HARACI (харач/дань/подать/харячная подать) – termen folosit cu două conotaţii
precise: 1. Pentru ţinuturile supuse direct legii islamice (Dăr
ul-Islam), haraciul reprezenta impozitul funciar datorat de locuitorii nemusulmani
cărora li se lăsase posesiunea proprietăţilor lor funciare (baştina, în
ţinuturile slave balcanice). 2. Pentru ţinuturile care nu erau
integrate administrativ Imperiului Otoman, indiferent de statutul lor juridic
internaţional, haraciul reprezenta o cumpărare forfetară a prădăciunilor pe
care le putea săvârşi Poarta, potrivit poruncii islamice[1].
Potrivit altor surse, „haraciul
era tributul plătit Porţii Otomane”[2].
După anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus haraciul a fost păstrat
doar pentru locuitorii oraşelor Chilia şi Akkerman, potrivit obiceiului vechi
otoman, şi doar pentru anul 1813, ca restanţă din anii precedenţi[3]. Deşi
izvorul nu indică suma la care a fost impusă fiecare gospodărie în parte, în 1813
haraciul plătit de locuitorii acestor 2 oraşe a constituit 4979 lei 60 aspri
(din alte sure, cota locuitorilor oraşului Chilia a constituit 1600 lei[4]).
Începând cu 1814, acest impozit a fost anulat[5].
