COMISIA (COMISIILE) PENTRU
AŞEZAREA ŞI STABILIREA ŢIGANILOR DE STAT ÎN BASARABIA (Комиссия/комиссии для поселения и водворения в Бессарабии казенных цыган) – comisie instituită în
baza propunerii rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei din 10 martie
1826, în scopul evaluării numărului de ţigani domneşti aflaţi în diferite
ţinuturi ale Basarabiei şi aplicării măsurilor concrete privind aşezarea
lor pe pământurile statului, în vederea îmbunătăţirii situaţiei lor[1].
La 6 aprilie 1826 Consiliul
Suprem al Basarabiei a dispus Departamentului economic al Guvernului Regional
ca asemenea comisii să fie instituite în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În
componenţa lor intrau mareşalii ţinutali ai nobilimii, ispravnicii şi
procurorii ţinutali. Comisiile erau obligate să ceară informaţii de la Oficiul
regional din Basarabia privind numărul ţiganilor domneşti şi aşezarea lor pe
teritoriul Basarabiei şi să verifice aceste informaţii la faţa locului. Pentru
atingerea acestor scopuri, comisiile urmau să acţioneze hotărât, folosind toate
mijlocele posibile, raportând la fiecare două săptămâni guvernului despre
măsurile întreprinse. Realizarea acestor sarcini a fost încredinţată
ispravnicilor. Dispoziţia rezidentului plenipotenţiar urma să fie adusă la
cunoştinţă tuturor ţiganilor, făcând tot posibilul ca aceştia să i se
conformeze. Departamentul economic al Guvernului Regional urma să supravegheze
activitatea comisiilor şi a ispravnicilor, prezentând sistematic rapoarte Consiliului
Suprem al Basarabiei[2].
Ideea instituirii acestor comisii
aparţine contelui Capo d’Istria, care încă în 1820 îi comunica rezidentului
plenipotenţiar interimar I.N. Inzov despre atenţia deosebită a guvernului
rus faţă de ţigani.
Capo d’Istria îi cerea lui I.N. Inzov să adune informaţii despre numărul ţiganilor din Basarabia, să selecteze şi să sistematizeze din culegerile de legi articole cu referire la ţigani şi să alcătuiască altele noi pentru o administrare provizorie[3].
Capo d’Istria îi cerea lui I.N. Inzov să adune informaţii despre numărul ţiganilor din Basarabia, să selecteze şi să sistematizeze din culegerile de legi articole cu referire la ţigani şi să alcătuiască altele noi pentru o administrare provizorie[3].
Contele Capo
d’Istria i-a cerut lui I.N. Inzov să îmbunătăţească situaţia acestei
categorii sociale, fără a încălca drepturile şi privilegiile proprietarilor
funciari, făcând tot posibilul ca ţiganii să respecte legea. Pentru a aduna
informaţii despre ţigani, contele Capo d’Istria i-a propus lui I.N. Inzov
să instituie comisii speciale în ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin. În celelalte
ţinuturi, din cauza numărului mic de ţigani, informaţiile respective trebuiau
să le adune ispravnicii. După aceasta trebuia de petrecut un recensământ al ţiganilor,
aceștia fiind impunși la un impozit moderat. Moşierii erau obligaţi să-i
întreţină pe ţigani la locurile lor de trai, iar pe cei de care nu aveau nevoie
urmau să-i aşeze pe pământurile statului şi să le interzică de a mai hoinări
liber prin Basarabia. Moşierilor li se interzicea să-i vândă pe ţigani separat,
ci doar întreaga familie. Ţiganii de stat urmau să-şi aleagă locul de trai –
în oraş sau în satele de pe domeniile statului. Ţiganii care se vor transfera
la un loc de trai stabil vor beneficia pe o perioadă de 15 ani de privilegii.
Reieşind din considerentul că majoritatea ţiganilor Coroanei erau meşteşugari
sau muzicanţi, ei se puteau bucura de toate privilegiile şi înlesnirile de care
beneficiau orăşenii[4]. În
relaţiile cu ţiganii, Administraţia regională trebuia să ţină cont de legislaţia despre ţigani:
legile adoptate de Senatul Guvernant din 7 iunie 1803 şi din 20 aprilie
1809 şi dispoziţiile guvernului din 28 septembrie 1811[5].
