ADUNAREA DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA

ADUNARE NOBILIARĂ (дворянское собрание) – termen convenţional, prin care erau numite în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea cluburile de seară (вечерние клубы) orăşeneşti, în care se întruneau pentru distracţii moşierii din Basarabia. Primele cluburi de seară în Chişinău au fost organizate în 1835, odată cu construirea în grădina publică a unui club de seară orăşenesc. Vizionarea clubului de seară atât de către bărbaţi, cât şi de doamne, a devenit o distracţie din cele mai plăcute la mijlocul sec. al XIX-lea. La început, societatea laică nu era numeroasă şi era alcătuită doar din familii nobiliare, din care cauză şi cluburile de seară orăşeneşti din Chişinău au început a fi numite „adunări dvoreneşti” sau „adunări nobiliare”.

După clubul de seară din Chişinău, „adunări nobiliare” s-au deschis şi în alte oraşe, la început în Hotin – în 1843, iar mai târziu şi în Sculeni – în 1846. Clubul din Sculeni întrunea o adunare destul de numeroasă, la care veneau nu doar moşierii locali, dar şi oaspeţi din statul vecin Moldova de peste Prut[1].

---

[1] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 227 об.

ADUNAREA DEPUTAŢILOR NOBILIMII DIN BASARABIA (Бессарабское Дворянское Депутатское Собрание) – organ deliberativ suprem al nobilimii din Basarabia[1], instituit în baza Regulamentului din 29 aprilie 1818. Potrivit Regulamentului, prin intermediul Adunării Deputaţilor Nobilimii nobilimea din Basarabia avea dreptul de a alege şi a destitui din funcţii funcţionarii instituţiilor regionale şi de a numi tutorele proprietăţilor funciare moşiereşti. Adunarea Deputaţilor putea alege, din rândurile nobilimii, mareşalul regional al nobilimii, dar care urma să fie confirmat în funcţie de guvernatorul militar. În competenţa mareşalului regional al nobilimii era satisfacerea cerinţelor comunităţii nobiliare din Basarabia şi apărarea intereselor văduvilor şi orfanilor din această categorie socială. Pentru perfectarea documentelor, care dovedeau provenienţa nobiliară a fiecărui boier, în Consiliul Suprem al Basarabiei era alcătuit un registru nobiliar (дворянская книга), în care erau incluse familiile nobiliare. Mareşalul regional al nobilimii era membru al Consiliul Suprem al Basarabiei şi era considerat a doua persoană după guvernatorul civil[2].

Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a deputaţilor în Adunarea Deputaţilor Nobilimii: 1. La alegeri erau admişi nobilii care dispuneau de proprietăţi funciare ereditare, populate sau nepopulate, cu o suprafaţă nu mai mică de 300 desetine de pământ; 2. Toţi fiii de nobili, care deţineau asemenea proprietăţi funciare şi care au atins vârsta de 22 ani, aveau dreptul de a alege şi de a fi aleşi; 3. Funcţionarii care aveau un serviciu de stat şi dispuneau de ranguri (potrivit „Condicii rangurilor” existente în Rusia), dar nu dispuneau în Basarabia de moşii, puteau fi aleşi în funcţii, dar nu dispuneau de dreptul de vot personal; 4. Nobilii care nu dispuneau de proprietăţi funciare până la 300 de desetine sau care în general nu dispuneau de proprietăţi funciare, la fel boiernaşii şi mazilii, cu sau fără moşii, puteau fi aleşi în diferite funcţii ale administraţiei ţinutale; 5. În posturi administrative, atât regionale, cât şi ţinutale, funcţionarii erau aleşi de întreaga comunitate nobiliară din Basarabia – câte 2 candidaţi pentru fiecare dregătorie; 6. Lista candidaţilor aleşi cu majoritatea de voturi era prezentată de mareşalul regional al nobilimii guvernatorului Basarabiei, care era obligat s-o confirme; 7. Adunările nobiliare se desfăşurau în oraşul regional Chişinău, peste fiecare trei ani, la 1 mai[3].

Ministerul de Interne.
Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia.
Antet.

Adunarea regională/gubernială a deputaţilor nobilimii din Basarabia alegea consilierii regionali/guberniali şi judeţeni ai nobilimii şi persoanele cu funcţie de răspundere – reprezentanţi ai nobilimii în instituţiile regionale/guberniale şi judeţene ale nobilimii. Adunarea examina cele mai stringente probleme privind administrarea Basarabiei, perfecta registrele genealogice ale nobilimii, confirma drepturile de nobil, excludea din starea socială de nobil.

A.Krupenski scrie că Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia a fost deschisă în scurt timp după finisarea lucrului Comisiei pentru examinarea dovezilor prezentate de nobilii din Basarabia în vederea acordării titlului de nobil din 1821, la cererea rezidentului plenipotenţiar interimar I.N. Inzov, la 12 august 1822[4]. Izvoarele de arhivă atestă că, la 12 august 1822, rezidentul plenipotenţiar interimar I.N. Inzov, ţinând cont de faptul că deputaţii au fost deja aleşi şi confirmaţi, îi cere mareşalului regional al nobilimii Sturdza să deschidă lucrările Adunării Deputaţilor Nobilimii, în baza Regulamentului formării regiunii Basarabia, hrisovului de danie acordat nobilimii ruse şi privilegiilor acordate nobilimii din Basarabia[5]. În componenţa ei intrau, din oficiu, mareşalii ţinutali şi mareşalul regional al nobilimii, precum şi deputaţii aleşi din partea nobilimii basarabene. În competenţa Comisiei au trecut toate dosarele cu referire la nobili.

La 13 iunie 1823, Sturdza cere lui I.N. Inzov ca pe lângă Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia să fie instituită o cancelarie, astfel încât funcţionarii numiţi în diferite funcţii să poată beneficia de toate drepturile acordate de lege[6]. Sturdza a propus ca statele de funcţii ale cancelariei să fie alcătuite din: 1) statele de personal în Adunarea Deputaţilor Nobilimii şi 2) statele de personal de pe lângă mareşalul regional al nobilimii. Cancelaria Adunării Deputaţilor Nobilimii urma să fie alcătuită dintr-un secretar, un conţopist, doi expeditori (unul de limbă rusă şi unul de limbă română), doi ajutori de expeditor, un registrator, un arhivar şi funcţionarii cancelariei, numărul cărora urma să fie stabilit de Adunare, iar cancelaria pe lângă mareşalul regional al nobilimii – dintr-un secretar, un ajutor de secretar şi funcţionarii cancelariei, numărul cărora urma să fie stabilit de mareşal[7].

I.N. Inzov nu a confirmat statele de personal ale cancelariei, deoarece din adresa lui Sturdza nu era clar numărul de funcţionari din care va fi alcătuită cancelaria, iar în ce priveşte secretarul, acesta a fost deja numit în timpul alegerilor nobiliare din 1821[8].

Potrivit Regulamentului din 29 februarie 1829, Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia făcea parte din Cârmuirea Regională a Basarabiei. Aceasta era alcătuită din mareşalul regional al nobilimii şi deputaţi din fiecare ţinut (judeţ), aleşi de nobili peste fiecare trei ani[9].

Un interes deosebit prezintă intrigile politice în timpul alegerilor nobiliare. A.Nakko descrie alegerile nobiliare din 1840, de la care nobilimea basarabeană aştepta mari schimbări. Aceasta se lămureşte prin faptul că, începând cu 1837, în rândul nobililor s-a format o grupare nu prea mare de persoane, care şi-au pus drept scop să opereze schimbări în sistemul de alegeri nobiliare din Basarabia. Pentru a-şi atinge scopul, acestea urmau să intre în luptă cu gruparea majoritară din cadrul adunării nobiliare, condusă de persoane în vârstă şi iscusite, pe care nu era atât de uşor a le învinge. Lupta promitea a fi interesantă, iar societatea avea emoţii şi prognoza şansele când unei, când altei partide. Majoritatea alegătorilor era condusă de mareşalul regional al nobilimii Iordache Dimitriu, care ocupa acest post din martie 1831, şi de secretarul nobilimii Mihnevici, care deținea acest post încă din 1827. Celălalt partid, sau opoziţia, îi avea ca conducători pe doi fraţi Sturdza. Puterea şi influenţa lui Dimitriu se baza pe nobilimea nouă, care a procurat proprietăţi funciare în Basarabia după 1818 şi a fost inclusă în listele nobililor de viţă până ca acestea să fie confirmate de Comitetul de heraldică. Nobilimea nouă avea teamă că aşa-numitele neamuri aristocratice vor contesta justeţea participării sale la alegeri, din cauza că nu a fost confirmat registrul heraldic şi că nu era confirmată în ranguri care i-ar fi dat dreptul de a fi aleasă. Din acest considerent, ea îl susţinea pe Dimitriu, în persoana lui găsind un susţinător adevărat încă pe timpul când a fost inclusă în registrul genealogic al nobilimii. Fiindu-i recunoscătoare pentru faptul că a fost admisă la alegeri şi fiind cointeresată în a fi aleasă în funcţii judecătoreşti, nobilimea nouă cu plăcere s-a dezis ulterior de celelalte drepturi ale sale. Ca rezultat, atunci când opoziţia a cerut, spre exemplu, verificarea sumelor de care dispunea adunarea nobiliară sau când a propus măsuri de protecţie împotriva secretarului nobilimii, nobilimea nouă s-a împotrivit şi, fiind în majoritate, de fiecare dată avea succes. Împotriva acestui sistem s-a ridicat opoziţia[10].

Alegerile din 1840 au fost fixate, după exemplul anilor precedenţi, pentru data de 15 mai, despre care fapt Dimitriu i-a anunţat pe mareşalii ţinutali ai nobilimii. Aceştia, la rândul lor, urmau să-i anunţe pe nobili şi să convoace din timp adunările nobiliare ţinutale pentru alegerea deputaţilor şi perfectarea listelor, pe care ulterior trebuiau să le prezinte în capitală. Dar, chiar de la începutul alegerilor, a apărut întrebarea despre nobilii care n-au fost confirmaţi în ranguri, al căror drept la alegeri era limitat de Regulamentul Comitetului de Miniştri despre alegerile din 1840. Conform Regulamentului, aceştia nu trebuiau incluşi în listele alegătorilor. Dar, pornind de la faptul că nobilii care n-au fost confirmaţi în ranguri erau numeroși, mareşalul judeţean al nobilimii din districtul Chişinău-Orhei, Cheşcu, încă până la confirmarea listelor, în februarie, prin intermediul lui Dimitriu, a pus întrebarea de a li se permite acestor nobili să participe la alegeri, aşa cum s-a procedat în anii precedenţi. Acesta îşi argumenta propunerea prin faptul că în categoria nobilimii din Basarabia sunt foarte mulţi nobili în etate şi chiar foarte bătrâni, care dețin proprietăţi funciare destul de mari, dar care nu au obţinut ranguri nobiliare. De aceea, dacă aceşti nobili vor fi excluşi din adunările nobiliare, nobilimea va fi lipsită de mijlocele lor financiare şi, prin urmare, adunarea va pierdere importante surse financiare. Cheşcu îi susţinea pe nobilii tineri, menţionând că „până nu demult, şi anume – până în 1833, în Basarabia nu existau nuci un fel de instituţii de învăţământ (se are în vedere un gimnaziu regional – V.T.), create de către guvern”[11], în care aceştia ar fi putut obţine studii.

Pentru a soluţiona această problemă, P.I. Fiodorov l-a informat pe Dimitriu că, încă înainte de alegerile din 1834, M.S. Voronţov a făcut legătură cu ministrul de Interne şi a cerut prelungirea termenului în care nobilii fără de titlu ar putea participa la alegeri. A primit consimţământul ministrului de a permite, temporar, acestor persoane participarea la alegeri, dar numai pentru o perioadă de 6 ani, totodată fiind avertizat că acum nu mai are dreptul moral de a mai interveni încă o dată referitor la această problemă. Bineînţeles, răspunsul nu s-a dovedit a fi pe placul partidului lui Dimitriu, care în acest fel pierdea pe cei mai buni reprezentanţi ai săi. Astfel, compromisele la care s-a ajuns anterior şi scenariile bine chibzuite au eşuat. Respectiv, s-a modificat componenţa partidelor, au intervenit schimbări şi în grupările participante la alegeri. Ca rezultat, alegerile nu s-au putut desfăşura la data stabilită – 15 mai, în primul rând din cauza că nu toţi nobilii s-au prezentat la timp şi, principalul, la Chişinău nu s-au prezentat nici mareşalii ţinutali Cheşcu şi Chiruş. În depeşa din 11 mai, adresată lui P.I. Fiodorov, Dimitriu îl învinuia pe Cheşcu de faptul că acesta nu a putut organiza la timp alegerile în judeţ şi, respectiv, nu a putut prezenta la timp listele alegătorilor[12]. Împotriva acestei învinuiri s-a pronunţat Cheşcu, care i-a prezentat lui P.I. Fiodorov o explicaţie, prin care lămurea că listele cu pricina n-au fost prezentate la timp din cauza că nobilii nu s-au prezentat la alegerile judeţene stabilite pentru data de 15 mai, concretizând că listele au fost prezentate mareşalului regional al nobilimii[13].

Confruntarea dintre Dimitriu – pe de o parte, Cheşcu şi Chiruş – pe de altă parte, s-a reflectat în mod direct şi asupra nobililor, care s-au prezentat la Chişinău, pentru a participa la alegeri, şi care au fost nevoiţi să adere la o partidă sau alta. În asemenea împrejurări, pe parcursul a 10 zile ce au trecut după 15 mai, data iniţială a alegerilor, au avut loc tratative şi înţelegeri, se dădeau şi se primeau promisiuni, se numeau candidaţii în posturi, se adunau voturi, se făceau cedări reciproce, într-un cuvânt – se petrecea tot ce, de regulă, avea loc în timpul alegerilor. Ca rezultat, s-a hotărât ca în listele alegătorilor să fie incluşi nu doar nobilii fără de titlu, dar şi cei aflaţi în proces de judecată[14].

La 27 mai 1840, P.I. Fiodorov deschide Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia. În listele alegătorilor au fost incluşi 77 de persoane: în districtul Chişinău-Orhei – Ceremisinov, Ianov, Cazimir, Varfolomei, Dicescul, Ralli, Glavce, Donici, Chiocegaia, Alexandri, Cheşcu, Millo, Botezatu, Botezatu, Donici, Hasanov, Stamati, Donici, Greculov, Russo, Russo, Russo, Gonata, Fedosiu, Nour, Rizo, Roset, Simaşco, Suruceanu, Hartingh, Ruset, Cristea, Chirică, Patarachi şi Măcarescu; în circumscripţia Soroca-Iaşi – Dimitriu, Catargi, Catargi, Buznea, Russo, Russo, Râşcanu, Pruncul, Bozâca, Calmuţchi, Nakko, Tufescu, Bocance, Erochiu, Stârcea, Vârnov, Bzojovski, Leonard, Leonard, Broescu, Tudori, Andreaş, Feopa, Iani, Solomon, Bodarev, Ciolacu, Casso, Gafencu, Bodescu, Meleş şi Banari; în circumscripţia Hotin – Sturdza, Sturdza, Krupenski, Chiruş, Dimitriu, Stamati, Tomuleţ, Dinu Russo/Stamati, Cerchez, Tanas şi Negruţă. Din aceşti alegători Dimitriu şi Stamati erau înregistraţi în două judeţe. În numărul acestor nobili au nimerit şi unii care erau puşi în judecată pentru diferite crime. Nobilii erau anchetaţi în 102 dosare penale şi civile. Sub anchetă erau puşi aproape toţi judecătorii, ispravnicii, comisarii etc. Cazurile a 75 nobili erau examinate în instanţa de judecată, iar 27 persoane erau sub urmărire penală[15]. Ca rezultat, majoritatea nobililor aflaţi sub urmărire penală şi aproape toţi nobilii care n-au fost confirmaţi în rang nobiliar, dar care au fost incluşi în listele alegătorilor adunării nobiliare pentru participare la alegeri, l-au susţinut pe Dimitriu. Rămânea de soluţionat cu iscusinţă întrebările legate de folosirea banilor nobilimii pentru organizarea alegerilor, manevră pe care Dimitriu o folosea permanent în timpul alegerilor şi care se dovedea a fi una de succes. Dar, acum situaţia s-a schimbat, dat fiind faptul că opoziţia vroia să pătrundă în esenţa lucrurilor, pentru a-l discredita pe Dimitriu şi pe secretarul său Mihnevici. De aceea, chiar la deschiderea adunării, opoziţia a pus la îndoială veridicitatea listelor alegătorilor judeţeni, apelând la Regulamentul care interzicea accesul la alegeri al persoanelor fără de titlu şi al celor aflate în proces de judecată. Ea a insistat ca listele să fie verificate pentru a fi excluşi acei care nu au dreptul să participe la alegeri. Dimitriu, care nu vroia ca listele să fie revăzute, a pus în faţa adunării întrebarea dacă pot fi admişi la alegeri nobilii, care nu au rangul de clasa a XIV-a şi care au fost aleşi în diferite posturi în perioada anterioară (de 3 ani), dar al căror mandat nu a expirat, în schimbul titlului de nobil cerut de Regulament. În cazul unei decizii pozitive, Dimitriu era sigur că listele judeţene nu vor fi verificate, deoarece mulţi membri ai adunării făceau parte din această categorie. Dar, opoziţia s-a împotrivit; în plus, ea a fost susţinută şi de procurorul regional Ivcenkov. Însă, majoritatea participanților la adunarea nobiliară l-a susţinut pe Dimitriu. În asemenea condiţii, Dimitriu a încercat, timp de 5 zile, să ajungă la un compromis cu opoziţia, dar fără rezultat. Tratativele au conturat şi mai multe divergenţele între grupările aflate în conflict. Ca rezultat, la 31 mai Dimitriu pune în discuţie întrebarea privind alegerea în Adunarea Deputaţilor Nobilimii. Dar, la data deschiderii adunării, Dimitriu se răzgândeşte şi amână şedinţa. Ca rezultat, opoziţia a pierdut răbdarea şi a contestat decizia lui Dimitriu. În aceeaşi zi, la 31 mai, opoziţia alcătuieşte o petiţie, pe care o înaintează lui Dimitriu şi care urma să fie adusă la cunoştinţă întregii adunări nobiliare. Petiţia a fost semnată de 29 de persoane: Sturdza, Sturdza, Krupenski, Catargi, Catargi, Bjozovski, Dinu-Rusu, Leonard, Leonard, Donici, Donici, Donici, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Ruso, Millo, Râşcanu, Roset, Botezat, Gonata, Bodarev, Ciolac, Cruşevan şi Ursu[16]. Copia petiţiei a fost prezentată lui P.I. Fiodorov, însoţită de o depeşă a lui Sturdza, în care guvernatorului i se aducea la cunoştinţă toate divergenţele şi discuţiile ce au avut loc timp de 5 zile în cadrul nobilimii, cu rugămintea să înlăture obstacolele în activitatea adunării nobiliare. Ca rezultat, prin depeşa din 2 iunie adresată pe numele lui Dimitriu, P.I. Fiodorov îi cere acestuia să înlăture toate obstacolele în desfăşurarea adunării şi cere părerea procurorului regional referitor la problema în cauză. Răspunsul lui Dimitriu la depeşa celor 29 de nobili, care a urmat la 4 iunie, şi părerea procurorului regional conţin explicaţii de rigoare. În pofida acestui fapt, divergenţele în cadrul adunării nobiliare continuau. În asemenea circumstanţe,
Sturdza declară că va boicota alegerile. La declaraţia lui Sturdza au aderat şi ceilalţi membri ai opoziţiei[17].

Evitând întrebarea despre alegeri, Dimitriu a pus în discuţie întrebări ce vizează sumele de bani pentru întreţinerea tutelei şi pentru alte necesităţi, precum şi plata datoriilor legate de împrumuturile nobililor. Opoziţia a cerut să fie prezentat un raport detaliat despre venituri şi cheltuieli, începând cu anul 1831, preîntâmpinând că ea nu va purcede la soluţionarea întrebărilor înaintate, fiindcă datoriile au fost făcute fără ştirea nobilimii. Dar, şi de data aceasta Dimitriu a refuzat să prezinte un raport cu referinţă la veniturile şi cheltuielile sumelor băneşti, sub pretextul că problema în cauză a fost subiectul unui control din partea unei comisii speciale. O parte considerabilă a nobilimii, susţinută de mareşalul ţinutal Hotin Chiruş, a insistat ca Dimitriu să aducă la cunoştinţă adunării părerea celor 29 de nobili despre alegeri. Dimitriu mult timp s-a opus, şi numai după ce a fost preîntâmpinat că adunarea în general va fi închisă, în cele din urmă a fost nevoit să cedeze. Ca rezultat, adunarea a luat cunoştinţă de părerea celor 29 de nobili şi de opinia procurorului regional. Nemulţumiţi, nobilii au cerut să fie dat citirii şi avizul guvernatorului general, în care P.I. Fiodorov îi cerea lui Dimitriu să înlăture obstacolele ce împiedică desfăşurarea adunării. Şi de această dată Dimitriu a fost nevoit să se supună. Dar, Mihnevici a ascuns depeşa lui Fiodorov şi a refuzat să se supună lui Dimitriu. În aceste circumstanţe, Dimitriu declară la 11 iunie despre începutul alegerilor în adunarea nobiliară din Basarabia[18].

Văzând că dezordinile din cadrul adunării nobiliare nu au capăt şi neprimind un răspuns satisfăcător din partea lui P.I. Fiodorov, în ziua deschiderii alegerilor Sturdza se adresează cu o plângere lui M.S. Voronţov, în care a descris detaliat toate încălcările comise de Dimitriu şi Mihnevici. M.S. Voronţov a readresat această scrisoare lui P.I. Fiodorov, cerând ca acesta să întreprindă măsuri. Decizia lui M.S. Voronţov a fost adusă la cunoştinţă şi adunării. A doua zi Dimitriu a cerut permisiunea lui P.I. Fiodorov de a fi prelungit termenul necesar pentru finisarea alegerilor. La rândul său, P.I. Fiodorov a cerut părerea procurorului regional, care i-a comunicat că mulţi nobili nu sunt de acord ca alegerile să înceapă la 11 iunie, din considerentul că decizia nu a fost adoptată unanim, semnăturile au fost adunate la domiciliu şi, principalul, lipseau semnăturile celor 29 de membri ai opoziţiei. Văzând din decizia lui M.S. Voronţov că rezolvarea problemelor controversate depinde de majoritatea voturilor, opoziţia, vroind să pună discuţia problemelor în albie legală, i-a pregătit lui Fiodorov un raport de voturi, potrivit căruia din 42 de persoane, admise de Dimitriu la alegeri (neluând în consideraţie voturile mandatarilor), 22 de persoane urmau să fie excluse de la alegeri: 8 persoane – care se aflau sub anchetă, 1 – pentru viciu evident şi 13 – fie pentru că nu aveau dreptul la vot din cauza că nu deţineau proprietăţi funciare, fie pentru că nu fusese confirmate în rangul nobililor. Opoziţia avea de partea sa 29 de voturi, semnatarii petiţiei din 31 mai şi, în plus, încă 6 peroane care
s-au alăturat opoziţiei la deschiderea şedinţei. Din aceste 6 persoane, 3 – Chiruş, mareşalul judeţean al nobilimii din Hotin, C.Bodescu şi C.Nakko – fiind de acord cu protestul opoziţiei din 31 mai, au înaintat lui Fiodorov, la 16 iunie, 2 scrisori în care descriau toate dezordinile ce au avut loc în timpul alegerilor[19].

Ca rezultat, raportul de forţă s-a schimbat în favoarea opoziţiei, care avea deja 59 de voturi. În asemenea condiţii, Fiodorov nu a mai permis amânarea alegerilor, ci i-a propus mareşalului regional al nobilimii să considere alegerile terminate şi să închidă şedinţa, până la adoptarea unei decizii speciale din partea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Dar, deoarece procedura alegerilor a fost deja finisată,
Dimitriu, prezentând la 23 iunie listele de vot, a rugat ca persoanele alese să fie confirmate în funcţii. Mareşal regional al nobilimii a fost ales Ianov, iar mareşali judeţeni: Chişinău-Orhei – Cazimir, Soroca-Iaşi – Cerchez şi Hotin – Doni. Analizând listele, P.I. Fio­dorov a descoperit o diferenţă în numărul de voturi şi de semnături şi un număr diferit de voturi în timpul alegerilor pentru unul şi acelaşi post, precum şi alte încălcări. Le-a adus la cunoştinţă lui Dimitriu, declarând că el nu va confirma alegerile care s-au desfășurat cu atâtea încălcări. Constatarea lui P.I. Fiodorov urma să fie prezentată ministrului de Interne care avea se adopte o decizie pe marginea acestei probleme.

O asemenea desfăşurare a evenimentelor l-a impus pe Dimitriu să recurgă, disperat, la ultima măsură. Vroind să dea o lovitură puternică opoziţiei, la 5 iunie Dimitriu îi prezintă lui P.I. Fiodorov o lămurire detaliată la învinuirile opoziţiei, necruţându-l nici pe unul din nobilii care au semnat petiţia din 31 mai. El afirma că 17 din cei 29 de nobili care au semnat petiţia nu pot fi admişi la alegeri din mai multe considerente: potrivit deciziei Senatului Guvernant, aceștia erau sub anchetă, nu dispuneau de documente cu referire la serviciu, nu dispuneau de ranguri, nu au fost incluşi în registrul genealogic, nu aveau documente care ar dovedi averea imobilă, iar unul din considerentul că „societatea niciodată nu l-a primit în sala de şedinţe”[20]. Erau aduse şi alte încălcări care demonstrau că aceste persoane nu aveau dreptul la alegeri[21]. Dar, lămuririle lui Dimitriu nu l-au putut opri pe P.I. Fiodorov şi acesta la 24 iunie îi scrie detaliat ministrului de interne despre alegerile care s-au petrecut în 1840 în Basarabia. O copie a acestei scrisori a fost trimisă şi guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov[22]. În octombrie M.S. Voronţov îl înştiinţează pe P.I. Fiodorov că ministrul de interne a anulat alegerile nobilimii din Basarabia din 1840 şi a dispus organizarea noilor alegeri. Dimitriu a fost destituit din postul de mareşal regional al nobilimii, iar alegerile urma să le prezideze mareşalul judeţean al nobilimii din circumscripţia Chişinău-Orhei, Cheşcu. În decizia ministerului se sublinia că încălcări au avut loc în cadrul ultimelor trei adunări ale deputaţilor nobilimii din Basarabia. Cât priveşte activitatea lui Mihnevici, aceasta urma să rămână în vizorul lui M.S. Voronţov.

În şedinţa adunării mareşalilor judeţeni ai nobilimii, convocată la 17 noiembrie 1840, la cererea lui P.I. Fiodorov, a fost fixată data noilor alegeri nobiliare. Acestea urmau să aibă loc la 15 februarie 1841. Alegerile au avut loc însă la 19 februarie. Transferarea datei alegerilor a avut loc din cauza lui Dimitriu, care a refuzat să-i pună lui Cheşcu la dispoziţie documentele necesare cu privire la alegeri din cadrul adunării nobiliare şi cancelariei personale. Şi-a motivat gestul prin faptul că în provincie nu pot fi doi mareşali ai nobilimii, iar Cheşcu a fost împuternicit să deţină acest post doar în timpul alegerilor. Ca rezultat, alegerile din 1841 s-au desfăşurat fără participarea lui Dimitriu şi Mihnevici şi s-au terminat la 15 martie. La alegeri au participat 63 nobili, inclusiv unii care n-au participat la alegerile precedente: Ketriţ, Metlerkamf, Mankovski, Dobrov, Pisarjevski, Orâş şi Druganov. În rezultatul alegerilor, în calitate de mareşal al nobilimii regionale din Basarabia a fost ales funcţionarul de clasa a V-a Iancu Sturdza, iar în calitate de mareşali judeţeni: pentru circumscripţia Chişinău-Orhei – Cheşcu, Soroca-Iaşi – Catargi şi Hotin – Chiruş[23].

Adunările deputaţilor nobilimii din Basarabia care s-au petrecut în anii precedenţi – 1844, 1847, 1850 şi 1854 – au derulat fără mari excese.

Activitatea Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia a fost suprimată în anul 1917[24].

---

[1] În Rusia, adunările nobiliare (dvoreneşti) au fost instituite în judeţe în 1766. În urma lor au fost instituite şi comunităţile nobiliare şi organele lor – adunările nobiliare guberniale. În 1775, Regulamentul privind administrarea guberniilor, iar ulterior şi Actul de danie nobililor din 1785, au confirmat organizarea structurală corporativă a nobililor (dvorenilor). Adunările nobiliare se împărţeau în adunări guberniale şi adunări judeţene. De regulă, adunările nobiliare se întruneau o dată în 3 ani. Adunările nobiliare extraordinare puteau să se întrunească şi mai des, dar cu permisiunea guvernatorului. Una dintre funcţiile de bază ale adunărilor nobiliare era alegerea organelor corporative nobiliare. Adunările guberniale nobiliare aveau dreptul să facă interpelări guvernatorului, ministrului de Interne, iar în cazuri extraordinare – şi împăratului. Dar, adunările nobiliare nu aveau dreptul să pună în discuţie întrebări cu referire la administraţia de stat (Большая советская энциклопедия. – М., 1972, т. 7, с. 596).

[2] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24.

[3] Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 24-25.

[4] Ал. Крупенский. Краткий очерк бессарабского дворянского собрания. – СПб., 1912, с. 19.

[5] ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 4.

[6] Ibidem, f. 7.

[7] Ibidem, f. 8.

[8] ANRM, F. 88, inv. 1, d. 58, f. 9-10.

[9] Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 6.

[10] A.Nakko. Op. cit., p. 171-172.

[11] Ibidem, p. 172-172 verso.

[12] A.Nakko. Op. cit., p. 172 verso-173.

[13] Ibidem, p. 173.

[14] Ibidem, p. 173-173 verso.

[15] A.Nakko. Op. cit., p. 173 verso-174.

[16] A.Nakko. Op. cit., p. 175-175 verso.

[17] Ibidem, p. 176-176 verso.

[18] A.Nakko. Op. cit., p. 177-177 verso.

[19] A.Nakko. Op. cit., p. 178-178 verso.

[20] Ibidem, p. 178 verso-179.

[21] Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Ibidem, p. 179 verso.

[22] A.Nakko. Op. cit., p. 179 verso-180.

[23] Ibidem, p. 180 verso-181.

[24] Îndrumător al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, p. 49.