BĂTRÂN (бэтрын) – subdiviziune teritorială, care putea privi o parte
din întregul hotar al satului, reprezentând stăpânirea devălmaşă a unui grup
patronimic (ceată de neam), din urmaşi ai unui descendent comun. Satul umbla în
cazul unei asemenea devălmăşii pe mai mulţi bătrâni. În procesul de dezvoltare
a satului devălmaş, umblător pe bătrâni de la împărţeala la nivel sătesc se
trece la cea din lăuntrul cetei de neam, şi, continuându-se fragmentarea şi
inegalizarea loturilor, precum şi distribuirea veniturilor obşteşti, se ajunge
la însăşi individualizarea drepturilor codevălmaşilor, calculându-se drepturile
„de cotă-parte inegale şi individuale” de peste tot hotarul, „inclusiv veniturile”[1].
Bătrânul era alcătuit dintr-un şir de rude: părinţi, copii, fraţi, surori,
unchi, nepoţi, bunici şi descendenţii lor – toţi legaţi prin unitate
socială, economică şi ideologică. La sfârşitul sec. al XVI-lea, pe măsură ce slăbesc
legăturile de rudenie, această denumire a fost înlocuită prin termenul
„răzeşi”. Treptat bătrânul îşi pierde caracterul de grup patronimic şi capătă
sensul de parte a pământului, care aparţinea hotarului
satului[2].
Prin urmare, bătrân este denumire a părţilor din moşiile răzeşeşti, care au
fost divizate potrivit spiţei genealogice a satului dat.
Un
exemplu elocvent, în acest sens, este plângerea lui I.Calin, reprezentantul
răzeşilor din satul Bolotino, ţinutul Iaşi, din 20 decembrie 1835,
adresată guvernatorului P.I. Fiodorov, din care se constată că „moşia
Bolotino, din ţinutul Iaşi, din cele mai vechi timpuri a fost proprietatea a 4
bătrâni, cum ar fi: Andrei, Buzanovschi, Duliman şi Albot. Din aceşti bătrâni
Andrei a trecut în proprietatea mănăstirii Sfântul Spiridon. Bătrânul
Buzanovschi însă a trecut în proprietatea lui Mihalache Bodarev, iar ultimii 2
bătrâni au rămas pe pământurile răzeşeşti…”[3].
