ADUNAREA
OBŞTII SĂTEŞTI
(сельский мировой сход) – organ administrativ care dirija cu viaţa socială a satului în Basarabia
în sec. al XIX-lea, instituit oficial în baza „Regulamentului despre ţărani din
1834”[1].
Adunarea sătească era alcătuită din capii familiilor satului dat, iar în lipsa
lor la şedinţele adunării participa unul din membrii familiei: feciorul mai
mare, ginerele sau una din rude. Şedinţele erau deliberative doar în prezenţa a
2/3 din membrii obştii. Ea hotăra alegerea administraţiei satului, repartizarea
dărilor şi prestaţiilor, eliberarea procurilor pentru deplasări de serviciu,
modul de îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiilor administraţiei judeţene şi
guberniale. Decizia adunării săteşti era prezentată de starostele satului în
Administraţia de plasă pentru a fi confirmată prin aplicarea ştampilei[2].
Adunarea obştii deţinea atât funcţii reprezentative, cât şi executive. Conducea
cu obştea un staroste ales, pe o perioadă de 3 ani, de membrii obştii, ajutat de
un sutaş (mai marele pe 100 de gospodării) (сотник),
ales de la fiecare sută de gospodării şi de un zeciaşi (mai marele pe 10
gospodării) (десятский), ales la
fiecare zece gospodării. Starostele sătesc aplana neînţelegerile mici între
ţărani, primea şi executa dispoziţiile şefului de zemstvă şi ale şefului de
poliţie, aducea la cunoştinţă sătenilor dispoziţiile parvenite de la
administraţia locală etc. El purta uniformă specială, care avea o insignă
situată deasupra buzunarului din partea stângă. Aceasta reprezenta semnul distinct
al starostelui sătesc. Pe insignă era scris „сельский
староста” – staroste sătesc, în partea de sus fiind amplasată stema
imperială – acvila bicefală, iar în partea de jos – capul de zimbru, stema
Basarabiei. Satele mai mari alegeau câte doi starosti. Starostele sătesc era
ajutat de un scrib (писарь) – un
fel de secretar, care redacta actele scrise, şi de un perceptor ales, care
colecta impozitele şi taxele la care era impusă populaţia. Obligaţiile pecuniare
ale locuitorilor satelor erau stabilite pentru fiecare gospodărie în
parte, la adunarea obştii, în dependenţă de suprafaţa lotului, numărul de vite
şi numărul de braţe de muncă[3].
[1] A se vedea mai detaliat articolele 17-23 din Capitolul II al
„Regulamentului despre ţărani din 1834”, intitulat „Despre administraţia
sătească a ţăranilor”: ПСЗРИ. Собр. II , т. IX, 1834, отд. первое, №6739. –
СПб., 1835, с. 77.
[2] Ibidem, p. 75.
[3] C.Aldea. O istorie zbuciumată. Basarabia până în anul
1920. – Bucureşti, 1993, p. 54.
