ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ ÎN SATELE DE PE DOMENIILE STATULUI DIN BASARABIA (Волостное Правление в казенных селениях Бессарабской области)

ADMINISTRAŢIA DE PLASĂ ÎN SATELE DE PE DOMENIILE STATULUI DIN BASARABIA (Волостное Правление в казенных селениях Бессарабской области) – administraţie instituită în Basarabia în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 30 iunie 1826, la propunerea guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov[1].

La 25 iunie 1825 Comitetul de Miniştri discută adresa ministrului de interne cu privire la proiectul instituirii în Basarabia a Administraţiei de plasă după modelul rusesc[2].

M.S. Voronţov argumenta necesitatea instituirii în Basarabia a Administraţiei de plasă prin faptul că:

1. Luând în administrare Basarabia, nu a găsit în satele de pe proprietăţile statului nici un fel de administrare, fapt ce influenţa negativ nu doar asupra vistieriei, dar şi asupra ţăranilor;

2. Instituirea unei asemenea administraţii era necesară şi prin faptul că se aştepta amplasarea în stepa Bugeacului a 20000 de ţărani de stat din Rusia[3];

3. Instituirea acestui proiect ar fi apropiat sistemul de administrare a ţăranilor de stat din Basarabia cu cel din guberniile interne ruse.

Deşi ţăranii de stat nu erau subordonaţi Ministerului de Finanţe, ministrul de finanţe E.F. Kankrin a susţinut proiectul lui M.S. Vo­ronţov.

Proiectul cu privire la Administraţia de plasă din Basarabia, propus de M.S. Voronţov, includea 43 articole.

Ele se refereau în fond la următoarele probleme[4]:

1. Ocinile de stat din Basarabia erau împărţite în plase, în care erau instituite administraţii săteşti, supuse din punct de vedere gospodăresc Administraţiei Financiare a Guvernului Regional, iar din punct de vedere poliţienesc – ispravnicului local.

2. În plase erau incluşi ţăranii de stat – de la 500 până la 1000 de familii.

3. Administraţia era amplasată în satele care aveau o poziţie centrală în cadrul plasei.

4. În subordinea Administraţiei erau starostii săteşti şi mai marii pe zece gospodării (десятники).

5. Pentru petrecerea şedinţelor, în fiecare Administraţie de plasă erau aleşi un staroste şi doi asesori.

6. Şeful plasei era ales de toţi membrii Administraţiei de plasă, din oameni cinstiţi şi harnici.

7. Regulamentul stabilea şi modalitatea de alegere a delegaţilor:
fie­care 100 de familii delegau câte 3 reprezentaţi din partea ţăranilor maturi, care aveau gospodărie proprie, comportament exemplar şi fără antecedente penale.

8. Ţăranii, adunându-se în satul unde era amplasată Administraţia de plasă, în prezența unui membru al Expediţiei Financiare şi a ispravnicului, depuneau jurământul că îl vor alege ca şef de plasă pe cel mai demn[5].

9. Asesorii în Administraţia de plasă erau aleşi după fiecare 3 ani.

Celelalte articole se refereau la salariul șefului de plasă (250 rub. asignate pe an), al membrilor Administraţiei, comportamentul membrilor și la privilegiile de care aceştia beneficiau, la condiţiile în care şeful plasei şi membrii Administraţiei de plasă sunt retraşi din funcţie, fiind expuse modalităţile de exercitare a funcţiilor etc.[6]

Pe lângă administraţia de plasă era permanent câte un şef de echipă de la fiecare sat. Ei erau schimbaţi regulat, în fiecare săptămână şi erau obligaţi să îndeplinească toate dispoziţiile sefului de plasă şi ale asesorilor.

Administraţia de plasă cerceta furturile care nu depăşeau 5 rub., conflictele, certurile şi bătăile dintre ţărani, în afara de cazurile de omor, tulburări, jafuri şi alte crime, care erau remise câtre ispravnic; pedepsea vinovaţii cu loviturile cu varga – până la 50 de lovituri; folosea pentru lucrările publice toţi arestanţii aflaţi sub arest de la o zi până la două etc. Administraţia de plasa răspundea de calitatea drumurilor, podurilor şi a trecătorilor; de vărsarea la timp în vistieria regiunii a prestaţiilor de stat şi a impozitelor locale în bani; avea sub tutelă văduvele și orfanii şi urmărea ca copiii orfani să înveţe o meserie etc. Tot Administraţia de plasă răspundea de recensământul populaţiei, înregistrând toate schimbările care au avut loc în sat pe parcursul anului; la începutul fiecărui an urma sa prezinte Administraţiei Financiare a Basarabiei şi ispravnicului, dar nu mai târziu de 10 ianuarie, lista tuturor locuitorilor, cu schimbările care au avut loc pe parcursul anului precedent (veniţi-plecaţi)[7].

Comitetul de Miniştri a susţinut proiectul înaintat de M.S. Vo­ron­ţov şi a decis a-l aplica temporar în Basarabia, până când experienţa va arata ce schimbări urmează a fi făcute[8].

Dispoziţia din 6 septembrie 1826 a Consiliului Suprem al Basarabiei atestă că Administraţia de plasă pe domeniile statului urma să fie instituită începând cu 1 ianuarie 1827 şi trebuia să înlocuiască sistemul de administrare a ocolaşilor şi vornicilor, înlocuindu-l cu cel rusesc[9].

Pe parcurs, Ministerul Proprietăţilor Statului a efectuat şi unele modificări în sistemul de administrare a domeniilor statului din Basarabia, aflate sub jurisdicţia sa. La 1 ianuarie 1840, în calitate de subdiviziune administrativ-teritorială este introdusă circumscripţia, plasa şi asociaţia rurală. Cazacii de la Dunăre erau divizaţi în staniţe.

În urma acestor modificări, în judeţul Hotin a fost creată circumscripţia Hotin, plasa Medveja şi două asociaţii rurale – Medveja şi Hâjdău; în judeţul Bender – circumscripţia Bender, două plase – Căuşeni şi Cimişlia şi nouă asociaţii rurale: în cadrul plasei Căuşeni: Hârbovăţ, Hagimus, Copanca, Căuşeni şi Opaci; în cadrul plasei Cimişlia: Taraclia, Cimişlia, Abaclâgeaba şi Cenac; în judeţul Akkerman – circumscripţia Akkerman, două plase – Ivanovca şi Tatarbunar şi opt asociaţii rurale; în cadrul plasei Ivanovca: Talmaz, Alexandrovca, Moldovca, Ţariceanca şi Olăneşti, iar în cadrul plasei Tatarbunar: Plahteevca, Divizia şi Tatarbunar[10].

La sfârşitul anilor’40 ai sec. al XIX-lea Basarabia era divizată din punct de vedere administrativ-teritorial în următoarele plase: Hotin – Lipcani, Corjeuţi, Sculeni, Noua Suliţă, Briceni, Clişcăuţi, Chelmenţi, Stălineşti, Romancăuţi şi Grozinţi; Iaşi – Balatina, Slobozia Bălţi, Vulpeşti, Corneşti, Ciuciuleni, Copăceni, Făleşti, Sculeni şi Brânzeni; Soroca – Otaci, Visoca, Climăuţi, Bădiceni, Târnova, Cubolta,
Ocolina, Căinari, Pepeni, Raşcov, Vasileuţi şi Cobâlea; Orhei – Teleneşti, Sămăşcani, Sirota, Pohorniceni, Işnovăţ, Criuleni, Dâşcova, Tuzora, Cineşeuţi, Voroteţ, Cerniţa, Selişte şi Căzăneşti; Chişinău – Bujor, Boldureşti, Zberoaia, Nisporeni, Costeşti, Hânceşti, Lăpuşna, Sireţi, Găleşti sau Pănăşeşti, Horodişte, Mereni, Ialoveni şi Văsieni; Bender – Teliţa, Căinari, Căuşeni şi Cimişlia; Akkerman – Ivanovca, Tatarbunar şi Cara-Mahmed, Cahul – Coştangalia, Tigheci, Sărăţica şi Leova[11].

Anumite schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost întreprinse de Administraţia Regională şi în anii următori. Potrivit deciziei Cârmuirii provinciei Basarabia din 31 iulie 1857, administraţiile plaselor Cobâlea şi Visoca au fost mutate din satul Cobâlea în satul Cotiujenii Mari şi din satul Visoca în satul Arioneşti[12].

Localităţile de pe domeniile statului erau grupate doar pe plase. În 1862, în judeţul Akkerman erau următoarele plase: Divizia (3 sate), Tatarbunar (5), Plahteevca (5), Ivanovca (8), Palanca (6), Talmaz (4) şi Alexandrovca (6); în judeţul Bender: Cimişlia (6), Abaclâgeaba (3), Taraclia (5), Căuşeni (6), Fârlădeni (8) şi Copanca (3); în judeţul Hotin: Hâjdău (6) şi Holohoreni (4 sate)[13]. În 1863, în scopul de a crea condiţii mai avantajoase, Cârmuirea provinciei Basarabia a dispus să fie transferate administraţiile de plasă din satul Sărăteni în satul Ciocâlteni, din satul Işnovăţ în satul Hârtopul Mic (sau Schit) şi din satul Dâşcova în satul Vâprova[14].

Prin decizia sa din 10 februarie 1864, Cârmuirea provinciei Basarabia i-a permis Poliţiei din judeţul Bender, în baza solicitării parvenite de la aceasta, să lichideze plasa Chiţcani, din cauza strămutării, ce avea să se producă în curând, a ţăranilor din satele Chiţcani şi Copanca pe moşia Ursoaia, satele respective împreună cu satul Leuntea urmând să fie trecute în componenţa plasei Teliţa. Tot în acest an, în conformitate cu hotărârea Cârmuirii provinciei Basarabia din 5 martie 1864, Administraţia de plasă Corjeuţi a fost transferată în târgul Edineţ[15].

Schimbări în sistemul administrativ de plasă au fost întreprinse de Administraţia Regională şi în anii ’70-’90 ai sec la XIX-lea. Spre exemplu, potrivit deciziei din 10 iunie 1870 a Administraţiei Regionale în Problemele Ţăranilor din Basarabia, plasa Vâprova din judeţul Orhei, care era compusă din 18 sate (Selişte, Lucăşeuca, Isacova, Slobozia Isacova, Hirova, Morozeni, Dâşcova, Vâprova, Puţintei, Tabăra, Ghetlova, Hulboaca, Săseni, Valea Popii, Bravicea, Meleşeni, Breanova şi Ţibirica) a fost divizată în două plase: Bravicea şi Isacova. Iar la 26 iulie 1874, Administraţia Gubernială în Problemele Ţăranilor din Basarabia a adoptat hotărârea de a transfera Administraţia plasei Fârlădeni, judeţul Bender, din satul Fârlădeni în satul Varniţa.

La 1890 în Basarabia erau următoarele plase: în judeţul Chişinău (13 plase): Boldureşti, Bujor, Văsieni, Vorniceni, Hânceşti, Zberoaia, Costeşti, Lăpuşna, Mereni, Nisporeni, Pârjolteni, Sireţi şi Ialoveni; în judeţul Akkerman (28 plase): Acmanghit, Alexandrovca, Staro-Arţiz, Volontirovca (Volintiri), Divizia, Ivanovca-Bolgarskaia, Ivanovca-Ruskaia, Cleastiţ, Crasnoe, Cubei, Culevcea, Culm, Maloiaroslaveţ, Nicolaevca-Novorosiiskaia (reşedinţa în satul Bairamcea), Palanca, Paris, Plahteevca, Postal, Sărata Veche, Starocazacie, Talmaz, Tarutino, Tatarbunar, Taşlâc, Tepliţ, Şaba, Eighenghem şi Eighenfeld; în judeţul Bender (11 plase): Abaclâgeaba, Varniţa, Gura Galbenei (reşedinţa în Gura Galbenei cea Mare), Iosefsdorf, Căinari, Căuşeni (reşedinţa în Căuşenii Noi), Comrat, Taraclia, Teliţa, Ceadâr-Lunga şi Cimişlia; în judeţul Bălţi (10 plase): Balatina, Slobozia Bălţi, Glodeni, Corneşti, Chişcăreni, Copăceni, Făleşti, Zăbriceni, Sculeni şi Ungheni. Judeţul Ismail avea 112 comune; în judeţul Orhei (15 plase): Bravicea, Hârtop (reşedinţa în Hârtopul Mare), Izvoare, Isacova, Căzăneşti, Chiperceni, Cobâlea, Criuleni, Rezina, Sămăşcani (reşedinţa în Sămăşcanii de Sus), Susleni (reşedinţa în Suslenii de Sus), Teleneşti (reşedinţa în Teleneştii Vechi), Călăraşi, Ciocâlteni şi Cineşeuţi; în judeţul Soroca (12 plase): Otaci, Arioneşti, Climăuţi, Bădiceni, Târnova, Cotiujeni (reşedinţa în Cotiujenii Mari), Ocolina, Năduşita, Pepeni, Vadul Raşcov, Văscăuţi şi Floreşti şi în judeţul Hotin (12 plase): Lipcani, Secureni, Suliţa Nouă, Edineţ, Dăncăuţi, Briceni, Clişcăuţi, Chelmenţi, Stălineşti, Romancăuţi, Rucşin şi Grozinţi.

La 5 noiembrie 1912, Administraţia Gubernială a Basarabiei a înştiinţat Comitetul Executiv (Uprava) al Zemstvei din judeţul Chişinău că de la 1 ianuarie 1913 satele Budeşti, Goian, Ciopleni, Cricova, Visterniceni, Chetros, Cruzeşti, Coloniţa, Vadul lui Vodă şi Poşta Veche urmau să fie excluse din componenţa plasei Mereni, deoarece din aceste sate a fost formată o plasă nouă – Budeşti, la care au fost alipite toate cătunele situate pe moşiile acestor sate: Tohatin, Cheltuitori, Fundul Tohatin, Corju (Chirjău), Bălţata, Sagaidac, Valea Satului, Valea Paladi, Maximovca, Buga, Valea Coloniţa, Cioara Borta, Ciocana, Fundul Ciocana, Goianul Nou şi Otovasca[16].

---

[1] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 1-1 verso.

[2] ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, с. 655.

[3] Despre amplasarea în stepa Bugeacului a ţăranilor de stat a se vedea mai detaliat: AISR, F. 379, inv. 2, d. 25, f. 5-8.

[4] Proiectul Regulamentului privind instituirea în Basarabia a Administraţiei de plasă în satele de pe domeniile statului, propuse de M.S. Voronţov, a se vedea: ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 4-14.

[5] Modalitatea de alegere a şefului de plasă a se vedea: ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, с. 657-658.

[6] Ibidem, p. 658-559.

[7] ПСЗРИ. Собр. II , т. I, 1826, №444. – СПб., 1830, p. 660-661.

[8] Ibidem, p. 661.

[9] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 765, f. 16-17.

[10] Dinu Poştarencu. Organizarea administrativ-teritorială a Basarabiei în perioada ţaristă. – În: Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Anuarul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Serie nouă. Vol. III (XVIII), nr. 2. – Chişinău, 2009, p. 208.

[11] Военно-статистическое обозрение Российской империи. Том ХI, часть 3, Бессарабская область. – СПб., 1849, c. 12-15.

[12] Бессарабские областные ведомости, №.37, 14 сентября 1857.

[13] Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год. – Кишинев, 1862, c. 269-272.

[14] БОВ, №29, 20 июля 1863.

[15] Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 209.

[16] Dinu Poştarencu. Op. cit., p. 210.