„EVREU ÎNVĂŢAT” („ученый
еврей”)[1] – funcţie din cadrul diferitelor instituţii de stat
din Imperiul Rus, instituită oficial în noiembrie 1844, în scopul reformării
vieţii comunităţilor evreieşti şi perfectării reformei şcolare pentru evrei,
înfăptuite în timpul domniei împăratului Nicolai I[2].
Instituirea oficială a
acestei funcţii a fost precedată de crearea la sfârşitul anului 1802 a unii
Comitet ce avea să se ocupe cu organizarea evreilor. În componenţa Comitetului
au intrat apropiaţii împăratului Alexandru I, magnaţii polonezi: cneazul
A.Ciartorâiski şi contele S.C. Potoţki, contele V.A. Zubov, ministrul
de Interne V.P. Kociubei şi ministrul de Justiţie G.R. Derjavin. Un
rol important în activitatea Comitetului i-a revenit lui M.M. Speranski. Pentru
a activa în cadrul Comitetului au fost invitaţi deputaţi iudei din toate comunităţile
evreieşti guberniale. De regulă, aceştia erau negustori bogaţi de ghilda întâi.
În activitatea Comitetului au fost invitaţi şi câţiva evrei, care erau numiţi
„învăţaţi”[3].
Rezultatul final al activităţii Comitetului a fost adoptarea în 1804 a „Regulamentului
privind viaţa sedentară a evreilor”, care a păstrat zona de locuire permanentă
a evreilor[4].
Instituirea funcţiei de „evreu învăţat” a fost
determinată de faptul că, la demersurile guvernului cu referire la problemele
evreieşti, reprezentanţii comunităţilor evreieşti răspundeau că la evrei nu
există un cler în sensul adevărat al cuvântului, ca la creştini, dar sunt teologi-învăţaţi –
specialişti în problemele religioase. În scurt timp, aceste persoane au început
să lucreze în Ministerul Învăţământului Public, unde în acel timp erau
concentrate problemele legate de viaţa spirituală a evreilor. Aceste persoane
erau numite „evrei-învăţaţi”[5].
Funcţia de „evreu-învăţat” a fost instituită în cadrul sinagogilor, caselor de rugăciuni,
pe lângă tutorele districtelor de învăţământ, guvernatorul-general şi seful
Administraţiei Speciale a oraşului Odesa şi Ministerul Învăţământului Public,
iar din 1877 – şi în cadrul Ministerului de Interne[6]. În
acest post erau numiţi, de regulă, evrei care aveau studii medii sau studii
superioare, „pentru îndeplinirea dispoziţiilor cu referire la întrebările ce necesită
cunoştinţe speciale privind legislaţia şi obiceiurile evreieşti”[7].
Legea prevedea ca în această funcţie să fie numiţi rabini sau persoane care
cunosc acest gen de activitate. În unele izvoare aceste persoane erau numite nu
„evrei-învăţaţi”, dar „evrei pentru îndeplinirea unor dispoziţii speciale”.
„Evreii-învăţaţi” primeau salariu din taxele orăşeneşti. După 15 ani de serviciu
ei primeau o medalie pentru anii serviţi şi titlul de cetăţean de onoare[8].
Gubernatorul general al
Novorosiei şi Basarabiei contele A.G. Stroganov, care a exercitat această
funcţie în perioada 1853-1862, avea în serviciul său un „evreu învăţat” pe nume
Marcus Samoilovici Gurovici. Acesta era însărcinat cu soluţionarea problemelor
ce erau legate de populaţia evreiască din Basarabia şi Novorosia. M.S. Gurovici,
profesor de limbă franceză la o şcoală evreiască, a deţinut împreună cu soţia
sa o pensiune de fete în Odesa[9].
În anul 1853, la dispoziţia
guvernatorului, M.S. Gurovici a făcut o inspecţie în toate sinagogile,
casele de rugăciuni şi în organizaţiile de binefacere din Basarabia. Finalizând
inspecţia, a scris un memoriu despre situaţia în care se aflau aceste
instituţii religioase, invocând şi unele schimbări ce necesitau a fi făcute în aceste
instituţii.
Deşi infrastructura obştilor
religioase evreieşti corespundea cerinţelor, Gurovici a depistat unele nereguli
în instituţiile religioase existente la acel moment în Basarabia, anume:
a. Clădirile în care se află
sinagogile şi casele de rugăciuni sunt particulare, acestea nu aparţin
comunităţilor evreieşti din localitate, din care cauză se află într-o stare
deplorabilă.
b. Majoritatea sinagogilor sunt
deschise fără acordul instituţiilor abilitate din localitate, iar rabinii nu
sunt aleşi de comunitate prin vot legal, ci numiţi aleatoriu de către
comunitate fără a depune jurământ.
c. Rabinii nu poartă grija necesară de
respectarea ordinii în comunităţile evreieşti.
d. Există prea multe sinagogi şi
case de rugăciuni care sunt de prisos. O parte din ele urmează a fi comasate, o
altă parte lichidate. Încăperile şi proprietăţile acestora din urmă trebuie să
fie vândute, iar banii obţinuţi să fie utilizaţi la reconstrucţia clădirilor
rămase[10].
În urma inspecţiei
efectuate de M.S. Gurovici, guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei
a înaintat următoarele iniţiative legislative de nivel local:
1. M.S. Gurovici a depistat în
Akkerman, chiar lângă sinagogă, nişte evrei care citeau cărţi rabinice; de
altfel, aceştia erau şi dezbrăcaţi. O făceau în stradă pentru că nu este
permisă nici o adunare în incinta caselor de rugăciuni şi a sinagogilor în care
să fie puse și alte chestiuni; în ele se permit numai rugăciunile obşteşti şi
săvârşirea ritualurilor religioase. Guvernatorul a ordonat ca poliţiştii şi
rabinii să vegheze ca toate instituţiile religioase să fie închise după
oficierea rugăciunilor.
2.
În toate oraşele Basarabiei unde sunt evrei există
organizaţii de binefacere, cum ar fi Hevra
Kadisha, care reprezintă o structură ce are ca sarcină să înmormânteze evreii
care nu au lăsat după sine nici rude şi nici bunuri materiale. Însă, nici una
din aceste organizaţii de binefacere nu este înregistrată oficial şi nici nu dispune
de o condică de venituri şi cheltuieli. Astfel, guvernatorul dispune ca toate
aceste organizaţii să fie înregistrate şi ca
Duma orăşenească să le asigure cu condică.
3. La Chişinău, Orhei, Hotin,
Akkerman, Otaci, Lipcani, Sculeni şi la Noua Suliţă au fost depistate unele
nereguli, care trebuie lichidate fără tărăgănare.
4. La Bender, comunitatea evreiască l-a
ales ca rabin pe un oarecare Boruh Vertgaim, fiul unui comerciant de ghilda a 3-a.
Acesta însă nu corespunde tuturor cerinţelor înaintate de lege faţă de candidaţi. În Orhei funcţia de rabin o deţine Froim
Paghis, care nu are studii; plus la aceasta, se află în urmărire penală pentru
că l-a cununat pe Şaia Mucinik cu documente false. În general, la alegerea
rabinului evreii din Basarabia nu se conduc de normele stipulate de lege. Guvernatorul
a atenţionat că rabinul trebuie confirmat în funcţie de către conducerea
orăşenească. La Bălţi, M.S. Gurovici
a depistat un Ţadik care a venit din
Polonia şi propovăduia evreilor din oraş, strângând de la ei bani. Guvernatorul
a insistat ca toate propovăduirile şi colectările de bani să fie interzise.
5. Legislaţia prevede că rabinul nu
are dreptul să pedepsească evreii prin blesteme sau prin excomunicare – Herem. Acest fenomen însă este foarte
des observat în Basarabia, în special în oraşul Bălţi. M.S. Gurovici scria
că în cazul în care membrii comunităţii evreieşti din Bălţi nu sunt mulţumiţi de
vreo persoană, atunci pe uşa casei de rugăciuni apare о scrisorică în care este
indicat numele celui excomunicat. Persoanele excomunicate sunt totalmente
dispreţuite: cu ele şi cu familia lor nimeni nu mai discută. M.S. Gurovici
a depistat în Bălţi următorul caz: pe sinagogă era afişată o fiţuică în care era
scris „că va fi blestemat şi excomunicat din cadrul societăţii oricine care va
consuma rachiu”. Ulterior s-a depistat că Kuşer,
unul dintre vânzătorii de carne, a vrut să mărească preţul la carne. Locuitorii
însă n-au fost de acord cu majorarea preţului. Comerciantul deţinea şi o
prăvălie în care vindea rachiu. Concomitent, el a mărit preţul şi la rachiu.
Indignaţi, evreii au hotărât să facă Herem
la rachiu şi astfel au periclitat întreaga activitate comercială din zonă.
Guvernatorul a cerut ca legea despre Herem
să funcţioneze, iar poliţiştii din localitate şi rabinii să supravegheze
stricta ei respectare.
6.
Un anumit interes prezintă şi faptul
cum lămureşte M.S. Gurovici apariţia nesancţionată a sinagogilor în
Basarabia: „De îndată ce vreun evreu se îmbogăţeşte de pe urma unor operaţiuni
comerciale, el tinde să obţină influenţă în instituţiile religioase din
întreaga localitate şi, mai cu seamă, în sinagoga al cărei enoriaş este. Dar, dat
fiind faptul că aceasta are deja starostele său şi enoriaşii săi de onoare,
între acest evreu îmbogăţit şi aceştia din urmă se iscă intrigi şi certuri.
Astfel, evreul îmbogăţit găseşte de cuviinţă să construiască o nouă sinagogă în
care (poate) el va fi staroste. Având influenţă printre evreii obştii, el
începe să adune fonduri pentru construcţia unei noi sinagogi, dar o
construieşte de parcă ar fi o casă particulară. Toţi însă, în afară de conducerea
oraşului, cunosc destinaţia adevărată a încăperii. Apariţia acestor sinagogi
particulare aduce la degradarea rolului sinagogilor principale. Ca urmare, acestea
din urmă sunt frecventate de elementele cele mai sărace ale comunităţii
evreieşti din localitate” [11].
Astfel, către anul 1853 în
Basarabia exista o serie de instituţii religioase evreieşti care nu erau
înregistrate la nivel oficial, iar rabinii acestor instituţii nu erau confirmaţi
de Dumele locale; ei nici jurământ nu au depus. Sinagogile principale din Basarabia,
în afară de cea din Hotin, erau într-o stare dezastruoasă, fiind menţinute în
neglijenţă.
Aşadar,
inspecţia întreprinsă de către Gurovici ne oferă un spectru larg de informaţii
ce se referă la viaţa spirituală a evreilor din Basarabia.
[1] Termen pus în circuit de
Alexandru Roitman, completat şi redactat de autorul prezentei lucrări.
[2] В.О. Леванда. Полный хронологический сборник законов и
положений касающихся евреев, от 1619 до 1873. Извлечение из Полных Собраний
Законов Российской Империи. –
СПб., 1874, №506.
[4] Ibidem, p. 135.
[6] Еврейские
материалы Государственного архива Одесской области: формирование, хранение, использование // http://www.migdal.ru/migdal/events/science-confc/1/4789/4792.
[8] Еврейские материалы
Государственного архива Одесской области: формирование,
хранение, использование // http://www.migdal.ru/migdal/events/
science-confc/1/4789/4792.
