MICA BURGHEZIE / MIC-BURGHEZI (мещанство) – categorie socială formată în cea mai mare parte
din mici producători şi mici comercianţi[1],
cunoscuţi sub denumirea generică de meşciane
şi care formau cea de-a treia grupare (după intelectualitate şi negustori), în
care era împărţită populaţia urbană din Rusia[2].
Mic-burghezii constituiau un grup social ierarhic inferior din cadrul populaţiei
orăşeneşti, supus impozitului pe cap de locuitor (capitaţiei), prestaţiilor şi
recrutării; aveau dreptul să se angajeze în calitate de salariaţi, să practice
meşteşugăritul şi comerţul cu amănuntul.
Categoria
denumită meşciane – scrie
cunoscutul istoric român
Alexandru-Florin Platon – (aşa-zisa starea a III-a, potrivit organizării din timpul Ecaterinei a II-a) ar putea fi, la limită, identificată cu „mica burghezie”, dacă ţinem neapărat să găsim o analogie cu nomenclatorul „clasic” vest-european. Dar, apropierea rămâne, însă, pur convenţională şi urmează a fi făcută cu prudenţă, câtă vreme criteriile de diferenţiere a grupului erau altele în Rusia decât pe continent. Dacă în restul Europei toţi cei ce se reuneau sub emblema micii burghezii aveau un statut identic sau asemănător şi promovau, în general, aceleaşi ocupaţii, într-o cu totul altă limită se înfăţişau lucrurile în Imperiul ţarist, unde această stare socială era extrem de eterogenă prin provenienţă. Şerbii eliberaţi, mici negustori, ţărani liberi, cler mărunt, militari reformaţi, evrei convertiţi etc. – toţi aceştia constituiau o componentă diversă şi fluctuantă, niciodată unificată prin ocupaţii, statut şi interese comune[3].
Alexandru-Florin Platon – (aşa-zisa starea a III-a, potrivit organizării din timpul Ecaterinei a II-a) ar putea fi, la limită, identificată cu „mica burghezie”, dacă ţinem neapărat să găsim o analogie cu nomenclatorul „clasic” vest-european. Dar, apropierea rămâne, însă, pur convenţională şi urmează a fi făcută cu prudenţă, câtă vreme criteriile de diferenţiere a grupului erau altele în Rusia decât pe continent. Dacă în restul Europei toţi cei ce se reuneau sub emblema micii burghezii aveau un statut identic sau asemănător şi promovau, în general, aceleaşi ocupaţii, într-o cu totul altă limită se înfăţişau lucrurile în Imperiul ţarist, unde această stare socială era extrem de eterogenă prin provenienţă. Şerbii eliberaţi, mici negustori, ţărani liberi, cler mărunt, militari reformaţi, evrei convertiţi etc. – toţi aceştia constituiau o componentă diversă şi fluctuantă, niciodată unificată prin ocupaţii, statut şi interese comune[3].
După anexarea în 1812 a Basarabiei
la Imperiul Rus, în categoria mic-burghezilor a fost inclusă toată populaţia
orăşenească înscrisă în registrele contribuabililor, din considerentul că
populaţia nu era împărţită în clase, iar negustorii nu erau stratificaţi în
ghilde (până la aplicarea la 26 septembrie 1830 a structurii de ghildă) ca
în Imperiul Rus. Ca rezultat, în categoria negustorilor erau incluşi toţi acei
care aveau capitaluri băneşti şi se ocupau cu meşteşugul şi comerţul[4].
Ieşirea din categoria
mic-burghezilor putea avea loc doar în cazul obţinerii studiilor sau încadrării
în serviciul de stat, fie transferării în categoria negustorilor de ghildă.
[1] Vasile
Breban. Dicţionar general al limbii
române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 122.
[2] Alexandru-Florin Platon. Geneza burgheziei în Principatele Române (a
doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al
XIX-lea). Preliminariile unei istorii. – Iaşi, 1997, p. 178.
[3] Ibidem, p. 183.
[4] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 1199, f. 4-4 verso.
MIGRAŢIUNE DE POPULAŢIE (миграция/переселение) – deplasarea în masă, de pe un teritoriu pe altul, dintr-o regiune în alta, a unor
popoare sau a unor grupuri de populaţie, determinată de diverşi factori:
economici, sociali, politici, confesionali etc.
După anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus, în procesul de migraţiune a populaţiei pot fi determinate câteva
direcţii: 1. migraţia spontană a populaţiei, care se petrecea în taină,
fără acordul şi susţinerea instituţiilor guvernamentale; 2. migraţiunea organizată
susţinută de Administraţia imperială sau cea regională; 3. migraţiunea sau
colonizarea moşierească[1].
Izvoarele de arhivă ne permit să
evidenţiem şi 4. migraţiunea militaro-ţărănească (în persoana foştilor cazaci
zaporojeni, voluntarilor şi ţăranilor fugari care au aderat la ei). Acest tip de
migraţiune se observă destul de evident la sfârşitul sec. al XVIII-lea, prin
strămutarea în Moldova a unui număr mare de cazaci zaporojeni, ţărani ruşi şi
ucraineni fugari. În vara lui 1804 numărul lor a atins cifra de 1500 de persoane[2].
Această tendinţă poate fi
urmărită şi după anexarea în 1812 a Basarabiei la Rusia. Mai mult ca atât, în
cercurile militarilor a apărut
ideea de a-i aşeza pe cazaci pe teritoriul Bugeacului, idee care ulterior a fost susţinută de Administraţia imperială rusă. În 1817, cu permisiunea lui A.N. Bahmetev, o parte din cazacii zaporojeni de peste Dunăre
s-au transferat în satul Akmanghit, ţinutul Akkerman, şi au primit câte 30 desetine de pământ[3].
ideea de a-i aşeza pe cazaci pe teritoriul Bugeacului, idee care ulterior a fost susţinută de Administraţia imperială rusă. În 1817, cu permisiunea lui A.N. Bahmetev, o parte din cazacii zaporojeni de peste Dunăre
s-au transferat în satul Akmanghit, ţinutul Akkerman, şi au primit câte 30 desetine de pământ[3].
MIJLOCAŞ (середняк) – ţăran cu o situaţie economică mijlocie din
Basarabia, situat între fruntaş şi codaş, care avea de la 4 până la 8 capete de
vite pe care le folosea la lucrările agricole[4].
MISÂR (мисар) – monedă de aur egipteană, bătută la Cairo. Misârul
este prezent pe piaţa internă din Ţările Române din sec. al XVIII-lea până la
14(28) aprilie 1867. Cursul misârului apare variabil, când de la 7 lei, când de
la 17 lei[5].
Sursele de arhivă (1813) confirmă
că misârul era cervoneţ turcesc folosit în Moldova în calitate de unitate
monetară, iar după anexarea Basarabiei la Rusia el a fost limitat în circulaţie[6].
MOCAN (мокан/овчар) – nume dat locuitorilor români din regiunile
muntoase ale Transilvaniei, cunoscuţi în Basarabia ca negustori de vite pe
care le cumpărau din guberniile ucrainene, le îngrăşau în stepele Bugeacului,
înainte de a le mâna în Imperiul Austriac, pentru a le vinde. Potrivit unei
statistici din 1819, din cele 1496 de familii de bulgari şi alte etnii din
districtul Bugeac 100 de familii o constituiau mocanii. În scurt timp, după
1819 ei au părăsit stepele Bugeacului[7].
[1] V.S. Zelenciuc. Op. cit., p. 114-115.
[2] AIMSR, F. AMŞ,
inv. 1, d. 348, f. 8-9.
[3] ASRO, F. 1,
inv. 214, 1825, d. 11, f. 61-62 verso.
[4] ANRM, F. 38, inv. 1, 1832, d. 213, f. 43-44.
[5] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 296.
[6] ANRM, F. 5, inv. 2, 1813, d. 51, f. 28.
[7] А.А. Скальковский. Болгарские
колонии в Бессарабии и Новороссийском крае. – În: ЖМВД, 1848, кн. III,
ч. 21, c. 84.
MORTASIPIE (мартосипия) – taxă bănească,
încasată pentru vânzarea vitelor cornute şi cailor, pe piaţa orăşenească, în
folosul concesionarului[1].
De regulă, această taxă era dată în concesiune persoanelor particulare sau era
încasată de dumele orăşeneşti. La începutul sec. al XIX-lea, spre exemplu,
pentru vânzarea la piaţa din Chişinău a unui bou sau a unei vaci (indiferent de
vârstă) se încasa 8 parale, pentru un cal – 40 de bani (денежек)[2].
În anul 1818 această taxă (împreună cu taxa pentru realizarea lemnului) a fost
dată în concesiune locuitorilor din Chişinău Hadji Ivan Harabadji şi Dimitrie
Cantarji, pentru suma de 275 de cervoneţi olandezi[3].
În anii 1832-1833, venitul încasat de la această taxă în oraşul Chişinău a constituit
2450 ruble[4].
MOŞIE RĂZĂŞEASCĂ – proprietate de pământ
care aparţine răzeşilor. Sursele de arhivă confirmă că, deşi dispun de moşie în
baza dreptului obştesc (spre exemplu, în cazul achitării impozitului pentru
pământ şi altor taxe, pentru posedarea curţii şi pentru venitul de pe seama
arendei etc.), fiecare răzeş are în proprietate privată un lot de pământ –
moşia. Din acest considerent, în
acele comunităţi răzeşeşti, în care ţăranii au cumpărat pământ cu mulţi ani în
urmă, fiecare cumpărător deţinea în proprietate deplină acea parte din pământ,
a cărei valoare echivala cu suma achitată[5].
MOŞNEAN (мошнен) – termen folosit în Ţara Românească pentru a-i
desemna pe locuitorii satelor libere, echivalând cu termenul moldovenesc de răzeş
şi contrastat cu termenii care-i desemnau pe ţăranii dependenţi (rumânii,
vecinii)[6].
MUZEUL DE ZEMSTVĂ
GUBERNIAL DIN BASARABIA (Бессарабский губернский земский музей) – Muzeul de Ştiinţe Naturale, Agricole şi de Industrie Casnică al Zemstvei
Guberniale din Basarabia, înfiinţat în 1889 la iniţiativa lui A.F. Stuart,
devenit şi primul director al acestuia. A.F. Stuart a organizat prima
Expoziţie agricolă şi industrială din Basarabia, o parte a exponatelor căreia
au constituit primele obiecte ale Muzeului. Muzeul a fost completat
ulterior cu schelete, animale şi păsări împăiate, preparate anatomice, colecţii
privind zoologia aplicată, albinărit, silvicultură, obiecte de meşteşugărie
etc. În 1905 Muzeul a fost închis pentru vizitatori până la finisarea noului
edificiu. Iar în 1906 Muzeul zemstvei a trecut într-o încăpere nouă[7].
[1] AISR, F. 1287,
inv. 5, d. 980, f. 59.
[2] ANRM, F. 2,
inv. 1, 1818, d. 554, f. 23 verso.
[4] AISR, F. 1287,
inv. 5, d. 980, f. 9 verso, 36 verso.
[5] Ibidem, F. 1284, inv. 92, 1874, d. 11, f. 23
verso-24.
[6] Despre diverse teorii asupra
originii moşnenilor a se vedea în
amănunte: Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 304-304; P.P. Panaitescu. Obştea ţărănească, p. 34.
[7] Despre activitatea Muzeului de
zemstvă din Basarabia a se vedea mai
detaliat: A.Andrievski, A.Safonov, A.Liseţki. Muzeul de zemstvă din Chişinău (inaugurat la 1889). – În:
Agricultura Moldovei, 1983, nr.5, p. 54.
