MOLOCAN (молокан) | Muzeul din inima mea |

MOLOCAN (молокан)



MOLOCAN (молокан) – sectă religioasă care s-a constituit la sfârşitul sec. al XVIII-lea în gubernia Tambov. Fondatorul sectei – ţăranul Semion Uklein. Către sfârşitul vieţii Uklein avea peste cinci mii de adepţi în guberniile Tambov, Harkov, Ekaterinoslav, Orlovsk şi Simbirsk. Denumirea de molocani a fost dată acestei grupări religioase încă în 1765 de către consistoriul din Tambov, datorită faptului că membrii sectei foloseau în mâncare, în timpul postului, laptele (молоко). Reprezentanţii acestui curent religios îşi spuneau creştini duhovniceşti, iar denumirea de molocani o explicau prin faptul că învăţătura propovăduită de ei conţine „словесное молоко – laptele verbal”, despre care se vorbeşte în Sfânta Scriptură. Molocanii criticau biserica oficială, dogmele şi tradiţiile religioase, aduceau onoruri monarhului şi reprezentanţilor puterii[1].
În anul 1805 molocanii au primit dreptul de liberă exercitare a cultului religios, iar în anul 1821 li s-au repartizat 30 de mii desetine de pământ între coloniile menoniţilor şi nogailor. Ulterior, în anii ’30 ai sec. al XIX-lea, în sânul molocanilor a apărut o serie de descensiuni care au dus, în cele din urmă, la formarea a patru curente principale: adepţii lui Uklein, confesiunea „comunilor”, „săritorilor” şi a „credincioşilor evanghelişti”.
Molocanii considerau că Biblia este singura justificare a credinţei; Sfânta Treime nu există, iar cele trei ipostaze sunt diferite numiri ale lui Dumnezeu, însă Isus Christos nu a fost Dumnezeu; preoţia a existat numai în Vechiul Testament; Sfintele Taine nu există; botezul cel „adevărat” este învăţarea Sfintei Scripturi: afundarea în apă sau stropirea este o simplă ceremonie; adevărata „împărtăşanie” cu trupul şi sângele Domnului este tot studierea Bibliei; nu admiteau jurământul şi serviciul militar; respingeau cinstirea sfinţilor şi a crucii, considerându-le înşelăciuni[2].
Molocanii pătrund în Principatele Române, inclusiv în Basarabia, la sfârşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, venind, în fond, din guberniile Moscova, Tambov, Reazani, Tula, Ekaterinoslav şi Herson. În anii ’20 ai sec. al XIX-lea molocanii erau înregistraţi în oralele Bender, Chişinău, Akkerman etc. şi în unele localităţi rurale ale Basarabiei. Ideile religioase propovăduite de molocani[3] n-au întâlnit sprijin din partea populaţiei locale, nu doar din cauza dificultăţilor de limbă, greu de depăşit, dar şi din cauza politicii Administraţiei regionale din Basarabia faţă de această sectă religioasă. Încercările de a mări numărul molocanilor se făcea, de regulă, în baza sporului natural şi de pe seama convertirii la această credinţă a persoanelor din interiorul comunităţilor ruse[4].


[1] Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. – СПб., 1998, с. 211.
[2] Христианство. Научное издательство «Большая Российская энциклопедия». – М., Том 2, 1995, с. 143.
[3] Despre aceasta a se vedea mai detaliat: Г.Милкин. Посещение молоканской молельни и разговор с ними. – În: КЕВ, 1877, 2, 15-31 января, с. 62-68.
[4] Ion Gumenâi. Molocanii din Basarabia. Originile şi componenţa etnică. – În: Archiva Moldaviae. Anul I. – Iaşi, 2009, p. 46-53.