GRÂU ARNĂUT (арнаутка) – specie de grâu de primăvară,
care dădea o recoltă înaltă („sam” [1]
8, „sam” 9, iar în anii favorabili „sam” 10 şi chiar „sam” 20), răspândită în
Basarabia în sec. al XIX-lea. În mare parte se cultiva, după cum consideră unii
cercetători, în judeţele de sud ale Basarabiei. Grâul arnăut era cultivat
în soluri tari, de ţelină şi pârloagă, era rezistent la secetă, vânt şi îngheţ.
În timpul transportării pe vasele maritime nu se strica. Făina măcinată din
această specie de grâu era de o calitate excepţională. Ea se bucura de o cerere
înaltă pe pieţele europene şi se exporta din Basarabia prin porturile dunărene –
Ismail, Chilia şi Reni şi prin portul-franc Odesa. N.C. Moghileanski scrie
că în Europa era preferat grâul de primăvară, în special cel arnăut, care avea
o productivitate medie de „sam” 10, iar în unii ani şi până la „sam” 20. Acesta
era preferat datorită faptului că avea bobul tare, suporta mai bine
transportarea pe vasele maritime şi era produs pentru export, populaţia
consumând în alimentaţie mai ales meiul şi porumbul[2].
Generalul rus Kozacikovski, în Descrierea
succintă a Basarabiei, datată cu 6 martie 1819, scrie că grâul arnăut
avea o productivitate de „sam” 36, iar grâul obişnuit şi secara de „sam” 20[3].
Potrivit afirmaţiilor
contemporanilor, denumirea provine de la greci şi albanezi, care s-au
transferat cu traiul în Novorosia în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea şi se
numeau arnăuţi. Fiind de acord cu această părere, A.A. Skalkovski
presupune totuşi că locuitorii din Crimeea şi din Basarabia au cunoscut această
specie de grâu mult mai înainte şi au răspândit-o şi în Novorosia[4].
P.Svinin scrie că grâul arnăut
era realizat în Turcia şi în Moldova de peste Prut la un preţ mai mare ca grâul
obişnuit. În 1814 o chilă de grâu arnăut se vindea la preţul de 27-30 piaştri,
iar o chilă de grâu obişnuit – de 24-28 piaştri. Grâul arnăut era apreciat
pe pieţele din Europa pentru că avea bobul mai mare şi mai tare[5].
[1] Sam – indice obţinut din împărţirea cantităţii cultivate la
cea însămânţată.
[2] Н.К. Могилянский. Производство хлебов, хлебооборот и сбыт крестьянского хлеба в
Бесcарабии. – Кишинев, 1916, c. 7-8.
[4] А.А. Скальковский. Взгляд на хлебопашество и хлебную торговлю в
Новороссийском крае и Бессарабской области. – În: ЖМВД, 1848, кн. 7,
с. 46; Idem. Взгляд на хлебопашество и
хлебную торговлю в Новороссийском крае. – În: Одесский вестник, 1848,
№ 70, 1 сентября.
[5] П.Свиньин. Описание Бессарабской области в 1816 году. –
În: ЗООИД. –Одесса, 1867, т.VI, c. 183.
GRÂU GHIRCA (гирка) – specie de grâu de toamnă care dădea o recoltă
înaltă, răspândită în regiunile de nord ale Basarabia în sec. al XIX-lea. Avea
spicul mic, ţepi lungi şi era destul de bogat în gluten. Această specie de grâu
era cultivată în soluri negre, bine lucrate. Ca şi grâul arnăut, era rezistent
la secetă. Destul de uşor se treiera. Dar, grâul ghirca avea două neajunsuri de
bază: iarna, în timpul schimbărilor de temperatură – dezgheţ-îngheţ –
putea pieri, iar vara destul de repede se cocea şi boabele, ajungând la
maturitatea deplină, se scuturau. Ca şi grâul arnăut, se bucura de o cerere
înaltă pe pieţele europene şi se exporta prin Odesa, în special, în Anglia şi
în Franţa[1].
[1] М.Вольский. Очерк истории хлебной торговли
Новороссийского края с древнейших времен до 1852 г. – Одесса, 1854, с.
99; И.А. Анцупов. Государственная
деревня Бессарабии в XIX веке (1812-1870 гг.). – Кишинев, 1966, с.
122.
