VAMĂ (вама/таможня)

VAMA DE LA UNGHENI (Унгенская таможня) – instituită în baza deciziei Senatului Guvernant din 16 ianuarie 1874. La baza acestei decizii a stat opinia Consiliului de Stat confirmată la 13/25 iunie 1873 privind instituirea, în locul de intersecţie a liniei de cale ferată Odesa cu linia de cale ferată Cernăuţi-Iaşi, a unei vămi de clasa întâi, denumită vama Ungheni, cu folosirea statelor de funcţie confirmate prin decizie imperială la 21 mai 1870 pentru vama Graevski. Data deschiderii urma să fie aprobată de ministrul de Finanţe. Acesta a adus la cunoştinţă Senatului Guvernant că deschiderea vămii Ungheni va avea loc la 1 februarie 1874[1].

VAMA DOMNEASCĂ DE LA CHIŞINĂU – vamă instituită în sec. al XVII-lea, percepea taxe atât în natură, cât şi în bani. Fiind situată în ţinuturile de margine, aceasta avea, probabil, statut internaţional şi controla circulaţia mărfurilor ce treceau prin târgul Chişinău şi servea drept centru vamal pentru o zonă mai largă din spaţiul de sud al Ţării Moldovei. Deşi aflată pe teritoriul târgului, nu se supunea autorităţilor locale, ci direct Domnului, era reglementată nemijlocit de către Domn prin intermediul unor acte speciale, prin care voievodul „vinde” vama respectivă în anumite condiţii unor persoane particulare şi pe care o controla prin intermediul unor dregători numiţi de el în acest scop, cu care împărţea venitul[2].

Vama de la Chişinău a existat o anumită perioadă de timp şi după anexarea Basarabiei la Rusia. S-au păstrat informaţii doar fragmentare ce vizează rezultatele activităţii Comitetului instituit la 7 iunie 1820 de orga­nele de stat imperiale pentru verificarea rapoartelor Administraţiei regionale din Basarabia în vederea perceperii taxelor vamale în perioada 2 octombrie 1812-1 ianuarie 1813[3].

Din acest izvor aflăm că vameşii care activau în Basarabia erau în fond aceiaşi care au existat în Moldova până la anexarea Basarabiei la Rusia. Astfel, datele Comitetului atestă că în târgul Chişinău vameş era un oarecare Bozican[4].

După anexarea Basarabiei la Rusia în Chişinău a fost instituit Oficiul Vamal Principal, care lunar prezenta dări de seamă Departamentului II al Guvernului Regional despre starea comerţului. Perceperea taxelor vamale, pentru anumite sume de bani, erau date în concesiune. În noiembrie 1813, la propunerea consilierului Depar­ta­mentului II M.Krupenski, şef al Oficiului Vamal Principal Chişinău este numit Ioan Strejescu, care l-a înlocuit pe Gheorghe Cazimir[5].

Autorităţile locale, în persoana fostului şef al Oficiului Vamal Principal Gheorghe Cazimir, lămureau lipsa încasărilor taxelor vamale în multe puncte vamale, pe unele luni ale anului 1813, prin faptul că „odată cu stabilirea pe râul Prut a frontierei, taxele vamale erau percepute după obiceiul moldovenesc, practicat până la adoptarea deciziei de a percepe taxele vamale potrivit Regulamentului administraţiei ruse”, iar „…toate punctele vamale au rămas, ca în trecut, în acele localităţi, unde au fost instituite de guvernul moldovenesc”[6].

Între timp, unele puncte vamale interne au fost lichidate, deoarece în partea opusă, pe malul stâng al Nistrului, existau vămi şi posturi vamale care percepeau taxe pentru mărfurile importate din Rusia în Basarabia, iar vămile care se aflau în unele localităţi în interiorul regiunii nu puteau percepe taxele vamale, pentru că acestea erau deja achitate la vămile de frontieră[7]. Excepţie făceau doar mărfurile importate în Basarabia din Sublima Poartă şi din Austria, care, potrivit obiceiului moldovenesc, nu erau supuse la plata taxei vamale în punctele vamale de frontieră: vama „se încasa în locurile unde mărfurile erau depozitate…, din care cauză vameşii respectivi nu puteau încasa taxa vamală”[8]. Este o confirmare a faptului că în ce priveşte perceperea taxelor vamale ţarismul a fost nevoit să ţină cont, la început, de particularităţile comerţului moldovenesc, deci de faptul că cu încasarea taxelor vamale se ocupau în regiune vămile interne.

Pornind de la faptul că încasarea taxelor vamale intere fusese demult anulată, la dispoziţia Departamentului II al Guvernului Regional, la 23 februarie 1816 Oficiului Vamal Principal Chişinău a fost lichidat[9].

VAMĂ (вама/таможня) – 1. Instituţie de stat care se ocupă cu evidenţa şi controlul asupra intrării în şi ieşirii din ţară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. şi care percepe taxele legale, în baza tarifelor vamale sau altor legi, pentru aceste bunuri. Alături de vămile portuare şi de frontieră, mai existau şi vămi interne, amplasate la hotarul pieţelor, oraşelor etc. Vama urmăreşte de respectarea legilor vamale ale ţării, duce evidenţa mărfurilor importate şi exportate, primeşte mărfurile la păstrare temporară în depozitele vămii, interzice importul mărfurilor care sunt interzise sau limitate potrivit tarifului vamal, pune amenzi sau confiscă mărfurile pentru încălcarea legislaţiei comerciale sau a tarifelor vamale, duce lupta cu mărfurile de contrabandă, urmăreşte de respectarea formalităţilor vamale etc. Până la instituirea în 1817 a cordonului sanitaro-vamal la Prut şi Dunăre, în Basarabia, conform raportului prezentat la 16 septembrie 1816 de Departamentul I al Cârmuirii regionale a Basarabiei, guvernatorului civil al guberniei Ekaterinoslav, preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe, în provincie funcţionau 4 posturi vamale – Ismail, Sculeni, Vasileuţi şi Noua Suliţă[10]. 2. În Principatele Române în sec. al XVIII şi al XIX-lea vama mai era considerată taxa ce se încasa de la mărfurile importate sau exportate dintr-o ţară în alta (sau, în condiţiile când existau vămile interne – dintr-o regiune în alta a ţării) şi consti­tuia 3% ad valorem[11].

La începutul sec. al XIX-lea, în Principatul Moldova taxa vamală, sau aşa-numita „vama”, era dată în concesiune, ca şi celelalte venituri de stat, de către Divan, dar, după schimbările care s-au produs în 1812 sistemul de concesiune a fost lichidat. Deşi în Basarabia veniturile de stat erau date în concesiune, în baza deciziei amiralului P.V. Ciceagov din 2 august 1812, taxa vamală („vama”) de la mărfurile basarabene exportate în Imperiul Otoman era încasată în baza aceloraşi principii ca şi în Odesa – adică, în baza tarifului vamal din 1797[12]. Însă, dispoziţia amiralului P.V. Ciciagov a creat unele dificultăţi şi a generat neînţelegeri în ce priveşte vămuirea mărfurilor, deoarece în Basarabia dreptul de a achiziţiona vama de la mărfurile importate şi exportate îl deţineau, cu acordul Divanului Moldovei, concesionarii, încă de la începutul anului 1812[13]. Astfel, în raportul din 3 octombrie 1812 comandantul de Akkerman colonelul S.Arseniev îl atenţiona pe S.Sturdza că, în baza sistemului de concesiuni contractat până în 1814, concesionarii iau de la negustori pentru mărfurile aduse în oraş o taxă vamală ce constituie 3% ad valorem, în folosul lor[14]. Prin urmare, potrivit constatărilor lui S.Arseniev, pentru exportul mărfurilor peste hotare negustorii achitau două taxe vamale: „…una în folosul statului (potrivit tarifului vamal din 1797 – V.T.), iar alta în folosul concesionarilor din Basarabia, potrivit contractelor încheiate”[15]. Aceeaşi constatare o face şi ministrul de Finanţe D.A. Guriev într-o depeşă circulară din 20 octombrie 1812 adresată guvernatorului civil al Basarabiei S.Sturdza[16]. Pornind de la faptul că taxele vamale percepute de la mărfurile importate şi exportate constituiau o sursă importantă în asigurarea veniturilor de stat, D.A. Guriev, considerând ca monopolul în această ramură a comerţului trebuie să aparţină statului, dă dispoziţie guvernatorului civil al Basarabiei S.Sturdza să soluţioneze această problemă. Astfel, în baza dispoziţiilor din 14 noiembrie 1812 şi din 28 februarie 1813 emise de S.Sturdza, taxele vamale percepute de către concesionari la mărfurile importate şi exportate au fost anulate[17].

În Basarabia, în primii ani după anexarea ei la Rusia, vama era considerată venit vamal obţinut de la mărfurile străine importate şi de la cornărit. În perioada 2 octombrie 1812-15 ianuarie 1813 vama a constituit 15842 lei, în 1813 – 106727 lei, în 1814 – 4439 cervoneţi olandezi şi 19349 lei, în 1815 – 15516 cervoneţi olandezi şi 103 lei, în 1816 – 9514 cervoneţi olandezi şi 67 ruble argint[18]. 3. Vamă este considerat şi locul în care funcţionează această unitate[19].

VAMĂ PRINCIPALĂ DE ANTREPOZIT (главная складочная таможня) – drept (privilegiu) acordat de Administraţia imperială rusă unor vămi, în care pot fi aduse direct, sau din alte vămi, pentru a fi supuse taxei vamale, toate mărfurile străine, neinterzise de tariful vamal, în afară de cele permise exclusiv prin portul din Sankt Petersburg şi, în afară de acestea, stofele, semistofele şi cașmirul. De un asemenea drept a beneficiat portul Ismail, începând cu 1829, timp de 25 de ani, în baza deciziei Senatului Guvernant din 6 octombrie 1828, similar celui acordat portului Kerci în 1826[20].

VAMEŞ (вамеш) – persoană (funcţionar) care se ocupa cu controlul şi cu taxarea mărfurilor care treceau prin vamă. După anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus, pentru o anumită perioadă de timp s-au păstrat vămile interne şi vameşii care încasau taxele vamale în Basarabia erau în fond aceiaşi care au existat în Moldova până la anexarea ei la Rusia. Astfel, datele Comitetului instituit la 7 iunie 1820 de organele de stat imperiale pentru verificarea rapoartelor Administraţiei regionale din Basarabia, în vederea perceperii taxelor vamale în perioada 2 octombrie 1812 – 1 ianuarie 1813[21], atestă că la Otaci lucra ca vameş un oarecare Musteaţă, desemnat în această funcţie încă până la anexarea Basarabiei la Rusia şi destituit abia la 6 noiembrie 1812, după ce este numit epistat (administrator) pe vămile din ţinutul Hotin jitnicerul Coste Vasiliu[22]. Pe distanţa Făleşti (sursa nu indica vămile) erau doi vameşi – Banari şi Stavilă, în Teleneşti – Hristofor, iar în oraşul Chişinău – Bozican[23].

---

[1] ПСЗРИ. Собр .II, т. XLIX, отд. первое, 1874, №53048. – СПб., 1876, с. 56.

[2] Andrei Eşanu, Valentina Eşanu. Chişinăul – vatră de cultură românească (sec. XV – încep. sec. XIX). – În: Destin Românesc. Revistă de istorie şi cultură. – Chişinău-Bucureşti, 1997, nr. 3, p. 34-35

[3] Izvorul integral a se vedea: ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 1-10 verso.

[4] Ibidem, f. 2, 3.

[5] Ibidem, f. 4 verso.

[6] Ibidem, f. 5 verso.

[7] Ibidem.

[8] ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 5 verso – 6.

[9] ANRM, F. 2, inv.1, d. 18, f. 2-7; Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. – Chişinău, 2006, p. 101-103.

[10] ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 312. Despre instituirea în anii 1812-1817 la hotarele de apus ale Basarabiei a posturilor vamale şi vămilor a se vedea: Cordon sanitaro-vamal.

[11] ANRM, F. 1, inv. 1, d. 1738, f. 21 verso; F. 2, inv. 1, d. 15, f. 40 verso.

[12] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 15, f. 108 verso.

[13] Potrivit articolului 8 al contractului, toate mărfurile prezentate pentru vânzare în oraşele şi târgurile Basarabiei, precum şi mărfurile importate în Basarabia erau supuse vămii, ce constituia 3% ad valorem (Ibidem, f. 24).

[14] Ibidem, f. 5.

[15] Ibidem, f. 6.

[16] Ibidem, f. 40 verso.

[17] Ibidem, f. 108 verso; F. 5, inv. 1, d. 1, f. 248.

[18] ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 332 verso-333.

[19] Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. – Bucureşti, 1996, p.1146.

[20] ПСЗРИ. Собр. II, т. III, 1828, №2327. – СПб., 1830, с. 882.

[21] Izvorul integral a se vedea: ANRM, F. 6, inv. 2, d. 16, f. 1-10 verso.

[22] Ibidem, f. 1-1 verso.

[23] Ibidem, f. 2, 3.