BANI DE AUR TURCEŞTI (турецкие золотые деньги) | Muzeul din inima mea |

BANI DE AUR TURCEŞTI (турецкие золотые деньги)



BANI DE AUR TURCEŞTI (турецкие золотые деньги) – monede de aur turceşti, cu valoare diferită, numite mahmudea, jumătate de mahmudea, o pătrime din mahmudea, rubia, rubeicicul, beşlicul, stambolul, funducul, misârul etc.[1], care au circulat în Basarabia o anumită perioadă de timp, după anexarea ei la Imperiul Rus.
La 10 ianuarie 1819 Consiliul Suprem al Basarabiei sub preşedinţia lui C.A. Catacazi (prezenţi la şedinţă mareşalul regional al nobilimii Râşcan, preşedintele Tribunalului penal – Curic, preşedintele Tribunalului civil – Nedoba, deputaţii – Râşcan, Pruncul, Ralli şi Feo­dosiu) a discutat dispoziţia rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev cu privire la circulaţia în Basarabia a monedelor turceşti: beşlicul de argint, cervoneţul de aur numit rubia, levnicul în valoare de douăzeci şi cinci, zermakupul, funducul şi misârul, care n-au fost evaluate până atunci şi nu se cunoştea valoarea lor reală. Consiliul Suprem a dat dispoziţie guvernatorului regional de a convoca în prezenţa Departamentului economic un funcţionar al Serviciului Sanitar, samsarul regional, câţiva negustori de încredere şi cei mai buni meşteri aurari pentru a evalua aceste monede privind calitatea aurului şi argintului, stabilind concomitent preţul real al monedelor în raport cu rubla rusească şi cervoneţul olandez[2].
În baza cererii din 2 octombrie 1822 prezentată de A.N. Bahmetev Consiliului Suprem al Basarabiei, la 10 octombrie s-a decis ca prestaţia colectivă, numită prestaţie locală, să fie încasată în vistieria statului de la toţi locuitorii Basarabiei în monede turceşti, conform cursului  de schimb din regiune[3].
Pentru a stabili un curs exact în timpul operaţiilor de schimb valutar, la 12 ianuarie 1823 a fost emisă o dispoziţie ce stabilea modalitatea de schimb a monedelor de aur şi argint turceşti, concretizându-se că, până la introducerea banilor ruseşti în circulaţie pe întreaga Basarabie, se stabilea un anumit curs pentru schimbul monedelor turceşti[4].
Valoarea se schimb a acestor monede era diferită. Conform informaţiilor prezentate la 23 mai 1824 Consiliului Suprem al Basarabiei pentru încasarea goştinei de pe oi şi capre, confirmată la 1 aprilie 1824 de această instituţie, se prevedea ca banii încasaţi de concesionar să fie luaţi în monedă care circulă liber în Basarabia, în baza cursului de schimb stabilit între diferite persoane: un cervoneţ olandez şi austriac fiind egalat cu 18 lei, o rublă de argint – cu 6 lei, o mahmudea – cu 25 lei, o jumătate de mahmudea – cu 12 ½ lei, o rubie nouă – cu 3 lei 10 parale şi o rubie veche – cu 3 lei 5 parale[5].
Ulterior, prin dispoziţia din 22 decembrie 1824 a guvernatorului general al Novorosiei şi a rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov, adresată Consiliului Suprem al Basarabiei „…s-a hotărât a interzice primirea banilor de aur turceşti în vistieria statului, indiferent de cursul lor oficial, din cauza calităţii joase a aurului şi a intenţiei guvernului turc de a micşora în continuare cantitatea aurului în aceste monede; cu atât mai mult că importul lor de peste hotare în Basarabia a fost interzis”[6].
Pentru a înlătura moneda turcească din circulaţie, în 1827 Administraţia regională a emis o dispoziţie specială, potrivit căreia, pentru comoditatea populaţiei, taxele la produse urmau să fie fixate în ruble ruseşti şi nu în cele turceşti sau moldoveneşti[7].
Totuşi, administraţia imperială rusă a permis, pentru o anumită perioadă de timp, circulaţia în Basarabia a monedelor de aur străine. La 26 ianuarie 1828, la şedinţa consultativă a Consiliului Suprem al Basarabiei este discutată adresa contelui F.P. Palen din 20 ianuarie, prin care era adusă la cunoştinţă dispoziţia ministrului de finanţe din 8 ianuarie în legătură cu decizia Consiliului de Stat din 30 decembrie 1827, privind circulaţia monedelor mărunte străine în guberniile apusene ale Rusiei şi a monedelor turceşti în regiunea Basarabia. Conform acestei dispoziţii, era confirmată interzicerea de a scoate din ţară, pe cale maritimă şi terestră, monedele străine de marcă inferioară şi se permitea circulaţia doar a monedelor de aur de calitate superioară poloneze şi a celor turceşti care deja circulau în Basarabia[8]. 
Cu introducerea, în 1828, a monedei ruseşti ca mijloc de circulaţie bănească pe întreaga Basarabia, monedele turceşti au fost înlăturate treptat din circulaţie de pe piaţa din Basarabia. În pofida acestui fapt, unele monede turceşti au circulat în Basarabia până în anii ’50 ai sec. al XIX-lea[9].


[1] AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 12-12 verso; ANRM, F. 2, inv. 2, d. 51, f. 1, 7.
[2] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, p. I, f. 3 verso-4 verso.
[3] Ibidem, d. 239, f. 52-52 verso.
[4] Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., ч. I. – Кишинев, 1912, с. 84.
[5] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 430, p. I, f. 155, 165-165 verso.
[6] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1320, f. 20 verso-21.
[7] Юбилейный сборник города Кишинева 1812-1912 гг., с. 85.
[8] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1191, p. II, f. 257-258.
[9] Ibidem.