PROPRIETAR DE ORAŞ / PROPRIETAR
DE TÂRG (владелец города / владелец местечки) –
persoană care deţinea în proprietate, în baza unor hrisoave, emise de domnii
Moldovei pe parcursul secolelor, unele oraşe şi târguri. Respectiv, oraşele sau
târgurile care aparţineau proprietarilor deţineau un statut special atât
economic, fiscal, cât şi juridic. Orăşenii sau locuitorii târgurilor erau
impuşi să achite în folosul proprietarului diferite dări şi prestaţii „în baza
documentelor de care dispune acesta sau în baza obiceiului pământului”[1].
Dintr-un document cu referire la
relaţiile dintre proprietari şi locuitorii oraşelor şi târgurilor din
Basarabia, datat cu luna august 1841, constatăm că aceste documente erau:
„hrisoave domneşti emise în diferite perioade de timp de domnii Moldovei, care
se succedau la domnie destul de des, iar acolo unde nu erau hrisoave, aceste
dări erau încasate în folosul proprietarului potrivit obiceiurilor locale. Dar,
aceste impozite încasate potrivit hrisoavelor sau obiceiurilor nu totdeauna
erau aceleaşi, esenţa şi modalitatea lor de încasare este necunoscută nu doar
autorităţilor centrale, dar şi celor locale”[2].
La începutul anilor ’40 ai sec.
al XIX-lea în Basarabia erau doar 18 oraşe şi târguri care aparţineau
proprietarilor: oraşele Bălţi, Soroca Orhei şi Cahul şi târgurile: Otaci, Raşcov,
Leova, Făleşti, Teleneşti Hânceşti, Noua-Suliţă, Criuleni, Tuzora, Lipcani,
Sculeni, Briceni, Edineţ şi Bairamcea[3].
Proprietarii oraşelor şi
târgurilor foloseau diverse metode de încasare a veniturilor: 1.
în baza contractelor – în
târgurile Leova, Făleşti, Lipcani, Sculeni şi Briceni; 2. în baza contractelor şi în baza
obiceiului pământului – în oraşul Bălţi şi în târgurile Otaci şi
Raşcov; 3. în baza hrisoavelor –
în oraşul Soroca şi în târgul Teleneşti; 4. în baza obiceiului pământului – în oraşul Orhei şi în târgurile
Hânceşti, Criuleni şi Tuzora şi 5. nu erau încasate venituri în târgurile Noua-Suliţă (în scopul
înviorării târgului), Edineţ şi Bairamcea (din considerentul că aceste
localităţi au căpătat curând statutul de târguri)[4].
Pentru a reglementa relaţiile dintre
proprietari şi locuitorii acestor oraşe şi târguri, Consiliul de Stat a cerut de
la autorităţile regionale din Basarabia să prezinte Ministerului de Interne
informaţii detaliate cu privire la documentele şi obiceiurile în baza cărora se
stabilesc relaţiile dintre proprietari şi locuitorii acestor oraşe şi târguri,
dar şi să elaboreze un nou proiect de regulament, care ar permite
proprietarilor şi locuitorilor să încheie întrei ei contracte benevole,
stabilind pentru aceasta un termen de 2 ani[5]. O
asemenea dispoziţie a Consiliului de Stat a fost confirmată de împărat la 13 martie
1839[6].
Noul proiect de Regulament
alcătuit în cadrul Ministerului de Interne este prezentat pentru discuţie la
şedinţa Consiliului de Stat, iar la 1 iunie 1839 este aprobat de împărat[7].
Din raportul
prezentat în aprilie 1840 ministrului de Interne de guvernatorul general al
Novorosiei şi Basarabiei M.S. Voronţov se poate constata că dreptul de a încasa
venituri, în baza hrisoavelor date de domnii Moldovei[8],
în diferite perioade de timp, îl deţin proprietarii oraşelor Soroca şi Bălţi şi
ai târgurilor Leova, Otaci, Făleşti, Teleneşti şi Raşcov. Dar, în realitate,
beneficiau de acest drept doar proprietarii oraşului Soroca şi ai târgului
Teleneşti, iar în târgurile Leova şi Făleşti – în baza înţelegerii
reciproce între proprietari şi locuitori, stabilite în urma încheierii
contractelor. În baza unor asemenea înţelegeri erau adunate şi unele impozite
în oraşul Bălţi şi în târgurile Otaci şi Raşcov[9].
Tot din acest raport aflăm că, până la acea dată, fără hrisoave de danie erau
adunate veniturile de către proprietarii oraşului Orhei, ai târgurilor
Noua-Suliţă, Lipcani, Briceni, Sculeni, Tuzora, Criuleni şi Hânceşti; iar acum
veniturile sunt acumulate în târgurile Lipcani, Briceni şi Secureni în baza
contractelor încheiate între proprietari şi locuitori; în Noua-Suliţă încasarea
venitului a încetat cu acordul proprietarului, în scopul înviorării târgului.
În celelalte localităţi – în oraşul Orhei şi în târgurile Tuzora, Criuleni
şi Hânceşti – încasarea taxelor are loc în baza obiceiului pământului[10].
În oraşul Cahul şi în târgurile Edineţ şi Bairamcea locuitorii nu achită nici
un fel de impozite proprietarilor din simplul considerent că aceste localităţi
şi-au schimbat de curând statutul.
În baza datelor acumulate,
Consiliul Regional al Basarabiei constată că atât în baza hrisoavelor, cât şi a
obiceiului pământului sau contractelor încheiate între proprietari şi
locuitori, sumele încasate diferă de la o localitate la alta: în unele
localităţi, în pofida hrisoavelor, taxele au fost micşorate sau au fost
anulate, iar în alele – au fost majorate, iar pentru unele localităţi au
devenit insuportabile atât pentru negustori, cât şi pentru industriaşi, fapt ce
poate fi observat analizând datele privind veniturile pentru târgurile Leova,
Sculeni, Lipcani, Otaci şi Tuzora, dar şi pentru oraşul Bălţi. Din aceste date
se poate stabili că taxe suplimentare au fost introduse în Lipcani şi Bălţi –
la vinderea caselor şi prăvăliilor; în Lipcani şi Tuzora – la vinderea
cărnii şi lumânărilor, iar în Leova şi Sculeni negustorilor din alte oraşe le-a
fost interzis să comercializeze mărfuri în zilele de piaţă. Din analiza contractelor
se poate observa că au fost introduse taxe la diferite produse şi provizii comercializate
direct din care[11].
Din acest considerent, Consiliul
Regional a considerat necesar că în cazul în care, după expirarea termenelor
contractelor încheiate, proprietarii nu vor încheia cu locuitorii oraşelor şi ai
târgurilor contracte benevole, atunci proprietarii au dreptul să încaseze de pe
moşiile lor următoarele venituri: 1. de la realizarea băuturilor
alcoolice; 2. de la case de locuit, prăvălii şi alte tipuri de construcţii;
3.
de la comercializarea în zilele de iarmaroc a animalelor; 4. de la trecerea peste
râuri; 5. de pe unităţile de măsură şi greutate[12].
Consiliul Regional a propus
lichidarea unor taxe, „…fără însă a anula dreptul proprietarilor şi
locuitorilor de a încheia întrei ei înţelegeri benevole şi a perfecta contracte
cu negustorii şi industriaşii străini şi din alte oraşe în vederea permisiunii de
a comercializa mărfurile aduse de ei în oraşele şi târgurile din Basarabia, precum
şi dreptul locuitorilor de a vinde liber casele şi prăvăliile”[13].
Contele Stroganov a susţinut
propunerea Consiliului Regional al Basarabiei, dar a considerat necesar să
ceară ca în Regulament să fie indicate taxele pe care locuitorii sunt obligaţi
să le achite în folosul proprietarilor. La 14 mai 1840 această obiecţie
i-a fost transmisă contelui M.S. Voronţov. La 28 mai 1841 M.S. Voronţov
a prezentat un nou proiect cu referire la relaţiile dintre proprietari şi
locuitorii târgurilor şi ai oraşelor, în care au fost incluse suplimentar încă
două articole ale venitului: 1. taxa de la vinderea caselor,
prăvăliilor şi a altor tipuri de construcţii, ce constituia 10% din suma
obţinută, pe care vânzătorul urma să o plătească proprietarului şi 2.
taxa de la comercializarea în zilele de iarmaroc de către negustorii şi
industriaşii străini şi cei din alte oraşe a diferitelor mărfuri, care constituia
o jumătate de procent din capitalul comercial declarat pentru certificatele
comerciale de ghildă acordate negustorilor şi ţărănimii comerciale[14].
Cancelaria Ministerului de Interne
a susţinut acest proiect, ca fiind argumentat şi bazat pe tradiţii locale, dar
a considerat necesar să mai dea proprietarilor şi locuitorilor târgurilor şi
oraşelor o şansă (încă un termen) de a încheia înţelegeri reciproce. În baza
rezoluţiei ministrului de Interne, contelui Stroganov, acest proiect a fost pus
în discuţie la şedinţa Consiliului ministerului, la care membrul Consiliului F.L. Pereverzev
a expus o viziune aparte cu referire la conţinutul proiectului[15]. În
urma analizei copiilor contractelor încheiate între proprietari şi locuitorii
târgurilor şi ai oraşelor s-a constatat că în 7 târguri – Hânceşti, Raşcov, Edineţ, Briceni, Lipcani, Sculeni
şi Făleşti şi în 2 oraşe – Leova şi Cahul, contractele au fost
încheiate începând cu 1833, în târgul Hânceşti – în 1840, iar în oraşul
Cahul – în 1841, pe un termen de la 10 până la 30 de ani[16].
Izvoarele de arhivă ne permit să stabilim
şi varietatea veniturilor pe care le încasau proprietarii târgurilor şi ai
oraşelor de la locuitorii acestora, fără să indice veniturile de la vânzarea
vinului şi a altor băuturi alcoolice, care erau o sursă de venit generală[17]:
În oraşul
Bălţi aceste surse de venit erau următoarele: 1.
de la comercializarea vitelor şi cailor la iarmaroace şi în zilele de târg
(câte 24 de aspri); 2. de la arendarea caselor şi prăvăliilor
ocupate de târgoveţi şi industriaşi în zilele de iarmaroc; 3. de la negustorii din
alte oraşe în zilele care se ocupau
cu comerţul; 4. de pe unităţile de măsură şi greutate (în baza deciziei
guvernului); 5. de la comercializarea gudronului, lemnului de foc şi
lemnului de construcţii (la înţelegere cu proprietarii); 6. de la vânzarea în
oraşe a caselor de către persoanele particulare (deşi taxa era încasată de către
concesionar, iar în contract nu era indicată suma); în oraşul Soroca: 1.
de la carele cu fân şi diferite mărfuri; 2. de la proprietarii caselor cu
prăvălii; 3. de la proprietarii caselor fără prăvălii; în
oraşul Orhei: 1. de la carele cu diferite mărfuri;
2.
de la sacrificarea animalelor (pentru fiecare câte 1 rub. 50
kop. de aramă); 3. impozitul funciar pentru case, amplasate pe strada cea mare
(câte 50 kop. de aramă pentru fiecare stânjen); în târgul Otaci: 1. de
la trecerea peste râu, în baza Regulamentului Consiliului de Stat din 1832;
2.
de la sacrificarea animalilor; 3. pentru casele care aparţineau
evreilor (anual câte 150 rub. argint, în baza contractelor încheiate pe o
perioadă de 10 ani); 4. de la vânzarea caselor sau
prăvăliilor, din suma indicată în actul de vânzare-cumpărare – 10%; 5.
de la carele cu mărfuri; 6. de la comercializarea lemnului
transportat pe cale fluvială; 7. de la comercializarea produselor
alimentare aduse de negustori şi industriaşi; 8. de pe unităţile de măsură
şi greutate (1 kop. de la fiecare pud, 5 kop. de la fiecare car cu fân etc., 8
kop. de la fiecare cetvert de cereale sau produse, iar de la fiecare vadră –
câte 1 kop. de aramă, în baza deciziei ministrului de Interne); în
târgul Teleneşti: 1. de la negustorii care vin la
iarmaroc; 2. de la proprietarii caselor şi prăvăliilor amplasate pe
străzi (câte 20 şi 80 kop. de aramă pentru fiecare stânjen); în
târgul Criuleni: 1. de la sacrificarea animalelor; 2. de la proprietarii
caselor şi prăvăliilor amplasate pe străzile mari (câte o rublă de aramă pentru
fiecare stânjen); în târgul Tuzora: 1. de la proprietarii caselor şi
prăvăliilor (câte o 1 rub. 20 kop. de aramă pentru fiecare stânjen); 2. de
la sacrificarea animalelor; 3. de pe unităţile de măsură şi
greutate (de la fiecare 100 de ocale şi 100 de vedre câte 20 kop. de aramă)[18].
[1] AISR, F. 1281,
inv. 4, d. 4, a. 1841, d. 116, f. 3-3 verso.
[2] AISR, F. 1281,
inv. 4, d. 4, a. 1841, d. 116, f. 3 verso.
[5] Ibidem, f. 3 verso-4
verso.
[6] Ibidem, f. 4 verso.
[7] A se vedea mai detaliat Regulamentul: ПСЗРИ. Собр. II, т. XIV, отд. первое, 1839, №12400. – СПб., 1840,
c. 535-536.
[8] Aceste
venituri includeau taxa pentru: 1. trecerea peste râuri; 2.
case şi prăvălii; 3. permisiunea negustorilor din alte oraşe de a face comerţ în
zilele de iarmaroc; 4. dreptul de a vinde diferite mărfuri şi produse aduse cu
carele; 5. comercializarea tuturor băuturilor alcoolice şi venitul
obţinut de la sacrificarea animalelor este prerogativa exclusivă a proprietarului.
Suma prestaţiilor încasată de la aceste articole de venit nu este similară în
toate oraşele şi târgurile, dar este indicată separat în hrisoavele de danie (AISR, F. 1281, inv.
4, d. 4, a. 1841, d. 116, f. 5 verso).
[9] Ibidem, f. 5 verso-6.
[10] Ibidem, f. 6. Aceste
venituri includeau taxa pentru: 1. dreptul de a vinde diferite
mărfuri şi produse aduse cu carele; 2. sacrificarea animalelor; 3.
case şi loturile de pe lângă casă; 4. comercializarea diferitelor
băuturi alcoolice; 5. cântărirea şi măsurarea mărfurilor la piaţă.
[11] AISR, F. 1281, inv. 4, d. 4,
a. 1841, d. 116, f. 6 verso-7.
[12] Ibidem, f. 7-7 verso.
[13] Ibidem, f. 29-29 verso.
[14] AISR, F. 1281, inv. 4, d. 4,
a. 1841, d. 116, f. 30-30 verso.
[15] Ibidem, f. 30 verso-31.
[16] Ibidem, f. 31-31 verso.
[17] Aceste informaţii au fost extrase
din rapoartele Consiliului Regional al Basarabiei din 30 noiembrie 1839.
