CORDON SANITARO-VAMAL (таможенно-карантинная линия)

CORDON SANITARO-VAMAL (таможенно-карантинная линия) – termen cu semnificaţie dublă pentru Basarabia: 1. cordon sanitaro-vamal de la Nistru şi 2. cordon sanitaro-vamal de la Prut şi Dunăre.

1. Cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost instituit în 1793, după anexarea la Rusia, potrivit Tratatului de la Iaşi, a teritoriilor din partea stângă a Nistrului[1], în scopul protejării hotarelor de vest ale Imperiului de pătrunderea molimei şi a mărfurilor de contrabandă. În acest an a fost instituită carantină la Dubăsari, iar prin decretul din 8 august 1795 – la Iampol[2]. Ulterior, carantine au fost instituite la Movilău şi Ovidiopol. Deşi carantinele puneau mari obstacole în extinderea comerţului, în special atunci când erau raportate cazuri epidemiologice, necesitatea lor nu poate fi pusă la îndoială. Linia sanitară era dublată concomitent şi de cea vamală. Prin decretul Ecaterinei a II-a din 7 decembrie 1792 a fost instituită vama de la Iagorlâk[3]. Ulterior, prin decretul din 27 ianuarie 1795, la Dubăsari a fost instituită vama principală de frontieră, la Ovidiopol – un post vamal[4], iar prin decretul din 8 august au fost instituite (la Iampol şi Jvaneţ) încă două vămi, iar la Movilău – un post vamal[5]. La 17 martie 1805, la iniţiativa lui A.E. de Richelieu un post vamal este instituit şi la Maiaki[6]. Nefiind păzit cu stricteţe de corpul de grăniceri, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru la hotarele cu Basarabia
includea două carantine – de la Dubăsari şi de la Movilău, patru vămi – de la Dubăsari, Movilău, Iagorlâk, Maiaki şi două posturi vamale – de la Isakoveţ şi Parcani, care intrau în componenţa districtelor vamale Dubăsari şi Odesa[7]. Ulterior, în 1811, la Nistru sunt instituite districtul vamal Dubăsari, în a cărui subordine erau vămile şi posturile vamale de la Isakoveţ până la Dubăsari, şi districtul vamal Odesa, cu vămile Odesa, Maiaki, Herson şi Nikolaev[8].

Oficial, doar prin aceste puncte se permitea trecerea, în baza documentelor corespunzătoare, a persoanelor care veneau în sau plecau din Imperiu, importul şi exportul mărfurilor. Căile comerciale principale duceau spre Sublima Poartă Otomană şi spre unele posesiuni ale Imperiului Habsburgic. La trecerea frontierei, de la fiecare persoană se percepea o taxă, iar mărfurile erau impuse impozitului potrivit tarifului vamal din 1797. Carantina, atât pentru oameni, cât şi pentru animale şi mărfuri, se respecta timp de 10-14 zile în condiţii nefavorabile. Sustragerea de la această operaţie se pedepsea foarte sever, inclusiv cu moartea[9].

2. După anexarea Basarabiei la Rusia frontiera Imperiului este trans­ferată pe râurile Prut, Dunărea şi pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, unde urma să fie constituit un nou serviciu vamal şi de carantină[10].

Instituit oficial abia în 1817, cordonul includea vămile Noua Suliţă, Sculeni, Reni şi posturile vamale Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman ce intrau în componenţa districtelor vamale Sculeni şi Ismail[11]. La trecerea frontierei se încasa o taxă vamală, stabilită după regulile moldoveneşti, în mărime de 3% ad valorem[12]. În pofida măsurilor întreprinse, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost păstrat.

În baza Regulamentului organizării administrative a Basarabiei adoptat de Alexandru I la 29 aprilie 1818 au fost stabilite şi statele de funcţii pentru vămile şi posturile vamale şi carantinale amplasate la hotarul de apus al Basarabiei (Tabelul 23).

Tabelul 23

Statele de funcţii şi sumele alocate pentru întreţinerea funcţionarilor şi cancelariilor vămilor, posturilor vamale şi carantinale amplasate la hotarul de apus al Basarabiei, potrivit Regulamentului din 29 aprilie 1818*

Locul amplasării vămilor, a punctelor vamale şi carantinale	Denumirea instituţiei vamale		Numărul de funcţionari	Sumele alocate pentru salarii şi cheltuieli de cancelarie (în rub.)	Carantine	Funcţionari şi slujitori	Sumele alocate pentru salarii şi cheltuieli de cancelarie (în rub.)
	Vamă	Punct vamal
Noua-Suliţă	1	-	9	2750	-	-	-
Lipcani	-	1	6	1390	1	12	2500
Sculeni	1	-	8	2470	1	48	13530
Leova	-	1	6	1390	1	12	2500
Ismail	-	1	8	1970	1	44	4700
Reni	1	-	9	2750	1	80	15730
Akkerman	-	1	8	1970	1	44	4700
În total	3	4	54	14690	6	240	43660**

* Устав образования Бессарабской области 1818 г. – Кишинев, 1818, с. 191-205; Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia. I. 1812-1830. – Bucureşti, 1993, p. 106-112.

** În suma totală n-au fost incluse 2050 rub. pentru întreţinerea şefului cordonului sanitar, a secretarului şi cheltuielile de cancelarie.

 Pentru apărarea hotarului de pătrunderea molimei, potrivit dispoziţiei imperiale din 1 august 1829, carantinele de la Prut şi Dunăre şi cele de la Nistru au fost subordonate direct guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, căruia i s-au acordat drepturi nelimitate în baza Regulamentului carantinal din 21 august 1818[13].

Problema transferării cordonului vamal de la Nistru la noua frontieră cu Basarabia este discutată de Consiliul de Miniştri la 13 sep­tembrie 1830, aceasta fiind prezentată de ministrul de Finanţe E.F. Kankrin Departamentului comerţului exterior încă la 9 august. La şedinţă au fost discutate şi aprobate 3 documente:

1.  Proiectul Regulamentului privind ordinea de transferare a cordonului vamal de la Nistru la Prut şi Dunăre;

2.  Noile state de funcţii ale districtelor vamale din Basarabia;

3.  Proiectul decretului Senatului Guvernant privind aplicarea în Basarabia, începând cu anul 1831, a Regulamentului ghildelor[14].

Regulamentul cu privire la ordinea de transferare a cordonului vamal de la Nistru şi organizarea lui la hotarul cu Basarabia a fost semnat abia la 26 septembrie 1830[15]. Acesta era alcătuit din 2 capitole.

Capitolul I stabilea principiile generale în baza cărora urma să fie lichidat cordonul vamal de la Nistru ce despărţea Basarabia de guberniile ruse. Articolul 1 prevedea că data transferării cordonului vamal urma să fie stabilită de ministrul de Finanţe, cu acordul preventiv al ministrului de Interne şi al guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Articolul 2 determina măsurile preventive stabilite pentru transferarea cordonului vamal: organizarea salinelor din Basarabia (decizie deja adoptată de Consiliul de Stat); aplicarea, începând cu 1831, a Regulamentului ghildelor în Basarabia; instituirea districtelor vamale şi a pazei vamale de frontieră în Basarabia; pregătirea încăperilor pentru oficiile vamale şi, în măsura necesităţilor, pentru paza vamală de frontieră[16].

Capitolul II al Regulamentului era alcătuit din 4 compartimente.

Compartimentul 1 (art. 3-16) prevedea instituirea districtelor vamale şi a pazei vamale de frontieră.

În Basarabia erau instituite două districte vamale: din partea de sus a Dubăsarilor, sau Sculeni – de la hotarele guberniei Podolia
şi până la judeţul Ismail, şi din partea de jos a Dubăsarilor, sau
Ismail – de la hotarele judeţului Ismail până la gurile Dunării pe litoralul Mării Negre spre Akkerman şi mai departe până la sfârşitul limanului Nistrului[17].

În districtul vamal Sculeni erau înfiinţate două vămi – la Noua Suliţă şi la Sculeni, care au fost egalate în drepturi cu vămile de clasa întâi şi aveau dreptul să perceapă taxe vamale de la mărfurile permise potrivit tarifului în porturile Odesa şi Feodosia, dar fără a li se acorda dreptul de înmagazinare. Această circumscripţie includea două posturi vamale – la Lipcani şi la Leova[18].

Din districtul vamal Ismail făceau parte vama Ismail, căreia i s-a păstrat dreptul de înmagazinare acordat la 6 octombrie 1828[19] şi două posturi vamale – din Reni şi din Akkerman[20].

Posturile vamale îşi păstrau statutul de altădată, acordat tuturor posturilor vamale de la hotarele de vest ale Rusiei.

Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia au fost desfiinţate districtul vamal Dubăsari cu vămile Movilău şi Dubăsari şi paza vamală, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi Parcani[21]. Paza vamală a districtului vamal Odesa, situată la Nistru, a fost transferată (în afară de paza necesară pe limanul Nistrului) pe litoralul Mării Negre – între Kinburn şi Perekop şi pe limanul Bugului şi Niprului, unde paza vamală lipsea.

În legătură cu instituirea în Basarabia a celor două districte vamale şi cu egalarea în drepturi a funcţionarilor vamali cu cei de la instituţiile vamale de la hotarele de vest ale Rusiei, a fost constituit un nou personal vamal[22].

Pornind de la faptul că componenţa numerică a pazei din Basarabia necesita investigaţii suplimentare, ţinându-se cont de supravegherea sanitară, ministrul de Finanţe urma să prezinte pentru confirmare şi personalul pazei vamale de hotar în cele două districte vamale[23].

Compartimentul 2 (art. 17-27) stabilea locul de amplasare a clădirilor vamale şi cantonării pazei vamale.

Vămile şi posturile vamale în Basarabia urmau să-şi aibă sediul atât în clădirile deja existente, cât şi în cele arendate de la locuitori şi de la moşieri.

Paza vamală era amplasată în acele clădiri în care până acum se aflase forţele ce asigurau paza cordonului sanitar. În cazul în care acestea se dovedeau a fi insuficiente sau incomode, urmau să fie arendate clădiri de la locuitori, iar acolo unde la hotarul de frontieră nu erau situate aşezări, la început trebuiau construite bordeie sau alte construcţii, pentru ca ulterior să fie construite clădiri durabile pentru paza sanitară[24].

Compartimentul 3 al Regulamentului prevedea măsurile de trans­ferare a cordonului vamal de la Nistru.

Până la suprimarea cordonului vamal de la Nistru se preconiza să fie organizate preventiv vămile şi posturile vamale ale districtului vamal actual Basarabia, potrivit noilor reguli şi întărite, la început, reieşind din condiţiile concrete. După suprimarea cordonului vamal de la Nistru vămile de la noua frontieră vamală erau completate parţial din funcţionari aflaţi în serviciu, îndeosebi din cei de la Nistru, care cunoşteau mai bine noul sistem vamal. Concomitent au fost numiţi şefii districtelor vamale[25].

Organizarea pazei vamale în Basarabia a fost amânată până la confirmarea statelor de funcţii, iar în cazul în care această organizare nu va fi adoptată până la transferarea cordonului vamal de la Nistru, paza vamală se forma preventiv din 3 companii ale districtului vamal Dubăsari, 2 companii formate în Radziwil şi o companie deja existentă la hotarul Basarabiei cu Austria. Patru companii erau puse la dispoziţia districtului vamal Sculeni şi două – celui de la Ismail[26].

Prin dispoziţia ministrului de Finanţe era numit un comandant de subbrigadă pentru organizarea preventivă a pazei vamale în Basarabia. El conducea şi cu unităţile de pază care se aflau în Basarabia până la sosirea celor 3 companii din districtul vamal Dubăsari, după care acestea treceau în subordinea comandantului de subbrigadă din Ismail. Ministrul de Finanţe numea preventiv pentru paza vamală din Basarabia câţiva gardieni şi ajutori alături de cei care au fost confirmaţi în baza statelor de funcţii precedente[27].

Compartimentul 3 mai includea un şir de articole (art.20-26) privind modalitatea transferării cordonului vamal de la Nistru, formării statelor de funcţii şi acordării mijloacelor băneşti necesare pentru administraţia vamală etc.[28]

Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru a fost abrogat şi Regulamentul cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825. Potrivit acestor articole, vămile şi posturile vamale din Basarabia urmau ca, înainte cu 6 săptămâni până va fi transferat cordonul vamal de la Nistru (prin vama Ismail şi postul vamal Reni – cu 2 luni înainte), să anuleze toate dispoziţiile Regulamentului din 17 februarie 1825 privind transportarea prin Basarabia în Rusia a mărfurilor şi din acel moment să activeze în baza tarifului şi a legilor vamale comune[29].

Compartimentul 4 (art. 28-31) al Regulamentului reglementa problema privind mânatul animalelor de peste hotare la iernat şi păşunat în Basarabia.

Potrivit Regulamentului, mânatul vitelor (în afară de cai) la iernat şi păşunat în Basarabia era permis fără achitarea taxei vamale, cu condiţia că înapoi peste hotare vor fi mânate tot atâtea animale câte au fost aduse, şi în nici un caz mai multe.

În schimb, când vitele erau scoase din Basarabia, se percepea taxa vamală stabilită de tariful vamal, excepţie făcând vacile pentru care se percepea doar jumătate din taxa vamală.

Aceste reguli privind mânatul de peste hotare a animalelor la iernat şi păşunat în Basarabia erau stabilite pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, începând cu 1 ianuarie 1831[30].

După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830, toate chestiunile ce intrau în competenţa vămii Movilău şi a postului vamal Kameniţa au fost transmise vămii Noua Suliţă, iar ale celui din Dubăsari – vămii Sculeni[31]. Ulterior, vămile de clasa întâi din Rusia au fost divizate, potrivit drepturilor acordate, încă în două categorii. Vămile din Noua Suliţă şi Sculeni erau considerate vămi de clasa întâi, categoria a doua. În localitatea Lipcani, până la 1 ianuarie 1861 a existat un post vamal care a fost schimbat de la această dată în vamă de clasa a treia, categoria a doua[32].

Potrivit decretului din 30 august 1830, cordonul sanitar de la Prut, Dunăre şi Nistru a fost transmis în subordinea generalului Rot[33]. La 6 octombrie 1830 a urmat decizia împăratului Nicolai I, potrivit căreia odată cu intrarea contelui M.S. Voronţov în funcţia de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei lui i se încredinţau şi toate chestiunile legate de administrarea în Basarabia a carantinelor, precum şi a celorlalte instituţii administrative. În administrarea acestor instituţii M.S. Voronţov urma să se conducă de regulamentele şi dispoziţiile în vigoare de până la intrarea sa în funcţie[34].

După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830 au fost luate măsurile de rigoare pentru transferarea cordonului vamal de la Nistru la Prut şi Dunăre. Deja la 10 noiembrie 1830 Krasovski, care îndeplinea funcţia de guvernator general, scria guvernatorului civil al Basarabiei despre dispoziţiile privind regulile de transferare a cordonului vamal:

1.  Şefii districtelor vamale Odesa şi Basarabia urmau să stabilească posturi pentru paza vamală luând în consideraţie opinia şefilor carantinelor locale.

2.  Tot ei primeau dispoziţii de a-i plasa pe funcţionarii pazei vamale în locurile noi de dislocare în districtele vamale Odesa şi Basarabia, potrivit dispoziţiilor ministrului de Finanţe adresate şefului cordonului sanitar generalului Rot.

3.  Urmau să fie luate măsuri pentru a pune la dispoziţie, potrivit Regulamentului militar, locuinţele şi banii necesari pentru a asigura transferarea pazei vamale de pe Nistru (inclusiv a celei din Radziwil) în Basarabia şi pe ţărmul Mării Negre, limanurile Bug şi Nistru[35].

Termenul de transferare a cordonului vamal de la Nistru urma să fie stabilit printr-o decizie specială a ministrului de Finanţe[36].

Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia, începând cu 1 martie 1831, au fost desfiinţate vămile districtului vamal Dubăsari[37], iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi Parcani[38].

La 4 ianuarie 1833 a fost publicat un nou Regulament despre carantine, potrivit căruia toate carantinele erau împărţite în 3 categorii: carantine centrale sau de bază, carantine speciale şi posturi carantinale de uscat şi de coastă.

Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul vamal Sculeni au fost înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova – o carantină specială şi în Lipcani – un post de carantină; în districtul vamal Ismail: în Ismail – o carantină centrală, în Reni – o carantină specială, în Akkerman şi Bazarciuk – posturi de carantină. La Nistru s-au păstrat carantinele interne în Dubăsari, Movilău şi Isakoveţ, iar în Parcani – un post de carantină[39]. La 17 februarie 1842 postul de carantină din Akkerman este transferat din delta Nistrului în coasta Akkermanului[40].

Cordonul sanitar de la Nistru cu carantinele de rezervă din Isakoveţ, Dubăsari, Movilău şi postul de carantină din Parcani au fost lichidate abia la 5 februarie 1846[41]. Ulterior, în legătură cu declanşarea războiului Crimeei, în octombrie 1853 cordonul sanitar de la Nistru a fost restabilit[42], iar după terminarea ostilităţilor[43], potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 28 ianuarie 1858, suprimat[44]. A început să funcţioneze cordonul sanitaro-vamal de la Prut şi Dunăre cu carantinele în Ismail, Reni, Sculeni şi Leova. Până la construirea clădirilor permanente la linia de frontieră, aceste carantine au fost amplasate provizoriu: cea din Ismail – în Kubei, din Reni – în Tatarbunar, din Sculeni – în colonia Comrat şi cea din Leova – în localitatea Cărpineni[45].

În sistemul sanitaro-vamal al Basarabiei intervin anumite schimbări după încheierea Tratatului de la Paris din 18(30) martie 1856, potrivit căruia Rusia era nevoită să retrocedeze Moldovei partea de sud a Basarabiei (teritoriile judeţelor Ismail şi, parţial, Akkerman şi Cahul) cu porturile Ismail şi Reni, unde erau amplasate vămi şi posturi vamale şi carantinale.

Noul cordon sanitaro-vamal includea în componenţa sa două districte vamale – Kubei şi Sculeni. Din districtul vamal Kubei făceau parte vămile Kubei, Tatarbunar şi Baştamak şi posturile vamale Leova şi Akkerman, iar din districtul vamal Sculeni – vămile Noua Suliţă şi Sculeni şi postul vamal în Lipcani. Locul de reşedinţă al şefului districtului vamal Kubei era stabilit în Akkerman, iar al celui din Sculeni – în Noua Suliţă[46]. În activitatea carantinelor administraţia cordonului sanitaro-vamal de frontiera de apus a Basarabiei se conducea de Regulamentul privind activitatea carantinelor din Basarabia din 10 aprilie 1858[47].

La 30 noiembrie 1865 sunt confirmate statele de funcţii ale vă­milor în comerţul european şi asiatic şi stabilite drepturile instituţiilor vamale de a permite mărfuri pentru import. La hotarele de apus ale Imperiului Rus, la Prut, în categoria vămilor de clasa întâi erau confirmate vămile din Noua Suliţă şi Sculeni. Ele aveau dreptul de a permite importul tuturor mărfurilor străine neinterzise de tariful vamal. Termenul de încasare a taxelor vamale, da la data intrării mărfurilor în vamă, era stabilit de un an de zile. În categoria vămilor de clasa a treia erau confirmate vămile din Lipcani, Kubei, Akkerman, Tatar-bunar şi Baştamak. Aceste vămi aveau dreptul de a permite importul tuturor mărfurilor străine, în afară de maşini şi diferite aparate, cu excepţia celor agricole, permise de tariful vamal. Termenul de vămuire a mărfurilor, da la data intrării mărfurilor în vamă, era stabilit de o lună de zile[48].

Ulterior, pentru înviorarea comerţului, potrivit deciziei Senatului Guvernant din 31 mai 1873, postului vamal Akkerman i-a fost acordat dreptul de vamă de clasa a III-a[49].

După reanexarea Sudului Basarabiei potrivit deciziilor Congresului de la Berlin (1/13 iulie 1878), la Rusia au trecut porturile dunărene – Ismail, Chilia şi Reni. Dar, aceste instituţii vamale au fost deschise abia la 9 octombrie 1878[50].

Ulterior intervin anumite schimbări şi în structura vamală. Potrivit dispoziţiei Consiliului de Stat din 7 martie 1879, instituţiile vamale vechi amplasate la fostul hotar cu România au fost lichidate şi instituite la noua frontieră altele noi. Vămile din fostul district vamal Kubei (redenumit Ismail) – Bolgrad, Tatarbunar şi Comrat, au fost lichidate şi în locul lor instituite, la hotarul cu România, altele noi. În oraşul Ismail a fost instituită vama principală de antrepozit Ismail, în oraşul Reni – vama de clasa întâi Reni, iar în târgul Leova – vama de clasa a treia Leova. Posturi vamale au fost instituite în oraşul Chilia, târgul Vâlcov, oraşul Cahul, în delta Prutului, la podul şi şoseaua care ducea la Galaţi (Усть-Прутская), şi postul vamal Falcea, vis-à-vis de târgul românesc Falcea. În sătişorul Cotul Morii, în apropiere de târgul românesc Drăsliceni, a fost instituit un punct de trecere. Posturilor vamale Chilia, Vâlcov şi Cahul li s-a acordat dreptul vămilor de clasa a treia, cu condiţia ca mărfurile importate de peste hotare, până la amenajarea acestor posturi, să nu rămână în depozite timp de 3 luni, dar să fie supuse imediat taxelor vamale. Pentru întreţinerea acestor instituţii
vamale guvernul a alocat anual din bugetul statului 62173 rub. (50210 rub. – pentru salarii şi 11963 rub. – pentru decoraţii şi diferite indemnizaţii funcţionarilor vamali)[51].

În anul 1883, în locul districtelor vamale Sculeni şi Ismail a fost înfiinţat un singur district – districtul vamal Basarabia.

---

[1] А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края (1731-1796), с. 216.

[2] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758.

[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17387. – СПб., 1830, c. 385.

[4] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17300. – СПб., 1830, c. 642.

[5] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796, №17373. – СПб., 1830, c. 758.

[6] ASRO, F.1, inv. 248, d. 169, f. 80.

[7] ANRM, F. 134, inv. 3, d. 10, f. 3; Коммерческая газета, 1825, №9, 31 марта; А.Скальковский. Хронологическое обозрение истории Новоросcийского края (1731-1796), с. 216; B.А. Кочергин. Наброски по истории города Дубoссар и прилежащего Поднестровья (Херсонской губернии) (1648-1870), с. 25.

[8] V.A. Kocerghin. Op. cit., p. 27.

[9] Paul Mihail, Zamfira Mihail. Acte în limba română tipărite în Basarabia, 1812-1830, p. 285-286.

[10] Despre instituirea cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre, a se vedea mai detaliat: Valentin Tomuleţ. Consideraţii privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chişinău, 1998, p. 209-214.

[11] ANRM, F. 5, inv. 1, d. 10, f. 61.

[12] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXI, 1781-1783, №15757. – СПб., 1830, c. 119.

[13] ПСЗРИ. Собр. II, т. IV, 1829, №3058. – СПб., 1830, c. 569-570.

[14] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 23.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem, f. 24.

[17] Ibidem.

[18] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24-24 verso.

[19] Ibidem, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72.

[20] Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso.

[21] Ibidem, f. 24 verso.

[22] Districtul vamal Sculeni era alcătuit din aparatul administrativ – şeful districtului, ajutat de şapte funcţionari, pentru a căror întreţinere erau alocate 11800 rub.; vămile Noua Suliţă şi Sculeni, formate din şefii vămilor ajutaţi de către 20 funcţionari (13050 rub.); posturile vamale Lipcani şi Leova, formate din şefii posturilor vamale ajutaţi de către 6 funcţionari (3500 rub). Districtul vamal Ismail era alcătuit din aparatul administrativ – şeful districtului ajutat de cinci funcţionari (9200 rub.); vama Ismail, formată din şeful vămii ajutat de 33 funcţionari (18070 rub.) şi postul vamal Reni format din şeful postului vamal ajutat de 7 funcţionari (4650 rub.). Pentru reparaţia drumurilor şi întreţinerea vaselor comerciale erau alocate 15 mii ruble (Ibidem, f. 27-27 verso, 31).

[23] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 24 verso.

[24] Ibidem, f. 24 verso-25.

[25] Ibidem, f. 25.

[26] Ibidem.

[27] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1570, f. 25.

[28] Ibidem, f. 25 verso-26.

[29] Ibidem, f. 26.

[30] Ibidem, f. 26 verso-27.

[31] ANRM, F. 151, inv. 1, d. 2, f. 72.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 14.

[34] Ibidem, f. 14-14 verso.

[35] ANRM, F. 6, inv. 2, d. 338, f. 5-5 verso.

[36] Ibidem, f. 5 verso.

[37] Ibidem, F. 151, inv.1, d. 2, f. 72; Коммерческая газета, 1831, 18 февраля, №14.

[38] Ibidem, F. 6, inv. 2, d. 399, f. 3 verso.

[39] Коммерческая газетa, 1833, 5 января, №2.

[40] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVII, 1842, отд. первое, №15300. – СПб., 1843, c. 94.

[41] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXI, 1846, отд. первое, №19693. – СПб., 1847c. 216.

[42] În noiembrie 1853 şi în februarie 1854, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei a primit 20 mii rub. argint din partea Ministerului de Interne pentru instituirea carantinelor în Isakoveţ, Movilău, Dubăsari, Parcani şi Ovidiopol.

[43] Generalul Stroganov i-a raportat ministrului de Interne încă în februarie 1857 despre necesitatea suprimării cordonului sanitar de la Nistru, dar frica de răspândirea molimei şi nesiguranţa carantinelor de la Prut şi Dunăre l-au făcut pe acesta din urmă să păstreze acest cordon timp de încă un an.

[44] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, 1858, отд. первое, №32722. – СПб., 1860,
c. 77-78.

[45] Ibidem, p. 78-79.

[46] ASRO, F. 147, inv.1, d. 19, f. 11-11 verso.

[47] Ibidem, F. 1, inv. 249, d. 222, a. 1858, f. 61-63 verso.

[48] ПСЗРИ. Собр. II, т. XL, 1865, отд. второе, №42727. – СПб., 1867, c. 287,
289-290.

[49] ПСЗРИ. Собр. II, т. XLVIII, 1873, отд. первое, №52328. – СПб., 1876, c. 780.

[50] Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории народного хозяйства Бессарабии (1861-1905 гг.). – Кишинев, 1972, c. 532.

[51] ПСЗРИ. Собр. II, т. LIV, 1879, отд. первое, №59389. – СПб., 1881, c. 127.