ADMINISTRAŢIA SALINELOR DIN BASARABIA (Бессарабское Соляное Управление) – administraţie instituită
la propunerea Ministerului de Finanţe, la şedinţa Senatului Guvernant din 26 mai
1830[1].
Supraveghea extragerea sării, reglementa relaţiile dintre vistieria statului şi
industriaşi, condiţiile de angajare la muncă a salariaţilor, modalitatea de comercializare
a sării etc.[2] Noul
sistem de administrare a salinelor din Basarabia[3]
a intrat în vigoare, după cum se comunica la şedinţa Senatului Guvernant din 14 noiembrie
1830, la 1 octombrie[4].
Începând cu 1 decembrie 1830, Regulamentul stabilea: un acciz de 60 kop.
pentru fiecare pud de sare realizat; accize pentru sarea exportată în
guberniile ucrainene şi ruse până la suprimarea, la 1 ianuarie 1831, a cordonului
vamal de la Nistru; dreptul comerţului liber cu sare în interiorul provinciei
şi modalitatea de efectuare a controlului asupra sării puse în vânzare[5].
Administraţia Salinelor din Basarabia era amplasată în localitatea Alibei[6].
Instituirea
Administraţiei Salinelor din Basarabia este legată de reorganizarea sistemului
administrativ din Basarabia: lichidarea autonomiei limitate din 1828; aplicarea
în provincie a structurii de ghildă, suprimarea
cordonului vamal de la Nistru şi transferarea lui la Prut şi Dunăre şi instituirea Administraţiei Speciale a oraşului
Ismail din 26 septembrie 1830.
Potrivit Regulamentului din 1830, extragerea sării din lacurile saline din
sudul Basarabiei se efectua de către stat şi de către persoane particulare.
Fiecărui industriaş i se acorda un lot pe litoral de 1-1,5 stânjeni, iar
în interiorul lacului – nelimitat. În plus, se indica că industriaşii vor
extrage cantitatea de sare în limitele stabilite, din cont propriu, cu
folosirea salariaţilor angajaţi de ei şi cu unelte de muncă proprii[7].
Salinele
din sudul Basarabiei prezentau un interes deosebit pentru Administraţia
Imperială. La început, din cele 9 lacuri de sare situate în sudul Basarabiei
anual se extrăgeau în medie câte 4 mln. puduri de sare. Ulterior sarea se
extrăgea doar din 2 lacuri – Alibei şi Şagan. Din Basarabia sarea era
exportată în Odesa, Polonia, Malorosia, Podolia, Volânia şi Lituania. Sarea din
Basarabia era destul de albă şi mult mai uşoară decât cea din Crimeea;
respectiv, era apreciată şi solicitată[8].
Pentru a cerceta rezervele de sare şi cantitatea de sare extrasă de către stat
şi persoanele particulare, la 17 martie 1837 ministrul de finanţe E.F. Kankrin
îl trimite cu dispoziţii speciale pe funcţionarul de clasa a 7-ea Deihman să
urmărească extragerea sării din lacurile Alibei şi Şagan şi realizarea ei,
începând cu 1833. Cercetările efectuate au scos în evidenţă cantitatea de sare
extrasă de întreprinderile de stat şi de persoane particulare în perioada
cercetată, demonstrând importanţa lacurilor saline din Basarabia în sistemul
economic al Rusiei (Tabelul 2).
Tabelul 2
Cantitatea de sare
extrasă de întreprinderile de stat şi de persoanele
particulare în
salinele din sudul Basarabia în anii 1833-1836*
Anii
|
Cantitatea de sare extrasă (în puduri)
|
În total
|
|||
De întreprinderile de stat
|
De persoane particulare
|
||||
Lacul
Alibei |
Lacul
Şagan |
Lacul Alibei
|
Lacul Şagan
|
||
1833
|
209348
|
-
|
569180
|
115849
|
894377
|
1834
|
278163
|
-
|
396030
|
3897
|
678090
|
1835
|
2571094
|
80357
|
-
|
-
|
2651451
|
1836
|
1406156
|
1180302
|
-
|
-
|
2586458
|
În total
|
4464761
|
1260659
|
965210
|
119746
|
6810376
|
În %
|
65,5
|
18,5
|
14,2
|
1,8
|
100,0
|
* AISR, F. 561, inv.3, d. 13, 1836-1837,
f. 24-25 verso.
Datele Tabelului 2
demonstrează că întreprinderilor de stat le revenea 84% din întreg volumul de sare
extrasă în aceste două saline, iar persoanelor particulare – doar 16%.
Arealul de realizare a sării din Basarabia era destul de mare. În 1835 din
lacurile Alibei şi Şagan au fost transportate pentru realizare 3,3 mln. puduri de
sare: inclusiv în Balta – 800 mii, Kremenciug – 600 mii, Konstantinov, Herson,
Maiaki, Odesa şi Chişinău – câte 200 mii, Berdicev, Vladimir-Volânsk, Luţk –
150 mii, Tiraspol, Medjleboj, Bar – câte 40 mii, târgul Koreţ – 30
mii şi Akkerman – 300 mii puduri de sare, care a fost depozitată în ambare[9]. Sarea
era exportată prin două posturi: Alibei şi Şagan[10].
Creşterea exportului de
sare a avut loc, în fond, după suprimarea cordonului vamal de la Nistru. Dacă
în anii 1833-1839 prin Akkerman şi Ovidiopol au fost exportate 9,7 mln. puduri de
sare, apoi în anii 1840-1845 – 25,2 mln. puduri[11].
Veniturile încasate de vistieria statului de la realizarea sării erau destul
de mari. În perioada 1831-1850 statul a încasat un venit enorm în valoare de 8507822 rub.
argint[12].
Ca rezultat, la 16 octombrie 1846, la propunerea ministrului de finanţe,
Consiliul de Stat a adoptat decizia de a mări numărul unităţilor de funcţii
pentru Administraţia Salinelor din Basarabia şi de a aloca suplimentar anual
1500 de ruble.[13]
În anii ’40 ai sec.
al XIX-lea sarea din Basarabia, alături de sarea din Crimeea, „…la cererea
birourilor de peste hotare, era transportată în diferite oraşe ale Europei,
în special în porturile de pe litoralul de nord al Mării Mediterane şi
golfurile ei, cu precădere în Triest, Livorno, Genua şi Marsel, iar unele
cantităţi – în porturile de nord ale Franţei, în Anglia şi Belgia”[14].
Rezervele de sare în
lacurile saline din Basarabia erau destul de mari. În pofida creşterii
exportului de sare în guberniile ucrainene şi ruse şi extinderii pieţei de desfacere
în interiorul Basarabiei, în 1846 rezervele de sare constituiau 11182000 puduri[15], iar
în 1850 – 9421038 puduri. Dar, în timpul unui uragan de pe Marea Neagră care
s-a declanșat la 1 şi 2 februarie 1850, valurile mari au rupt fâşia de nisip
ce separa salinele de mare şi le-au inundat, ţinându-le în contact direct cu
marea până în luna octombrie. În urma acestei inundaţii s-au pierdut mai mult de
4850000 puduri de sare din anii precedenţi[16]. Ca
rezultat, salinele din sudul Basarabiei şi-au pierdut însemnătatea.
La 15 iunie 1856,
în baza deciziei Senatului Guvernant, Administraţia Salinelor din Basarabia este
lichidată. Întreaga avere mobiliară urma să fie vândută, iar sumele încasate
transmise Administraţiei Financiare a Basarabiei. Concomitent cu suprimarea
Administraţiei Salinelor din Basarabia este lichidată şi Administraţia
Financiara judeţeană Cahul, iar afacerile, averea şi sumele de bani au fost transmise
Administraţiei Financiare judeţene Akkerman[17].
[1] Publicată de către Senat la
17 noiembrie 1830.
[3] O administraţie a salinelor
din Basarabia fusese instituită în 1817 (AIMSR,
F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 34 verso). Regulamentul
privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828 la fel prevedea o
asemenea instituţie – Administraţia Salinelor (Управление соляными озерами), care era subordonată Ministerului de
Finanţe (ANRM, f. 2, inv. 1,
d. 1197, f. 6 verso).
[7] ANRM, F. 208,
inv. 2, d. 447, f. 3-3 verso.
[8] ЖМВД. – СПб., 1846, №16-17,
с. 86-90.
[9] AISR, F. 560,
inv. 3, d. 10, f. 263-263 verso; inv. 4, d. 252,
f. 3 verso-4.
[10] ПСЗРИ. Собр. II, т. XII, отд. первое, 1837. – СПб., 1838, №10099, c. 209-210. În
vara anului 1837 salinele din Basarabia au fost inspectate de şeful Departamentului
de Minerit şi Sare din Rusia, general-locotenentul Karneev, care a propus ca
postul Şagan să fie închis, pentru a lichida abuzurile în transportarea sării (Ibidem, p. 210).
[11] AISR, F. 560,
inv. 4, d. 252, f. 5.
[12] А.А. Скальковский. Опыт статистического
описания Новороссийского края.
Ч.II. – Одесса,1853, c. 497.
[14] Военно-статистическое
обозрение Российской империи издаваемое пo Высочайшему
повелению при 1-ом отделении Департамента Генерального Штаба. Т. XI, Ч. I. Херсонская губерния. – СПб., 1849, с. 159.
[15] И.Ф. Штукенбург. Статистические труды. Статья XXVIII. Описание Бессарабской 1812-1828
области. – СПб., 1859, c. 14-15.
[16] А.А. Скальковский. Опыт статистического описания Новороссийского края. Ч. II. – Одесса, 1853, c. 498.
