DIVANUL
ŢĂRII MOLDOVEI (Диван Молдавского Княжества) – principala instituţie care îl ajuta pe Domn în rezolvarea tuturor
problemelor de politică internă şi externă; avea grijă ca domnul să conducă
ţara în conformitate cu interesele boierilor[1].
La începutul sec. al XIX-lea
Divanul Ţării Moldovei era alcătuit din următoarele departamente:
1. Departamentul I – Divanul judecătoresc, în a cărui componenţa
intrau: doi logofeţi – din Ţara de Sus şi din Ţara de Jos, patru vornici –
doi din Ţara de Sus şi doi din Ţara de Jos, un vornic al obştilor, marele
spătar, şi vornicul aprozi. În atribuţiile acestui organ intrau problemele
legate de înalta conducere a ţării, precum şi examinarea şi judecarea tuturor
litigiilor civile privitoare la sumele mari de bani şi la cantităţile mari de avere.
Membri ai Divanului judecătoresc puteau fi dor marii boieri.
2. Departamentul II, compus din patru membri: în
logofăt sau vornic, ca cel mai mare, şi alţi trei boieri cu rangul de la ban în
sus. Avea de asemenea atribuţii judiciare, judeca însă litigii civile de o mai
mică importanţă şi pentru sume de bani şi cantităţi de avere mult mai mici.
3. Departamentul afacerilor străine era compus din: un vornic şi alţi trei boieri până la
rang de căminar. Acest departament cerceta şi judeca litigiile dintre cetăţenii
Moldovei şi supuşii străini.
4. Departamentul afacerilor criminale, care avea în componență patru membri: un vornic şi trei
boieri până la titlul de căminar. Acest departament judeca procesele criminale[2].
[1] Despre funcţiile Sfatului
Domnesc (Divanului) a se vedea mai
detaliat: Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 438-440.
[2] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub
ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 53-54.
DOMN (господарь) – titlu purtat de suveranii Ţării
Româneşti şi ai Moldovei în Evul mediu şi în epoca modernă. Domnia a luat
naştere odată cu întemeierea statelor medievale Moldova şi Ţara Românească.
Acest titlu, alături de cel de voievod pe care îl permanentizează şi îl
transformă în monarh autocrat, arată stăpânirea absolută a ţărilor. Titlu
românesc de Domn, apare, tradus, în documentele slave, „gospodin” – în
Ţara Românească şi „gospodar” – în Moldova, în documentele latine – „dominus”,
„princeps” sau „palatinus”[1].
