DEPOZIT PENTRU PROVIZII (провиантский магазин)

DEPOZIT PENTRU PROVIZII (провиантский магазин) – depozit în care erau păstrate proviziile, colectate de la populaţie sau aduse din guberniile intere, pentru întreţinerea armatei ruse de ocupaţie, dislocate în sec. al XIX-lea pe teritoriul Basarabiei[1].

Potrivit informaţiilor generalul-locotenentului rus Kozacikovski, expuse în Descrierea succintă a Basarabiei, datată cu 6 martie 1819, depozitele pentru provizii din Basarabia se împart în 4 categorii:

1.    Din prima categorie făceau parte depozitele din ţinuturile Hotin şi Iaşi, amplasate în Hotin, Briceni, Otaci, Bălţi, Falcea şi Râşcani. Pornind de la faptul că aceste ţinuturi, spre deosebire de altele, erau mult mai
populate și că din cauza distanţei mari până la porturi comercializează puţin grâu, iar produsele cerealiere sunt în cantitate destul de mare şi, respectiv, la preţuri joase, acestea sunt transportate în depozitele din regiunile sudice ale Basarabiei.

2.   Din categoria a doua fac parte depozitele din Chişinău, din ţinutul Orhei şi depozitul din Bender, din ţinutul Bender. Având în vedere că ţinutul Orhei este destul de populat, depozitele de aici pot fi completate cu cereale doar din acest ţinut, în pofida faptului că locuitorii seamănă puţină secară şi mai mult grâu pentru a-l exporta prin porturi peste hotare. Drept rezultat, proviziile în aceste depozite sunt cu o treime mai scumpe decât proviziile din depozitele de categoria întâi. Depozitele din ţinutul Bender la fel se completează cu provizii din ţinutul Orhei şi
chiar din ţinuturile Hotin şi Iaşi. Aceasta din simplul motiv că în ţinutul Bender este foarte puţină secară şi, ca urmare, proviziile în aceste depozite sunt cu jumătate mai scumpe decât cele din depozitele din Chişinău, cauza fiind cheltuielile suportate în timpul transportării.

3.   Din categoria a treia fac parte depozitele din Akkerman şi Frumoasa, primul depozit fiind amplasat în ţinutul Akkerman, iar cel de-al doilea în ţinutul Ismail. Pornind de la faptul că în aceste ţinuturi densitatea populaţiei este mult mai scăzută, iar cultivarea secarei încă nu a început, în Akkerman grâul fiind predestinat, în fond, pentru export, apoi depozitele sunt completate parţial cu provizii din ţinutul Orhei, însă mai mult din ţinuturile Hotin şi Iaşi. De aceea, proviziile sunt de două ori mai scumpe decât în depozitele de categoria întâi.

4.   Din categoria a patra fac parte depozitele din Reni şi Ismail, ţinutul Ismail, şi din Chilia, ţinutul Akkerman. Având în vedere faptul că toate trei depozite sunt amplasate la Dunăre, locuitorii cultivă doar grâu pentru export, din care considerent aceste depozite sunt completate exclusiv cu provizii din ţinuturile Hotin şi Iaşi. Astfel, din cauza distanţei mari, acestea sunt de două ori şi ceva mai scumpe. Cantităţile neînsemnate de secară produse în regiunea Chilia sunt procurate de echipajul flotei de pe Dunăre[2].

Respectiv, de preţurile care există în ţinuturile Hotin şi Iaşi depind preţurile în celelalte regiuni: dacă în aceste ţinuturi preţul pentru un cetverti de secară constituia 4 rub., apoi în Chişinău preţul creşte până la 6 rub., în Bender – 6 rub. 50 kop., în Akkerman şi Frumoasa – 7 rub. 50 kop., iar în Chilia, Akkerman şi Reni – până la 9 ruble.[3]

Pe parcursul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea în amplasarea depozitelor pentru provizii din Basarabiei au intervenit schimbări.

---

[1] Despre depozitele de provizii din Basarabia a se vedea mai detaliat: Козачковский. Взгляд на Бессарабию. – În: AIMSR, F. AM, inv. 182 „a”, d. 60, cert. 7, f. 9-24 sau: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia (1812-1830). Documente inedite din arhivele Rusiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. – Chişinău, 2002, p. 295-305.

[2] AIMSR, F. AM, inv. 182 „a”, d. 60, cert. 7, f. 17-verso.

[3] Ibidem, f. 17 verso.