ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Измаильское градоначальство) | Muzeul din inima mea |

ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Измаильское градоначальство)



ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ (градоначальство) – unitate administrativă, alcătuită din oraşe şi teritoriile limitrofe, supusă administraţiei sefului (prefectului) Administraţiei Speciale[1]. Administraţie specială poate fi considerată, de fapt, un municipiu, adică un oraş mare cu administraţie proprie, având o oarecare autonomie în cadrul administraţiei de stat[2]. Create în virtutea importanţei lor deosebite sau aşezării geografice avantajoase, ele erau scoase de sub autoritatea administraţiilor guberniale şi regionale şi puse în subordinea directă a Ministerului Afacerilor Interne.
În Basarabia, de statut de Administraţie Specială a beneficiat oraşul Ismail şi teritoriile limitrofe[3].


[1] Энциклопедический словарь / Издатели Ф.А. Брокгауз, И.А. Ефрон. – СПб., 1893, Т. IX „а”, с. 492-493.
[2] Florian Marcu, Constantin Maneca. Dicţionar de neologisme. – Bucureşti, 1986.
[3] A se vedea: Administraţia Specială a oraşului Ismail.


ADMINISTRAŢIA SPECIALĂ A ORAŞULUI ISMAIL (Измаильское градоначальство) – unitate administrativ-teritorială distinctă, instituită prin decretul Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830, alcătuită din oraşul Ismail, localităţile urbane şi rurale limitrofe, administrată de şeful Administraţiei Speciale (градоначальник)[1].
Instituirea Administraţiilor Speciale a fost dictată de poziţiile slabe ale Rusiei la Marea Neagră, care impuneau ridicarea cât mai grabnică a unor oraşe-porturi militare şi comerciale, pentru valorificarea succeselor militare obţinute în timpul războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea. De aceea, după anexarea, potrivit Păcii de la Iaşi (29 decembrie 1791), a teritoriului dintre Bugul de Sud şi Nistru, Administraţia Imperială rusă a purces la căutarea locului de amplasare a unui nou port în regiunea anexată. Cetatea Yeni Dunya din aşezarea Hagibey, situată în vecinătatea limanului Nistrului, a intrat în vizorul Ecaterinei a II-a, astfel că în anul 1794 aici a fost întemeiat oraşul-port Odesa[2].
Reformele iniţiate de Alexandru I, după învestirea sa ca împărat, au atins în mod direct şi oraşul Odesa. Prin decretul din 8 octombrie 1802, oraşul-port Odesa a fost atribuit guberniei Nikolaev. Concomitent au fost instituite funcţii de guvernator al oraşului (градона-чальник) în oraşele Herson, Odesa, Feodosia şi Taganrog, în frunte cu funcţionari de rang superior numiţi de împărat. Aceştia aveau dreptul de a se adresa direct ministrului de comerţ şi de a face interpelări funcţionarilor de rang gubernial, cu obligaţia acestora din urmă să acorde ajutorul solicitat. Oraşele-porturi Odesa, Herson, Feodosia şi Taganrog urmau să beneficieze de privilegii comerciale speciale[3].
După anexarea Basarabiei la Rusia, în scopul confirmării importanţei strategice şi comerciale a portului Ismail în zona Dunării şi Mării Negre şi încadrării provinciei, prin intermediul porturilor dunărene – Ismail, Chilia şi Reni, în comerţul maritim european, potrivit decretului Senatului Guvernant din 26 septembrie 1830, concomitent cu suprimarea cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi unificarea vamală a Basarabiei cu Rusia, cu includerea în starea negustorească din provincie a structurii de ghildă, cu instituirea iarmarocului Sf. Dumitru din Chişinău, este instituită şi Administraţia Specială a oraşului Ismail[4]. Ea includea oraşele-porturi Reni şi Chilia, aşezările Cugurlui, Sofian, Brosaca, Hadji-Curda, Hasan-Spag, Câşliţa, Muravleovka, Cimaşir, Vâlcov. Şefului Administraţiei Speciale a oraşului Ismail i se supuneau comandanţii cetăţilor Ismail şi Chilia şi comandantul flotei dunărene; serviciul de frontieră şi cel de carantină rămâneau în subordinea guvernatorului militar. În circumscripţia care îi era în subordine, şeful (prefectul) Administraţiei Speciale a oraşului Ismail administra serviciul poliţienesc şi de carantină, în baza dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise pentru şefii (prefecţii) Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa, Taganrog şi Feodosia, care se aflau nemijlocit sub conducerea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei. Serviciul vamal în cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail rămânea în subordinea instituţiilor imperiale[5]. Ţarismul nu dorea să scape din vizor o sursă destul de importantă de completare a veniturilor de stat, cum erau taxele vamale.
Judeţului Ismail i se schimbă denumirea în judeţul Leova, la care erau trecute, din ţinutul Bender, târgul Leova, 3 aşezări de stat (Javgur, Cenac, Ciucur-Mingir) şi 28 de aşezări moşiereşti (Leova, Ialpugel, Caracui, Sarata, Orac, Sărăţica, Ciadâr, Cugurlui, Pogăneşti, Mingir, Tomai, Copcui, Cazangic, Gănăinii Noi, Vetrişoc, Toceni, Tigheci, Plişeni, Gănăinii Vechi, Cocialia, Gorogani, Leca, Polumbeşti, Lărguţa, Cania, Cârpeşti, Şamalia şi Sadâc)[6]. Din Ismail au fost transferate în târgul Leova Judecătoria judeţeană, Judecătoria locală, Trezoreria judeţeană, Procurorul şi Inginerul cadastral, fiind instituit un magistrat orăşenesc. În Cahul, în baza unităţilor de funcţii din Basarabia din 29 februarie 1828, a fost instituit postul de poliţmaistru (şef de poliţie), cu un salariu de 500 rub., un supraveghetor de cartier – 150 rub., un conţopist – 300 rub., iar pentru întreţinerea funcţionarilor, rechizitelor de birou şi salariul celor 8 poliţişti erau alocate 800 rub. În total, pentru funcţionarea aparatului administrativ al oraşului Cahul au fost alocate 1750 rub. argint. Pentru întreţinerea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail şi a cancelariei erau alocate anual 3100 rub. argint: șefului administraţiei – 1500 rub., șefului cancelariei – 500 rub., celor doi funcţionari – 500 rub., iar pentru rechizitele de birou – 600 rub. [7]
În funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, prin decizia Senatului Guvernant din 27 septembrie 1830 şi cea imperială din 27 decembrie 1830, a fost confirmat generalul S.A. Tucikov. La 13 ianuarie 1831 S.A. Tucikov îl înştiinţează despre această decizie imperială pe guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, A.I. Sorokunski[8]. La 31 ianuarie 1831 Administraţia Regională din Basarabia discută modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a oraşului Ismail[9]. Deja la 13 mai 1831 Administraţia Regională din Basarabia transmite generalului S.A. Tucikov toate atribuţiile referitoare la Administraţia Specială a oraşului Ismail[10].
La 18 iulie 1833, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri, pe lângă Şeful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail este numit un funcţionar pentru misiuni speciale, cu un salariu similar celorlalţi funcţionari din cadrul Administraţiilor Speciale: Feodosia, Kerci-Enikale, Odesa şi Taganrog, în valoare de 1500 rub., la care se adaugă 500 rub. pentru deplasările de serviciu[11], iar la 30 septembrie 1834 Administraţia Specială a oraşului Ismail se completează cu 3 conţopişti din rândul cantoniştilor[12].
S.A. Tucikov a întreprins mai multe măsuri în vederea îmbunătăţirii situaţiei portului Ismail şi a Administraţiei Speciale a oraşului Ismail. La 6 iunie 1833 S.A. Tucikov alcătuieşte un memoriu cu referire la măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru înviorarea comerţului prin portul Ismail şi, în general, pentru îmbunătăţirea situaţiei Administraţiei Speciale a oraşului Ismail. El scria că „…principalul obiect al comerţului prin portul Ismail îl constituie grâul…, fără să indice o cantitate mai mică de alte grâne, piei neprelucrate, său şi alte mărfuri, care nu sunt de o importanţă majoră pentru negoţ, dar fără de care, în caz de secetă, comerţul decade totalmente”[13]. Autorul sublinia că Administraţia Regională urmează să ţină cont şi de faptul că „agricultura în Europa se perfecţionează, iar locuitorii noştri nici nu se gândesc la aceasta; în Europa este puţin pământ şi în Basarabia, în urma creşterii numărului populaţiei, la fel are loc micşorarea suprafeţelor, din care considerent comerţul cu pâinea, în afara anilor roditori, va scădea de la sine”[14]. Pentru susţinerea comerţului S.A. Tucikov propunea să se atragă atenţia la mărfurile ruseşti: articole din aramă şi
fier, blănuri şi mărfuri din blănuri scumpe, sticlă, porţelan şi unele ţesături simple. „Din nefericire, – scrie autorul, – negustorii locali nu întreţin nici un fel de relaţii cu fabricanţii ruşi şi primesc aceste mărfuri de la iarmaroacele din Novorosia, probabil din mâinile intermediarilor, deseori prin intermediul a cinci sau a şase negustori. În pofida acestui fapt, mărfurile ruseşti aici nu sunt scumpe şi pot fi chiar exportate peste hotare, dacă ar fi aduse în cantităţi mari. Cauza din care negustorii locali nu au legături directe cu fabricanţii ruşi constă în aceea că aici nu sunt capitalişti. Iar negustorii ruşi fac un comerţ de marchitani, care asigură livrarea mărfurilor către stat”[15].
După demiterea generalului S.A. Tucikov, potrivit deciziei imperiale din 4 decembrie 1835, funcţia de Șef al Administraţiei Speciale a oraşului Ismail a fost cumulată de guvernatorul civil al Basarabiei, iar Cancelaria Militară de pe lângă Șeful Administraţiei Speciale, alcătuită dintr-un ştab-ofiţer de serviciu, adjutant şi cei 3 conţopişti, a fost lichidată. Toate dosarele au fost transmise Cancelariei Civile a Administraţiei, care a fost întărită prin crearea unui birou special, pentru a cărui întreţinere au fost alocate 1500 ruble.[16]
Pornind de la faptul că în oraşul Ismail (Tucikov[17]) erau mulţi negustori străini care nu cunoşteau limba rusă, în baza deciziei Senatului Guvernant din 12 septembrie 1835, pe lângă Șeful Administraţiei Speciale a oraşului Ismail a fost numit un traducător, cu un salariu anual de 300 rub. argint[18].
În baza decretului din 28 ianuarie 1836, guvernatorul civil al Basarabiei preia şi funcţiile Şefului Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail. Primind acest decret, P.I. Fiodorov a dat dispoziţia de a trans­fera Cancelaria administraţiei din Ismail în oraşul regional Chişinău, încredinţând administraţia unei persoane speciale[19].
Statutul de Administraţie Specială acordat oraşului Ismail a influenţat benefic şi asupra dezvoltării ulterioare a altor localităţi. Prin decizia Senatului Guvernant din 18 aprilie 1840 (publicată la 10 mai), aşezarea de stat Vâlkov capătă statutul de târg (посад)[20]. Noul statut acorda locuitorilor dreptul de a se înscrie în categoria mic-burghezilor, să-şi declare capitalurile comerciale sau să beneficieze de păşunile acordate târgului. Locuitorii care continuau să rămână în categoria de ţărani beneficiau de 30 de desetine de pământ de familie, cu condiţia că în decurs de 10 ani de la data întemeierii târgului nu se vor transfera cu traiul în alte localităţi. În târg era instituită Ratuşa, care avea în competenţă treburile judecătoreşti, gospodăreşti şi poliţieneşti. În cadrul Ratuşei erau înfiinţate Judecătoriile Verbale şi pentru Orfani. Cât priveşte procedura de anchetă şi, în general, dispoziţiile şi procedura de urmărire, acestea rămâneau în competenţa Ratuşei, în obligaţia funcţionarului care răspundea de aşezările din Administraţia Specială Ismail, având în subordine şi un conţopist, cu un salariu anual de 150 rub. argint, din veniturile târgului Vâlkov. Tot din veniturile târgului erau asiguraţi secretarul şi rechizitele de birou ale Ratuşei. Cât priveşte serviciul de poliţie şi cel de pompieri, acestea rămâneau în competenţa administraţiei locale[21].
Deja la 5 martie 1841 guvernatorul militar raporta Administraţiei Proprietăţilor Statului din Basarabia că în legătură cu schimbarea statutului aşezării Vâlkov, potrivit deciziei din 18 aprilie 1840, „…nimeni din locuitorii târgului Vâlkov n-au dorit să rămână în categoria ţăranilor şi toţi au declarat că doresc să se înscrie în categoria mic-burghezilor şi a negustorilor”[22]. Prin dispoziţia guvernatorului militar din 25 martie 1841, 201 de familii (407 persoane) şi 66 burlaci, începând cu 1 ianuarie 1841, au fost trecuţi din categoria ţăranilor în categoria mic-burghezilor şi negustorilor[23].
Pentru a ne imagina ce prezenta din punct de vedere social şi economic Administraţia Specială a oraşului Ismail, să analizăm dinamica burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor, hanurilor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile supuse acestei instituţii administrative la începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 3).
Tabelul 3
Dinamica burgheziei comerciale, mic-burghezilor, numărul prăvăliilor, hanurilor, cârciumilor, fabricilor şi uzinelor în oraşele şi târgurile supuse Administraţiei Speciale a oraşului Ismail în anul 1840*

Oraşele şi
târgurile
Negustori de ghildă
În total negustori
Mica burghezie
Prăvălii
Hanuri
Cârciumi
Fabrici şi uzine
Ghilda
întâi
Ghilda
a doua
Ghilda
a treia
Sex masculin
Sex feminin
Sex masculin
Sex feminin
Sex masculin
Sex feminin
Ismail**
20
11
84
69
156
106
446
16271
160
13
70
16
Reni
-
-
16
15
83
74
188
5582
33
3
16
7
Chilia
-
-
-
-
77
67
144
4296
30
3
20
-
Vâlcov
-
-
-
-
-
-
-
1005
5
-
2
-
În total
20
11
100
84
316
247
778
27154
228
19
108
23

* Статистические таблицы о состоянии городов Российской империи, Великого Княжества Финляндского и Царства Польского. – СПб., 1842, c. 50-51.
** Inclusiv oraşul Tucikov.

Datele Tabelului 3 demonstrează că întreaga activitate comercial-industrială din cadrul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail era concentrată în cele 3 oraşe-porturi – Ismail, Reni şi Chilia: 223 prăvălii, 106 cârciumi, 23 fabrici şi uzine şi 19 hanuri. În aceste oraşe locuiau 778 negustori[24] şi 26149 mic-burghezi.
Statutul de Administraţie Specială, avantajele comerciale de care beneficiau localităţile din apropierea porturilor Ismail, Reni şi Chilia atrăgeau pe aceste teritorii numeroşi fugari. Pentru a stopa acest proces, potrivit dispoziţiei Comitetului de Miniştri din 24 septembrie 1840, toţi fugarii, împreună cu familiile lor, aflaţi pe teritoriul Administraţiei Speciale a oraşului Ismail, urmau a fi izgoniţi. Excepţie făceau doar cei care au venit în aceste localităţi până la 15 septembrie 1828 şi cei care, deşi au venit mai târziu, au dovedit să-şi cumpere aici case şi să-şi organizeze gospodării. Izgoniţi erau şi dezertorii, coloniştii militari fugari, precum şi fugarii din Administraţie în urma ultimului recensământ fiscal. Unii fugari au primit permisiunea de a rămâne pe aceste teritorii. Stăpânilor acestora, care în decurs de 2 ani de la data emiterii acestei dispoziţii vor prezenta documente convingătoare că fugarii sunt persoanele lor, li se stabilea o recompensă bănească în valoare de 70 rub. pentru bărbaţi, 30 rub. pentru femei, iar pentru copii de la 14 ani de sex masculin 35 rub. şi de sex feminin 15 rub. argint. Aceşti bani erau luaţi de la societăţile unde erau înscrise persoanele date, iar în cazul când societăţile respective refuzau să plătească, banii urmau a fi luaţi de la fugari; dacă aceştia nu doreau sau nu puteau să plătească, fugarii erau întorşi stăpânilor[25].
Creşterea numărului populaţiei, încadrarea în relaţiile de piaţă a unui număr tot mai mare de persoane, iar de aici – şi sporirea numărului de litigii cu caracter comercial (şi nu numai), a determinat Administraţia Imperială să-i acorde, la 14 octombrie 1843, procurorului Administraţiei Speciale a oraşului Ismail aceleaşi drepturi de care beneficiau procurorii Administraţiilor Speciale ale oraşelor Odesa şi Taganrog, cu stabilirea unui salariu anual de 430 rub. argint alocat din vistieria de stat[26].
Pe parcursul anilor ţarismul a căutat să creeze condiţii favorabile pentru desfăşurarea comerţului prin portul Ismail[27]. La mijlocul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea, pentru organizarea şantierului naval-comercial Ismail au fost alocate 15 mii rub., pentru o perioadă de 10 ani, fără procente[28]. La cererea guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, la 19 februarie 1835 negustorii din Ismail au obținut dreptul de a primi certificate comerciale ce le acorda dreptul să desfăşoare comerţul direct din Duma orăşenească Ismail şi nu din Chişinău[29]. În plus, alături de privilegiile de care beneficiau negustorii din Ismail începând cu anul 1829[30], în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 21 decembrie 1837, de privilegii comerciale au beneficiat, în baza Regulamentului ghildelor din 26 septembrie 1830, şi negustorii care nu aveau în Ismail clădiri sau întreprinderi comercial-industriale[31]. La 29 septembrie 1838 punctul vamal Reni este transformat în vamă de clasa întâi, obţinând pe o perioadă de 6 ani dreptul şi posibilitatea de a institui un personal provizoriu deosebit, care urma să-şi înceapă activitatea la 1 ianuarie 1839[32].
Însă, cedările făcute n-au îndreptăţit aşteptările guvernului, iar înviorarea comerţului așa și nu a avut loc. Şeful vămii Reni scria la 29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Extern că „…comerţul a decăzut în principal din cauza recoltei proaste, din aceşti ani, la cereale, inclusiv ierburi şi furaje, care a epuizat toate rezervele locuitorilor oraşului şi ale coloniştilor din apropiere, dar şi capitalul comercial. Din această cauză, mulţi negustori au fost nevoiţi să se transfere din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici componentele de bază în comerţul de export le constituie grâul şi alte cereale”[33].
În scopul înviorării comerţului extern prin portul Reni şi ridicării bunăstării populaţiei, la 5 iunie 1841 oraşului Reni îi sunt acordate privilegii pe o perioadă de 10 ani, avantajele portului Reni fiind egalate cu cele ale oraşului Chişinău. Negustorii din Reni de ghilda a treia au obţinut dreptul de a exporta peste hotare mărfuri neinterzise de tariful vamal[34]. Iar în 1842 sunt confirmate unele reguli suplimentare pentru posturile sanitare (de carantină), care urmau să creeze condiţii mult mai favorabile pentru importul şi exportul mărfurilor[35].
Ţinând cont de faptul că termenul acordat vămii Reni expira la 29 septembrie 1844, şeful vămii, prezentând o succintă caracteristică a activităţii comerciale a portului Reni pe o perioadă de 10 ani (1834-1844)[36], îi propunea lui M.S. Voronţov să ceară de la organele centrale ca acestea să prelungească termenul privilegiilor acordate portului Reni şi să egaleze salariul lucrătorilor vamali cu salariul vameşilor de clasa întâi; totodată, termenul controlului sanitar să fie redus de la 14 la 4 zile, asemănător celui stabilit în Leova, iar pentru înviorarea comerţului să fie invitaţi şi negustori bogaţi din Ismail şi Odesa[37].
Dar, în pofida tuturor cedărilor şi privilegiilor acordate negustorilor, comerţul prin portul Reni rămânea încă neînsemnat. Indiferent de acest fapt, în urma demersurilor întreprinse de seful districtului vamal Ismail, colonelul Baturin, şi de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei, M.S.Voronţov, la 8 august 1844 Comitetul de Miniştri aprobă, la propunerea ministrului de Finanţe, prelungirea termenului acordat portului Reni ca vamă portuară, pe o perioadă de încă 5 ani, până la 13 septembrie 1849[38].
Ulterior, în baza deciziei Comitetului de Miniştri din 8 ianuarie 1852, începând cu 1 ianuarie 1852 privilegiile acordate oraşului Reni, în baza decretului din 6 iunie 1841, au fost prelungite pe o perioadă de 10 ani, până la 1 ianuarie 1862. De privilegii puteau beneficia acele persoane, care în această perioadă de timp vor construi sau vor cumpăra în oraşul Reni clădiri sau încăperi comerciale în valoare de 3 mii rub. – pentru negustorii de ghilda întâi, de 1,5 mii rub. – pentru negustorii de ghilda a doua şi de 300 rub. – pentru negustorii de ghilda a treia. Persoanele care urmau să se înscrie în categoria negustorilor primelor două ghilde aveau dreptul să se ocupe cu comerţul în Basarabia şi în Novorosia, iar în celelalte gubernii ala Rusiei – doar în baza certificatelor comerciale şi achitării taxelor vamale de rigoare. Pentru negustorii de ghilda a treia se permitea doar comerţul în oraşul şi judeţul Reni, în celelalte oraşe – doar în baza certificatelor comerciale. În perioada privilegiilor, negustorilor de ghilda a treia li se acorda dreptul de a exporta peste hotare mărfuri admise de tariful vamal[39].
Privilegiile acordate oraşelor Ismail şi Reni, dar şi altor oraşe, au constituit factorul ce a determinat preponderenţa numerică a burgheziei comerciale în aceste oraşe pe parcursul anilor ’20-’50 ai sec. al XIX-lea. Negustorii, destul de receptivi la diverse căi de îmbogăţire, au căutat să beneficieze de aceste privilegii. În Basarabia declarau capitalurile comerciale şi negustorii din alte gubernii. După aplicarea structurii de ghildă în Basarabia mai mult de jumătate din negustori beneficiau de diverse privilegii (cu excepţia anilor 1831-1835, când de privilegii au beneficiat aproape toţi negustorii), despre care fapt ne demonstrează destul de convingător circumstanţa că din numărul total de 620 negustori ce se ocupau cu comerţul în anul 1848, în baza certificatelor comerciale de ghildă, în cele 11 oraşe ale Basarabiei 313 (50,5%) beneficiau de privilegii. Este semnificativ faptul că negustorii care beneficiau de privilegii aveau viză de reşedinţă doar în trei oraşe: în Ismail – 102 negustori (32,6%), inclusiv: 5 negustori de ghilda întâi, 27 – de ghilda a doua şi 70 – de ghilda a treia; în Chişinău – 188 (60,1%), inclusiv: 9 negustori de ghilda întâi, 38 – de ghilda a doua şi 141 de ghilda a treia; în Reni – 23 negustori (7,3%), inclusiv: 6 negustori de ghilda a doua şi 17 – de ghilda a treia. Este la fel evidentă preponderenţa negustorilor mari angrosişti de ghilda întâi şi a doua ce beneficiau de privilegii: 14 negustori de ghildă întâi şi 71 negustori de ghildă a doua, ceea ce constituie 96,6% din numărul total al acestor negustori. Numărul negustorilor de ghilda a treia ce beneficiau de privilegii era puţin mai redus decât al celor care nu beneficiau de privilegii: 228 negustori (42,1%) din numărul total de 542 negustori de ghildă a treia.
Negustorii care nu beneficiau de privilegii constituiau în fond categoria negustorilor de ghilda a treia – 304 (99%) negustori, dintre care: 10 (20%) în oraşele Chişinău, Hotin, Bălţi, Bender şi Akkerman şi 2 (10%) în oraşele Reni, Chilia, Cahul, Ismail, Orhei şi Soroca[40].
Drept izvor de bază pentru studierea dinamicii numerice a burgheziei comerciale din Administraţia Specială a oraşului Ismail, comparativ cu celelalte oraşe ale Basarabiei în anii ’40-’50 ai sec. al XIX-lea, au servit datele statistice privind capitalul comercial declarat, care reflectau mult mai veridic dinamica persoanelor deţinătoare de capital comercial (Tabelul 4).
Analizând datele Tabelului 4 putem confirmă că în cele 12 oraşe ale Basarabiei burghezia comercială era concentrată în special în Chişinău (32,7%), Hotin (11,1%), Soroca (9,7%), Orhei (7,8%), Bălţi (8,4%), Bender (7,3%) şi Ismail (12,1%). Constatăm astfel că oraşul Chişinău era locul de concentrare a negustorilor şi a capitalului comercial, urmat de Ismail, unde era înregistrat cel mai mare număr de negustori mari angrosişti.
Din numărul total de certificate comerciale eliberate burgheziei comerciale din Basarabia în anii 1849-1857, 16,2% au fost eliberate negustorilor din alte oraşe, inclusiv din guberniile interne ruse, iar 18,5% – negustorilor locali care beneficiau de privilegii.
Prezintă interes faptul că în oraşele-porturi Ismail, Reni şi Chilia numărul negustorilor evrei era destul de mic. Explicaţia este că negustorii din oraşele-porturi erau negustori bogaţi angrosişti, care se ocupau cu exportul cerealelor peste hotare, aveau legături cu casele de comerţ din Europa şi deţineau monopolul comerţului în această regiune. Negustorii evrei puteau fi doar agenţi ai negustorilor angrosişti din Ismail şi Reni. Datele privind componenţa etnică a burgheziei comercial-industriale din Ismail în 1852 sunt sistematizate în Tabelul 5.

Tabelul 4
Dinamica burgheziei comerciale în Basarabia, potrivit certificatelor
comerciale, între anii 1849-1857*

Oraşele
Anii**
Numărul
total
Raportul,
în %
1849
1850
1852
1853
1854
1855
1856
1857
Numărul certificatelor comerciale
Chişinău
257
250
290
319
345
266
304
295
2326
32,7
Orhei
26
27
47
60
100
95
98
103
556
7,8
Bender
41
35
62
70
78
72
80
82
520
7,3
Akkerman
31
28
36
37
45
44
32
42
295
4,1
Chilia
12
12
20
23
24
25
26
22
164
2,3
Vâlcov
-
-
2
2
2
-
-
-
6
0,1
Ismail
115
110
121
124
117
106
96
70
859
12,1
Cahul
12
12
18
20
33
29
20
21
165
2,3
Reni
27
27
19
21
16
23
29
28
190
2,8
Hotin
51
53
68
83
142
140
131
122
790
11,1
Bălţi
67
65
57
70
93
72
82
93
599
8,4
Soroca
31
31
59
67
106
106
112
129
641
9,7
În total***
670
650
799
896
1101
978
1010
1007
7111
100,0
Inclusiv:
Ce beneficiau de avantaje


302


292


168


214


152


143


144


151


1566


-
Din alte oraşe****
128
104
95
137
205
347
164
195
1375
-
Numărul total***
798
754
894
1033
1306
1325
1174
1202
8486
-
Raportul, în %
9,4
8,9
10,5
12,2
15,3
15,6
13,8
14,2
100,0
-

* ANRM, F. 134, inv. 3, d. 88, f. 238-274; d. 112, f. 128-239; d. 123, f. 203-226; d. 124, f. 196-206; d. 145, f. 188-198; d. 147, f. 183-191; d. 156, f. 162 -180.
** Datele pentru anii 1851 şi 1859 lipsesc.
*** În numărul total n-au fost incluşi negustorii decedaţi.
**** Categoria „negustori din alte oraşe” include negustori creştini şi evrei de toate trei ghilde din diferite oraşe ale Basarabiei şi ale Imperiului Rus.



Tabelul 5
Dinamica numerică şi componenţa etnică a negustorilor
şi mic-burghezilor din Ismail în 1852*

Apartenenţa
etnică**
Negustori
Numărul total
Raportul,
în %
Mica burghezie
Numărul total
Raportul,
în %
În total
Numărul total
Raportul,
în %
Sex
masculin
Sex
feminin
Sex
masculin
Sex
feminin
Sex
masculin
Sex
feminin
Greci
114
87
201
53,2
530
468
998
14,7
644
555
1199
16,6
Bulgari
42
41
83
22
421
357
778
11,4
463
398
861
12
Germani
-
-
-
-
14
11
25
0,4
14
11
25
0,3
Armeni
34
26
60
15,9
118
137
255
3,7
152
163
315
4,4
Moldoveni
18
11
29
7,7
2454
2240
4694
69
2472
2251
4723
65,8
Italieni
1
1
2
0,5
1
2
3
0,04
2
3
5
0,1
Ruşi
3
-
3
0,8
-
-
-
-
3
-
3
0,04
Romi
-
-
-
-
29
23
52
0,8
29
23
52
0,7
În total
212
166
378
100,0
3567
3238
6805
100,0
3779
3404
7183
100,0
Raportul,
 în %
5,6
4,9
5,3
-
94,4
95,1
94,7
-
100,0
100,0
100,0
-

* ANRM, F. 2, inv. 1, d. 577, f. 75.
** Izvorul nu indică numărul negustorilor şi mic-burghezilor de etnie evreiască.

Datele Tabelului 5 reflectă o preponderenţă vădită (53,2%) a negustorilor greci în comerţul din Ismail, după care urmează bulgarii cu 22%, armenii cu 15,9%, moldovenii cu 7,7%, ruşii cu 0,8% şi italienii cu 0,5%. Izvorul atestă că ocupaţia de bază a grecilor (negustorilor şi mic-burghezilor) era comerţul şi meşteşugăritul, a bulgarilor – legumicultura şi comerţul, a germanilor – meşteşugăritul, a armenilor – comerţul, a moldovenilor – vinificaţia şi pomicultura, a italienilor şi guşilor – comerţul şi a romilor – meşteşugăritul.
În comerţul Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, tendinţa de prevalare a exportului față de import rămâne dominantă pe parcursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. De exemplu, în 1840 din Sub­lima Poartă şi alte state europene au fost importate în Basarabia prin Ismail mărfuri şi monede în valoare de 349540 rub. argint (mărfuri – în valoare de numai 48923 rub.), iar exportul (de cereale, piei, lână, cânepă etc.) în Sublima Poartă şi în alte state a atins cifra de 668418 rub. argint[41]. De la începutul anilor ’40 ai sec. al XIX-lea, un loc deosebit în exportul de cereale din Basarabia revine porumbului, solicitat pe pieţele Europei. Guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei scria la 29 iunie 1841 ministrului Proprietăţilor Statului din Rusia că „porumbul este permanent solicitat peste hotare şi, în cazul în care se dovedește a fi un surplus la acest produs, el poate fi cu uşurinţă realizat, cu mare câştig, având în apropiere porturile Reni, Ismail şi Odesa”[42]. În 1848, potrivit datelor administraţiei ruse „…întreaga cantitate de porumb, care a fost exportată prin porturile noastre, a fost produsă exclusiv în Basarabia”[43].
Pentru a ne imagina rolul negustorilor din Ismail şi Reni în comerţul Basarabiei cu ţările europene în anii ’30 ai sec. al XIX-lea, vom încerca să analizăm detaliat exportul de cereale efectuat de negustorii din Ismail pe parcursul anului 1839, când valoarea cerealelor exportate a constituit 2057521 rub. asignate (Tabelul 6).
Datele Tabelului 6 confirmă că exportul cerealelor se efectua, în fond, în lunile de primăvară şi toamnă. Pe parcursul anului 1839, prin Ismail au fost exportate în total 127257 cetverturi de cereale, inclusiv 73142 cetverturi de grâu şi 54455 cetverturi de porumb. Prin urmare, cota exportului grâului în Constantinopol în acest an, în comparaţie cu celelalte regiuni, a constituit 84,2%, iar a porumbului 69,4%. Cealaltă cantitate de cereale era exportată în Livorno, Triest, Malta şi Genova. Dacă în exportul către centrele europene ponderea grâului constituia 11536 cetverturi (40,9%), iar a porumbului 16642 cetverturi (59,1%), apoi în exportul către Constantinopol ponderea grâului constituia 62,0%, iar a porumbului 38,0%.
Datele de mai sus atestă antrenarea intensivă a comerţului Basarabiei în ansamblul relaţiilor comerciale europene, creşterea ponderii produselor agricole autohtone în circuitul comerţului internaţional.


Tabelul 6

Comerţul Basarabiei cu Sublima Poartă prin

portul Ismail în anul 1839*


Lunile
Numărul total de
vase sosite în Ismail
Inclusiv din
Constantinopol
Numărul total de vase
ce au plecat din Ismail
Inclusiv din
Constantinopol
Cantitatea de
cereale exportată
în Constantinopol
Cantitatea totală
de cereale exportată
Grâu
Porumb
( În cetverturi )
Martie
15
15
15
15
13560
 995
14555
Aprilie
17
14
20
17
11266
1762
13028
Mai
20
16
19
15
10166
 932
11098
Iunie
17
15
12
11
 6776
 800
 7576
Iulie
 5
 5
 6
 5
 2752
1760
 4512
August
19
17
16
13
 1684
7420
 9104
Septembrie
31
31
31
18
 3914
12716
16630
Octombrie
14
13
 8
 5
 912
4684
 5596
Noiembrie
16
16
21
19
10576
6744
17320
În total**
154
142
148
116
61606
37813
99419
Raportul,
în %
100,0
92,2
100,0
78,4
62,0
38,0
100,0
                                                                                                                                                               
*ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3128, f. 10-11 verso, 20-21 verso, 23-24 verso, 29-30 verso, 31-31 verso, 38-39 verso, 47-48 verso, 52-53 verso, 54-55 verso, 57 verso, 58-59 verso, 61-62 verso.
** La exportul cerealelor prin portul Ismail au participat 18 negustori.

În comerţul exterior erau implicaţi 18 negustori din Ismail, care foloseau atât vasele proprii, cât şi cele străine ce veneau în port sub diverse pavilioane: rusesc, grecesc, turcesc, sardinian, napolitan, ionic, englez, austriac etc. Din cele 154 vase arendate pe parcursul anului 1839, 30 vase (19,5%) aparțineau lui Dumitru Karavasili, 27 (17,5%) lui Nicolai Iliadi, 13 (8,4%) lui Ianachi Dispotopulo, câte 11 vase (7,1%) lui Gheorghi Krassa şi Panaiot Nalbangioglo. Este deci evident faptul că exportul de cereale era concentrat în mâinile acestor negustori.
Pavilionul sub care pluteau vasele nu indică cu exactitate locul de destinaţie a mărfurilor, fapt elucidat de Tabelul 7.


Tabelul 7
Numărul vaselor ce au plecat în 1839 din Ismail şi coraportul
vaselor cu destinaţia Constantinopol*

Pavilioanele
sub care
pluteau
vasele
Lunile
Numărul
total
Raportul,
în %
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
XI
Eline
-
5
11
4
-
8
11
2
2
43
29,0
Turceşti
7
4
3
1
1
2
2
1
10
31
20,9
Ruseşti**
6
6
4
3
3
2
9
2
6
41
27,7
Ionice
-
-
-
2
-
2
4
-
-
8
5,4
Sardiniane
1
4
-
-
-
-
4
3
1
13
8,8
Napolitane
-
1
-
-
-
-
-
-
-
1
0,7
Engleze
-
-
-
2
1
1
1
-
-
5
3,4
Austriece
1
-
-
-
-
-
-
-
1
2
1,4
Româneşti
-
-
-
-
1
-
-
-
1
2
1,4
Samiote
-
-
1
-
-
1
-
-
-
2
1,4
În total
15
20
19
12
6
16
31
8
21
148
100,0
În total în
Constantinopol

15

17

15

11

5

13

18

5

19

116

-
Raportul,
în %
100,0
85,0
78,4
91,4
83,3
81,2
58,1
62,5
90,5
78,4
-

* Tabelul a fost alcătuit în baza aceloraşi surse utilizate la elaborarea Tabelului 6.
** În numărul vaselor ruseşti au fost incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor basarabeni. Sub pavilion rusesc erau incluse şi unele vase greceşti ce beneficiau de acest drept (A se vedea: Григорий Небольсин. Статистические записки о внешней торговле России. СПб., 1835, ч. I, с. 6.).


Datele Tabelului 7 confirmă că cele 148 vase acostate în portul Ismail în 1839 purtau pavilioane a zece state, inclusiv al Rusiei. În numărul vaselor rusești sunt incluse şi vasele ce aparţineau negustorilor locali. Din numărul pavilioanelor prezente în raza portului Ismail, 29% reveneau celor elene, 27,7% celor ionice şi 20,9 % celor ruseşti. Celelalte state deţineau un număr relativ mic de vase. Preponderenţa vaselor greceşti în traficul comercial la Dunărea de Jos se explică prin prezenţa istorică a grecilor în zona Mării Negre, din care decurg alte componente: situaţia geografică, buna cunoaştere a regiunii, mobilitatea corăbiilor apte să navigheze atât pe mare, cât şi pe fluviu etc.[44]
Simptomatic este faptul că 116 (78,4%) vase din cele 148 ce au plecat din Ismail au fost expediate spre Constantinopol. Prin urmare, pavilionul sub care navigau vasele nu indică direct punctul final de destinaţie a mărfurilor.
Faptul că exportul mărfurilor din Basarabia, în fond al cerealelor, avea ca punct de destinaţie Sublima Poartă ne este mărturisit de datele statistice culese din raportul şefului de poliţie din Ismail prezentat în 1841, care confirmă că în 1840 în portul Ismail au sosit 165 vase cu balast, inclusiv 158 din posesiunile otomane, 4 din porturile ruse şi câte un vas din Franţa, Italia şi Malta, iar cu mărfuri – 25 vase, dintre care 23 din Constantinopol şi 2 din Italia[45]. Valoarea mărfurilor exportate în 1840 prin portul Ismail a constituit 668418 rub., iar a celor importate 349540 rub. argint (inclusiv a monedelor)[46].
Totuşi, trebuie să precizăm că, deşi izvoarele atestă că cea mai mare parte a mărfurilor exportate şi importate prin porturile Ismail şi Reni sunt înregistrate ca plecând sau venind de la Constantinopol, aceasta nu înseamnă că toate mărfurile exportate aveau ca destinaţie absolută acest oraş sau că cele importate erau de provenienţă turcească. Constantinopolul era numai una din etapele sau popasurile care legau porturile Ismail şi Reni de porturile Occidentului.
Pentru exportul cerealelor, cu acordul negustorilor, vama Ismail încasa o taxă în mărime de 10 copeici de la fiecare cetverturi de cereale. Autorităţile menţionau că uneori suma taxei ajungea la peste 10 mii de ruble anual. Și doar în anii de secetă, cum au fost anii 1833-1834, în urma cărora se atesta scăderea bruscă a comerţului, suma taxei încasate a constituit, respectiv, doar 214 şi 234 ruble anual[47]. În anii favorabili, când recolta de cereale era foarte bună, exportul acestora era în creştere. De exemplu, în 1837, în decurs de 6 luni (1 ianuarie ­– 1 iulie) au fost încasate 9510 ruble, fapt ce confirmă că în această perioadă prin vama Ismail au fost exportate 95105 cetverturi de cereale[48].
Constatăm că majoritatea cerealelor erau exportate la Constantinopol şi realizate la un preţ rezonabil. Autorităţile din Ismail menţionau în raportul din 1838 că exportul de cereale era concentrat în mâinile negustorilor de ghilda întâi – Nicolai Iliadi, Dumitru Caravalschi, Panaiot Nal­bangioglo, Karabet Hadji Markarov, Anton Milanovici şi ale ne­gus­torilor de ghilda a doua – Iakov Piţinio, Gheorghe Krassa şi Anton Cele­bedachi, care au exportat cereale în valoare de 3799857 ruble asignate[49].
La Reni, exportul cerealelor era concentrat în mâinile negustorilor Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Varnali, Afanasie Ksodulo, care în 1838 au exportat prin punctul vamal Reni 81906 cetverturi de cereale[50].
Cerealele exportate prin Ismail şi Reni erau colectate de negustori în judeţele de sud ale Basarabiei şi în oraşele Ismail şi Reni în lunile de toamnă şi de iarnă (din octombrie până în martie), în zilele de târg şi iarmaroc. Rolul esenţial al judeţelor de sud ale Basarabiei în producerea şi transportarea cerealelor prin porturile Ismail şi Reni este confirmat şi de rapoartele autorităţilor locale. De exemplu, în rapoartele din anii ’30 ai sec. al XIX-lea ale şefilor de poliţie şi ale administraţiei locale se menţiona că ocupaţia de bază a negustorilor din Ismail şi Reni este comerţul cu pâine şi vite, pe care ei le cumpără în zilele de târg în aceste oraşe şi în localităţile din apropiere, din august până în noiembrie, iar în unii ani – din octombrie până în martie[51].
De regulă, monopolul asupra exportului de cereale prin Ismail era deţinut anual de unii şi aceiaşi negustori. În exportul cerealelor erau implicaţi toţi negustorii angrosişti de ghilda întâi şi a doua. De exemplu, în anul 1839, potrivit datelor oficiale, în exportul de cereale din Ismail erau implicaţi negustorii de ghilda întâi Anton Milanovici, Dumitru Karavasili, Lazar Galiardi, Karabet Hadji Markarov şi negustorii de ghilda a doua Fiodor Tulcianov, Gherasim Veroti şi Gheorghi Sidera, fiecare folosind în acest scop până la 100 mii ruble[52]. În Reni, negustorii Ivan Davidoglo, Ivan Mandragia, Panaiot şi Ilie Vernali, Afanasie Ksodulo şi Ion Mitaki au exportat în acelaşi an prin punctul vamal local 41968 cetverturi de cereale şi mărfuri în valoare de 85374 rub.[53]
Asupra ritmului de dezvoltare a comerţului Basarabiei cu Sublima Poartă şi statele europene prin porturile Ismail şi Reni a exercitat o oarecare influenţă raionarea economică a Basarabiei. Judeţele de centru şi de nord − Chişinău, Orhei, Iaşi şi Hotin – aveau ca centre de desfacere a mărfurilor pe căi terestre, prin oficiile şi punctele vamale de la Prut (Sculeni, Leova şi Noua Suliţă) – Moldova şi Imperiul Austriac; judeţele Soroca, Bender şi, parţial, Akkerman (pe căile de trecere de la Nistru) – Odesa, iar pentru porturile Ismail şi Reni rămâneau disponibile doar o parte a judeţelor Akkerman şi Cahul, coloniile bulgare şi germane, situate în apropierea acestor porturi.
A. Skalkovski scria în această privinţă: „…cât de mare ar și fost în străinătate cerea la pâinea din Ismail, negustorii nu puteau trimite mai mult decât singuri primeau, dar de primit nu era ce şi nu era de unde. Guberniile apusene (ucrainene – V.T.) şi chiar o parte a regiunii Basarabia se grăbeau să-şi exporte mărfurile în Odesa, unde le realizau mai rapid şi la preţuri mai convenabile”[54].
Luând în consideraţie aceste circumstanţe, autorităţile ţariste, ciocnindu-se de o concurenţă vădită din partea porturilor Galaţi şi Brăila, acordă, la insistenţa negustorilor din Reni şi a guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, la 29 septembrie 1838, punctului vamal Reni statutul de vamă de clasa întâi, pentru o perioadă de încercare de 6 ani, începând cu 1 ianuarie 1839[55]. Autorităţile locale sperau că, având acest statut, portul Reni „…va putea concura cu aceste porturi (Galaţi şi Brăila - V.T.) şi va atrage spre sine cel puţin o parte din ceea ce este predestinat pentru aceste porturi, lărgind concomitent şi exportul mărfurilor ruseşti”[56].
Însă, aceste măsuri n-au îndreptăţit nici speranţele autorităţilor locale, nici ale celor centrale. Şeful vămii Reni, încercând să explice cauza nereuşitelor, scria la 29 mai 1844 Departamentului de Comerţ Exterior că „…decăderea comerţului s-a produs în exclusivitate din cauza recoltelor scăzute la cereale şi ierburi sau fânaţuri, reducând la minimum mijloacele de existenţă ale orăşenilor şi coloniilor din apropiere. S-au iepuizat capitalurile negustorilor, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să se transfere din ghilda a doua în ghilda a treia, deoarece aici exportul de bază îl constituie grâul şi alte grăunţoase, cărora le revine o cotă însemnată în comerţul de import”[57].
Exportul cerealelor şi al produselor animaliere din Basarabia prin porturile Ismail şi Reni depindea în mare măsură şi de condiţiile climaterice (frecvenţa anilor secetoşi), de epidemiile, tot mai dese, de ciumă şi holeră etc.
Valoarea exportului şi a importului de mărfuri prin porturile Ismail şi Reni la mijlocul anilor ’40-’50 ai sec. al XIX-lea este elucidată în Tabelul 8.
Tabelul 8
Valoarea exportului şi importului de mărfuri prin porturile
Ismail şi Reni în anii 1844-1855 (în ruble argint)*

Anii
Ismail
Reni
Volumul valoric
 al traficului
de mărfuri
Raportul,
în %
Export
Import
Valoarea
totală
Export
Import
Valoarea
totală
Ismail
Reni
1844
1142760
67610
1210370
285100
9390
294490
1504860
80,4
19,6
1845
835330
90020
925350
213370
32080
245450
1170800
79,0
21,0
1846
729260
66830
796090
158090
22890
180980
977070
81,5
18,5
1847
593970
88510
682480
187410
16410
203820
886300
77,0
23,0
1848
1162160
114770
1276930
324330
11160
335490
1612420
79,2
20,8
1849
989300
138830
1128130
205780
11920
217700
1345830
83,8
16,2
1850
1256720
82347
1339067
382890
14500
397390
1736457
77,1
22,9
1851
1841930
115120
1957050
372580
27930
400510
2357560
83,0
17,0
1852
1791700
92220
1883920
479070
12710
491780
2375700
79,3
20,7
1853
2191470
125200
2316670
795680
21000
816680
3133350
73,9
26,1
1854
471581
128940
600521
257800
22860
280660
881181
68,1
31,9
1855
1525800
821060
2346860
1188490
41800
1230290
3577150
65,6
34,4
În total
14531981
1931457
16463438
4850590
244650
5095240
1558678
-
-
În %
88,3
11,7
76,4
95,2
4,8
23,6
100,0
-
-

* ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, f. 27 verso-28.
Datele sistematizate în Tabelul 8 demonstrează, cu lux de amănunte, că rolul de bază în exportul şi importul mărfurilor prin porturile dunărene Ismail şi Reni în anii 1844-1855 revenea portului Ismail. Din volumul valoric total al traficului de mărfuri – de 1558678 rub. argint – al Basarabiei prin porturile Ismail şi Reni, portului Ismail i-a revenit 16463438 (76,4%) rub., iar portului Reni doar 5095240 (23,6%) rub. argint. Ponderea portului Reni în volumul valoric total al traficului de mărfuri a variat între 16 şi 23%. Doar în anii războiului Crimeei ponderea portului Reni în volumul valoric al traficului de mărfuri a început treptat să crească, constituind 26,1% în 1853, 31,9% – în 1854 şi 34,4% – în 1855. O analiză a raportului export-import demonstrează că, în aceşti ani, valoarea exportului prin cele două porturi a constituit 19382571 (89,9%) rub., iar cea a importului doar 2176107 (10,1%) rub. Prin urmare, constatăm o balanţă activă a raportului export-import prin aceste porturi.
Prezintă interes analiza datelor ce reflectă exportul şi importul prin fiecare port în parte: prin portul Ismail exportul a constituit valoarea de 14531981 (88,3%) rub., iar importul – 1931457 (11,7%); prin portul Reni: exportul – 4850590 (95,2%) rub., iar importul – 244650 (4,8%) rub.
Datele Tabelului 8 pot fi argumentate şi în baza datelor ce atestă numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane, în porturile Ismail şi Reni în anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea (Tabelul 9).
Datele Tabelului 9 atestă aceeaşi tendinţă, pe care am constatat-o în exportul şi importul de mărfuri prin aceste două porturi în anii 1844-1855: o preponderenţă vădită a portului Ismail în comerţul Basarabiei prin Marea Neagră. Din cele 4186 de vase comerciale acostate în aceşti ani în cele două porturi 3221 (76,9%) de vase au acostat în portul Ismail şi doar 965 (23,1%) în portul Reni.
În 1857, odată cu retrocedarea teritoriului din sudul-vestul Basarabiei limitrof Dunării (aproape tot judeţul Cahul şi părţi din judeţele Chişinău, Bender şi Akkerman, ce constituiau 1077789 desetine de pământ şi 127912 persoane) Principatului Moldova, potrivit stipulaţiilor Tratatului de pace de la Paris (18/30 martie 1856), Administraţia Specială a oraşului Ismail a încetat să mai existe. Însă, teritoriul a fost retrocedat doar la 1/13 martie 1857, după stabilirea liniei de demarcare. Împuternicit, din partea guvernului rus, cu stabilirea liniei de demarcare a fost Fonton de Verrayon, ulterior guvernator militar al Basarabiei (iunie 1858-ianuarie 1863)[58].
Tabelul 9
Numărul vaselor comerciale acostate, sub diferite pavilioane,
în porturile Ismail şi Reni în anii 1838-1853*

Anii
Porturile
Numărul
total de vase comerciale

În %

Raportul, în %, faţă de numărul total

Ismail

Reni


Ismail
Reni

1838
319
104
423
10,1
75,4
24,6

1839
190
55
245
5,9
77,6
22,4

1840
142
32
174
4,2
81,6
18,4

1841
35
19
54
1,3
64,8
35,2

1842
83
15
98
2,3
84,7
15,3

1843
80
13
93
2,2
86,0
14,0

1844
229
71
300
7,2
76,3
23,7

1845
180
73
253
6,0
71,1
28,9

1846
149
38
187
4,5
79,7
20,3

1847
97
40
137
3,3
70,8
29,2

1848
159
43
202
4,8
78,7
21,3

1849
151
26
177
4,2
85,3
14,7

1850
212
63
275
6,6
77,1
22,9

1851
356
 90
 446
10,7
79,8
20,2

1852
359
115
474
11,3
75,3
24,3

1853
480
168
648
15,5
74,1
25,9

În total
3221
965
4186
100,0
76,9
23,1


* А.А. Скальковский. Торговая промышленность в Новороссийском крае (manuscris). – În: ASRO, F. 147, inv. 1, d. 17, anul 1850, f. 166 verso.

Analiza izvoarelor de arhivă inedite şi a publicaţiilor de specialitate ne permite să afirmăm că administraţiile speciale au intenţionat să lărgească autonomia municipalităţilor orăşeneşti faţă de organele puterii regionale şi centrale, fără însă a efectua careva reforme în acest sens. Aceasta permitea desfiinţarea funcţiei în orice moment pentru a recăpăta autoritatea asupra finanţelor orăşeneşti. În alţi termeni, instituirea administraţiilor speciale a reprezentat o modalitate temporară de a facilita dezvoltarea oraşelor-porturi de la Marea Neagră şi Marea Azov, fără a atinge sistemul falimentar în care s-a pomenit oraşul rus în prima jumătate a sec. al XIX-lea.


[1] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso.
[2] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXIII, 1789-1796. – СПб., 1830, №17208, c. 514.
[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXVII, 1802-1803. – СПб., 1830, №20449, c. 272-273.
[4] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1; ПСЗРИ. Собр. II, т. V, 1830, отд. второе. – СПб., 1831, №3953, c. 73-74.
[5] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 1-1 verso; ASRO, F. 1, inv. 214, d. 13, 1830, f. 6-6 verso. Documentele principale referitoare la instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail sunt publicate în: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, p. 340-351.
[6] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 77-77 verso.
[7] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 2.
[8] Ibidem, f. 28.
[9] Despre modalitatea instituirii Administraţiei Speciale a Oraşului Ismail, a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 35-36.
[10] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1459, f. 54-54 verso.
[11] ПСЗРИ. Собр. II, т. VIII, 1833, отд. первое, №6331. – СПб., 1834, с. 422-423.
[12] ПСЗРИ. Собр. II, т. IX, 1834, отд. второе, №7417. – СПб., 1835, с. 44.
[13] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6.
[14] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 35, anul 1835, f. 6 verso.
[15] Ibidem, f. 7.
[16] ПСЗРИ. Собр. II, т. X, отд. второе, 1835, №8653. – СПб., 1836, с. 1161.
[17] Oraş fondat în baza deciziei Senatului Guvernant din 14 octombrie 1812, la cererea ministrului militar, general-locotenentului Gorciakov, având drept argument cererea Comandantului Suprem al Armatei de la Dunăre, amiralului P.V. Ciceagov. Acesta scria că generalul S.A. Tucikov, a sancționat construcția, în suburbia cetăţii Ismail, a peste 1500 de case şi prăvălii ce aparţineau armenilor, grecilor, bulgarilor, evreilor, nekrasoviţilor şi coloniştilor reprezentanţi ai altor popoare. Fondarea acestui oraş a avut loc sub auspiciile generalului S.A. Tucikov, fără cheltuieli din partea vistieriei (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXII, 1812-1813, №25248. – СПб., 1830, с. 443).
[18] ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. второе, №8405. – СПб., 1836, с. 969.
[19] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 165.
[20] ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13396. – СПб., 1841, с. 290.
[21] Ibidem, p. 290-291.
[22] ANRM, F. 122, inv. 2, d. 5, f. 1-1 verso.
[23] Ibidem, f. 4-5 verso.
[24] Despre activitatea comercial-industrială a negustorilor din porturile Ismail, Reni şi Chilia a se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Rolul porturilor Ismail şi Reni în comerţul exterior al Basarabiei prin Marea Neagră (1812-1856). – În: In honorem Gheorghe Gonţa. Ţara Moldovei în contextul civilizaţiei europene. Materialele Simpozionului Internaţional. Noiembrie 2008. – Chişinău, 2008, p. 689-721.
[25] ПСЗРИ. Собр. II, т. XV, 1840, отд. первое, №13817. – СПб., 1841, с. 617.
[26] ПСЗРИ. Собр. II, т. XVIII, 1843, отд. первое, №17227. – СПб., 1844, с. 600-601.
[27] Pentru înviorarea comerţului prin porturile dunărene, potrivit decretului Senatului Guvernant din 6 octombrie 1828, în oraşul Ismail a fost deschisă, începând cu 24 decembrie, o vamă principală cu dreptul de înmagazinare a tuturor mărfurilor străine permise pentru import, potrivit tarifului, în afară de cele destinate pentru portul din Sankt Petersburg (AISR, F. 19, inv. 3, d. 158, f. 12).
[28] Мануфактурная промышленность и внутренняя торговля России в 1835 г. – În: ЖМВД. − 1836, №8, с. 315.
[29] ПСЗРИ. Собр. II, т. X, 1835, отд. первое, №7879. – СПб., 1836, с. 159.
[30] Locuitorilor oraşului Ismail le-au fost acordate privilegii pe o perioadă de 25 ani, în baza unor principii similare celor acordate portului Kerci în 1826 (AISR, F. 571, inv. 1, d. 769, f. 92-92 verso).
[31] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, 1837, отд. первое, №9917. – СПб., 1838, с. 71-72.
[32] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79-79 verso.
[33] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, anul 1833, f. 79 verso.
[34] Ibidem, f. 79 verso-80.
[35] Ibidem, f. 80.
[36] Organele regionale au fost informate printr-un raport din 25 ianuarie 1844 (Ibidem, f. 80).
[37] Ibidem, f. 80-80 verso.
[38] Ibidem, f. 89-89 verso.
[39] О продолжении г. Рени, в Бессарабской области, льгот и преимуществ еще на десять лет. – În: ЖМТ. – СПб., 1852, январь, с. 211-212.
[40] ASRO, F. 3, inv. 1, d. 30, f. 7-8 verso
[41] ASRO, F. 3, inv. 1, d. 2591, f. 164 verso.
[42] AISR, F. 398, inv. 2, d. 567, f. 404.
[43] Журнал Министерства Внутренних Дел. – М., 1848, ч. 23, с. 48.
[44] Constantin Buşe. Oraşul-port Galaţi între 1837 şi 1847. – În: Analele Universităţii Bucureşti. Istorie (Bucureşti). – 1971. Anul XX. – Nr.1, p. 12-13.
[45] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2591, p. II, f. 397 verso-398.
[46] Ibidem, f. 398. Suma mărfurilor exportate şi importate în 1840 este mai mică în comparaţie cu anii ’30, explicația fiind că în 1839, în urma reformei financiare, în circulaţie a fost pusă rubla de argint, egalată cu 3,5 ruble asignate.
[47] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2893, f. 8 verso.
[48] Ibidem.
[49] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 2985, f. 12 verso.
[50] Ibidem, f. 41 verso-42.
[51] Ibidem, d. 2325, f. 36 verso, 64 verso, f. 130 verso-131, 146 verso; d. 2985, f. 12 verso, 41 verso.
[52] Ibidem, d. 3200, f. 25 verso.
[53] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3200, f. 45-45 verso.
[54] А.А. Скальковский. Измаильское Градоначальство в 1847 году. – În: ЖМВД (CПб). – 1849, Ч. 25, с. 420.
[55] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79-79 verso.
[56] Ibidem, f. 79.
[57] ASRO, F. 1, inv. 214, d. 23, a. 1833, f. 79 verso.
[58] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, с. 234-234 об.