BAN (бан) – termen care în Ţările Române avea mai multe înţelesuri: I.
1.
Marele deregător al Olteniei, numit în timp banul Severinului, banul Craiovei,
marele ban al Olteniei; se mai numea ban
şi un dregător subaltern al marelui ban (bănişor).
2.
Mare dregător în Ţara Moldovei. Dregătoria de mare ban a fost înfiinţată în 1695, de Constantin Duca. Primul mare
ban fiind Teodosie Dubău, fost mare logofăt. Antioh Cantemir, în 1705, l-a aşezat
„cu temei”, fixând rangul de marele ban după marele spătar cu un venit
confirmat şi de Matei
Ghica la 23 noiembrie 1754. În sec. al XIX-lea, marele ban era dregător onorific, „fără funcţie”. II. 1. La început, monede bătute din argint de banii Croaţiei (1272) şi Sloveniei cu circulaţie în Transilvania şi, foarte probabil, în Ţările Române; mai târziu, denumire dată oricărui fel de monedă. 2. În Ţările Române, denumire sinonimă la sfârşitul sec. al XVII-lea cu unele dări plătite în bani, care purtau numele obligaţiei pentru care erau strânse: banii fânului, banii menzilului sau poştei, banii miriei (pentru plata obligaţiei faţă de Poartă), banii steagului (plătiţi Porţii la schimbarea domnului) etc.[1]
Ghica la 23 noiembrie 1754. În sec. al XIX-lea, marele ban era dregător onorific, „fără funcţie”. II. 1. La început, monede bătute din argint de banii Croaţiei (1272) şi Sloveniei cu circulaţie în Transilvania şi, foarte probabil, în Ţările Române; mai târziu, denumire dată oricărui fel de monedă. 2. În Ţările Române, denumire sinonimă la sfârşitul sec. al XVII-lea cu unele dări plătite în bani, care purtau numele obligaţiei pentru care erau strânse: banii fânului, banii menzilului sau poştei, banii miriei (pentru plata obligaţiei faţă de Poartă), banii steagului (plătiţi Porţii la schimbarea domnului) etc.[1]
