BOIERNAŞ (боернаш) – categorie socială din Moldova medievală, cu o
situaţie inferioară marilor boieri. Un document din 1818, întocmit la Iaşi, ne
spune că prin boiernaşi se înţeleg cei care nu se trag din boieri şi „au
dobândit cinuri mai mici ce sunt de la vel-şătrar în gios”[1].
Boiernaşii
constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au format, în fond, din
boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiunea unor mici stăpâni de pământ
care ajungeau să capete o slujbă sau o dregătorie inferioară – de la polcovnici,
postelnici, vel-căpitani şi până la vel-şătrari[2].
După
anexarea Basarabiei la Imperiul Rus autorităţile imperiale i-au egalat pe boiernaşi în drepturi
cu nobilii ruşi, acordându-le diferite privilegii. În Regulamentul organizării
administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că
„sub denumirea de boiernaşi se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi
care nu a ajuns la ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până
la vel-şătrar. Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”[3].
Însă, această categorie socială ce beneficia de privilegii era neînsemnată.
Boiernaşilor li se acorda dreptul
de a se angaja la serviciu în instituţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa
corporală şi eliberaţi de plata impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor[4];
aveau dreptul să dispună de proprietăţi funciare şi chiar de ţigani şerbi.
În Basarabia
boiernaşii se bucurau de privilegii boiereşti, dar numai ei personal. Urmaşii
lor intrau în categoria mazililor. În conformitate cu Regulamentul privind
drepturile de apartenenţă la stările sociale ale locuitorilor Basarabiei
din 10 martie 1847, autorităţile ţariste i-au egalat în drepturi pe
boiernaşii din Basarabia cu nobilii personali din Rusia, numindu-i în
continuare nobili personali (личные
дворяне)[5].
[1] Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.
[2] ANRM, F. 2. inv.1,
d. 1199, f. 14; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.
[3] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с.17.
[4] Ibidem, p.17-18.
[5] ANRM, F. 88, inv. 1,
d. 1216, f. 3.
BOIER (боярин) – stare socială privilegiată
din Ţările Române, atestată documentar odată cu formarea statelor medievale. Boierii
erau stăpâni de pământ ridicaţi la conducerea şi comanda militară a obştilor şi
asociaţiilor de obşti, devenind cu timpul stăpâni cu caracter ereditar[1]. Stăpânirile
de pământ moştenite se numeau ocine,
iar cele obţinute de la domnie ca recompensă pentru slujbă – vislujanie. Ambele forme de stăpânire
erau ereditare. La începutul fiecărei domnii boierii erau însă nevoiţi să-şi
confirme proprietăţile funciare. Mărimea proprietăţii funciare a boierului
depindea de locul lui în ierarhia socială: apartenenţa la boierii mari sau la
boierii mici. Ulterior, ierarhia boierească este determinată de dregătorie. În
1740 – în Ţara Românească, şi în 1741 – în Moldova, domnul Constantin
Mavrocordat a stabilit drept criteriu al apartenenţei la starea socială a boierimii
slujba în aparatul administrativ. Respectiv,
boierii au fost împărţiţi în boieri mari (veliţi) –
de la marele logofăt (în Ţara
Românească de la marele ban) până la marele clucer –
care alcătuiau Divanul, şi boieri
mici (boieri de starea a doua), subalterni ai veliţilor, care ocupau slujbe
mărunte, până la funcţia de ceauş[2].
După anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus ţarismul a păstrat pentru o anumită perioadă
structura socială existentă în Principatul Moldova şi a întreprins măsuri
concrete în vederea consolidării regimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I
indica direct în scrisoarea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev,
în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că „guvernul va păstra
componenţa naţională a provinciei şi va asigura un mod deosebit de administrare
a acesteia”[3].
„Regulamentul organizării
administrative a regiunii Basarabia” din 29 aprilie 1818 acorda nu doar drepturi exclusive boierilor moldoveni
şi privilegii coloniştilor străini[4],
dar făcea şi anumite schimbări în structura socială. Potrivit
stratificării sociale, în Basarabia se stabileau următoarele categorii sociale:
clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii,
ruptaşii, negustorii şi mica
burghezie, ţăranii sau coloniştii
agricoli, ţiganii (care
aparţineau statului şi moşierilor) şi evreii[5]. În
aşa fel, categoria privilegiată a boierilor a fost suprimată, iar această stare
socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi
integrată în ea.
În
condiţiile în care societatea rusă era în pragul marilor transformări, legate de
modernizarea şi raţionalizarea relaţiilor sociale, chemate de descompunerea
sistemului vechi, Administraţia imperială urmărea să creeze în Basarabia o
puternică şi fidelă bază socială pe care avea s-o constituie boierii moldoveni. Potrivit
Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818,
„…nobililor (boierilor – V.T.)
li se acordă în egală măsură drepturile şi privilegiile ce le sunt acordate
nobilimii ruse, cu păstrarea concomitentă a privilegiilor vechi moldoveneşti.
Drepturile personale ale nobilimii din regiunea Basarabia, în aceleaşi
rând proprietatea mobiliară şi cea imobiliară, cât şi ţiganii se confirmă a fi
proprietatea lor pe veci, în baza hrisoavelor şi documentelor, precum şi a legilor
ce confirmă această proprietate”[6].
Confirmând
drepturile şi privilegiile de odinioară ale boierilor, Administraţia imperială
s-a străduit să-i atragă de partea sa, acordându-le pământuri şi diferite
privilegii. Concomitent, în Basarabia au primit impunătoare proprietăţi
funciare mai mulţi funcţionari şi nobili ruşi.
Doar potrivit deciziei imperiale
din 18 iunie 1823, mari proprietăţi funciare au primit, alături de boierii
basarabeni, şi unii funcţionari ruşi: funcţionarul de clasa a VI-a Mazarovici –
3000 desetine, guvernatorul civil al Basarabiei Catacazi – 6000, funcţionarul
de clasa a V-a Kurik – 5000, Varlaam – 6000, Caliarhi – 6000,
contesa Edling (Roxanda Sturdza, fiica lui Scarlat Sturdza[7]) –
10000, văduva vistiernicului Văcărescu şi Ralu Caliarhi – câte un lot care
urma să le aducă un venit de 1500 de ruble argint anual, iar Mavrogheni –
un lot care îi va aduce un venit anual de 1000 ruble argint[8].
Dintre boierii moldoveni de un
mare sprijin din partea administraţiei ţariste s-a bucurat familia Moruzi. După
cum se menţionează în hotărârea privind împroprietărirea cu pământ a familiei
nominalizate, această grijă a guvernului se datora nu doar stimei din partea
guvernului faţă de dragomanul Porţii Otomane, cneazul Dimitrie Moruzi, dar şi
„…devotamentului acestuia faţă de Rusia, moştenit de urmaşii şi rudele sale”[9]. În baza dispoziţiei imperiale din 12 decembrie
1823, 7 membri ai familiei Moruzi (principesa Eufrosinia Moruzi, născută
Suţu, cneazul Dimitrie Moruzi, principesa Ralu Moruzi, născută Mavrocordat,
colonelul Dobrânţ, principesa Maria Suţu, dna Plaghino, născută Suţu, şi
principesa Roxanda Moruzi) au primit 32000 desetine de pământ – 17000
desetine în ţinutul Bender şi 15000 desetine în ţinutul Akkerman[10]. Deoarece
aceştia nu locuiau în Basarabia, pământurile lor vor fi date în concesiune.
După anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus intervin anumite schimbări în mentalitatea boierimii basarabene. Unul
dintre factorii de bază care a influenţat evoluţia mentalităţii moşierului
basarabean din sec. al XIX-lea este legat de noul regim de dominaţie instaurat
în provincie. Regimul de dominaţie a fost determinat și el de un complex de factori:
· Teritoriul nou-anexat este rupt
din cadrul unui anumit sistem social-economic şi politic şi încadrat forţat în
cadrul altui sistem – celui rusesc, proces ce s-a petrecut dureros şi care
a fost resimţit de toate stările sociale – inclusiv de boieri;
· Populaţia suferă pierderi
extraordinar de mari de pe urma războaielor ruso-turce din sec. al XIX-lea,
trecerii prin regiune, dar şi staţionării permanente a armatei ruse de ocupaţie,
elementul naţional al elitei nobiliare fiind distrus, o parte a elitei
nobiliare asimilată, iar cea mai mare parte marginalizată.
·
Intervin treptat schimbări în sistemul de proprietate.
Deşi boierilor moldoveni le-a fost confirmat dreptul la proprietate, unii din
ei au fost nevoiți să se strâmtoreze, să cedeze o parte din proprietăţi în urma
căsătoriilor cu veneticii ruși, să-şi ştirbească din drepturi, să piardă din
privilegiile de altădată, cedând o parte din posturi alogenilor, să-şi limiteze
gusturile, să se supună şi să recunoască noul regim de dominaţie;
· Încadrarea boierilor locali în
cercul nobilimii ruse a avut loc destul de anevoios, din considerentul că
trebuiau să prezinte acte care ar confirma nobleţea. Aceştia au fost nevoiţi
să-şi confirme nu doar nobleţea, rudenia, titlurile boiereşti, dar şi dreptul
la proprietăţile funciare pe care le deţineau până la anexare;
· Pentru a-şi păstra drepturile şi
privilegiile, boierii au fost nevoiţi să înveţe limba rusă, să se înrudească cu
veneticii, să-şi facă studiile în instituţiile de învăţământ din Rusia, să
accepte funcţii în instituţiile ţinutale şi regionale şi, prin aceasta, să
participe la promovarea politicii coloniale
a Imperiului în teritoriul anexat, ceea ce a influenţat negativ asupra
spiritului naţional.
· Boierii au pierdut controlul
economic de altădată din regiune, pentru că Administraţia imperială rusă
folosea toate veniturile în serviciul şi nevoile proprii.
Toţi aceşti factori au determinat faptul că după 1812 boierimea din
Basarabia s-a împărţit în două tabere: rusofilă, care creşte şi se întăreşte
numeric, pătrunzând în toate sferele vieţii administrative prin sprijinul activ
al administraţiei ruseşti, şi cea conservatoare naţională moldovenească, care
s-a opus: nu învăţa limba rusă şi se ţinea de obiceiurile pământului şi legile vechi ale ţării. Anume
aceştia din urmă sunt acei puţini care au păstrat aprinsă în rândul moldovenilor făclia nemulţumirii.
