RECENSĂMÂNT FISCAL (ревизская сказка)

RECENSĂMÂNT FISCAL (ревизская сказка) – listele nominale ale populaţiei care au fost supuse recensământului populaţiei, efectuat în sec. al XVIII-lea – prima jumătate a sec. al XIX-lea de Administraţia imperială rusă în guberniile interne şi la periferiile naţionale în scopuri fiscale.

De la mijlocul anilor ’30 ai sec. al XIX-lea evidenţa populaţiei din Basarabia se efectua în baza unor principii noi, răspândite pe întreg teritoriul Imperiului[1] – recensămintele fiscale, numite revizii. În recensămintele fiscale erau incluse persoanele din categoriile sociale contribuabile – ţărani, mic-burghezi, odnodvorţi etc. Categoriile sociale care nu erau supuse capitaţiei – nobilii, clerul, funcţionarii etc., în recensămintele fiscale nu erau incluse.

Recensământul fiscal era documentul de bază pentru încasarea capitaţiei. Ulterior recensămintele fiscale erau generalizate în date statistice la nivel de judeţ, gubernie şi întreaga Rusie, cunoscute cu denumirea de „окладные книги”, „переписные книги” sau „перечневые росписи”.

Recensămintele fiscale din Basarabia:

•     Recensământul fiscal din 1835[2].

•     Recensământul fiscal din 1850[3].

•     Recensământul fiscal din 1858[4].

Începând cu anul 1835, pe întreg teritoriul Imperiului a fost realizat un nou recensământ fiscal al populaţiei, întocmit deja după alte principii. Sursele statistice basarabene ce includ listele contribuabililor din localităţile rurale şi urbane conţin deja şi informaţii despre numărul locuitorilor după sexe. Noul recensământ fiscal calcula numărul populaţiei nu după numărul familiilor (gospodăriilor), dar după numărul membrilor de sex masculin şi feminin la data efectuării lui. Registrele erau alcătuite din două părţi: fila (din stânga) ce fixa persoanele de sex masculin, începând cu capul familiei, după care urmau feciorii în ordine descrescândă, părinţii sau alte rude, în cazul în care aceştia locuiau împreună cu această familie, vârsta fiecărui membru al familiei, anul de deces al persoanelor de sex masculin, anul şi locul de transferare cu traiul în altă localitate. Fila a doua (din dreapta) avea aceeaşi structură, dar fixa persoanele de sex feminin după aceleaşi principii ca şi fila întâi, fără însă a indica anul de deces al persoanelor de sex feminin. Recensământul indică şi legăturile de rudenie din cadrul familiei: soţ-soţie, fiu-fiică, tată-mamă, bunel-bunică, cumnat-cumnată etc. Recensămintele care au urmat (1850 şi 1858) mai indică şi vârsta membrilor familiei de sex masculin, comparativ cu recensământele fiscale precedente, din 1835 sau din 1850.

Prin urmare, începând cu anul 1835, populaţia din Basarabia, ca şi cea din guberniile interne ruse, era numărată nu reieşind din numărul familiilor, ca în trecut, dar în dependenţă de comunitatea din care ea făcea parte – obştea sătească sau comunitatea orăşenească, fără a se ţine cont de locul real de trai al locuitorilor. Din acest considerent, în timpul reviziilor în numărul populaţiei rurale sau urbane nu erau incluse acele persoane care, din alte motive personale, de ocupaţie sau de serviciu, la data efectuării recensământului se aflau în altă localitate. Respectiv, ele erau trecute în listele contribuabililor în satele sau oraşele unde erau domiciliate. Ca urmare, o asemenea modalitate de alcătuire a reviziilor a influenţat negativ determinarea numărului exact al populaţiei rurale şi urbane, constatare pe care au făcut-o majoritatea cercetătorilor care s-au preocupat de această problemă[5]. De menţionat şi faptul că recensămintele se înfăptuiau în scopuri fiscale. Din acest considerent, unele persoane impozabile reuşeau să se eschiveze de la înscrierea în listele contribuabililor. În plus, din listele contribuabililor erau omise persoanele scutite de impozite şi cele care la momentul efectuării recensământului beneficiau de anumite înlesniri şi privilegii. Ele conţineau şi date incomplete referitoare la numărul sufletelor de sex feminin. Totodată, recensămintele fiscale nu conţin date referitor la persoanele decedate de sex feminin. În plus, recensămintele fiscale nu erau complete, nu totdeauna erau verificate, iar în unele cazuri comisiile care se ocupau de perfectarea recensămintelor comiteau abuzuri. Prin urmare, recensămintele fiscale indicau un număr al populaţiei mai mic decât cel înregistrat în mediul rural sau urban la data efectuării recensământului[6].

Recensămintele fiscale erau precedate de publicarea unui regulament (spre exemplu, pentru recensământul nouă, din 1850 – la 11 ianuarie[7], iar pentru recensământul zece al populaţiei, din 1858 – la 18 martie[8]), care, de fapt, prevedea procedura detaliată de efectuare a recensământului. Spre exemplu, în Regulamentul din 1858 era stipulat că recensământului erau supuşi toţi locuitorii din Basarabia, cetăţeni ai Rusiei, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă religioasă, cu acea diferenţă că unii din ei sunt incluşi în liste pentru plata impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor, iar alţii doar pentru numărarea populaţiei. Regulamentul indica şi categoriile sociale şi comunităţile etnice supuse impozitului şi prestaţiilor: 1. negustorii de toate trei ghilde; 2. mica burghezie; 3. breslaşii sau meşteşugarii; 4. odnodvorţii, formaţi din rupta de vistieria şi rupta de cămară; 5. ţăranii de stat; 6. evreii, care s-au transferat în Basarabia şi au primit religia creştină, în baza dispoziţiei din 28 noiembrie 1830; 7. coloniştii transdanubieni; 8. coloniştii; 9. ţăranii; 10. ţiganii şerbi; 11. şerbii de la Curte; 12. persoanele eliberate din detenţie ş.a.; 13. soldaţii, marinarii şi cantoniştii militari, în baza Regulamentului din 25 decembrie 1856; 14. copiii de soldaţi, marinari şi cantonişti militari, indiferent de sex şi vârstă; 15. şi toţi ceilalţi locuitori care n-au intrat în această listă[9].

Regulamentul indica şi categoriile sociale neimpozabile: 1. nobilimea ereditară şi personală; 2. reprezentanţii clerului de credinţă creştin-ortodoxă (evreii nu beneficiază de un statut duhovnicesc special, de aceea sunt înscrişi în lista celor care plătesc impozitele şi îndeplinesc prestaţiile); 3. cetăţenii de onoare, atât ereditari, cât şi personali; 4. funcţionarii, care au ieşit în rezervă până la 22 noiembrie 1828; 5. personalul auxiliar aflat în servicii publice: paznicii, recenzorii, lucrătorii topografici etc.; 6. elevii medicali; 7. slujitorii Departamentelor poştal şi teatral; 8. orfanii minori, bătrânii şi invalizii, incluşi în instituţii de caritate; 9. evreii, care s-au transferat în Basarabia şi au primit religia creştină, până la adoptarea dispoziţiei din 28 noiembrie 1830; 10. marinarii din breasla categoriilor libere; 11. cioclii sau groparii; 12. celelalte persoane, nescutite de impozite şi dări[10].

Prezintă interes Capitolul II al Regulamentului cu privire la modalitatea de efectuare a recensămintelor. Pentru desfăşurarea recensământului şi alcătuirea listelor nominale ale populaţiei, fiecare comunitate urbană sau rurală alegea din rândurile sale 4 locuitori cu domiciliu stabil, de încredere şi care cunosc la perfecţie comunitatea dată. Alegerile aveau loc în oraşe sub supravegherea Dumelor sau Ratuşelor, iar în sate – sub supravegherea administraţiilor poliţieneşti, dar nu mai târziu de 7 zile de la data anunţului despre începerea recensământului populaţiei. Despre importanţa responsabilităţii ce cădea pe seama acestor persoane, preoţii anunţau întreaga comunitate în timpul liturghiilor. După publicarea anunţurilor în limbile rusă şi moldovenească (română), administraţia civilă regională le repartiza în fiecare parohie şi poliţiei urbane şi rurale. Pentru ca informaţia să ajungă la populaţie, erau alcătuite listele, în care, prin intermediul persoanelor de încredere, erau colectate iscăliturile. Cele 4 persoane alese, împreună cu starostele din comunităţile din care aceştia făceau parte, erau supuse jurământului de către poliţia urbană sau rurală, administraţiile de district ale Proprietăţii Statului şi tutorii coloniilor, prin care se obligau ca funcţiile care au fost puse în faţa lor vor fi îndeplinite cu exactitate şi acurateţe. Listele electorale, împreună cu listele de depunere a jurământului erau prezentate în Comisia de Revizie.

Recensământul negustorilor, mic-burghezilor şi al breslaşilor evrei se efectua prin intermediul şefilor speciali aleşi din rândurile localnicilor cu domiciliu stabil, de încredere, cum ar fi rabinii, care cunoşteau la perfecţie comunitatea dată, împreună cu starostele şi persoanele care colectau dările. Recensământul evreilor-agricultori, amplasaţi atât pe pământurile statului, cât şi pe cele posesionare, era încredinţat şefilor speciali aleşi din rândurile localnicilor, cu sprijinul rabinilor, sub supravegherea administraţiilor de district ale Proprietăţii Statului şi a judecătoriilor locale[11].

Pentru prezentarea listelor erau stabilite două termene: iniţial – de la data editării decretului – 12 luni şi suplimentar – de la finisarea termenului iniţial – 3 luni[12]. Regulamentul mai conţine informaţii detaliate referitor la modalitatea completării şi prezentării recensămintelor fiscale etc.[13]

După efectuarea recensămintelor fiscale, Administraţia regională, de regulă, cerea prelungirea termenului pentru prezentarea listelor recensămintelor fiscale. Spre exemplu, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 27 februarie 1851, termenul pentru prezentarea rezultatelor recensământului fiscal din 1850 a fost prelungit până la 1 aprilie 1851[14].

Pentru a sublinia importanţa recensămintelor fiscale în studierea întrebărilor de ordin demografic şi a orienta cercetătorul în ce privește corectitudinea metodologiei de cercetare a acestor izvoare, să analizăm recensămintele fiscale din anii ’30-’50 ai sec. al XIX-lea. Studierea acestor date pentru anul 1835[15] (Tabelul 1) ne permite să stabilim dinamica numerică şi structura socială a populaţiei din localităţile rurale şi urbane. Exemplu sau model pentru o asemenea investigaţie poate servi satul Tabani, judeţul Hotin, în perioada respectivă.

Tabelul 1

Dinamica populaţiei din satul Tabani, judeţul Hotin,

potrivit datelor recensământului fiscal din anul 1835*

Numărul membrilor în fiecare familie	Numărul total de familii	Raportul, în %	Numărul total de persoane	Raportul, în %	Inclusiv
					Sex masculin	În %	Sex feminin	În %
2	1	1,1	2	0,3	2	0,6	-	-
3	4	4,5	12	2,0	5	1,5	7	2,6
4	9	10,2	36	6,1	19	5,9	17	6,3
5	14	15,9	70	11,8	38	11,8	32	11,9
6	14	15,9	84	14,2	44	13,6	40	14,8
7	17	19,3	119	20,1	64	19,8	55	20,4
8	14	15,9	112	18,9	57	17,7	55	20,4
9	6	6,8	54	9,1	36	11,2	18	6,7
10	3	3,4	30	5,1	18	5,6	12	4,4
11	2	2,3	22	3,7	13	4,0	9	3,3
12	2	2,3	24	4,0	15	4,6	9	3,3
14	2	2,3	28	4,7	12	3,7	16	5,9
În total**	88	100,0	593	100,0	323	100,0	270	100,0

* ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108-129; d. 782, f. 61 verso-62.

** În numărul total nu au fost incluşi 2 ruptaşi, 4 familii de ţigani (30 de persoane) (Ibidem, d. 95, f. 221-225).

Datele Tabelului 1 demonstrează că în satul Tabani prevalau familiile cu un număr relativ mare de persoane – 5 şi 8 membri în fiecare familie: 59 (67%) – din numărul total de 88 familii, 385 (65%) – din numărul total de 593 persoane, inclusiv: 203 (62,9%) – din numărul total de 323 persoane de sex masculin şi 182 (67,5%) persoane – din numărul total de 270 persoane de sex feminin. Familii cu nu număr redus de membri (2-4 persoane) erau puţine – doar 14 (15,8%) familii. Numărul familiilor mari, alcătuite din 9-10 şi 11-14 persoane, era mult mai redus şi constituia doar 15 (17,1%) din numărul total de familii, 158 (26,6%) din numărul total de persoane, inclusiv: 94 (29,1%) din numărul total de persoane de sex masculin şi 64 (23,7%) din numărul total de persoane de sex feminin.

Recensământul fiscal din 1835 demonstrează că în satul Tabani prevala populaţia de sex masculin: 323 (54,5%) persoane faţă de 270 (45,5%) de sex feminin. Cauza rezidă în faptul că populaţia Basarabiei nu era supusă până în 1874 serviciului militar şi nu era implicată nemijlocit în confruntări militare, care ar fi adus la pieirea în masă a
populaţiei de sex masculin. Asupra acestui fenomen au influenţat şi diverşi factori de ordin economic şi sociali, specifici provinciei.

Prezintă interes şi „vârsta familiilor” din sat, reieşind din vârsta soţului la data efectuării recensământului. Datele recensământului atestă că familii, în care vârsta soţului – capului familiei, era până la 30 de ani nu existau, 71 (80,7%) de familii aveau vârsta soţului de la 30 la 70 de ani, inclusiv: între 30-34 – 12 (13,6%) familii, 35-39 ani – 8 (9,1%), 40-44 ani – 14 (15,9%), 45-49 ani – 6 (6,8%), 50-54 ani – 10 (11,4%), 55-59 ani – 5 (5,7%), 60-64 ani – 10 (11,4%) şi 65-69 ani – 6 (6,8%) familii. Din acest număr total de 71 de familii prevalau totuşi familiile în care vârsta soţului era între 30 și 40 de ani, ele numărând 40 (45,4%) de familii, iar între 50 și 60 de ani – 31 (35,3%) de familii. Vârsta matură – 30-70 de ani la majoritatea capilor de familii denotă că satul Tabani era un sat vechi, cu istorie şi structură socială, era bine constituit, succedându-se în el mai multe generaţii, mulţi din săteni aflându-se în relaţii de rudenie.

Alături de numele de familie cunoscute în perioada recensământului populaţiei din 1774 şi a recensământului fiscal din 1824, în listele recensământului fiscal din 1835 apar nume de familie noi, alte familii cresc numeric şi se ramifică, dând naştere altor familii noi, iar unele dispar. Din numele de familie apărute în listele acestui recensământ amintim: Popa, Bardar, Cucier, Bardier, Grigoriev, Rusnac, Antos, Hârjeu, Chisari, Medveţchi, Şerbeţ, Padurari, Zaporojan, Melniciuc, Pascari, Cojucari, Buţcu, Borisov (Melnic) ş.a.

Prezintă interes structura socială şi dinamica numerică a populaţiei din satul Tabani în acest an, pe sexe, potrivit evoluţiei vârstei (Tabelul 2).

Tabelul 2

Dinamica populaţiei (potrivit evoluţiei vârstei) din satul Tabani,

judeţul Hotin, potrivit datelor recensământului fiscal din anul 1835*

Categoria populaţiei	Numărul populaţiei potrivit evoluţiei vârstei															Numărul total de persoane
	Numărul total  de familii	Sex masculin							Sex feminin
		Până la 11 ani	12-14 ani	15-17 ani	18-60 ani	61-89 ani	90-110 ani**	Numărul total	Până la 11 ani	12-14 ani	15-17 ani	18-55 ani	56-89 ani	90-110 ani	Numărul total
Ţărani	88	104	33	24	136	19	7	323	91	22	17	126	14	-	270	593
Ruptaşi	2	-	-	-	2	-	-	2	-	-	-	-	-	-	-	2
În total	90	104	33	24	138	19	7	325	91	22	17	126	14	-	270	595
În %	-	32,0	10,2	7,4	41,2	5,8	2,2	54,6	33,7	8,1	6,3	46,7	5,2	-	45,4	100,0

* ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, f. 108-129; d.782, f. 61verso-62.

** Leaşoc Grigori Mihailov – 103 ani, Tacu Procop Dumitru – 102 ani.

Datele Tabelului 2 demonstrează că în 1835 categoria de bază a populaţiei satului – 88 (97,8%) de familii, sau 593 (99,7%) de persoane, o constituiau ţăranii birnici şi doar 2 familii alcătuiau ruptaşii (Ion şi Mihailo Semion Boldurov (Boldu) cu vârsta de 24 şi 22 de ani[16]). Datele Tabelului denotă destul de elocvent că aproximativ jumătate din populaţia satului – 138 (41,2%) de sex masculin şi 125 (46,7%) de sex feminin o constituia populaţia cu vârsta între 18 şi 60 de ani –
popu­laţia aptă de muncă. Destul de semnificativ era numărul copiilor până la 11 ani – 104 (32%) de sex masculin şi 91 (33,7%) de sex feminin. Ceva mai mic era numărul celor cu vârstă între 15 şi 17 ani – 24 (7,4%) de sex masculin şi 17 (6,37%) de sex feminin. Şi mai mic era numărul populaţiei în etate, între 60 şi 80 de ani.

Recensământul fiscal din 1835 a fost definitivat la 29 aprilie, preventiv fiind citit de trei ori în faţa adunării tuturor membrilor comunităţii săteşti, confirmat de reprezentanţii aleşi din partea comunităţii săteşti: Gavril Vasile Apopei (Popa), Dumitru Vasile Dodu, Vasile Ion Sâtari, Vasile Ştefan Leporda şi semnat (prin punerea ştampilei) de vornicul Gheorghe Vasile Caralaş[17].

---

[1] În anii 1719-1858 în Rusia au fost efectuate 10 recensăminte fiscale ale populaţiei.

[2] ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108-129; d. 782, f. 60-62; p. II, d. 95, f. 221-224; d. 101, f. 85 verso-86; d. 97, f. 171-174; p. III, d. 100, f. 326-328; d. 602, p. II, f. 105-133; d. 782, p. II, 60-62.

[3] Ibidem, d. 281, p. IV, f. 479-525, 479-527 verso.

[4] Ibidem, d. 435, p. I, f. 44-94; p. II, d. 511, f. 289-303.

[5] В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. (Этнические и социально-демографические процессы). – Кишинев, 1979, c. 9.

[6] В.К. Яцунский. О выявлении и публикации источников по социально-эконо­мической истории России XVIII-XIX вв. – În: Археографический ежегодник за 1957 год. – М., 1958, c. 201-202.

[7] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXV, отд. первое, 1850, №23817. – СПб., 1851, с. 13-14; т. XXV, отд. первое, 1850, №23818. – СПб., 1851, с. 44-49.

[8] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 330-339. Publicat la 8 aprilie 1858.

[9] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 331. Publicat la 8 aprilie 1858.

[10] Ibidem, p. 331-332.

[11] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 332. Publicat la 8 aprilie 1858.

[12] Ibidem, p. 332-333.

[13] A se vdea mai detaliat: ПСЗРИ. Собр. II, т. XXXIII, отд. первое, 1858, №32889. – СПб., 1860, с. 333-339.

[14] ПСЗРИ. Собр. II, т. XXVI, отд. первое, 1851, №24981. – СПб., 1852, с. 158.

[15] Satul Tabani era proprietatea moşierului Lev Ivan Lisovski, funcţionar de clasa a IX-a (în ruseşte: титулярный советник) ( ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 108).

[16] ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 61 verso.

[17] ANRM, F. 134, inv. 2, d. 602, p. I, f. 128 verso-129.