CAZAC (казак) – persoană care făcea parte
dintr-o populaţie în majoritate rusă şi ucraineană, stabilită în sec. XV-XVI în
regiunile limitrofe ale statelor rus şi polono-lituanian şi care, în
schimbul unor privilegii, avea anumite obligaţiuni militare. După distrugerea
Secii Zaporojene, în 1775, o parte din cazaci s-au transferat în posesiunile
Imperiului Otoman, aşezându-se la gurile Dunării. În 1807, în timpul războiului
cu Turcia, aceşti cazaci au trecut de partea Rusiei şi au format două
detaşamente de cazaci – detaşamentul de la Gurile-Dunării şi detaşamentul
din Bugeac. Aceste detaşamente au fost constituite nu numai de foştii cazaci
zaporojeni. Un detaşament era condus de boierul Corbea. Împăratul Alexandru I
le-a dăruit drapele şi ştampilă de regiment. Dizolvându-se, în perioada
războiului ruso-turc din 1828-1829 din nou se organizează în detaşamente de cazaci
şi participă la război de partea Rusiei. După terminarea războiului au pus
bazele armatei căzăceşti de la Dunăre, redenumite ulterior în armata de cazaci
din Novorosia. Pentru serviciul şi devotamentul manifestat Coroanei imperiale
ei au primit în ţinutul Akkerman 35 mii desetine de pământ. Numeric, ei
constituiau 6080 persoane de gen masculin şi 5408 – de gen feminin. Ulterior
au participat la diferite campanii în Caucaz, Crimeea şi la Dunăre. Cazacii au
fondat 9 staniţe: Volontirovka[1],
Faraonovka, Starokazacie, Petrovka, Akmanghit, Mihailovka, Nikolaevka-Novo-rosiiskaia,
Kair, Konstantinovka şi Kazakov. În 1868 armata de cazaci din Novorosia a fost
dizolvată, iar cazacii au fost încadraţi în rândurile ţăranilor proprietari[2].
Potrivit unor surse de arhivă,
cazacii din Basarabia (numiţi cazacii de la Dunăre, din Bugeac şi zaporojeni –
V.T.) erau cunoscuţi ca persoane,
care în perioadele precedente au făcut serviciul militar în armata rusă şi care
s-au aşezat în această regiune; beneficiau, în baza deciziei Comitetului de Miniştri
din 19 februarie 1827, de privilegii pe o perioadă de 10 ani – erau
scutiţi de plata impozitelor şi a încartiruirii. Potrivit dispoziţiilor guvernatorului general al Novorosiei şi
Basarabiei M.S. Voronţov din 6 iulie şi din 29 noiembrie
1828, au fost formate două regimente de cazaci: unul de cavalerie şi altul de infanterie,
cunoscute cu denumirea de primul şi al doilea regiment de cazaci dunăreni[3].
