ADMINISTRAŢIA
CARANTINELOR DIN BASARABIA (Карантинное управление) – administraţie
instituită la 26 octombrie 1813, prin dispoziţia ministrului de interne,
cu sediul la Ismail[1], în
scopul instituirii cât mai rapide a cordonului sanitaro-vamal la noua frontieră
a Rusiei cu Imperiul Otoman, la Prut şi Dunăre. La 27 octombrie 1813 şeful
vămii portuare Ismail îi raportează lui I.M. Hartingh că, potrivit
dispoziţiilor ministrului de Interne şi ale guvernatorului civil, şeful
carantinei din Ismail V.I. Poltavţov a fost inclus cu o zi în urmă în
statele de funcţii[2]. Iar
la 1 noiembrie 1813 V.I. Poltavţov îi raportează lui I.M. Hartingh
despre confirmarea listei funcţionarilor şi a lucrătorilor oficiului carantinei
portului Ismail, aceştia fiind: şeful carantinei V.I. Poltavţov, funcţionarul
de clasa a IX-a Reizberg, medicul Liubomirov, secretarul Rogozinski,
traducătorul Hartuleari şi 2 slujitori de cancelarie, iar pentru casa
comercială – încă trei slujitori şi 8 supraveghetori[3].
Regulamentul privind
administrarea Basarabiei din 1828 localizează Administraţia carantinelor în
categoria instituţiilor speciale din Basarabia, alături de Administraţia poştală,
Administraţia vamală şi Administraţia salinelor din Basarabia. Administraţia
carantinelor, împreună cu toate instituţiile sale, era subordonată Ministerului
de Interne şi guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Şeful de district
şi şefii carantinelor erau numiţi în funcţie de către împărat, iar membrii
carantinelor, directorii, comisarii şi alţi funcţionari carantinali – de către
guvernatorul general[4].