ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ (градоначальство) – unitate administrativă,
alcătuită din oraşe şi teritoriile limitrofe, supusă administraţiei sefului
(prefectului) Administraţiei Speciale[1]. Administraţie
specială poate fi considerată, de fapt, un municipiu, adică un oraş mare cu
administraţie proprie, având o oarecare autonomie în cadrul administraţiei de stat[2]. Create
în virtutea importanţei lor deosebite sau aşezării geografice avantajoase, ele
erau scoase de sub autoritatea administraţiilor guberniale şi regionale şi puse
în subordinea directă a Ministerului Afacerilor Interne.
În Basarabia, de statut
de Administraţie Specială a beneficiat oraşul Ismail şi teritoriile limitrofe[3].
[1] Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб., 1893, Т. IX
„а”, с. 492-493.
[3] A se vedea: Administraţia Specială a oraşului Ismail.
ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Измаильское градоначальство) – unitate administrativ-teritorială distinctă, instituită prin decretul Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830, alcătuită din oraşul Ismail, localităţile urbane şi rurale limitrofe, administrată de şeful Administraţiei Speciale (градоначальник)[1].
Instituirea Administraţiilor Speciale a fost
dictată de poziţiile slabe ale Rusiei la Marea Neagră, care impuneau
ridicarea cât mai grabnică a unor oraşe-porturi militare şi comerciale, pentru
valorificarea succeselor militare obţinute în timpul războaielor ruso-turce din
a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. De aceea,
după anexarea, potrivit Păcii de la Iaşi (29 decembrie 1791), a teritoriului
dintre Bugul de Sud şi Nistru, Administraţia Imperială rusă a purces la
căutarea locului de amplasare a unui nou port în regiunea anexată. Cetatea Yeni
Dunya din aşezarea Hagibey, situată în vecinătatea limanului Nistrului, a intrat
în vizorul Ecaterinei a II-a, astfel că în anul 1794 aici a fost întemeiat
oraşul-port Odesa[2].
Reformele iniţiate de
Alexandru I, după învestirea sa ca împărat, au atins în mod direct şi oraşul
Odesa. Prin decretul din 8 octombrie 1802, oraşul-port Odesa a fost
atribuit guberniei Nikolaev. Concomitent au fost instituite funcţii de guvernator
al oraşului (градона-чальник) în
oraşele Herson, Odesa, Feodosia şi Taganrog, în frunte cu funcţionari de rang
superior numiţi de împărat. Aceştia aveau dreptul de a se adresa direct ministrului
de comerţ şi de a face interpelări funcţionarilor
de rang gubernial, cu obligaţia acestora din urmă să acorde ajutorul solicitat.
Oraşele-porturi Odesa, Herson, Feodosia şi Taganrog urmau să beneficieze de privilegii
comerciale speciale[3].
După anexarea Basarabiei la Rusia, în scopul
confirmării importanţei strategice şi comerciale a portului Ismail în zona
Dunării şi Mării Negre şi încadrării provinciei, prin intermediul porturilor
dunărene – Ismail, Chilia şi Reni, în comerţul maritim european, potrivit
decretului Senatului Guvernant
din 26 septembrie 1830, concomitent cu suprimarea cordonului
sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia, cu includerea
în starea negustorească din provincie a structurii de ghildă, cu instituirea
iarmarocului Sf. Dumitru din Chişinău, este instituită şi Administraţia
Specială a oraşului Ismail[4]. Ea includea oraşele-porturi Reni şi
Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca, Hadji-Curda, Hasan-Spag, Câşliţa,
Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov. Şefului Administraţiei Speciale a oraşului Ismail
i se supuneau comandanţii cetăţilor Ismail şi Chilia şi comandantul flotei
dunărene; serviciul de frontieră şi cel de carantină rămâneau în subordinea
guvernatorului militar. În circumscripţia care îi era în subordine, şeful
(prefectul) Administraţiei Speciale a oraşului Ismail administra serviciul
poliţienesc şi de carantină, în baza dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise
pentru şefii (prefecţii) Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa, Taganrog
şi Feodosia, care se aflau nemijlocit sub conducerea guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei. Serviciul vamal în cadrul Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail rămânea în subordinea instituţiilor imperiale[5]. Ţarismul
nu dorea să scape din vizor o sursă destul de importantă de completare a veniturilor
de stat, cum erau taxele vamale.
Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul
Leova, la care erau trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat
(Javgur, Cenac, Ciucur-Mingir) şi 28 de aşezări moşiereşti (Leova, Ialpugel, Caracui,
Sarata, Orac, Sărăţica, Ciadâr, Cugurlui, Pogăneşti, Mingir, Tomai, Copcui,
Cazangic, Gănăinii Noi, Vetrişoc, Toceni, Tigheci, Plişeni, Gănăinii Vechi,
Cocialia, Gorogani, Leca, Polumbeşti, Lărguţa, Cania, Cârpeşti, Şamalia şi
Sadâc)[6]. Din
Ismail au fost transferate în târgul Leova Judecătoria judeţeană, Judecătoria
locală, Trezoreria judeţeană, Procurorul şi Inginerul cadastral, fiind
instituit un magistrat orăşenesc. În Cahul, în baza unităţilor de funcţii din
Basarabia din 29 februarie 1828, a fost instituit postul de poliţmaistru (şef de poliţie), cu un salariu de 500 rub.,
un supraveghetor de cartier – 150 rub., un conţopist – 300 rub.,
iar pentru întreţinerea funcţionarilor, rechizitelor de birou şi salariul celor
8 poliţişti erau alocate 800 rub. În total, pentru funcţionarea aparatului
administrativ al oraşului Cahul au fost alocate 1750 rub. argint. Pentru
întreţinerea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail şi a cancelariei erau
alocate anual 3100 rub. argint: șefului administraţiei – 1500 rub.,
șefului cancelariei – 500 rub., celor doi funcţionari – 500 rub.,
iar pentru rechizitele de birou – 600 rub. [7]
În
funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, prin decizia Senatului
Guvernant din 27 septembrie 1830 şi cea
imperială din 27 decembrie 1830, a fost confirmat generalul S.A. Tucikov.
La 13 ianuarie 1831 S.A. Tucikov îl înştiinţează despre această
decizie imperială pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, A.I. Sorokunski[8].
La 31 ianuarie 1831 Administraţia Regională din Basarabia discută
modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a oraşului Ismail[9].
Deja la 13 mai 1831 Administraţia Regională din Basarabia transmite
generalului S.A. Tucikov toate atribuţiile referitoare la Administraţia
Specială a oraşului Ismail[10].
La 18 iulie 1833, potrivit deciziei Comitetului de
Miniştri, pe lângă Şeful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail este numit
un funcţionar pentru misiuni speciale, cu un salariu similar celorlalţi
funcţionari din cadrul Administraţiilor Speciale: Feodosia, Kerci-Enikale,
Odesa şi Taganrog, în valoare de 1500 rub., la care se adaugă 500 rub.
pentru deplasările de serviciu[11], iar la 30 septembrie
1834 Administraţia Specială a oraşului Ismail se completează cu 3 conţopişti
din rândul cantoniştilor[12].
S.A. Tucikov a întreprins
mai multe măsuri în vederea îmbunătăţirii situaţiei portului Ismail şi a Administraţiei
Speciale a oraşului Ismail. La 6 iunie 1833 S.A. Tucikov alcătuieşte
un memoriu cu referire la măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru
înviorarea comerţului prin portul Ismail şi, în general, pentru îmbunătăţirea
situaţiei Administraţiei Speciale a oraşului Ismail. El scria că „…principalul
obiect al comerţului prin portul Ismail îl constituie grâul…, fără să indice o cantitate
mai mică de alte grâne, piei neprelucrate, său şi alte mărfuri, care nu sunt de
o importanţă majoră pentru negoţ, dar fără de care, în caz de secetă, comerţul
decade totalmente”[13].
Autorul sublinia că Administraţia Regională urmează să ţină cont şi de faptul
că „agricultura în Europa se perfecţionează, iar locuitorii noştri nici nu se
gândesc la aceasta; în Europa este puţin pământ şi în Basarabia, în urma
creşterii numărului populaţiei, la fel are loc micşorarea suprafeţelor, din care
considerent comerţul cu pâinea, în afara anilor roditori, va scădea de la sine”[14].
Pentru susţinerea comerţului S.A. Tucikov propunea să se atragă atenţia la
mărfurile ruseşti: articole din aramă şi
fier, blănuri şi mărfuri din blănuri scumpe, sticlă, porţelan şi unele ţesături simple. „Din nefericire, – scrie autorul, – negustorii locali nu întreţin nici un fel de relaţii cu fabricanţii ruşi şi primesc aceste mărfuri de la iarmaroacele din Novorosia, probabil din mâinile intermediarilor, deseori prin intermediul a cinci sau a şase negustori. În pofida acestui fapt, mărfurile ruseşti aici nu sunt scumpe şi pot fi chiar exportate peste hotare, dacă ar fi aduse în cantităţi mari. Cauza din care negustorii locali nu au legături directe cu fabricanţii ruşi constă în aceea că aici nu sunt capitalişti. Iar negustorii ruşi fac un comerţ de marchitani, care asigură livrarea mărfurilor către stat”[15].
fier, blănuri şi mărfuri din blănuri scumpe, sticlă, porţelan şi unele ţesături simple. „Din nefericire, – scrie autorul, – negustorii locali nu întreţin nici un fel de relaţii cu fabricanţii ruşi şi primesc aceste mărfuri de la iarmaroacele din Novorosia, probabil din mâinile intermediarilor, deseori prin intermediul a cinci sau a şase negustori. În pofida acestui fapt, mărfurile ruseşti aici nu sunt scumpe şi pot fi chiar exportate peste hotare, dacă ar fi aduse în cantităţi mari. Cauza din care negustorii locali nu au legături directe cu fabricanţii ruşi constă în aceea că aici nu sunt capitalişti. Iar negustorii ruşi fac un comerţ de marchitani, care asigură livrarea mărfurilor către stat”[15].
După
demiterea generalului S.A. Tucikov, potrivit deciziei imperiale din 4 decembrie
1835, funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail a fost
cumulată de guvernatorul civil al Basarabiei, iar Cancelaria Militară de pe
lângă Șeful Administraţiei Speciale, alcătuită dintr-un ştab-ofiţer de serviciu,
adjutant şi cei 3 conţopişti, a fost lichidată. Toate dosarele au fost transmise
Cancelariei Civile a Administraţiei, care a fost întărită prin crearea unui
birou special, pentru a cărui întreţinere au fost alocate 1500 ruble.[16]
Pornind
de la faptul că în oraşul Ismail (Tucikov[17])
erau mulţi negustori străini care nu cunoşteau limba rusă, în baza deciziei Senatului
Guvernant din 12 septembrie 1835, pe
lângă Șeful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail a fost numit un traducător,
cu un salariu anual de 300 rub. argint[18].
În
baza decretului din 28 ianuarie 1836, guvernatorul civil al Basarabiei
preia şi funcţiile Şefului Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail. Primind acest decret, P.I. Fiodorov a dat dispoziţia de a transfera Cancelaria administraţiei din Ismail în oraşul regional Chişinău, încredinţând administraţia unei persoane speciale[19].
Ismail. Primind acest decret, P.I. Fiodorov a dat dispoziţia de a transfera Cancelaria administraţiei din Ismail în oraşul regional Chişinău, încredinţând administraţia unei persoane speciale[19].
Statutul
de Administraţie Specială acordat oraşului Ismail a influenţat benefic şi
asupra dezvoltării ulterioare a altor localităţi. Prin decizia Senatului
Guvernant din 18 aprilie 1840 (publicată la 10 mai), aşezarea de stat
Vâlkov capătă statutul de târg (посад)[20].
Noul statut acorda locuitorilor dreptul de a se înscrie în categoria
mic-burghezilor, să-şi declare capitalurile comerciale sau să beneficieze de păşunile
acordate târgului. Locuitorii care continuau să rămână în categoria de ţărani
beneficiau de 30 de desetine de pământ de familie, cu condiţia că în decurs de 10
ani de la data întemeierii târgului nu se vor transfera cu traiul în alte
localităţi. În târg era instituită Ratuşa, care avea în competenţă treburile
judecătoreşti, gospodăreşti şi poliţieneşti. În cadrul Ratuşei erau înfiinţate
Judecătoriile Verbale şi pentru Orfani. Cât priveşte procedura de anchetă şi,
în general, dispoziţiile şi procedura de urmărire, acestea rămâneau în
competenţa Ratuşei, în obligaţia funcţionarului care răspundea de aşezările din
Administraţia Specială Ismail, având în subordine şi un conţopist, cu un
salariu anual de 150 rub. argint, din veniturile târgului Vâlkov. Tot din
veniturile târgului erau asiguraţi secretarul şi rechizitele de birou ale Ratuşei.
Cât priveşte serviciul de poliţie şi cel de pompieri, acestea rămâneau în
competenţa administraţiei locale[21].
Deja
la 5 martie 1841 guvernatorul militar raporta Administraţiei
Proprietăţilor Statului din Basarabia că în legătură cu schimbarea statutului
aşezării Vâlkov, potrivit deciziei din 18 aprilie 1840, „…nimeni din
locuitorii târgului Vâlkov n-au dorit să rămână în categoria ţăranilor şi toţi
au declarat că doresc să se înscrie în categoria mic-burghezilor şi a negustorilor”[22].
Prin dispoziţia guvernatorului militar din 25 martie 1841, 201 de familii
(407 persoane) şi 66 burlaci, începând cu 1 ianuarie 1841, au fost trecuţi
din categoria ţăranilor în categoria mic-burghezilor şi negustorilor[23].
Pentru
a ne imagina ce prezenta din punct de vedere social şi economic Administraţia Specială a oraşului
Ismail, să analizăm dinamica burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul
prăvăliilor, hanurilor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi
târgurile supuse acestei instituţii administrative la începutul anilor ’40 ai
sec. al XIX-lea (Tabelul 3).
Tabelul 3
Dinamica burgheziei
comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor, hanurilor, cârciumilor,
fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile supuse
Administraţiei Speciale a oraşului Ismail în anul 1840*
Oraşele şi
târgurile |
Negustori de ghildă
|
În total negustori
|
Mica burghezie
|
Prăvălii
|
Hanuri
|
Cârciumi
|
Fabrici şi uzine
|
|||||
Ghilda
întâi |
Ghilda
a doua |
Ghilda
a treia |
||||||||||
Sex masculin
|
Sex feminin
|
Sex masculin
|
Sex feminin
|
Sex masculin
|
Sex feminin
|
|||||||
Ismail**
|
20
|
11
|
84
|
69
|
156
|
106
|
446
|
16271
|
160
|
13
|
70
|
16
|
Reni
|
-
|
-
|
16
|
15
|
83
|
74
|
188
|
5582
|
33
|
3
|
16
|
7
|
Chilia
|
-
|
-
|
-
|
-
|
77
|
67
|
144
|
4296
|
30
|
3
|
20
|
-
|
Vâlcov
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
1005
|
5
|
-
|
2
|
-
|
În total
|
20
|
11
|
100
|
84
|
316
|
247
|
778
|
27154
|
228
|
19
|
108
|
23
|
* Статистические таблицы о состоянии городов Российской
империи, Великого Княжества Финляндского и Царства Польского. – СПб.,
1842, c. 50-51.
** Inclusiv oraşul Tucikov.
Datele
Tabelului 3 demonstrează că întreaga activitate comercial-industrială din
cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail era concentrată în cele 3
oraşe-porturi – Ismail, Reni şi Chilia: 223 prăvălii, 106 cârciumi, 23
fabrici şi uzine şi 19 hanuri. În aceste oraşe locuiau 778 negustori[24]
şi 26149 mic-burghezi.
Statutul de Administraţie Specială, avantajele comerciale
de care beneficiau localităţile din apropierea porturilor Ismail, Reni şi Chilia
atrăgeau pe aceste teritorii numeroşi fugari. Pentru a stopa acest proces,
potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 24 septembrie 1840, toţi
fugarii, împreună cu familiile lor, aflaţi pe teritoriul Administraţiei
Speciale a oraşului Ismail, urmau a fi izgoniţi. Excepţie făceau doar cei care
au venit în aceste localităţi până la 15 septembrie 1828 şi cei care, deşi
au venit mai târziu, au dovedit să-şi cumpere aici case şi să-şi organizeze
gospodării. Izgoniţi erau şi dezertorii, coloniştii militari fugari, precum şi
fugarii din Administraţie în urma ultimului recensământ fiscal. Unii fugari au
primit permisiunea de a rămâne pe aceste teritorii. Stăpânilor acestora, care în
decurs de 2 ani de la data emiterii acestei dispoziţii vor prezenta documente
convingătoare că fugarii sunt persoanele lor, li se stabilea o recompensă
bănească în valoare de 70 rub. pentru bărbaţi, 30 rub. pentru femei,
iar pentru copii de la 14 ani de sex masculin 35 rub. şi de sex feminin 15 rub.
argint. Aceşti bani erau luaţi de la societăţile unde erau înscrise persoanele
date, iar în cazul când societăţile respective refuzau să plătească, banii
urmau a fi luaţi de la fugari; dacă aceştia nu doreau sau nu puteau să
plătească, fugarii erau întorşi stăpânilor[25].
Creşterea numărului populaţiei,
încadrarea în relaţiile de piaţă a unui număr tot mai mare de persoane, iar de aici – şi sporirea numărului de litigii cu caracter
comercial (şi nu numai), a determinat Administraţia Imperială să-i acorde, la 14 octombrie
1843, procurorului Administraţiei Speciale a oraşului Ismail aceleaşi drepturi de
care beneficiau procurorii Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa şi
Taganrog, cu stabilirea unui salariu anual de 430 rub. argint alocat din
vistieria de stat[26].
Pe parcursul anilor ţarismul a căutat să creeze condiţii favorabile pentru
desfăşurarea comerţului prin portul Ismail[27].
La mijlocul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea, pentru organizarea şantierului
naval-comercial Ismail au fost alocate 15 mii rub., pentru o perioadă de 10
ani, fără procente[28].
La cererea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, la 19 februarie
1835 negustorii din Ismail au obținut dreptul de a primi certificate comerciale
ce le acorda dreptul să desfăşoare comerţul direct din Duma orăşenească Ismail
şi nu din Chişinău[29].
În plus, alături de privilegiile de care beneficiau negustorii din Ismail
începând cu anul 1829[30],
în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 21 decembrie 1837, de privilegii
comerciale au beneficiat, în baza Regulamentului ghildelor din 26 septembrie
1830, şi negustorii care nu aveau în Ismail clădiri sau întreprinderi
comercial-industriale[31].
La 29 septembrie 1838 punctul vamal Reni este transformat în vamă de clasa
întâi, obţinând pe o perioadă de 6 ani dreptul şi posibilitatea de a institui
un personal provizoriu deosebit, care urma să-şi înceapă activitatea la 1 ianuarie
1839[32].
Însă, cedările
făcute n-au îndreptăţit aşteptările guvernului, iar înviorarea comerţului așa
și nu a avut loc. Şeful vămii Reni scria la 29 mai 1844 Departamentului de
Comerţ Extern că „…comerţul a decăzut în principal din cauza recoltei proaste,
din aceşti ani, la cereale, inclusiv ierburi şi furaje, care a epuizat toate rezervele
locuitorilor oraşului şi ale coloniştilor din apropiere, dar şi capitalul
comercial. Din această cauză, mulţi negustori au fost nevoiţi să se transfere
din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici componentele de bază în comerţul
de export le constituie grâul şi alte cereale”[33].
În scopul
înviorării comerţului extern prin portul Reni şi ridicării bunăstării
populaţiei, la 5 iunie 1841 oraşului Reni îi sunt acordate privilegii pe o
perioadă de 10 ani, avantajele portului Reni fiind egalate cu cele ale oraşului
Chişinău. Negustorii din Reni de ghilda a treia au obţinut dreptul de a exporta
peste hotare mărfuri neinterzise de tariful vamal[34]. Iar
în 1842 sunt confirmate unele reguli suplimentare pentru posturile sanitare (de
carantină), care urmau să creeze condiţii mult mai favorabile pentru importul
şi exportul mărfurilor[35].
Ţinând cont de faptul
că termenul acordat vămii Reni expira la 29 septembrie 1844, şeful vămii,
prezentând o succintă caracteristică a activităţii comerciale a portului Reni pe
o perioadă de 10 ani (1834-1844)[36], îi
propunea lui M.S. Voronţov să ceară de la organele centrale ca acestea să
prelungească termenul privilegiilor acordate portului Reni şi să egaleze
salariul lucrătorilor vamali cu salariul vameşilor de clasa întâi; totodată,
termenul controlului sanitar să fie redus de la 14 la 4 zile, asemănător celui stabilit
în Leova, iar pentru înviorarea comerţului să fie invitaţi şi negustori bogaţi
din Ismail şi Odesa[37].
Dar, în pofida
tuturor cedărilor şi privilegiilor acordate negustorilor, comerţul prin portul
Reni rămânea încă neînsemnat. Indiferent de acest fapt, în urma demersurilor
întreprinse de seful districtului vamal Ismail, colonelul Baturin, şi de guvernatorul
general al Novorosiei şi Basarabiei, M.S.Voronţov, la 8 august 1844
Comitetul de Miniştri aprobă, la propunerea ministrului de Finanţe, prelungirea
termenului acordat portului Reni ca vamă portuară, pe o perioadă de încă 5 ani,
până la 13 septembrie 1849[38].
Ulterior, în
baza deciziei Comitetului de Miniştri din 8 ianuarie 1852, începând cu 1 ianuarie
1852 privilegiile acordate oraşului Reni, în baza decretului din 6 iunie
1841, au fost prelungite pe o perioadă de 10 ani, până la 1 ianuarie 1862.
De privilegii puteau beneficia acele persoane, care în această perioadă de timp
vor construi sau vor cumpăra în oraşul Reni clădiri sau încăperi comerciale în
valoare de 3 mii rub. – pentru negustorii de ghilda întâi, de 1,5 mii rub. –
pentru negustorii de ghilda a doua şi de 300 rub. – pentru negustorii
de ghilda a treia. Persoanele care urmau să se înscrie în categoria
negustorilor primelor două ghilde aveau dreptul să se ocupe cu comerţul în
Basarabia şi în Novorosia, iar în celelalte gubernii ala Rusiei – doar în
baza certificatelor comerciale şi achitării taxelor vamale de rigoare. Pentru
negustorii de ghilda a treia se permitea doar comerţul în oraşul şi judeţul
Reni, în celelalte oraşe – doar în baza certificatelor comerciale. În perioada
privilegiilor, negustorilor de ghilda a treia li se acorda dreptul de a exporta
peste hotare mărfuri admise de tariful vamal[39].
Privilegiile
acordate oraşelor Ismail şi Reni, dar şi altor oraşe, au constituit factorul ce
a determinat preponderenţa numerică a burgheziei comerciale în aceste oraşe pe
parcursul anilor ’20-’50 ai sec. al XIX-lea. Negustorii, destul de receptivi la
diverse căi de îmbogăţire, au căutat să beneficieze de aceste privilegii. În
Basarabia declarau capitalurile comerciale şi negustorii din alte gubernii.
După aplicarea structurii de ghildă în Basarabia mai mult de jumătate din
negustori beneficiau de diverse privilegii (cu excepţia anilor 1831-1835, când de
privilegii au beneficiat aproape toţi negustorii), despre care fapt ne
demonstrează destul de convingător circumstanţa că din numărul total de 620 negustori
ce se ocupau cu comerţul în anul 1848, în baza certificatelor comerciale de ghildă,
în cele 11 oraşe ale Basarabiei 313 (50,5%) beneficiau de privilegii. Este
semnificativ faptul că negustorii care beneficiau de privilegii aveau viză de reşedinţă
doar în trei oraşe: în Ismail – 102 negustori (32,6%), inclusiv: 5
negustori de ghilda întâi, 27 – de ghilda a doua şi 70 – de ghilda a treia;
în Chişinău – 188 (60,1%), inclusiv: 9 negustori de ghilda întâi, 38 –
de ghilda a doua şi 141 de ghilda a treia; în Reni – 23 negustori (7,3%),
inclusiv: 6 negustori de ghilda a doua şi 17 – de ghilda a treia. Este la
fel evidentă preponderenţa negustorilor mari angrosişti de ghilda întâi şi a doua
ce beneficiau de privilegii: 14 negustori de ghildă întâi şi 71 negustori de ghildă
a doua, ceea ce constituie 96,6% din numărul total al acestor negustori.
Numărul negustorilor de ghilda a treia ce beneficiau de privilegii era puţin
mai redus decât al celor care nu beneficiau de privilegii: 228 negustori (42,1%)
din numărul total de 542 negustori de ghildă a treia.
Negustorii care
nu beneficiau de privilegii constituiau în fond categoria negustorilor de ghilda
a treia – 304 (99%) negustori, dintre care: 10 (20%) în oraşele
Chişinău, Hotin, Bălţi, Bender şi Akkerman şi 2 (10%) în oraşele Reni,
Chilia, Cahul, Ismail, Orhei şi Soroca[40].
Drept izvor de bază
pentru studierea dinamicii numerice a burgheziei comerciale din Administraţia
Specială a oraşului Ismail, comparativ cu celelalte oraşe ale Basarabiei
în anii ’40-’50 ai sec. al XIX-lea, au servit datele statistice privind
capitalul comercial declarat, care reflectau mult mai veridic dinamica
persoanelor deţinătoare de capital comercial (Tabelul 4).
Analizând datele
Tabelului 4 putem confirmă că în cele 12 oraşe ale Basarabiei burghezia
comercială era concentrată în special în Chişinău (32,7%), Hotin (11,1%),
Soroca (9,7%), Orhei (7,8%), Bălţi (8,4%), Bender (7,3%) şi Ismail (12,1%).
Constatăm astfel că oraşul Chişinău era locul de concentrare a negustorilor şi
a capitalului comercial, urmat de Ismail, unde era înregistrat cel mai mare
număr de negustori mari angrosişti.
Din numărul total
de certificate comerciale eliberate burgheziei comerciale din Basarabia în anii
1849-1857, 16,2% au fost eliberate negustorilor din alte oraşe, inclusiv din
guberniile interne ruse, iar 18,5% – negustorilor locali care beneficiau
de privilegii.
Prezintă interes
faptul că în oraşele-porturi Ismail, Reni şi Chilia numărul negustorilor evrei
era destul de mic. Explicaţia este că negustorii din oraşele-porturi erau
negustori bogaţi angrosişti, care se ocupau cu exportul cerealelor peste
hotare, aveau legături cu casele de comerţ din Europa şi deţineau monopolul
comerţului în această regiune. Negustorii evrei puteau fi doar agenţi ai
negustorilor angrosişti din Ismail şi Reni. Datele privind componenţa etnică a
burgheziei comercial-industriale din Ismail în 1852 sunt sistematizate în
Tabelul 5.
Tabelul 4
Dinamica burgheziei comerciale în Basarabia, potrivit
certificatelor
comerciale, între anii 1849-1857*
Oraşele
|
Anii**
|
Numărul
total
|
Raportul,
în
%
|
|||||||
1849
|
1850
|
1852
|
1853
|
1854
|
1855
|
1856
|
1857
|
|||
Numărul certificatelor comerciale
|
||||||||||
Chişinău
|
257
|
250
|
290
|
319
|
345
|
266
|
304
|
295
|
2326
|
32,7
|
Orhei
|
26
|
27
|
47
|
60
|
100
|
95
|
98
|
103
|
556
|
7,8
|
Bender
|
41
|
35
|
62
|
70
|
78
|
72
|
80
|
82
|
520
|
7,3
|
Akkerman
|
31
|
28
|
36
|
37
|
45
|
44
|
32
|
42
|
295
|
4,1
|
Chilia
|
12
|
12
|
20
|
23
|
24
|
25
|
26
|
22
|
164
|
2,3
|
Vâlcov
|
-
|
-
|
2
|
2
|
2
|
-
|
-
|
-
|
6
|
0,1
|
Ismail
|
115
|
110
|
121
|
124
|
117
|
106
|
96
|
70
|
859
|
12,1
|
Cahul
|
12
|
12
|
18
|
20
|
33
|
29
|
20
|
21
|
165
|
2,3
|
Reni
|
27
|
27
|
19
|
21
|
16
|
23
|
29
|
28
|
190
|
2,8
|
Hotin
|
51
|
53
|
68
|
83
|
142
|
140
|
131
|
122
|
790
|
11,1
|
Bălţi
|
67
|
65
|
57
|
70
|
93
|
72
|
82
|
93
|
599
|
8,4
|
Soroca
|
31
|
31
|
59
|
67
|
106
|
106
|
112
|
129
|
641
|
9,7
|
În total***
|
670
|
650
|
799
|
896
|
1101
|
978
|
1010
|
1007
|
7111
|
100,0
|
Inclusiv:
Ce beneficiau de
avantaje
|
302
|
292
|
168
|
214
|
152
|
143
|
144
|
151
|
1566
|
-
|
Din alte oraşe****
|
128
|
104
|
95
|
137
|
205
|
347
|
164
|
195
|
1375
|
-
|
Numărul
total***
|
798
|
754
|
894
|
1033
|
1306
|
1325
|
1174
|
1202
|
8486
|
-
|
Raportul, în %
|
9,4
|
8,9
|
10,5
|
12,2
|
15,3
|
15,6
|
13,8
|
14,2
|
100,0
|
-
|
* ANRM, F. 134,
inv. 3, d. 88, f. 238-274; d. 112, f. 128-239;
d. 123, f. 203-226; d. 124, f. 196-206; d. 145,
f. 188-198; d. 147, f. 183-191; d. 156, f. 162 -180.
** Datele pentru
anii 1851 şi 1859 lipsesc.
*** În numărul
total n-au fost incluşi negustorii decedaţi.
**** Categoria
„negustori din alte oraşe” include negustori creştini şi evrei de toate trei
ghilde din diferite oraşe ale Basarabiei şi ale Imperiului Rus.
Tabelul 5
Dinamica numerică şi componenţa etnică a negustorilor
şi mic-burghezilor din Ismail în 1852*
Apartenenţa
etnică**
|
Negustori
|
Numărul
total
|
Raportul,
în
%
|
Mica
burghezie
|
Numărul
total
|
Raportul,
în
%
|
În total
|
Numărul
total
|
Raportul,
în
%
|
|||
Sex
masculin
|
Sex
feminin
|
Sex
masculin
|
Sex
feminin
|
Sex
masculin
|
Sex
feminin
|
|||||||
Greci
|
114
|
87
|
201
|
53,2
|
530
|
468
|
998
|
14,7
|
644
|
555
|
1199
|
16,6
|
Bulgari
|
42
|
41
|
83
|
22
|
421
|
357
|
778
|
11,4
|
463
|
398
|
861
|
12
|
Germani
|
-
|
-
|
-
|
-
|
14
|
11
|
25
|
0,4
|
14
|
11
|
25
|
0,3
|
Armeni
|
34
|
26
|
60
|
15,9
|
118
|
137
|
255
|
3,7
|
152
|
163
|
315
|
4,4
|
Moldoveni
|
18
|
11
|
29
|
7,7
|
2454
|
2240
|
4694
|
69
|
2472
|
2251
|
4723
|
65,8
|
Italieni
|
1
|
1
|
2
|
0,5
|
1
|
2
|
3
|
0,04
|
2
|
3
|
5
|
0,1
|
Ruşi
|
3
|
-
|
3
|
0,8
|
-
|
-
|
-
|
-
|
3
|
-
|
3
|
0,04
|
Romi
|
-
|
-
|
-
|
-
|
29
|
23
|
52
|
0,8
|
29
|
23
|
52
|
0,7
|
În total
|
212
|
166
|
378
|
100,0
|
3567
|
3238
|
6805
|
100,0
|
3779
|
3404
|
7183
|
100,0
|
Raportul,
în %
|
5,6
|
4,9
|
5,3
|
-
|
94,4
|
95,1
|
94,7
|
-
|
100,0
|
100,0
|
100,0
|
-
|
* ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 577, f. 75.
** Izvorul nu
indică numărul negustorilor şi mic-burghezilor de etnie evreiască.
Datele Tabelului 5 reflectă o
preponderenţă vădită (53,2%) a negustorilor greci în comerţul din Ismail, după
care urmează bulgarii cu 22%, armenii cu 15,9%, moldovenii cu 7,7%, ruşii cu
0,8% şi italienii cu 0,5%. Izvorul atestă că ocupaţia de bază a grecilor
(negustorilor şi mic-burghezilor) era comerţul şi meşteşugăritul, a bulgarilor –
legumicultura şi comerţul, a germanilor – meşteşugăritul, a armenilor –
comerţul, a moldovenilor – vinificaţia şi pomicultura, a italienilor şi
guşilor – comerţul şi a romilor – meşteşugăritul.
În comerţul
Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, tendinţa de prevalare a exportului față
de import rămâne dominantă pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. De
exemplu, în 1840 din Sublima Poartă şi alte state europene au fost importate în
Basarabia prin Ismail mărfuri şi monede în valoare de 349540 rub. argint
(mărfuri – în valoare de numai 48923 rub.), iar exportul (de cereale,
piei, lână, cânepă etc.) în Sublima Poartă şi în alte state a atins cifra de 668418 rub.
argint[41].
De la începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea, un loc deosebit în exportul de cereale
din Basarabia revine porumbului, solicitat pe pieţele Europei. Guvernatorul
general al Novorosiei şi Basarabiei scria la 29 iunie 1841 ministrului Proprietăţilor
Statului din Rusia că „porumbul este permanent solicitat peste hotare şi, în
cazul în care se dovedește a fi un surplus la acest produs, el poate fi cu
uşurinţă realizat, cu mare câştig, având în apropiere porturile Reni, Ismail şi
Odesa”[42].
În 1848, potrivit datelor administraţiei ruse „…întreaga cantitate de porumb,
care a fost exportată prin porturile noastre, a fost produsă exclusiv în Basarabia”[43].
Pentru a ne imagina rolul
negustorilor din Ismail şi Reni în comerţul Basarabiei cu ţările europene în
anii ’30 ai sec. al XIX-lea, vom încerca să analizăm detaliat exportul de cereale
efectuat de negustorii din Ismail pe parcursul anului 1839, când valoarea
cerealelor exportate a constituit 2057521 rub. asignate (Tabelul 6).
Datele Tabelului 6 confirmă că
exportul cerealelor se efectua, în fond, în lunile de primăvară şi toamnă. Pe
parcursul anului 1839, prin Ismail au fost exportate în total 127257 cetverturi
de cereale, inclusiv 73142 cetverturi de grâu şi 54455 cetverturi de porumb.
Prin urmare, cota exportului grâului în Constantinopol în acest an, în
comparaţie cu celelalte regiuni, a constituit 84,2%, iar a porumbului 69,4%.
Cealaltă cantitate de cereale era exportată în Livorno, Triest, Malta şi
Genova. Dacă în exportul către centrele
europene ponderea grâului constituia 11536 cetverturi (40,9%), iar a porumbului 16642 cetverturi (59,1%), apoi în exportul către Constantinopol
ponderea grâului constituia 62,0%, iar a porumbului 38,0%.
Datele de
mai sus atestă antrenarea intensivă a comerţului Basarabiei în ansamblul
relaţiilor comerciale europene, creşterea ponderii produselor agricole
autohtone în circuitul comerţului internaţional.
Tabelul 6
Comerţul Basarabiei cu Sublima Poartă prin
portul Ismail în anul 1839*
Lunile
|
Numărul total de
vase sosite în Ismail
|
Inclusiv din
Constantinopol
|
Numărul total de vase
ce au plecat din Ismail
|
Inclusiv din
Constantinopol
|
Cantitatea de
cereale exportată
în Constantinopol
|
Cantitatea totală
de cereale exportată
|
|
Grâu
|
Porumb
|
||||||
( În cetverturi )
|
|||||||
Martie
|
15
|
15
|
15
|
15
|
13560
|
995
|
14555
|
Aprilie
|
17
|
14
|
20
|
17
|
11266
|
1762
|
13028
|
Mai
|
20
|
16
|
19
|
15
|
10166
|
932
|
11098
|
Iunie
|
17
|
15
|
12
|
11
|
6776
|
800
|
7576
|
Iulie
|
5
|
5
|
6
|
5
|
2752
|
1760
|
4512
|
August
|
19
|
17
|
16
|
13
|
1684
|
7420
|
9104
|
Septembrie
|
31
|
31
|
31
|
18
|
3914
|
12716
|
16630
|
Octombrie
|
14
|
13
|
8
|
5
|
912
|
4684
|
5596
|
Noiembrie
|
16
|
16
|
21
|
19
|
10576
|
6744
|
17320
|
În total**
|
154
|
142
|
148
|
116
|
61606
|
37813
|
99419
|
Raportul,
în % |
100,0
|
92,2
|
100,0
|
78,4
|
62,0
|
38,0
|
100,0
|
*ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 3128, f. 10-11 verso, 20-21 verso, 23-24 verso, 29-30 verso, 31-31
verso, 38-39 verso, 47-48 verso, 52-53 verso, 54-55 verso, 57 verso, 58-59 verso,
61-62 verso.
** La exportul cerealelor prin
portul Ismail au participat 18 negustori.
În comerţul exterior erau
implicaţi 18 negustori din Ismail, care foloseau atât vasele proprii, cât şi
cele străine ce veneau în port sub diverse pavilioane:
rusesc, grecesc, turcesc, sardinian, napolitan, ionic, englez, austriac etc.
Din cele 154 vase arendate pe parcursul anului 1839, 30 vase (19,5%) aparțineau
lui Dumitru Karavasili, 27 (17,5%) lui Nicolai Iliadi, 13 (8,4%) lui Ianachi
Dispotopulo, câte 11 vase (7,1%) lui Gheorghi Krassa şi Panaiot Nalbangioglo.
Este deci evident faptul că exportul de cereale era concentrat în mâinile
acestor negustori.
Pavilionul sub care pluteau vasele nu indică cu exactitate
locul de destinaţie a mărfurilor, fapt elucidat de Tabelul 7.
Tabelul 7
Numărul vaselor ce au plecat în 1839 din Ismail şi coraportul
vaselor cu
destinaţia Constantinopol*
Pavilioanele
sub care
pluteau
vasele
|
Lunile
|
Numărul
total
|
Raportul,
în %
|
||||||||
III
|
IV
|
V
|
VI
|
VII
|
VIII
|
IX
|
X
|
XI
|
|||
Eline
|
-
|
5
|
11
|
4
|
-
|
8
|
11
|
2
|
2
|
43
|
29,0
|
Turceşti
|
7
|
4
|
3
|
1
|
1
|
2
|
2
|
1
|
10
|
31
|
20,9
|
Ruseşti**
|
6
|
6
|
4
|
3
|
3
|
2
|
9
|
2
|
6
|
41
|
27,7
|
Ionice
|
-
|
-
|
-
|
2
|
-
|
2
|
4
|
-
|
-
|
8
|
5,4
|
Sardiniane
|
1
|
4
|
-
|
-
|
-
|
-
|
4
|
3
|
1
|
13
|
8,8
|
Napolitane
|
-
|
1
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
1
|
0,7
|
Engleze
|
-
|
-
|
-
|
2
|
1
|
1
|
1
|
-
|
-
|
5
|
3,4
|
Austriece
|
1
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
1
|
2
|
1,4
|
Româneşti
|
-
|
-
|
-
|
-
|
1
|
-
|
-
|
-
|
1
|
2
|
1,4
|
Samiote
|
-
|
-
|
1
|
-
|
-
|
1
|
-
|
-
|
-
|
2
|
1,4
|
În total
|
15
|
20
|
19
|
12
|
6
|
16
|
31
|
8
|
21
|
148
|
100,0
|
În total în
Constantinopol |
15
|
17
|
15
|
11
|
5
|
13
|
18
|
5
|
19
|
116
|
-
|
Raportul,
în %
|
100,0
|
85,0
|
78,4
|
91,4
|
83,3
|
81,2
|
58,1
|
62,5
|
90,5
|
78,4
|
-
|
* Tabelul a fost
alcătuit în baza aceloraşi surse utilizate la elaborarea Tabelului 6.
** În
numărul vaselor ruseşti au fost incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor
basarabeni. Sub pavilion rusesc erau incluse şi unele vase greceşti ce beneficiau de acest drept (A
se vedea: Григорий Небольсин. Статистические
записки о внешней торговле
России. − СПб., 1835, ч. I, с. 6.).
Datele
Tabelului 7 confirmă că cele 148 vase acostate în portul Ismail în 1839 purtau pavilioane a zece state, inclusiv al Rusiei. În numărul
vaselor rusești sunt incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor locali. Din
numărul pavilioanelor prezente în raza portului Ismail, 29% reveneau celor
elene, 27,7% celor ionice şi 20,9 % celor ruseşti. Celelalte state deţineau un
număr relativ mic de vase. Preponderenţa vaselor greceşti în traficul comercial
la Dunărea de Jos se explică prin prezenţa istorică a grecilor în zona Mării Negre,
din care decurg alte componente: situaţia geografică, buna cunoaştere a regiunii,
mobilitatea corăbiilor apte să navigheze atât pe mare, cât şi pe fluviu etc.[44]
Simptomatic este faptul că 116
(78,4%) vase din cele 148 ce au plecat din Ismail au fost expediate spre
Constantinopol. Prin urmare, pavilionul sub care navigau vasele nu indică
direct punctul final de destinaţie a mărfurilor.
Faptul că exportul mărfurilor din
Basarabia, în fond al cerealelor, avea ca punct de destinaţie Sublima Poartă ne
este mărturisit de datele statistice culese din raportul şefului de poliţie din
Ismail prezentat în 1841, care confirmă că în 1840 în portul Ismail au sosit
165 vase cu balast, inclusiv 158 din posesiunile otomane, 4 din porturile ruse
şi câte un vas din Franţa, Italia şi Malta, iar cu mărfuri – 25 vase,
dintre care 23 din Constantinopol şi 2 din Italia[45].
Valoarea mărfurilor exportate în 1840 prin portul Ismail a constituit 668418 rub.,
iar a celor importate 349540 rub. argint (inclusiv a monedelor)[46].
Totuşi, trebuie să precizăm că,
deşi izvoarele atestă că cea mai mare parte a mărfurilor exportate şi importate
prin porturile Ismail şi Reni sunt înregistrate ca plecând sau venind de la
Constantinopol, aceasta nu înseamnă că toate mărfurile exportate aveau ca destinaţie
absolută acest oraş sau că cele importate erau de provenienţă turcească.
Constantinopolul era numai una din etapele sau popasurile care legau porturile
Ismail şi Reni de porturile Occidentului.
Pentru
exportul cerealelor, cu acordul negustorilor, vama Ismail încasa o taxă în
mărime de 10 copeici de la fiecare cetverturi de cereale. Autorităţile
menţionau că uneori suma taxei ajungea la peste 10 mii de ruble anual. Și doar
în anii de secetă, cum au fost anii 1833-1834, în urma cărora se atesta scăderea
bruscă a comerţului, suma taxei încasate a constituit, respectiv, doar 214 şi
234 ruble anual[47].
În anii favorabili, când recolta de cereale era foarte bună, exportul acestora
era în creştere. De exemplu, în 1837, în decurs de 6 luni (1 ianuarie – 1 iulie)
au fost încasate 9510 ruble, fapt ce confirmă că în această perioadă prin vama
Ismail au fost exportate 95105 cetverturi de cereale[48].
Constatăm
că majoritatea cerealelor erau exportate la Constantinopol şi realizate la un
preţ rezonabil. Autorităţile din Ismail menţionau în raportul din 1838 că
exportul de cereale era concentrat în mâinile negustorilor de ghilda întâi –
Nicolai Iliadi, Dumitru Caravalschi, Panaiot Nalbangioglo, Karabet Hadji
Markarov, Anton Milanovici şi ale negustorilor de ghilda a doua –
Iakov Piţinio, Gheorghe Krassa şi Anton Celebedachi, care au exportat cereale
în valoare de 3799857 ruble asignate[49].
La Reni, exportul cerealelor era
concentrat în mâinile negustorilor Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi
Ilie Varnali, Afanasie Ksodulo, care în 1838 au exportat prin punctul vamal
Reni 81906 cetverturi de cereale[50].
Cerealele exportate prin Ismail
şi Reni erau colectate de negustori în judeţele de sud ale Basarabiei şi
în oraşele Ismail şi Reni în lunile de toamnă şi de iarnă (din octombrie până
în martie), în zilele de târg şi iarmaroc. Rolul esenţial al judeţelor de sud
ale Basarabiei în producerea şi transportarea cerealelor prin porturile
Ismail şi Reni este confirmat şi de rapoartele autorităţilor locale. De
exemplu, în rapoartele din anii ’30 ai sec. al XIX-lea ale şefilor de poliţie
şi ale administraţiei locale se menţiona că ocupaţia de bază a negustorilor
din Ismail şi Reni este comerţul cu pâine şi vite, pe care ei le cumpără în
zilele de târg în aceste oraşe şi în localităţile din apropiere, din august
până în noiembrie, iar în unii ani – din octombrie până în martie[51].
De regulă, monopolul asupra
exportului de cereale prin Ismail era deţinut anual de unii şi aceiaşi
negustori. În exportul cerealelor erau implicaţi toţi negustorii angrosişti de ghilda
întâi şi a doua. De exemplu, în anul 1839, potrivit datelor oficiale, în
exportul de cereale din Ismail erau implicaţi negustorii de ghilda întâi Anton
Milanovici, Dumitru Karavasili, Lazar Galiardi, Karabet Hadji Markarov şi negustorii
de ghilda a doua Fiodor Tulcianov, Gherasim Veroti şi Gheorghi Sidera, fiecare
folosind în acest scop până la 100 mii ruble[52]. În
Reni, negustorii Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Vernali,
Afanasie Ksodulo şi Ion Mitaki au exportat în acelaşi an prin punctul vamal
local 41968 cetverturi de cereale şi mărfuri în valoare de 85374 rub.[53]
Asupra ritmului de dezvoltare
a comerţului Basarabiei cu Sublima Poartă şi statele europene prin porturile
Ismail şi Reni a exercitat o oarecare influenţă raionarea economică a Basarabiei.
Judeţele de centru şi de nord − Chişinău, Orhei, Iaşi şi Hotin – aveau ca
centre de desfacere a mărfurilor pe căi terestre, prin oficiile şi punctele vamale
de la Prut (Sculeni, Leova şi Noua Suliţă) – Moldova şi Imperiul Austriac;
judeţele Soroca, Bender şi, parţial, Akkerman (pe căile de trecere de la
Nistru) – Odesa, iar pentru porturile Ismail şi Reni rămâneau disponibile
doar o parte a judeţelor Akkerman şi Cahul, coloniile bulgare şi germane,
situate în apropierea acestor porturi.
A. Skalkovski scria în această
privinţă: „…cât de mare ar și fost în străinătate cerea la pâinea din Ismail,
negustorii nu puteau trimite mai mult decât singuri primeau, dar de primit nu
era ce şi nu era de unde. Guberniile apusene (ucrainene – V.T.) şi chiar o parte a regiunii Basarabia se grăbeau să-şi
exporte mărfurile în Odesa, unde le realizau mai rapid şi la preţuri mai
convenabile”[54].
Luând în
consideraţie aceste circumstanţe, autorităţile ţariste, ciocnindu-se de o
concurenţă vădită din partea porturilor Galaţi şi Brăila, acordă, la insistenţa
negustorilor din Reni şi a guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei,
la 29 septembrie 1838, punctului vamal Reni statutul de vamă de clasa
întâi, pentru o perioadă de încercare de 6 ani, începând cu 1 ianuarie
1839[55].
Autorităţile locale sperau că, având acest statut, portul Reni „…va putea
concura cu aceste porturi (Galaţi şi Brăila - V.T.) şi va atrage spre sine cel puţin o parte din ceea ce este
predestinat pentru aceste porturi, lărgind concomitent şi exportul mărfurilor ruseşti”[56].
Însă, aceste măsuri n-au
îndreptăţit nici speranţele autorităţilor locale, nici ale celor centrale.
Şeful vămii Reni, încercând să explice cauza nereuşitelor, scria la 29 mai
1844 Departamentului de Comerţ Exterior că „…decăderea comerţului s-a produs în
exclusivitate din cauza recoltelor scăzute la cereale şi ierburi sau fânaţuri,
reducând la minimum mijloacele de existenţă ale orăşenilor şi coloniilor
din apropiere. S-au iepuizat capitalurile negustorilor, mulţi dintre ei fiind nevoiţi
să se transfere din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici exportul de bază
îl constituie grâul şi alte grăunţoase, cărora le revine o cotă însemnată în
comerţul de import”[57].
Exportul cerealelor şi al produselor animaliere din
Basarabia prin porturile Ismail şi Reni depindea în mare măsură şi de condiţiile
climaterice (frecvenţa anilor secetoşi), de epidemiile, tot mai dese, de ciumă
şi holeră etc.
Valoarea exportului şi a importului de mărfuri prin
porturile Ismail şi Reni la mijlocul anilor ’40-’50 ai sec. al XIX-lea este
elucidată în Tabelul 8.
Tabelul 8
Valoarea exportului şi importului de mărfuri prin
porturile
Ismail şi Reni în anii 1844-1855 (în ruble
argint)*
Anii
|
Ismail
|
Reni
|
Volumul
valoric
al traficului
de mărfuri |
Raportul,
în %
|
|||||
Export
|
Import
|
Valoarea
totală
|
Export
|
Import
|
Valoarea
totală
|
Ismail
|
Reni
|
||
1844
|
1142760
|
67610
|
1210370
|
285100
|
9390
|
294490
|
1504860
|
80,4
|
19,6
|
1845
|
835330
|
90020
|
925350
|
213370
|
32080
|
245450
|
1170800
|
79,0
|
21,0
|
1846
|
729260
|
66830
|
796090
|
158090
|
22890
|
180980
|
977070
|
81,5
|
18,5
|
1847
|
593970
|
88510
|
682480
|
187410
|
16410
|
203820
|
886300
|
77,0
|
23,0
|
1848
|
1162160
|
114770
|
1276930
|
324330
|
11160
|
335490
|
1612420
|
79,2
|
20,8
|
1849
|
989300
|
138830
|
1128130
|
205780
|
11920
|
217700
|
1345830
|
83,8
|
16,2
|
1850
|
1256720
|
82347
|
1339067
|
382890
|
14500
|
397390
|
1736457
|
77,1
|
22,9
|
1851
|
1841930
|
115120
|
1957050
|
372580
|
27930
|
400510
|
2357560
|
83,0
|
17,0
|
1852
|
1791700
|
92220
|
1883920
|
479070
|
12710
|
491780
|
2375700
|
79,3
|
20,7
|
1853
|
2191470
|
125200
|
2316670
|
795680
|
21000
|
816680
|
3133350
|
73,9
|
26,1
|
1854
|
471581
|
128940
|
600521
|
257800
|
22860
|
280660
|
881181
|
68,1
|
31,9
|
1855
|
1525800
|
821060
|
2346860
|
1188490
|
41800
|
1230290
|
3577150
|
65,6
|
34,4
|
În total
|
14531981
|
1931457
|
16463438
|
4850590
|
244650
|
5095240
|
1558678
|
-
|
-
|
În %
|
88,3
|
11,7
|
76,4
|
95,2
|
4,8
|
23,6
|
100,0
|
-
|
-
|
* ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, f. 27
verso-28.
Datele sistematizate în Tabelul 8
demonstrează, cu lux de amănunte, că rolul de bază în exportul şi importul
mărfurilor prin porturile dunărene Ismail şi Reni în anii 1844-1855 revenea
portului Ismail. Din volumul valoric total al traficului de mărfuri – de 1558678
rub. argint – al Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, portului Ismail
i-a revenit 16463438 (76,4%) rub., iar
portului Reni doar 5095240 (23,6%) rub. argint. Ponderea portului Reni în
volumul valoric total al traficului de mărfuri a variat între 16 şi 23%. Doar
în anii războiului Crimeei ponderea portului Reni în volumul valoric al
traficului de mărfuri a început treptat să crească, constituind 26,1% în 1853,
31,9% – în 1854 şi 34,4% – în 1855. O analiză a raportului
export-import demonstrează că, în aceşti ani, valoarea exportului prin cele două
porturi a constituit 19382571 (89,9%) rub., iar cea a importului doar
2176107 (10,1%) rub. Prin urmare, constatăm o balanţă activă a raportului
export-import prin aceste porturi.
Prezintă interes analiza datelor
ce reflectă exportul şi importul prin fiecare port în parte: prin portul Ismail
exportul a constituit valoarea de 14531981 (88,3%) rub., iar importul –
1931457 (11,7%); prin portul Reni: exportul – 4850590 (95,2%) rub., iar
importul – 244650 (4,8%) rub.
Datele Tabelului 8 pot fi
argumentate şi în baza datelor ce atestă numărul vaselor comerciale acostate,
sub diferite pavilioane, în porturile Ismail şi Reni în anii ’30-’50 ai sec. al
XIX-lea (Tabelul 9).
Datele Tabelului 9 atestă aceeaşi
tendinţă, pe care am constatat-o în exportul şi importul de mărfuri prin aceste
două porturi în anii 1844-1855: o preponderenţă vădită a portului Ismail în
comerţul Basarabiei prin Marea Neagră. Din cele 4186 de vase comerciale
acostate în aceşti ani în cele două porturi 3221 (76,9%) de vase au acostat în
portul Ismail şi doar 965 (23,1%) în portul Reni.
În 1857, odată cu retrocedarea teritoriului
din sudul-vestul Basarabiei limitrof Dunării (aproape tot judeţul Cahul şi
părţi din judeţele Chişinău, Bender şi Akkerman, ce constituiau 1077789 desetine
de pământ şi 127912 persoane) Principatului Moldova, potrivit stipulaţiilor
Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856), Administraţia Specială
a oraşului Ismail a încetat să mai existe. Însă,
teritoriul a fost retrocedat doar la 1/13 martie 1857, după
stabilirea liniei de demarcare. Împuternicit, din partea guvernului rus, cu
stabilirea liniei de demarcare a fost Fonton de Verrayon, ulterior guvernator
militar al Basarabiei (iunie 1858-ianuarie 1863)[58].
Tabelul
9
Numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane,
în porturile Ismail şi Reni în anii 1838-1853*
Anii
|
Porturile
|
Numărul
total de vase comerciale
|
În %
|
Raportul, în %,
faţă de numărul total
|
|||
Ismail
|
Reni
|
||||||
Ismail
|
Reni
|
||||||
1838
|
319
|
104
|
423
|
10,1
|
75,4
|
24,6
|
|
1839
|
190
|
55
|
245
|
5,9
|
77,6
|
22,4
|
|
1840
|
142
|
32
|
174
|
4,2
|
81,6
|
18,4
|
|
1841
|
35
|
19
|
54
|
1,3
|
64,8
|
35,2
|
|
1842
|
83
|
15
|
98
|
2,3
|
84,7
|
15,3
|
|
1843
|
80
|
13
|
93
|
2,2
|
86,0
|
14,0
|
|
1844
|
229
|
71
|
300
|
7,2
|
76,3
|
23,7
|
|
1845
|
180
|
73
|
253
|
6,0
|
71,1
|
28,9
|
|
1846
|
149
|
38
|
187
|
4,5
|
79,7
|
20,3
|
|
1847
|
97
|
40
|
137
|
3,3
|
70,8
|
29,2
|
|
1848
|
159
|
43
|
202
|
4,8
|
78,7
|
21,3
|
|
1849
|
151
|
26
|
177
|
4,2
|
85,3
|
14,7
|
|
1850
|
212
|
63
|
275
|
6,6
|
77,1
|
22,9
|
|
1851
|
356
|
90
|
446
|
10,7
|
79,8
|
20,2
|
|
1852
|
359
|
115
|
474
|
11,3
|
75,3
|
24,3
|
|
1853
|
480
|
168
|
648
|
15,5
|
74,1
|
25,9
|
|
În total
|
3221
|
965
|
4186
|
100,0
|
76,9
|
23,1
|
|
* А.А. Скальковский. Торговая промышленность в Новороссийском
крае (manuscris). – În: ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17,
anul 1850, f. 166 verso.
Analiza izvoarelor de
arhivă inedite şi a publicaţiilor de specialitate ne permite să afirmăm că
administraţiile speciale au intenţionat să lărgească autonomia
municipalităţilor orăşeneşti faţă de organele puterii regionale şi centrale,
fără însă a efectua careva reforme în acest sens. Aceasta permitea desfiinţarea
funcţiei în orice moment pentru a recăpăta autoritatea asupra finanţelor
orăşeneşti. În alţi termeni, instituirea administraţiilor speciale a reprezentat
o modalitate temporară de a facilita dezvoltarea oraşelor-porturi de la Marea
Neagră şi Marea Azov, fără a atinge sistemul falimentar în care s-a pomenit oraşul
rus în prima jumătate a sec. al XIX-lea.
[2] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII,
1789-1796. – СПб., 1830, №17208, c. 514.
[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVII,
1802-1803. – СПб., 1830, №20449, c. 272-273.
[4] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1459, f. 1; ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №3953, c. 73-74.
[5] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1459, f. 1-1 verso; ASRO, F. 1, inv. 214, d. 13,
1830, f. 6-6 verso. Documentele principale referitoare la instituirea
Administraţiei Speciale a oraşului Ismail sunt publicate în: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în
Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii
Moldova. – Chişinău, 2002, p. 340-351.
[6] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1459, f. 77-77 verso.
[7] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1459, f. 2.
[8] Ibidem, f. 28.
[9] Despre modalitatea
instituirii Administraţiei Speciale a Oraşului Ismail, a se vedea mai detaliat:
ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 35-36.
[10] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 1459, f. 54-54 verso.
[13] ASRO, F. 1, inv. 214,
d. 35, anul 1835, f. 6.
[14] ASRO, F. 1, inv. 214,
d. 35, anul 1835, f. 6 verso.
[15] Ibidem, f. 7.
[17] Oraş fondat în baza deciziei
Senatului Guvernant din 14 octombrie 1812, la cererea ministrului militar,
general-locotenentului Gorciakov, având drept argument cererea Comandantului
Suprem al Armatei de la Dunăre, amiralului P.V. Ciceagov. Acesta scria că generalul
S.A. Tucikov, a sancționat construcția, în suburbia cetăţii Ismail, a peste
1500 de case şi prăvălii ce aparţineau armenilor, grecilor, bulgarilor,
evreilor, nekrasoviţilor şi coloniştilor reprezentanţi ai altor popoare.
Fondarea acestui oraş a avut loc sub auspiciile generalului S.A. Tucikov,
fără cheltuieli din partea vistieriei (ПСЗРИ.
Собр. I, т. XXXII, 1812-1813, №25248. – СПб., 1830, с. 443).
[19] А.Накко. Бессарабская
область в историческом, экономическом и статистическом отношении
(рукопись). – Кишинев, 1879, с. 165.
[21] Ibidem, p. 290-291.
[22] ANRM, F. 122,
inv. 2, d. 5, f. 1-1 verso.
[23] Ibidem, f. 4-5 verso.
[24] Despre activitatea
comercial-industrială a negustorilor din porturile Ismail, Reni şi Chilia a se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Rolul
porturilor Ismail şi Reni în comerţul exterior al Basarabiei prin Marea Neagră
(1812-1856). – În: In honorem Gheorghe Gonţa. Ţara Moldovei în
contextul civilizaţiei europene. Materialele Simpozionului Internaţional.
Noiembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721.
[25] ПСЗРИ. Собр. II, т. XV,
1840, отд. первое, №13817. – СПб., 1841, с. 617.
[27] Pentru
înviorarea comerţului prin porturile dunărene, potrivit decretului Senatului
Guvernant din 6 octombrie 1828, în oraşul Ismail a fost deschisă, începând
cu 24 decembrie, o vamă principală cu dreptul de înmagazinare a tuturor
mărfurilor străine permise pentru import, potrivit tarifului, în afară de cele
destinate pentru portul din Sankt Petersburg (AISR, F. 19, inv. 3, d. 158, f. 12).
[28] Мануфактурная промышленность и внутренняя торговля России в
1835 г. –
În: ЖМВД. − 1836, №8, с. 315.
[30] Locuitorilor
oraşului Ismail le-au fost acordate privilegii pe o perioadă de 25 ani, în baza
unor principii similare celor acordate portului Kerci în 1826 (AISR, F. 571, inv. 1, d. 769,
f. 92-92 verso).
[32] ASRO,
F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79-79 verso.
[33] ASRO,
F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79 verso.
[34] Ibidem, f. 79 verso-80.
[35] Ibidem, f. 80.
[37] Ibidem, f. 80-80 verso.
[38] Ibidem, f. 89-89 verso.
[39] О
продолжении г. Рени, в Бессарабской области, льгот и преимуществ еще на десять
лет. – În: ЖМТ. – СПб., 1852, январь, с. 211-212.
[40] ASRO, F. 3,
inv. 1, d. 30, f. 7-8 verso
[42] AISR, F. 398,
inv. 2, d. 567, f. 404.
[43] Журнал Министерства
Внутренних Дел. – М., 1848, ч. 23, с. 48.
[44] Constantin Buşe. Oraşul-port Galaţi între 1837 şi 1847. –
În: Analele Universităţii Bucureşti. Istorie (Bucureşti). – 1971. Anul XX. –
Nr.1, p. 12-13.
[45] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 2591, p. II, f. 397 verso-398.
[46] Ibidem, f. 398. Suma
mărfurilor exportate şi importate în 1840 este mai mică în comparaţie cu anii
’30, explicația fiind că în 1839, în urma reformei financiare, în circulaţie a fost
pusă rubla de argint, egalată cu 3,5 ruble asignate.
[47] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 2893, f. 8 verso.
[48] Ibidem.
[49] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 2985, f. 12 verso.
[50] Ibidem, f. 41 verso-42.
[51] Ibidem, d. 2325,
f. 36 verso, 64 verso, f. 130 verso-131, 146 verso; d. 2985,
f. 12 verso, 41 verso.
[52] Ibidem, d. 3200,
f. 25 verso.
[53] ANRM, F. 2, inv. 1,
d. 3200, f. 45-45 verso.
[54] А.А. Скальковский. Измаильское Градоначальство в 1847 году. – În: ЖМВД (CПб). – 1849, Ч. 25, с. 420.
[55] ASRO, F. 1, inv. 214,
d. 23, a. 1833, f. 79-79 verso.
[56] Ibidem, f. 79.
[57] ASRO, F. 1, inv. 214,
d. 23, a. 1833, f. 79 verso.
[58] А.Накко. Бессарабская
область в историческом, экономическом и статистическом отношении
(рукопись). – Кишинев, 1879, с. 234-234 об.
