CÂNTAR (кантарь) – cuvânt polisemantic, care în
Ţările Române avea câteva sensuri: 1. o unitate de măsură a greutăţii; 2. aparatul de măsurat
respectiv; 3. slujba condiţionată de acest aparat (cântar) şi taxa plătită
pentru măsuratul cu cântarul. Ca unitate de măsură, cântarul a fost cunoscut în
toate cele trei ţări locuite de români. În Moldova şi în Ţara Românească există
menţiuni documentare asupra cântarului din sec. al XVI-lea: este vorba de cântarul
turcesc de 44 de ocale (55,968 kg). La începutul sec. al XIX-lea documentele
semnalează o variantă a cântarului de 45 ocale – cântarul de Brăila,
utilizat pentru mărfurile cu impurităţi şi, într-o vreme, pentru toate
mărfurile de export[1].
În Basarabia,
cântarul este cunoscut ca taxă
plătită în folosul concesionarului sau moşierului pentru măsuratul cu cântarul
la piaţă, în afară de prăvălii: până la 100 de ocale – 1 pitac de aramă, de
la 100 de ocale şi mai mult – 4 parale, jumătate din taxă fiind încasată de
la fiecare vânzător şi altă jumătate – de la fiecare cumpărător[2]. Potrivit altor
surse, cântarul este o unitate de măsură
de capacitate, întrebuinţată pentru măsurarea greutăţilor; conţine 44 de ocale;
fiecare ocală are 4 litri, iar un litru 100 de drahme; transpuse în unităţile de
măsură ruse 44 de ocale constituie 3 puduri 21 de funţi; fiecare ocală este
egală cu 3 funţi[3]. În
1818 această taxă a fost dată în concesiune negustorului C.Bogdasarov şi
boierului D.Catarji, pentru o sumă de 4000 lei[4].
La 10 aprilie 1826 a urmat
dispoziţia Guvernului Regional al Basarabiei de a înlocui în întreaga provincie
această unitate de măsură a greutăţii cu pudul –
unitate de măsură rusească [5].
[1] Ibidem, p. 104.
[2] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 554, f. 24 verso.
[3] ANRM, F. 43,
inv. 1, d. 30, f. 3.
[4] Ibidem, F. 5,
inv. 1, d. 23, f. 209 verso.
[5] Despre înlocuirea unităţii
de măsură cântarul, cu unitatea de
măsură rusească pudul, a se vedea mai detaliat: ANRM,
F. 5, inv. 1, d. 265, f. 657-670.
