REGULAMENTUL ORGANIZĂRII ADMINISTRATIVE A REGI-UNII BASARABIA DIN 29 APRILIE 1818 (Устав образования Бессарабской области om 29 апреля 1818 года)

REGULAMENTUL ORGANIZĂRII ADMINISTRATIVE A REGI-UNII BASARABIA DIN 29 APRILIE 1818 (Устав образования Бессарабской области om 29 апреля 1818 года) – unul dintre principalele acte legislative, adoptate de administraţia imperială rusă privind organizarea administrativă a regiunii Basarabia. Urmărea scopul consolidării regimului existent. La 29 aprilie 1818, Alexandru I indică direct în scrisoarea adresată rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev, în legătură cu adoptarea Regulamentului din 1818, că guvernul va păstra în provincie componenţa naţională (deşi s-a intervenit în categoria boierimii, suprimându-se rangurile boiereşti şi încadrarea ei în componenţa nobilimii ruse) şi va asigura un mod deosebit de administrare a acesteia[1].

Însă, Regulamentul acorda drepturi exclusive doar boierilor moldoveni (şi privilegii coloniştilor străini), în pofida faptului că împăratul scria că de drepturi largi va beneficia nu doar această stare socială[2].

Pentru a înţelege caracterul şi particularităţile sistemului administrativ al Basarabiei, să facem o caracteristică succintă a „Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia” din 29 aprilie 1818. Potrivit noului Regulament, Basarabia era împărţită în şase ţinuturi: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman şi Ismail. Administraţia ţinutală era concentrată în oraşele Hotin, Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Ismail[3]. Concomitent erau stabilite şi noile hotare administrative ale ţinuturilor.

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 reflecta şi politica socială a ţarismului faţă de stările sociale existente în regiune.

În Basarabia se stabileau următoarele categorii sociale: clerul, nobilimea, boiernaşii, mazilii, ruptaşii, negustorii şi mica burghezie (мещане), ţăranii sau coloniştii agricoli, ţiganii (care aparţineau statului şi moşierilor) şi evreii[4]. În aşa fel, rangurile privilegiate ale boierilor au fost suprimate, iar această stare socială a fost egalată în drepturi cu nobilimea din guberniile interne ruse şi integrată în ea.

În condiţiile în care societatea rusă era în pragul marilor transformări, legate de modernizarea şi raţionalizarea relaţiilor sociale, chemate de descompunerea sistemului vechi, Administraţia imperială urmărea să creeze în Basarabia o puternică şi fidelă bază socială pe care avea s-o constituie boierii moldoveni. Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818, „…nobililor (boierilor – V.T.) li se acordă în egală măsură drepturile şi privilegiile ce le sunt acordate nobilimii ruse, cu păstrarea concomitentă a privilegiilor vechi moldoveneşti. Drepturile personale ale nobilimii din regiunea Basarabia, în aceleaşi rând proprietatea mobiliară şi cea imobiliară, precum şi ţiganii, se confirmă a fi proprietatea lor pe veci, în baza hrisoavelor şi documentelor, dar şi a legilor ce confirmă această proprietate”[5].

Confirmând drepturile şi privilegiile de odinioară ale boierilor, Administraţia imperială s-a străduit să-i atragă de partea sa, acordându-le diferite privilegii. Ţarismul a contat şi pe nobilimea rusă care a primit pământuri în Basarabia.

O altă stare socială, care a intrat în categoria clasa privilegiată din Basarabiei, era clerul, care constituia sprijinul social al statului – al sistemului autocrat rus.

În nici una din guberniile interne ruse nu erau atâtea mănăstiri, biserici şi preoţi ca în Basarabia. Proprietatea de pământ mănăstirească ocupa un loc important în cadrul proprietăţii funciare din Basarabia. Astfel, 58 de mănăstiri şi schituri deţineau în proprietate 319 moşii (în izvor – ocini)[6]. Prin decretul Sfântului Sinod din 26 martie 1808, după anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, preoţimea a fost scutită de plata impozitelor şi prestaţiilor[7]. Toate acestea confirmă ca preoţimea aparţinea stărilor privilegiate. Clerul împreună cu boierimea urma să promoveze în viaţă social-economică din Basarabia politica dictată de Administraţia imperială.

Din categoria stărilor sociale privilegiate făceau parte boiernaşii, mazilii şi ruptaşii[8] care, potrivit provenienţei, nu totdeauna erau de origine boierească, dar se aflau în serviciu la domnii Moldovei. Nu urmărim în această lucrare scopul de a determina provenienţa acestor categorii sociale, vom face doar o caracteristică succintă a lor, pentru a înţelege schimbările ce vor interveni în aceste categorii sociale pe parcursul sec. al XIX-lea în Basarabia. Numărul boiernaşilor, mazililor şi al ruptaşilor nu era prea mare. Potrivit datelor statistice incomplete din 1828, ei alcătuiau în total în Basarabia 3464 familii, inclusiv: 2078 familii în ţinutul Orhei, 965 – în ţinutul Iaşi, 222 – în ţinutul Hotin, 164 – în ţinutul Bender, 26 – în ţinutul Ismail şi 9 familii în ţinutul Akkerman[9].

Boiernaşii constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au format, în fond, din boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiunea unor moşneni înstăriţi care ajungeau să capete o slujbă sau o mică dregătorie – de la polcovnici, postelnici, vel-căpitani şi până la vel-şătrari[10].

După anexarea Basarabiei la Rusia Administraţia imperială i-a egalat pe boiernaşi în drepturi cu nobilii ruşi, acordându-le diferite privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că „sub denumirea de boiernaşi se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi care nu a ajuns la ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până la vel-şătrar. Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”[11]. Însă, această categorie socială ce beneficia de privilegii era neînsemnată.

Boiernaşilor li se acorda dreptul de a se angaja la serviciu în instituţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa corporală şi eliberaţi de plata impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor[12]; aveau dreptul să dispună de proprietate privată şi chiar de ţigani şerbi, iar ulterior – şi de proprietăţi funciare.

Mazilii ocupau în categoria stărilor privilegiate locul al treilea. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 se menţiona că „.. mazilii fac parte din starea socială privilegiată, păstrează pe veci dreptul ereditar şi privilegiile moştenite de la domnii Moldovei”[13].

Mazilii proveneau din familii vechi moldoveneşti boiereşti, care pe parcurs s-au ruinat şi şi-au pierdut autoritatea de altădată. În pofida acestui fapt, ei au moştenit totuşi unele privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818 se menţiona că „…ei şi neamul lor nu pot fi supuşi pedepselor corporale fără sentinţă judecătorească, …vor plăti în vistieria statului impozitul denumit dajdia şi vor îndeplini prestaţiile locale potrivit obiceiului moldovenesc, …vor vărsa în vistieria statului goştina, vădrăritul şi pogonăritul de rând cu poporul simplu. Cât priveşte încasarea desetinei, mazilii urmau să beneficieze de privilegiile de care se bucură potrivit categoriei sociale din care fac parte”[14].

În Basarabia mazilii erau de două categorii: mazilii care au primit pământ de la stat (aceştia au intrat în categoria ţăranilor de stat) şi mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti[15].

Dar, sub aspect economic, mazilii puţin prin ce se deosebeau de ţărani. Majoritatea mazililor aveau puţin pământ. Ei trăiau, cum am menţionat deja, pe pământurile statului şi cele moşiereşti. Izvoarele confirmă că mazilii trăiau în mare parte pe pământuri moşiereşti şi în oraşe. Potrivit datelor ce vizează anul 1828, din cele 2405 familii de mazili 53 familii trăiau pe pământurile statului, iar 2352 familii – pe pământurile posesionare şi în oraşe[16].

Despre situaţia economică a mazililor putem judeca după distribuirea impozitelor la care era impusă această categorie socială. Până la adoptarea Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, mazilii plăteau impozite şi îndeplineau diferite prestaţii locale de rând cu ţăranii. După adoptarea Regulamentului, Consiliul Suprem al Basarabiei, în şedinţa consultativă din 18 aprilie 1819, a decis ca „…mazilii şi ruptaşii să nu fie impuşi birului, dar să achite numai dajdia în baza privilegiilor ce le-au fost acordate pe timpuri de guvernul moldovenesc”[17]. În 1820, rezidentul plenipotenţiar al Basarabiei A.N. Bahmetev a confirmat distribuirea impozitelor pentru mazili, ruptaşi şi ţăranii birnici. Potrivit acestei dispoziţii, mazilii urmau să plătească 14 lei pentru fiecare familie şi în ruble asignate câte 0,21 kop.[18] Prestaţiile diferitelor categorii de mazili pentru anii 1826-1828 sunt generalizate în Tabelul 6.

Tabelul 6

Distribuirea impozitelor la care erau impuşi mazilii

din Basarabia în anii 1826-1828*

Categoriile de mazili	1826			1827			1828
	Numărul de familii	Suma  impozitului		Numărul de familii	Suma impozitului		Numărul de familii	Suma impozitului
		rub.	kop.		rub.	kop.		rub.	kop.
Mazili care trăiau pe pământurile statului	52	1708	20	53	1741	50	53	1741	50
Mazili care trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe	2337	26758	65	2343	26827	35	2352	26930	40
În total	2389	28446	85	2396	28568	85	2405	28671	90

* ANRM, F. 3, inv.1, d. 985, cert. 78, f. 7-16, d. 1197, cert. 85, f. 2-14.

Datele Tabelului 6 denotă că cca 98% din numărul total de mazili trăiau pe pământurile moşiereşti, o mare parte – în oraşe şi doar ceva mai mult de 2% trăiau pe pământurile statului. Mazilii care trăiau pe pământurile statului plăteau însă un impozit mult mai mare (în medie, câte 32 rub. 85 kop. de familie), constituind 6% din suma totală, iar mazilii care trăiau pe pământurile moşiereşti şi în oraşe plăteau un impozit mai mic (în medie, câte 11 rub. 45 kop. de familie), constituind 94% din întreaga sumă.

Plata diferitelor impozite şi dări a afectat serios situaţia economică a mazililor şi a altor categorii sociale din Basarabia. Ca urmare, creşteau datoriile lor. Spre exemplu, potrivit registrului fiscal din 1826, mazilii urmau să plătească un impozit în valoare de 28466 rub. 85 kop., iar datoriile au constituit suma de 7144 rub. 66 kop.[19]

În anii ’20 ai sec. al XIX-lea, datoriile diferitelor categorii sociale din Basarabia, determinate de faptul că acestea nu erau în stare să plătească impozitele şi diverse prestaţii locale, au constituit suma de 4 mln. lei[20].

Ruptaşii constituiau ultima categorie privilegiată a populaţiei din Basarabia. Potrivit Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818, ei „…proveneau din rândurile preoţimii…, nu puteau fi supuşi pedepselor corporale, fără sentinţă judecătorească…, achitau în folosul statului impozitul numit dajdia, iar la îndeplinirea prestaţiilor locale participau de rând cu mazilii. Desetina era încasată de la ei cu anumite facilităţi, în bază dispoziţiilor guvernului moldovenesc; cât priveşte încasarea goştinii, vădrăritului şi pogonăritului, ruptaşii erau egalaţi cu ţăranii”[21].

Acelaşi Regulament determina statutul economic şi juridic şi al celorlalte categorii sociale – al negustorilor, mic-burghezilor, breslaşilor şi al oamenilor de la Curte. În Regulament se prevedea că „… negustorilor şi mic-burghezilor li se acordă dreptul comerţului liber, reglementat de normele generale în vigoare în Imperiu”[22]. Vom constata însă că negustorii şi mica burghezie nu va putea beneficia de aceste privilegii, din simplul considerent că în Basarabia nu era aplicată structura de ghildă în care erau împărţiţi negustorii şi mica burghezie din Rusia[23]. Ulterior aceste prevederi legislative ale Regulamentului referitor la negustori şi mica burghezie au fost doar confirmate[24]. Izvoarele de arhivă datate cu anul 1828 atestă că „…în categoria mic-burghezilor sunt incluşi, fără excepţie, toţi locuitorii oraşelor înscrişi în listele contribuabililor; deoarece în Basarabia locuitorii nu sunt împărţiţi în clase, iar negustorii nu sunt stratificaţi în ghilde, în cadrul acestei stări sociale sunt incluşi toţi acei care au capitaluri băneşti şi sunt predispuşi a se ocupa cu comerţul”[25].

Dat fiind că în Basarabia negustorii nu erau stratificaţi în ghilde ca acei din guberniile interne ruse, „…cei ce se ocupau cu comerţul plăteau în vistieria statului acel impozit, care era prevăzut pentru starea socială la care aparţinea fiecare din ei…, impozit care nu depăşea însă 15 lei pe an”[26]. Prin această facilitare în Basarabia au fost atraşi numeroşi negustori străini, atât de peste hotare, cât şi din guberniile interne ruse. Caracterizând oraşul Akkerman, şeful vămilor de control N.Baikov scria în 1813: „… mulţi negustori greci, armeni şi evrei s-au aşezat aici cu traiul, fiind atraşi de avantajele aşezării geografice a provinciei şi practică nu doar comerţul interior, dar şi exportă … diferite produse pentru a le realiza în Odesa şi în gubernia Herson”[27].

Documentele de arhivă conţin un bogat şi variat material despre negustorii străini şi cei din guberniile ucrainene şi ruse statorniciţi în Basarabia. În rândul acestora se deosebesc, în special, evreii, grecii şi armenii[28]. Ei deţineau poziţiile-cheie în comerţul interior şi exterior, îndeosebi în capitală, în centrele judeţene şi în oraşele-porturi Ismail, Chilia, Reni şi Akkerman. Generalul rus Kozacikovski, în raportul „Descriere succintă a Basarabiei”, datat cu 6 martie 1819, scria că „…toate sferele comerţului au fost acaparate de greci şi evrei, care i-au oprimat pe moldovenii molatici şi ursuzi în speculaţii, devenind astfel unicii negustori”[29].

O altă categorie din Basarabia erau oamenii de la Curte, care au fost egalaţi în drepturi cu cei din guberniile interne ruse.

În categoria breslaşilor au fost incluşi toţi slujitorii săteşti – livadarii, ciobanii, plugarii, pădurarii, prisăcarii etc. Ei nu intrau în categoria şerbilor, dar urmau să se înţeleagă despre condiţiile de muncă cu moşierii[30].

Din categoriile neprivilegiate ale populaţiei basarabene cea mai numeroasă era ţărănimea. Regulamentul organizării administrative a Basarabiei din 1818 stipula că „… ţăranii şi coloniştii îşi păstrează drepturile personale faţă de proprietarii de pământ în baza principiilor de altădată. Averea lor urmează a fi protejată de Guvernul Regional. Toţi ţăranii în general, „… care se află atât pe pământurile proprii, cât şi pe cele ale statului sau ale stăpânului, urmează să plătească în vistieria statului impozitul denumit bir şi sunt obligaţi să îndeplinească prestaţiile locale care vor fi stabilite acestor categorii pe teritoriul
Basarabiei: pentru întreţinerea armatei, a cailor de poştă, a staţiunilor poştale şi întreţinerea drumurilor publice”[31]. Pentru folosirea pământurilor statului ţăranii plăteau în vistieria statului o dijmă bănească, în baza unui contract, încheiat, pe fiecare articol în parte, în timpul unei licitaţii publice, potrivit obiceiurilor vechi moldovenesc: a) de la fiecare familie câte un cervoneţ[32], iar de la burlaci câte o jumătate de cervoneţ; b) plata dijmei sau a zecea parte din cereale şi fân pe care ei le vor recolta şi le vor strânge; c) prestarea dijmei, pentru întreţinerea albinelor şi porcinelor; d) prestarea vădrăritului, luat de la fiecare vadră de vin, ce constituia a zecea parte din vinul obţinut din struguri sau din fructe; e) prestarea pogonăritului, pentru cultivarea tutunului[33].

Ţăranii care trăiau pe pământuri moşiereşti la fel erau obligaţi să plătească în vistieria statului: goştina – impozit asupra oilor şi caprelor, desetina – impozit pentru întreţinerea albinelor şi porcinelor,
vădrăritul – impozit luat pentru deţinerea viilor şi livezilor, pogonăritul – impozit pentru cultivarea tutunului. Pentru pământul pe care îl aveau în folosire, ţăranii erau nevoiţi să muncească şi să îndeplinească diferite prestaţii în folosul proprietarului acestor pământuri[34].

Ţiganii erau împărţiţi în două categorii: ţiganii care aparţineau statului, aceştia fiind supravegheaţi nemijlocit de către Guvernul Regional, şi ţiganii şerbi, care aparţineau clerului, nobilimii, boiernaşilor, mazililor şi negustorilor şi care depindeau direct de aceste categorii sociale. Ţiganii de stat plăteau în vistieria statului impozitul denumit dajdia, în baza hrisoavelor pe care le deţineau. Ţiganii care aparţineau persoanelor particulare erau scutiţi de toate impozitele, prestaţiile şi dările – atât de cele de stat, cât şi de cele obşteşti[35].

O categorie aparte o constituiau evreii. Ei urmau să plătească toate impozitele de stat şi să îndeplinească prestaţiile locale de rând cu ceilalţi negustori, mic-burghezi şi agricultori. Lor însă li se păstrau, în egală măsură, acele privilegii pe care aceştia le-au primit de la domnii Moldovei[36].

Evreii erau cunoscuţi pe teritoriul Moldovei încă din secolele precedente. Dacă, începând cu anul 1579, evreii beneficiau din partea domnilor de anumite privilegii, apoi pe parcursul sec. XVII-XVIII aceştia au fost deseori persecutaţi şi limitaţi în drepturi din cauza concurenţei pe care o făceau negustorilor moldoveni[37].

După anexarea Basarabiei la Rusia, numărul evreilor creşte de pe seama imigrării lor din guberniile interne ruse, Polonia, Galiţia Austriacă, Ţările Române etc. Potrivit decretului din 1804, evreii au primit dreptul de a locui în 15 gubernii apusene ale Rusiei. După 1812 Basarabia a fost inclusă în această zonă de influenţă, de care
s-au folosit imediat evreii. A.Zaşciuk menţionează că în 1816 în Basarabia erau circa 5 mii familii de evrei[38]. Izvoarele de arhivă îi atestă pe evrei în multe aşezări din Basarabia. În caracteristica dată localităţilor Orhei, Teleneşti, Criuleni, Călăraşi şi Hânceşti, din 15 mai 1818, evreii sunt atestaţi alături de creştini, greci şi armeni[39]. Autorităţile regionale scriau că locuitorii oraşului Orhei sunt „… creştini, armeni şi evrei care dispun de 300 de locuinţe, că în timpul verii numărul lor ajunge până la 600 de persoane, iar în
timpul iernii… până la 1500”[40]. Tot în acest an în Chişinău sunt înregistrate 696 familii de evrei[41].

Evreii din Basarabia, ca şi acei din Rusia, erau împărţiţi, potrivit Statutului din 1804, în patru categorii sociale: negustori, meşteşugari, agricultori şi starea mic-burgheză (мещане), stratificare ce s-a păstrat pe întreg parcursul secolului al XIX-lea. În aceste patru categorii sociale un loc aparte le revine negustorilor care deţineau un rol important în comerţul Basarabiei. Locul deosebit pe care l-au ocupat negustorii evrei în comerţul interior este reflectat atât în izvoarele de arhivă, cât şi în numeroase relatări ale contemporanilor. A.Rozeilon-Soşalski, descriind localitatea Căuşeni în anii 1821-1826, scria că comerţul de aici este efectuat, de regulă, de evrei, care cumpără din localităţile bogate ale plasei Căuşeni grâu şi porumb şi îl transportă în cantităţi mari pentru a-l realiza în porturile Ismail şi Reni[42].

Stratificarea socială a evreilor a fost confirmată şi de Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 1818. Regulamentul acorda evreilor dreptul de a se ocupa cu comerţul în baza cărţilor domneşti şi a diferitelor dispoziţii adoptate de administraţia imperială ce reglementau comerţul în Basarabia, cu condiţia achitării impozitelor de stat şi a prestaţiilor locale[43].

V.S. Zelenciuk, care s-a ocupat cu studierea populaţiei Basarabiei în sec. al XIX-lea, constată că evreii periodic obţineau pentru sine unele drepturi, dar ulterior, sub presiunea burgheziei comercial-industriale ruse, erau adoptate legi ce limitau activitatea lor intensă comercială[44]. De aceea, legislaţia referitor la evrei purta un caracter contradictoriu. Ca rezultat, dacă la începutul sec. al XIX-lea evreii aveau dreptul de a se ocupa cu vinificaţia şi de a deţine în concesie cârciumi, în raza locului de trai, la mijlocul sec. al XIX-lea ei sunt deja lipsiţi de acest drept[45].

Negustorii evrei, alături de armeni şi greci, cauzau mari prejudicii nu doar negustorilor moldoveni aflaţi în număr mic, dar şi populaţiei de la sate şi oraşe, de la care procurau diferite mărfuri şi produse alimentare. Generalul rus Kozacikovski scria în această privinţă în martie 1819 în raportul „Descrierea succintă a Basarabiei” că „…toate sferele comerţului au fost acaparate de greci şi evrei care i-au oprimat pe moldovenii molatici şi ursuzi în speculaţii, devenind astfel unicii negustori”[46]. Despre atitudinea evreilor, grecilor şi armenilor faţă de comerţ putem judeca după acelaşi raport al generalului Kozacikovski, care, expunându-şi părerile asupra asigurării armatei ruse cu pâine, atenţiona organele centrale că „…trebuie neapărat să fie evitate orice relaţii cu evreii care sunt avizi, lacomi şi foarte mult prigonesc poporul amăgindu-l la cântar”[47].

Ulterior, Administraţia imperială rusă a introdus un şir de restricţii în cadrul administraţiei locale. Potrivit deciziei Senatului Guvernant din 2 septembrie 1824, în locul sistemului electiv de instituire a ispravnicilor şi asesorilor în baza „Regulamentului organizării administrative a regiunii Basarabia” din 29 aprilie 1818, a fost introdus principiul de numire a acestora din partea guvernului[48]. La 25 octombrie 1824, potrivit deciziei Comitetului de Miniştri, a fost anulat dreptul de confirmare a actelor de deţinere a proprietăţii funciare de către Consiliul Suprem al regiunii şi transmis Senatului Guvernant[49]. În 1825 au fost anulate funcţiile judiciare ale Consiliului Suprem al Basarabiei[50]. Au mai fost întreprinse şi alte măsuri.

Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818 a fost în vigoare până la adoptarea Regulamentului privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828[51].

---

[1] Устав образования Бессарабской области 1818 г., предисловие, с. 2.

[2] Устав образования Бессарабской области 1818 г., предисловие, c. 2.     

[3] Ibidem, p. 1.

[4] Ibidem, p. 6.

[5] Ibidem, p. 17.

[6] ANRM, F. 1, inv.1, d. 3728, f. 34-44.

[7] Ibidem, F. 5, inv.1, d. 135, cert. 12, f. 1-3.

[8] Ibidem, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 4 verso, 14.

[9] Ibidem, f. 14 verso.

[10] ANRM, F. 2. inv.1, d. 1199, f. 14; Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 54.

[11] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 17.

[12] Ibidem, p. 17-18.

[13] Ibidem, p. 18.

[14] Ibidem.

[15] ANRM, F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46. Ulterior, în baza dispoziţiilor Consiliului de Stat din 1836 şi 1847, mazilii, spre deosebire de ţărani şi ţăranii de stat, beneficiau de unele privilegii: erau scutiţi de impozitele personale, aveau dreptul de a se înscrie în serviciul de stat: militar sau civil, dar cu acea diferenţă că aveau dreptul la serviciul civil doar în cadrul Basarabiei; ei aveau dreptul de a-şi alege din rândurile lor căpetenii, numiţi căpitani de mazil, în acele districte, unde locuiau de la 100 până la 150
familii de mazili. Izvorul atestă că aceştia erau subordonaţi mareşalului nobilimii (ANRM, F. 3, inv. 2, d. 214, cert. 18, f. 157-181; F. 134, inv. 1, d. 71, f. 44-46).

[16] ANRM, F. 3, inv.1, d. 1197, cert. 85, f. 2-14.

[17] Ibidem, d. 47, cert. 7, f. 171-178.

[18] Ulterior, suma impozitelor a crescut. Mazilii care trăiau în oraşe şi pe pământurile moşiereşti plăteau impozitul de stat numit dajdie: de la fiecare familie câte 9 rub. 35 kop. şi dijma – 2 rub. 10 kop., suma totală constituind 11 rub. 45 kop. Mazilii care
trăiau pe pământurile statului erau impuşi la aceleaşi impozite ca şi ţăranii de stat: dajdia – 9 rub. 35 kop. şi dijma – 23 rub. 50 kop.

[19] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 774, f. 131-132.

[20] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 47, cert. 7, f. 171-178.

[21] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 18-19.

[22] Ibidem, p. 19.

[23] A se vedea în amănunte: Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău, 2002, p. 226-258.

[24] În decizia Consiliului Regional din 1836 se menţiona că la cele prevăzute în Statutul din 1818 referitor la aceste două categorii sociale „..nu se mai poate adăuga nimic” (ANRM, F. 3, inv. 1, d. 214, cert. 18, f. 157-181).

[25] ANRM, F. 2, inv. 1. d. 1199, f. 4-4 verso.

[26] AISR, F. 560, inv. 4, d. 402, f. 22-22 verso.

[27] Ibidem, F. 19, inv. 3, d. 129, f. 222.

[28] Valentin Tomuleţ. Activitatea comercială a negustorilor armeni în Basarabia în prima treime a sec. al XIX-lea. – În: Tiragetia. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Anuar IV-V. – Chişinău, 1997, p. 239-250; Idem. Burghezia evreiască din Basarabia sub raport îndeletnicitar (în baza datelor statistice inedite din 1858). – În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumane”. – Chişinău, 1998, p. 73-80; Idem. Influenţa activităţii comerciale a negustorilor evrei asupra evoluţiei stărilor mijlocii din Basarabia (anii 1812-1868). – În: Sympozia Professorum. Seria „Istorie”. Materialele Sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai 2001. – Chişinău, 2001, p. 47-53.

[29] AIMSR, F. AM, inv. 182 ^“a”, cert. 7, f. 12.

[30] Ulterior, la bază va fi pus Regulamentul din 1834 despre ţăranii din Basarabia (ANRM, F. 3 ,inv. 1, d. 214, cert. 18, f. 157-181).

[31] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19.

[32] Cervoneţi – este vorba, probabil, despre ducaţii olandezi care circulau în Basarabia.

[33] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 19-20.

[34] Устав образования Бессарабской области 1818 г., c. 20.

[35] Ibidem, p. 20-21.

[36] Ibidem, p. 21.

[37] Л.С. Берг. Бессарабия. Страна – Люди – Хозяйство. – Кишинев, 1993, с. 119.

[38] А.И. Защук. Этнография Бессарабской области. – În: ЗООИД. – Одесса, 1863, т. V, с. 325.

[39] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 743, f. 35-36 verso.

[40] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 743, f. 35.

[41] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 57, f. 82.

[42] А.Розейлон-Сошальский. Военно-статистическое описание Бессарабской области 1821-1826 гг. (AIMSR, F. AMŞ, d. 18589, p. I, f. 245).

[43] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXV, 1818, №27357. – СПб., 1830, с. 231.

[44] В.С. Зеленчук. Население Бессарабии и Поднестровья в XIX в. – Кишинев, 1979, c. 203.

[45] С.Д. Урусов. Записки губернатора. – М., 1907, с. 296.

[46] AIMSR, F. AM, inv. 182^”a”, cert. 7, f. 12.

[47] Ibidem, f. 22-23 verso.

[48] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824, №30048. – СПб., 1830, с. 510.

[49] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824, №30095. – СПб., 1830, с. 566.

[50] ПСЗРИ. Собр. I, т. XL, 1825, №30439. – СПб., 1830, с. 409.

[51] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 1197, f. 4.