POLITICA COMERCIALĂ A IMPERIULUI
RUS (comercial-vamală) (торговая политика) – noţiunea
de politică comercială, în general, şi cea de politică comercial-vamală, în
particular, este o noţiune multiaspectuală, care presupune implicarea celor mai
diverşi factori în sistemul economic şi social al unei ţări la o anumită etapă
a evoluţiei ei. Analiza diverselor măsuri întreprinse de Administraţia imperială
sau cea regională atât în guberniile interne ruse, cât şi la periferiile
naţionale, în sec. al XIX-lea, ne face să constatăm că politica comercială sau
comercial-vamală poate fi concepută în sens îngust şi în sens larg.
Stricto sensu, politica comercială este nu altceva
decât activitatea de stat sau guvernamentală ce are drept scop de a influenţa,
prin diferite metode, căi şi mijloace, asupra dezvoltării comerţului (atât
interior, exterior, cât şi de tranzit), iar prin intermediul lui – şi
asupra celorlalte ramuri ale economiei. Prin noţiunea de politică
comercial-vamală subînţelegem un ansamblu de măsuri adoptate de instituţiile de
stat în scopul reglementării importului şi exportului de mărfuri, folosind în
acest scop taxele vamale. Aceste măsuri au scopul de a apăra interesele burgheziei
comercial-industriale şi de a asigura acestei stări sociale poziţii cât mai
avantajoase în lupta pentru piaţa internă şi externă. În sens restrâns,
politica comercială a ţarismului în Basarabia poate fi concepută în baza
analizei celor mai importante hotărâri, decizii şi legi adoptate de instituţiile
de stat imperiale în scopul soluţionării diferitelor probleme ce vizează direct
comerţul. Ca exemplu poate servi decizia Consiliului de Miniştri din 28 noiembrie
1816[1],
Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825[2], decretul
Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830 privind aplicarea în Basarabia
a Regulamentului ghildelor din 24 noiembrie 1824[3] etc. –
documente care au servit drept suport fundamental la elaborarea lucrărilor
dedicate diferitelor aspecte ale vieţii social-economice a Basarabiei în
prima jumătate a sec. al XIX-lea.
Lato sensu, sub noţiunea de politică comercială se subînţelege totalitatea
măsurilor întreprinse de instituţiile de stat, care influenţează direct sau indirect,
intenţionat sau neintenţionat asupra dezvoltării comerţului, precum şi
atitudinea guvernului sau a anumitor instituţii de stat faţă de comerţ.
Aspectul mai larg al politicii comerciale a ţarismului poate fi uşor urmărit în
perioada 1812-1830, când Basarabia era separată de guberniile interne ruse prin
cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de pieţele tradiţionale europene –
prin cel de la Prut şi Dunăre ce puneau mari piedici în extinderea relaţiilor
comerciale nu doar cu guberniile interne, dar şi cu ţările europene. În
asemenea condiţii, guvernul era impus să adopte diferite decizii şi hotărâri
suplimentare, paralel legislaţiei comerciale oficiale, care aveau drept scop de
a facilita sau de a limita exportul mărfurilor basarabene în guberniile interne
ruse şi în statele europene[4].
În plan
ştiinţifico-istoriografic, politica comercială a ţarismului prezintă interes
prin prisma a două aspecte, pe care le considerăm definitorii: în primul rând,
ca factor important ce a influenţat direct acele schimbări ce au intervenit în
viaţa economică a Basarabiei pe parcursul sec. al XIX-lea; în al doilea rând,
ca parte componentă a politicii interne a ţarismului, în general, şi a celei
economice, în particular.
Măsurile sau dispoziţiile adoptate de guvern
în ce priveşte politica comercial-vamală pot fi clasificate convenţional în:
dispoziţii ce se referă la tarifele vamale generale (1816, 1819, 1822, 1850,
1857, 1867) şi la schimbările parţiale ce au survenit după adoptarea lor (1824,
1825, 1830 etc.), impunerea fiscală etc. şi dispoziţii de ordin legislativ –
legislaţia privind reglementarea comercială: importul şi exportul de mărfuri,
regulamentul privind stratificarea negustorilor în ghilde comerciale şi cel
referitor la suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea
vamală a Basarabiei cu Rusia etc.
Politica
comercial-vamală promovată de ţarism în primul pătrar al sec. al XIX-lea era
contradictorie şi dualistă, depindea de multipli factori de ordin intern şi
extern – starea economică a ţării pe timp de pace şi de război, relaţiile
cu partenerii din afară, presiunea din partea forţelor politice cointeresate,
atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării, prezenţa caselor comerciale
şi a capitalului străin etc. Un moment important îl constituie şi faptul că
politica comercială a ţarismului era determinată în mare parte de numeroşi
factori nu doar de ordin obiectiv ai epocii, dar şi de un şir de factori
subiectivi. Ne referim nu numai la viziunile şi orientările politice ale împăratului
şi ale miniştrilor săi, la rezultatele luptelor interdepartamentale
privind diverse întrebări de politică comercială, dar şi la orientările
politice ale reprezentanţilor administraţiei regionale, la
particularităţile sistemului administrativ al Basarabiei, îndeosebi până la
1828.
În prima jumătate
a sec. al XIX-lea politica comercial-vamală sintetiza interesele a trei forţe de
bază: ale statului autocrat, ale unor grupuri nu prea mari din cadrul
burgheziei comerciale şi industriale şi ale moşierilor-nobili legaţi de industrie
şi comerţ. Rolul dominant în determinarea direcţiei politicii oficiale comerciale
îl juca statul, întregul sistem birocratic-ierarhic deja stabilit. Politica
comercial-vamală era promovată din numele statului autocrat. De aceea, pentru a
înţelege esenţa şi caracterul social al politicii comerciale, mecanismul adoptării
celor mai importante legi, este necesar a determina şi a studia rolul pe care
l-au jucat organele de stat centrale: Consiliul de Stat, Consiliul de Miniştri,
Ministerul de Finanţe şi Comitetul Vamal în perfectarea şi adoptarea
diferitelor hotărâri, dispoziţii şi legi menite să reglementeze relaţiile
comerciale ale Basarabiei cu ţările străine şi guberniile interne ruse.
Aşadar,
politica comercial-vamală include un ansamblu de prevederi, reguli, poziţii ce
vizează direct comerţul, iar indirect – şi alte ramuri economice şi
determină strategia comportamentului instituţiilor de stat atât în interiorul
guberniilor ruse, cât şi la periferiile naţionale în vederea stratificării cât
mai depline a intereselor statului autocrat în cadrul unei perioade îndelungate
de timp. Pe lângă obiectivele de bază de natură constantă – apărarea
tinerei industrii ruse de concurenţa mărfurilor industriale străine, asigurarea
în permanenţă a industriei cu noi pieţe de desfacere şi de materii prime,
apărarea intereselor cercurilor comercial-industriale ruse etc., politica
comercială promovată de ţarism în anii 1812-1868 punea accent pe anumite
priorităţi valorice, dictate de condiţiile concret istorice, care urmau să
rezolve anumite probleme de moment, de regulă, în termen restrâns, ce uşor pot
fi urmărite analizând legile, hotărârile, deciziile adoptate în domeniul
comerţului atât până la, cât şi după includerea Basarabiei în sistemul pieţei
interne ruse.
[1] AISR, F. 1263,
inv. 1, d. 101, f. 681-683.
[2] Ibidem, F. 560,
inv. 3, d. 204, f. 21-29.
[3] Ibidem, inv. 5,
d. 769, f. 93–94 verso.
[4] Despre măsurile întreprinse
de ţarism în politica comercial-vamală în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea a
se vedea: Valentin Tomuleţ. Politica
comercial-vamală a ţarismului
în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi
Republicii Moldova. – Chişinău, 2002.
