MARCHITAN (маркитант) (germ. marketender, ital.
mercatante – negustor) – negustor care comercializa în
sec. XVIII-XIX băuturi spirtoase, produse alimentare şi alte mărfuri pentru armatele ruse dislocate
în Principatele Române, fără a plăti taxele vamale în vistierie[1].
Potrivit dispoziţiei din 19 martie
1808 a comandantului suprem al armatei ruse dislocate în Principatele Române A.A. Prozorovski,
marchitan putea fi persoana care furniza din Rusia în Moldova diferite mărfuri
pentru necesităţile armatei, fără a plăti taxele în vistierie[2].
Pentru reglementarea întrebărilor
cu referire la asigurarea armatei ruse dislocate în Principatele Române în
perioada războiului ruso-turc din anii 1806-1812, comandanţii militari puneau
la dispoziţia negustorilor certificate, în care se indica cantitatea comandată de
băuturi alcoolice, produse alimentare şi alte mărfuri necesare pentru
regimentul respectiv. Aceste certificate erau prezentate senatorului S.S. Kuşnikov,
care ulterior le prezenta Divanului Moldovei pentru ca vistieria să înregistreze
toate taxele „neîncasate” de la mărfurile furnizate de marchitani pentru necesităţile
armatei, în contul sumei concesionate, obţinute de concesionari de la încasarea
taxelor vamale. Cu cât mai multe mărfuri erau aduse de marchitani în baza
certificatelor prezentate de militari, cu atât mai mult pierdea vistieria din
sumele obţinute de la concesionarea taxelor vamale. Între timp, unii comandanţi
militari au început să elibereze certificate în care se indica o cantitate
enormă de provizii, nepotrivită cu cerinţele armatei. Depistând aceste fraude
cauzate de comandanţii militari vistieriei, S.S. Kuşnikov îl înştiinţează
pe Prozorovski. Printr-o nouă dispoziţie emisă de Comandantul suprem al armatei
ruse dislocate în Principate, se cerea ca comandanţii militari, eliberând
certificate marchitanilor, să indice doar cantitatea de provizii necesară
armatei şi să nu facă abuz când indică cantitatea mărfurilor, în special a băuturilor
alcoolice, pentru a evita comercializarea ilegală a acestor mărfuri în
interiorul ţării, în detrimentul vistieriei; în caz contrar, „toată paguba
cauzată concesionarului (sau, mai bine spus, vistieriei) va fi încasată de la
comandanţii regimentelor care au eliberat aceste certificate”[3].
Din băuturile alcoolice cele mai
solicitate erau: romul, aracul, malaga, şampania, „vinul de burgundia”, „vinul
unguresc”, hidromelul, berea engleză, rachiul, spirtul de trei feluri; din
produsele alimentare – brânza olandeză, şunca, mezelurile, batogul,
lămâile, portocalele, zahărul, cafeaua, ceaiul, ciocolata, scrumbia olandeză,
bomboanele; din mărfuri – postavul, pânza de in, batistele, taftaua
neagră, fularele şi broderiile pentru uniforma militară[4].
Ca
rezultat, Principatele Române sunt transformate într-o piaţă ieftină de desfacere
a mărfurilor ruse, care erau parţial vândute şi populaţiei. Scutirea de taxe
provoca pierderi considerabile vistieriei ţării, iar importul făcea concurenţă
mărfurilor locale, pricinuind pagube negustorilor locali[5].
[2] И.Н. Халиппа. Описание Архива Г.г. Сенаторов (российских),
председательствовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с 1808 по 1813
гг. – În: ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902, c. 368.
[3] Ibidem.
[4] И.Н. Халиппа.
Описание Архива Г.г. Сенаторов
(российских), председательствовавших в диванах княжеств Молдавии и Валахии с
1808 по 1813 гг. – În: ТБГУАК. Т. II. – Кишинев, 1902, c. 368-369.
[5] Despre activitatea marchitanilor în Principatele Române în perioada războiului
ruso-turc din anii 1806-1812 a se vedea mai
detaliat: Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi
Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău,
2008, p. 278-307.
