civilă
a Basarabiei se împarte în două părţi: una cu referire la Administraţia
gubernială[5] şi cea
financiară, iar alta – cu referire la instanţa judecătorească. Prima parte
a fost denumită Guvernul Regional al Basarabiei, în care intrau: guvernatorul
civil, viceguvernatorul, consilierii, trezorierul şi asesorii guberniali[6].
Guvernul Regional
era alcătuit din două departamente, dintre care primul era cel executiv,
administrat nemijlocit de guvernatorul civil ce se conducea de Regulamentul cu
privire la administraţia guberniilor ruseşti, iar cea de-al doilea,
administrativ, condus de viceguvernator, se ocupa de problemele de stat şi economice
şi se conducea de regulile cuprinse într-o instrucţiune special elaborată
pentru el[7].
Anume în Departamentul II erau discutate toate problemele de rutină legate de activitatea
cotidiană din Basarabia.
În adunarea
comună a departamentelor erau convocaţi toţi consilierii din ambele
departamente. Preşedinte al adunării comune a departamentelor era guvernatorul
civil. În competenţa adunării comune a departamentelor erau următoarele
întrebări: examinarea şi adoptarea deciziilor definitive în chestiunile venite
în apel de la departamente, examinarea chestiunilor propuse de guvernatorul
civil etc. Deciziile luate în cadrul adunării comune a departamentelor erau
adoptate cu o simplă majoritate de voturi[8].
Departamentul I
avea în structura sa trei direcţii: prima – pentru examinarea litigiilor civile, alcătuită
din 4 consilieri numiţi dintre boierii locali, un expeditor, un traducător, un
şef de birou şi 4 grefieri; a doua – pentru
cazurile penale şi de anchetă, alcătuită din 3 consilieri numiţi dintre boierii
locali, un consilier – ofiţer superior rus, un traducător şi 3 grefieri şi
a treia – pentru
supravegherea poliţiei, alcătuită dintr-un consilier rus, un expeditor şi doi
grefieri. În statele de personal, în afară de funcţionarii numiţi, mai activau:
un secretar, un vagmistru şi 4 paznici. În calitate de consilieri în Departamentului
I al Guvernului Regional au fost numiţi: D.Răşcanu, I.Carp, P.Catargi, M.Râşcanu –
în prima direcţie; T.Başotă, N.Catargi, Milactache, F.Bukin – în direcţia
a doua; P.Leibin – în direcţia a treia[9].
Departamentul II
al Guvernului Regional avea şi el în componență trei direcţii – de statistică, de finanţe şi de comerţ. Toate problemele
legate de legislaţia comercială sau diferite întrebări ce apăreau pe parcurs
în domeniul comerţului şi industriei erau discutate în Direcţia comercială. Aceasta
„…valorifica toate mijloacele de extindere a comerţului intern şi exterior şi de
dezvoltare a industriei în această provincie”[10].
Dar, activitatea Direcţiei comerciale era puţin efectivă, deoarece timp
îndelungat a lipsit consilierul desemnat pentru îndeplinirea funcţiilor legate de
activitatea comercială (un funcţionar rus aflat mult timp într-o deplasare de serviciu).
Alături de problemele de bază fixate de Regulament, Departamentul II se mai ocupa
şi cu soluționarea altor probleme, inclusiv cu instituirea cordoanelor din
rândul locuitorilor la hotarele Basarabiei, construirea carantinelor provizoriu,
urma să întreprindă anumite măsuri în scopul protejării provinciei de pătrunderea
ciumei şi holerei, avea de soluţionat problemele legate de transportarea
proviziilor şi furajului pentru necesităţile armatei ruse etc.[11]
Totodată, nici una din direcţii nu era împuternicită să ia anumite decizii
definitive asupra problemelor curente. Ele se ocupau doar cu perfectarea
dosarelor. Deciziile erau adoptate doar cu majoritatea voturilor la adunarea
fiecărui departament. Însă, şi în aceste instanţe deciziile nu erau
definitorii. Doar adunarea generală, ce era alcătuită din consilierii tuturor
departamentelor sub preşedinţia guvernatorului, putea discuta şi aproba
definitiv acele propuneri, care erau înaintate spre discuţie şi aprobate de departamente
sau de către guvernator[12].
În adoptarea
diferitelor decizii de către Guvernul Regional un rol important, după cum am
menţionat deja, îi revenea guvernatorului. După demiterea lui Scarlat Sturdza[13] din
funcţia de guvernator civil, în mai 1813, ambele funcţii – de guvernator
civil şi de guvernator militar – sunt exercitate, potrivit ucazului din 17 iunie
1813, de I.M. Hartingh[14],
care a depus toate eforturile pentru a include Basarabia în sistemul economic
şi politic al Imperiului Rus.
După demiterea
generalului I.M. Hartingh din ambele funcţii de guvernator (ianuarie 1816)[15], iar
prin ordinul imperial din 10 septembrie 1817 şi din funcţia de comandor al
Districtului dunărean de trupe de geniu[16],
guvernator civil al Basarabiei este numit prin edictul din 21 mai 1816
guvernatorul general al Podoliei general-locotenentul A.N. Bahmetev[17], în
mâinile căruia este concentrată puterea militară şi civilă.
Pe
parcursul anilor diferite funcţii din cadrul Guvernului Regional au fost
exercitate de mai multe persoane:
GUVERNUL REGIONAL AL BASARABIEI (1813-1816)
Consilieri: Krupenski, Leibin,
Lugovski, Bukin, Somov, Catargi, Donici, Bucşanescu, Iuşnevski, Râşcanu,
Başota, Russo, Pizani, Caplescu, Dicescu, Bogaţki, Tanski, Şpakovski.
GUVERNUL REGIONAL AL
BASARABIEI (1816-1818)
I. Departamentul executiv:
Preşedinte – Krupenski
Prima expediţie – Bogaţki şi Pruncul
A doua expediţie – Tanski, Sturdza şi Donici
A treia expediţie – trezorier Şpakovski
II. Departamentul judiciar:
Preşedinte
|
– Catacazi
|
Secţia
„Procese civile”
|
– Millo,
Cheşcu, Donici, Russo, Râşcanu, Catargi, Russo, Donici, Cazimir
|
Secţia
„Procese penale”
|
– Fedosiu,
Râşcanu, Leibin, Dicescu, Catargi, Caplescu,
Başotă, Kurik |
Secretarul
departamentelor
|
– Iuşnevski
|
Traducător
|
– Ianov
|
GUVERNUL REGIONAL AL
BASARABIEI (1818-1828)
I. Expediţia executivă
Preşedinte – guvernatorul
Consilieri din partea
Coroanei: Parfentev, Bogaţki, Jdanov, Kozminski, Hoteaev şi Trofimov
Consilieri din partea nobilimii: Cerchez, Russo, Donici,
Botezatu, Lazo, Alexandri
Asesori: Lazo, Cerniţki,
Millo, Barbu, Solomov, Lozin
Secretari: Gullak, Iablonski,
Snejko
II.
Expediţia economico-fiscală
Preşedinte –
viceguvernatorul
Consilieri
din partea Coroanei: Tanski, Balim, Redkin, Jilla, Furman
Consilieri
din partea nobilimii: Balasachi, Stamati, Donici, Botezatu
Asesori: Romaşko, Sklearenko
Trezorieri: Şpakovski, Kozmin,
Karmazin, Butkov
Secretari: Rujunski, Romaşko
La 29 februarie 1829, în temeiul noului Regulament privind administrarea
Basarabiei, Guvernul Regional al Basarabiei a fost reorganizat în Administraţia
regională a Basarabiei[19].
[2] Ibidem, p. 109-110.
[3] Dinu
Poştarencu. Anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 92-94.
[4] ПСЗРИ. Собр. I , т. XXXIII,
1815, № 26008. – СПб., 1830, с. 395.
[5] Basarabia
deţinea statut de regiune (beneficiind până în 1828 de o autonomie limitată).
[6] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев,
1818, с. 4-5.
[7] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев,
1818, c. 5.
[9] ANRM, F. 5,
inv. 3, d. 1, f. 2-2 verso, 4, 16.
[11] Ibidem, p. 131.
[12] Ibidem, p. 115-116,
119.
[13] Deoarece s-a îmbolnăvit, la
18 mai 1813 S.Sturdza abandonează postul de guvernator civil, lăsându-l în
locul său pe general-maiorul I.M. Hartingh, care exercita funcţia de şef
militar şi cu care era înrudit. La 19 mai I.M. Hartingh înştiinţeată
ambele departamente ale Guvernului Regional, mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni şi alte persoane oficiale că el, în legătură cu îmbolnăvirea
lui Sturdza, a preluat conducerea Administraţiei civile a Basarabiei (Dinu
Poştarencu. Anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 118).
[14] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 36, f. 1-3.
[15] ANRM, F. 4, inv.1,
d. 48, f. 8-8 verso.
[16] ТБГУАК. – Кишинев,
1902, т. II, с. 36.
[17] ANRM, F. 17,
inv. 1, d. 15, f. 7-7 verso.
[18] Valentin Tomuleţ. Cronica protestelor şi revendicărilor
populaţiei din Basarabia (1812-1828). – Chişinău, 2007, Vol. II,
p. 319-321.
[19] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 1197, f. 5 verso.
