COMITETUL
SPECIAL BIRNIC (COMITETUL SPECIAL DE DISTRIBUIRE A BIRULUI)
(Особый Комитет по распределению бира среди
бессарабских жителей) – la sfârşitul anului 1815, după expirarea
termenului înlesnirilor de 3 ani acordate populaţiei, acesta fiind luat în
calcul de la data anexării Basarabiei la Rusia (cum indică izvorul – 2 octombrie
1812), la şedinţa comună a Departamentului II al Guvernului Regional şi a altor
membri invitaţi, a fost creat un Comitet
Special Birnic pentru stabilirea pe teritoriul Basarabiei a dărilor de stat[1].
Izvorul informează că activitatea Comitetului, precum şi dispoziţiile Guvernului
Regional referitoare la stabilirea capitaţiei şi a altor impozite, au rămas
necunoscute şi că, deoarece „…în Arhiva Regională nu există nici lucrările de secretariat
ale Comitetului Birnic, nici chiar informaţii ce ar indica unde ele
(aceste documente – V.T.) au
nimerit, putem doar presupune că acestea se află în Consiliul Suprem al Basarabiei”[2].
Din informaţiile Administraţiei
Financiare constatăm că privilegiile ce au fost acordate până la 2 octombrie
1815 au fost prelungite până la 1 iulie 1817[3].
Din alte izvoare aflăm că după
expirarea termenului înlesnirilor „prelungite”, la 2 octombrie 1816
autorităţile locale au început să sechestreze averea ţăranilor, dar, ţinând
cont de importanţa deosebită a acestei acţiuni, autorităţile imperiale au
ordonat ca măsura în cauză să fie stopată până la sosirea guvernatorului civil C.A. Catacazi,
care urma să organizeze aplicarea ei, capitaţia fiind amânată până la 1 ianuarie
1817; sumele adunate din octombrie 1816 urmau să fie restituite populaţiei[4].
Analiza izvorului denotă că
aşa-zisele „înlesniri” au fost nu alt-ceva decât anumite cedări populaţiei,
acordate, de regulă, după război, cu scopul ca situaţia în regiune să revină la
normalitate de pe urma dezastrului economic cauzat de ostilităţile militare, de
îndeplinirea obligaţiunii de a asigura armata rusă cu alimente, furaje, forţă de
tracţiune, braţe de muncă pentru repararea drumurilor, podurilor, cetăţilor
etc., în acelaşi rând de pe urma abuzurilor din partea armatei ruse. De altfel,
înlesnirile nu au fost prelungite, ci pur şi simplu a fost amânată capitaţia,
până când, după cum indică izvorul, „… se va linişti poporul, gata să-şi
părăsească lăcaşele, iar rezidentul plenipotenţiar, între timp, va reuși să
adune informaţii pentru a putea stabili modalităţile de determinare şi
repartizare a prestaţiilor”[5].
Prestaţiile pe care era dator să
le îndeplinească ţăranul imediat după anexare denotă caracterul nuanţat politic
al măsurilor întreprinse de Administraţia imperială. Cele mai importante dări
şi prestaţii impuse atât populaţiei rurale, cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în concesiune, chiar din
primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia – fapt constatat de majoritatea
cercetătorilor preocupaţi de problema ţărănească[6].
Comitetul Special Birnic de pe
lângă Departamentul II al Guvernului Regional a activat până la 23 septembrie
1817. În baza dispoziţiei Comitetului Provizoriu din 23 septembrie 1817, Comitetul
Birnic a fost desfiinţat, iar dosarele au fost transmise secretarului Comitetului
Provizoriu Alexandria[7].
[1] La bază stabilirii dărilor
era pus numărul vitelor aflate în gospodăria ţăranului, iar împărţirea dărilor
stabilită de guvern după acest principiu era pusă pe seama locuitorilor (AISR, F. 1308, inv.1, d. 8,
f. 91).
[2] ANRM, F. 3, inv.1,
d. 341, f. 1-1 verso.
[3] Ibidem.
[4] AISR, F. 1308, inv.1,
d. 8, f. 91.
[5] Ibidem, f. 91 verso.
[6] Ia.S. Grosul.
Op. cit., p. 159-160;
Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки
истории народного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев,
1967, c. 107, 366, 369-373.
[7] ANRM, F. 4,
inv. 2, d. 21, f. 6-6 vcerso.
