DESETINĂ (десятина) – termen cunoscut în Moldova, la început cu
sensul originar de zecime (lat. decima,
a zecea parte), dijmă, desemnând cota-pare dintr-un produs, prelevată cu titlul
de dare. La început, desetina şi-a păstrat sensul etimologic de 1/10 din
produsul impozabil. Mai târziu, termenul şi-a lărgit sensul, indicând orice
dare, independent de cuantumul ei. Ulterior domeniul desetinei se restrânge la
stupi şi porci[1].
În Basarabia desetina este
cunoscută ca dare neregulată (неокладная
подать), încasată doar de la persoanele care au stupi de albine şi porci. Din
materialele şedinţei Consiliului Suprem al Basarabiei din 26 februarie
1824 constatăm că desetina este o dare neregulată, încasată o dată în an, din
numărul stupilor de albine şi porcilor. Supuşii ruşi – clerul şi
slujitorii cultului, dvorenii, funcţionarii aflaţi în exerciţiul funcţiei în
instituţiile administrative regionale, raznocinţii moldoveni, numiţi căpitani de
dorobanţi şi căpitani de lefegiu, conform obiceiului moldovenesc erau scutiţi de
această dare. În plus, de această dare, erau scutite, în baza unor hrisoave şi
acte oficiale de oferire a unor privilegii acordate de guvernul moldovenesc
până la 1 aprilie 1812, şi unele persoane care au depus jurământul de credinţă
Rusiei. În baza acestor documente, unele din ele nu achitau desetina pentru
toţi stupii de albine şi pentru toţi porcii, pe care îi aveau în gospodărie,
iar altele nu achitau desetina doar pentru numărul stupilor de albine şi numărul porcilor ce era indicat în aceste
documente, pentru celelalte – plăteau darea conform normelor
stabilite. Pentru fiecare stup de albine şi porc vistieria încasa anual câte 24
aspri, iar de la fiecare persoană care achită această dare – câte 24 aspri[2].
Până la începutul anilor ’20 ai
sec. al XIX-lea vistieria a încasat anual în medie cca 75,6 mii lei: în 1813 –
32000 lei, în 1814 – 98100, în 1815 – 69200, în 1816 – 80100, în
1817 – 80900, în 1818 – 60000, în 1819 – 95000 şi în 1820 –
90000 lei[3].
[2] ANRM,
F. 3, inv. 1, d. 429, f. 168-168 verso.
[3] Ibidem, d. 1380, f. 50 verso-51.
DESETINAR (de la desetină) (десятинщик) –
persoană care trăia în baza anumitor contracte pe pământurile arendate de la
moşieri, se ocupa cu agricultura sau cu creşterea animalelor, plătea
proprietarilor desetina din recolta obţinută sau din numărul capetelor de vite
pe care le deţinea în proprietate. În baza unui acord cu moşierii sau arendaşii
desetina putea fi înlocuită cu dijma în bani[1]. Este
înregistrat mai mult în judeţele de sud ale Basarabiei.
