DIRECŢIA (ADMINISTRAŢIA) VAMALĂ
DIN BASARABIA (Бессарабское таможенное управление) –
instituită în baza deciziei Consiliului de Stat din 7 iunie 1860, la
prezentarea ministrului de Finanţe. Drept criteriu de bază în instituirea noii
Direcţii vamale au servit schimbările în sistemul administrativ-teritorial care
au intervenit după înfrângerea Rusiei în războiul Crimeei şi retrocedarea
Principatului Moldova în 1857, prin Tratatul de pace de la Paris, a părţii de sud-vest
a Basarabiei (teritoriile judeţelor Ismail şi, parţial, Akkerman şi Cahul) cu
porturile Ismail şi Reni, unde erau amplasate vămi şi posturi vamale şi de carantină.
Direcţia vamală era alcătuită din două districte vamale: unul în Sculeni –
de la hotarele guberniei Podolia şi până la postul de grăniceri din Boldureşti
(nr. 123) şi altul în Kubei – de la hotarele acestuia până la Bugaz, în
delta limanului Nistrului. Locul de reşedinţă al şefului districtului vamal
Sculeni era stabilit Noua Suliţă, iar al celui din Kubei – Akkerman.
Ministrul de Finanţe păstra după sine dreptul de a schimba locul de reşedinţă
al şefilor districtelor vamale, precum şi al comandanţilor brigăzilor pazei de grăniceri.
Districtul vamal Sculeni era
alcătuit din vămile de clasa 1, categoria a doua, din Noua Suliţă şi Sculeni şi
postul vamal de clasa a 3-a, categoria a doua, din Lipcani, iar districtul
vamal Kubei – din vămile de clasa 1, categoria a doua, din Tatarbunar şi
Baştamak şi postul vamal de clasa a 3-a, categoria a doua, din Akkerman.
Potrivit deciziei Consiliului de Stat
din 7 iunie 1860, ministrul de Finanţe avea dreptul să facă unele schimbări
în ce priveşte componenţa posturilor vamale din Basarabia şi drepturile
acestora; astfel, el putea să le schimbe locul (când pentru aceasta nu era
nevoie de noi investiţii), dar cu acordul guvernatorului general al Novorosiei
şi Basarabiei. Concomitent, erau confirmate noile state de funcţii ce urmau să
intre în vigoare de la 1 ianuarie 1861[1].
După reanexarea teritoriului de sud
al Basarabiei la Imperiul Rus (1878) la 7 martie 1879, în sistemul vamal de
la hotarul Imperiului Rus cu România sunt întreprinse unele modificări –
vămile deja existente, din fostul district vamal Kubei, redenumite în
districtul vamal Ismail – Bolgrad, Tatarbunar şi Comrat, au fost lichidate
şi instituite altele noi: în oraşul Ismail – vama principală Ismail, în
oraşul Reni – vamă de clasa întâi, în târgul Leova – vamă de clasa a treia
Leova; în oraşele Chilia, Cahul, târgul Vâlkov, la delta Prutului, lângă podul
care duce în Galaţi (Usti-Prutskaia) şi vis-à-vis de târgul Falcea –
posturi vamale, iar lângă satul Cotul Morii, în apropiere de târgul românesc –
punctul de trecere Cotul Morii. Posturile vamale Chilia, Vâlkov şi Cahul au
primit dreptul de vămi de clasa a treia, dar cu condiţia ca mărfurile importate
de peste hotare, până la instituirea în aceste posturi vamale a пaktgauz, să nu
fie depozitate în decurs de o lună, dar să fie supuse imediat taxei vamale.
Pentru
finanţarea acestor instituţii vamale din bugetul de stat au fost alocate anual
62173 rub., inclusiv – 50210 rub. pentru întreţinerea statelor de
funcţii, iar 11963 – pentru premii şi indemnizaţii funcţionarilor[2].
La 13 aprilie
1882, vama de clasa a doua Sculeni şi vama de clasa a treia Nemţeni au fost
lichidate şi transformate în puncte de trecere, cu numirea în fiecare din
aceste două puncte a câte un supraveghetor[3].
