BRESLAŞ (ремесленник) – ţăran care poseda un anumit
meşteşug, membru al unei bresle. Aceştia erau eliberaţi de prestarea impozitelor
în folosul statului; ei se specializau pentru îndeplinirea anumitor munci[1]. Potrivit
Regulamentului din 1818, în categoria breslaşilor
au fost incluşi toţi slujitorii săteşti – morarii, grădinarii, livadarii,
ciobanii, plugarii, pădurarii, prisăcarii, paznicii etc. Ei urmau să se
înţeleagă despre condiţiile de muncă cu moşierii, mănăstirile şi funcţionarii. Potrivit
datelor Comitetului Provizoriu, după 1812 în Basarabia erau 778 de familii de breslaşi;
în 1816 numărul lor a crescut până la 1260 de familii[2]. 1154
de familii de breslaşi erau înregistrate în ţinutul
Orhei[3]. Ulterior, în baza Regulamentului din 1834 despre ţăranii din Basarabia, categoria breslaşilor a fost lichidată[4].
Orhei[3]. Ulterior, în baza Regulamentului din 1834 despre ţăranii din Basarabia, categoria breslaşilor a fost lichidată[4].
[2] Положение крестьян и крестьянское
движение в Бессарабии (1812-1861 годы). Сборник документов / Составители И.А. Анцупов, К.П. Крыжановская. Том. III, Часть I. –
Кишинев, 1962, c. 43.
[3] ANRM, F. 4, inv. 1,
d. 44, p. I, f. 137 verso.
[4] Ibidem, F. 3, d. 214,
cert. 18, f. 157-181.
BREASLĂ MEŞTEŞUGĂREASCĂ (ремесленный цех) – asociaţie (uniune) cu caracter economic şi
social de meşteşugari de aceeaşi branşă (sau
de câteva branşe înrudite), creată pentru apărarea intereselor comune
(provine de la cuvântul slavon „братство” –
frăţie)[1]
privind organizarea producerii şi realizării produselor meşteşugăreşti,
rezistenţei împotriva concurenţei din partea negustorilor străini şi celor de la
sate, împotriva abuzurilor marilor feudali, precum şi pentru a putea asigura un
monopol al breslaşilor pe piaţa internă a oraşului şi a lichida barierele care
făceau problematică realizarea obiectelor confecţionate de meşteşugari. Scopul
principal al breslei era asigurarea existenţei meşteşugarilor[2]. În
Moldova medievală una dintre primele frăţii timpurii este frăţia zugravilor din
Suceava din 1570, organizată, probabil, pe lângă mitropolie, şi cea a blănarilor
şi cojocarilor din 1591[3].
Activitatea breslelor de meşteşugari
în societatea medievală a fost condiţionată de existenţa unui catastih
(statut), care în Ţara Moldovei era confirmat atât de puterea laică, cât şi de cea
bisericească. Aprobarea statutului de către puterea laică se făcea în scopul
stabilirii impozitelor care urmau să fie plătite în vistieria statului, iar
confirmarea de către puterea ecleziastică era necesară pentru a asigura
păstrarea şi respectarea normelor creştine în cadrul breslei, educarea tinerei
generaţii de meşteşugari în spiritul creştinismului[4].
După anexarea Basarabiei la
Imperiul Rus sistemul de breaslă a fost păstrat. În Basarabia locuitorii
oraşelor erau împărţiţi în societăţi meşteşugăreşti după principiul social şi
naţional. În cadrul acestor societăţi orăşenii se ocupau cu meşteşugul şi
comerţul, deşi unii din orăşeni se ocupau cu meşteşugul şi în afara acestor
bresle. În oraşele din Basarabia cu meşteşugul se mai ocupau ţiganii şerbi şi
domneşti, alte categorii de meşteşugari săteşti, cu plata anumitor taxe în
folosul oraşului. Cercetătorii constată că după 1812 se observă o tendinţă de înregistrare
a breslelor existente şi de deschidere a noilor bresle în Basarabia.
Documentele atestă că nu toate cererile meşteşugarilor de a deschide noi bresle
au fost satisfăcute. Cererile meseriaşilor locali de a deschide noi bresle a impus
Administraţia imperială să adopte o strategie generală în provincie, cerând de la
rezidentul plenipotenţiar A.N. Bahmetev să adune informaţii despre
activitatea şi statutul breslelor moldoveneşti. Investigaţiile făcute de cercetătorul
M.Muntean în baza caracteristicii statutului cizmarilor şi tăbăcarilor din
Chişinău şi Bender, „Regulamentului meşteşugarilor din 1785” şi „Statutului meşteşugăresc
din 1799” din Rusia, aplicate în Basarabia în 1817, demonstrează că deosebiri
esenţiale între statutul breslelor din Principatul Moldova şi din guberniile
interne ruse nu erau. Instituirea breslelor în Basarabia avea loc, ca şi în
Moldova şi în guberniile interne ruse, la adunarea meşteşugarilor de aceeaşi
specialitate, unde era adoptat statutul breslei şi ales starostele. Dar, statutul
breslelor din Basarabia nu stabilea numărul meşteşugarilor necesari pentru
organizarea breslei şi condiţiile de muncă ale calfelor şi ucenicilor. În
breasla din Moldova meşteşugarul, care dorea să devină membru al breslei, urma
să prezinte un certificat ce demonstra că posedă meseria şi urma să achite în casa
breslei taxa de înscriere. În statul rus o asemenea taxă nu era obligatorie şi
se cerea doar respectarea cu stricteţe a statutului[5].
După aplicarea în Basarabia în
1817 a statutului breslelor din guberniile ruse, unele particularităţi
ale breslelor moldoveneşti s-au mai păstrat. A fost păstrată taxa de înscriere
pentru a trece în categoria de meşter, calfă şi ucenic, precum şi acordul
breslei ce confirma solvabilitatea meşterului. La breslele din Basarabia, spre
deosebire de cele din guberniile ruse, aveau acces şi străinii, cu condiţia că
posedă meşteşugul şi au plătit taxele de breaslă, fapt condiționat de preponderenţa
meşteşugarilor şi negustorilor străini în cadrul populaţiei urbane din
provincie în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Breasla din Rusia aproape că nu
se amesteca în viaţa privată a breslaşului, pe când statutul breslei
moldoveneşti, ulterior şi al celor din Basarabia, avea o influenţă directă
asupra ucenicului şi calfei – aceştia erau impuşi să plătească taxele
feria şi bărbânţa, limitând dreptul meşterului de a primi ucenici fără acordul
breslei. Şeful breslei din Basarabia dispunea de drepturi mult mai mari decât
cel al breslei din Rusia. În mâinile lui erau mijloacele băneşti, el deţinea şi
un şir de funcţii judecătoreşti şi, de fapt, dispunea de o autoritate
nelimitată asupra membrilor breslei, putând să-i amendeze, să-i pedepsească cu
100 de lovituri cu nuiaua şi să-i excludă din breaslă[6].
După aplicarea în 1817 a statutului
de breaslă din Rusia, sistemul de breaslă din Basarabia a fost reglementat,
unele taxe şi pedepsele corporale au fost anulate, ceea ce a influenţat în
anumită măsură dezvoltarea meşteşugurilor din provincie.
Confirmarea oficială a breslelor
meşteşugăreşti în oraşul Chişinău a avut loc la prima şedinţă a Dumei
orăşeneşti din 2 august 1817, care a audiat dispoziţia Departamentului
întâi al Guvernului Regional privind crearea breslelor meşteşugăreşti şi
confirmarea listei breslelor, care ulterior au fost confirmate şi de rezidentul
plenipotenţiar. La această dată în Chişinău
au fost înregistrate 9 bresle meşteşugăreşti: 1. cea a croitorilor şi
postăvarilor, 2. blănarilor şi cuşmarilor, 3. ciubotarilor şi
pantofarilor, 4. fierarilor, lăcătuşilor şi fochiştilor, 5. pielarilor, 6.
aurarilor şi argintarilor, 7. pietrarilor, tencuitorilor şi
sobarilor, 8. tâmplarilor, dulgherilor şi sticlarilor şi 9.
breasla brutarilor[7]. Potrivit raportului din 14 august
1817 prezentat Dumei orăşeneşti de poliţmaistrul de Chişinău Tumanov, adunările
de deschidere a breslelor meşteşugăreşti au
fost preconizate pentru ziua de 15 august[8].
Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie
1818 a confirmat organizarea cârmuirii de breaslă în oraşele din Basarabia,
care urma să activeze în baza legislaţiei ruse[9].
Cercetătorii enunţă un număr
diferit de bresle din Basarabia în prima jumătate a sec. al XIX-lea[10].
Cercetătorul M.Muntean consideră însă că în Basarabia în această perioadă de timp
nu puteau fi mai mult de 40 de bresle.
Componenţa de bază a meşteşugarilor din cadrul breslelor din Basarabia o
constituiau, ca şi în guberniile ruse, ţăranii[11].
[1] În Europa de Vest primele
bresle au apărut în sec. XI-XII.
[2] Semnificaţia termenului „breaslă meşteşugărească” pentru ţările
din Europa Occidentală, în perioada medievală, a se vedea: Pavel Cocârlă. Dicţionar
explicativ de istorie medievală. – Chişinău, 2010, vol. I, p. 90-91.
[3] Pavel Cocârlă. Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca
feudală (sec. XV-XVIII). – Chişinău, 1991, p. 74.
[4] Pavel
Cocârlă, Rodica Ţugulschi. Breasla
ciubotarilor din Bender (1816). – În: In memoriam professoris. Mihail
Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 58.
[5] М.П. Мунтян. Экономическое
развитие дореформенной Бессарабии. – În: Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1971, т.
117 (Ист.), с. 191.
[6] Despre specificul breslelor din
Basarabia a se vedea mai detaliat:
M.Muntean. Op. cit., p. 191-204.
[8] Despre deschiderea şi
documentul instituirii primelor bresle meşteşugăreşti în Chişinău, a se vedea mai detaliat: Veronica
Melinte, Eugen Cernenchi. Unele aspecte
din istoria creării instituţiilor autoadministrării locale în Chişinău
(1812-1818). – În: Revista de istorie a Moldovei. – Chişinău,
2009, nr. 4 (80), p. 217, 219-220.
[10] В.И. Жуков. Города
Бессарабии 1812-1861 годов. Очерки социально-экономического развития. –Кишинев,
1964, с. 84-86,
88-90, 285; Я.С. Гросул, И.Г. Будак.
Очерки истории народного хозяйства
Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c. 279-285.
[11] M.Muntean. Op. cit., p. 199, 203.
