CONSILIUL DE
MINIŞTRI (Совет Министров) – instituţie supremă de stat din
Imperiul Rus, instituită în 1857 ca organ neoficial; din 1861 exista deja
oficial. În componenţa Consiliului intrau miniştrii şi şefii departamentelor,
preşedintele Comitetului de Miniştri şi preşedintele Consiliului de Stat, precum
şi funcţionari de rang înalt numiţi de către împărat. Preşedinte al Consiliului
de Miniştri era împăratul. La şedinţele Consiliului erau discutate cele mai
importante întrebări, inclusiv reformele din anii ’60-’70 ai sec. al XIX-lea.
Şi-a încetat existenţa în 1882 şi şi-a restabilit activitatea în 1905, iar în
1906 la Consiliul de Miniştri au trecut toate competenţele Comitetului de Miniştri.
După restabilirea activităţii Consiliului de Miniştri în 1905, în calitate de preşedinţi
au activat: S.Iu. Vitte (1905-1906), I.L. Goremâkin (1906), P.A. Stolâpin
(1906-1911), V.N. Kokovţev (1911-1914), I.L. Goremâkin (1914-1916), B.V. Ştiurmer
(1916), N.D. Goliţân (1916-1917), G.E. Lvov (1917), A.F. Kerenski
(1917)[1].
[1] Ф.М. Лурье. Российская история и культура в таблицах. –
СПб., 1998, с. 227.
CONSILIUL DE STAT (Государственный Совет) – instituţie supremă de stat din Imperiul Rus din sec. al
XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. A fost constituit în 1810, după
modelul celebrului Conseil d’Etat al
lui Napoleon[1]. Membrii
Consiliului de Stat şi preşedintele erau numiţi de către împărat. În componenţa
Consiliului intrau, potrivit statelor de funcţii, toţi miniştrii. Până în 1906
Consiliul de Stat deţinea rolul de organ legislativ-consultativ pe lângă
monarh. În 1906 Consiliul de Stat a fost reformat, fiind înzestrat cu drepturi
legislative, similare drepturilor Dumei de Stat. Jumătate din membrii Consiliul
de Stat erau numiţi în posturi, ca şi înainte, de către împărat, ceilalţi –
aleşi de către adunările guberniale de zemstvă, congresele alegătorilor din
partea nobilimii guberniale, diferite societăţi, Academia de Ştiinţe, preoţime,
reprezentanţii societăţilor burgheze, în baza cotelor stabilite. Autocraţia, restructurând
Consiliul de Stat, tindea să creeze în persoana lui un organ care ar putut fi
contrapus Dumei de Stat. În baza legii din 1906 de organizare a Consiliului de Stat,
ţarismul a asigurat predominarea absolută în componenţa lui a părţii mai
reacţionare a cercurilor dominante. După februarie 1917 Consiliul de Stat şi-a
încetat existenţa[2].
