CONCESIUNE (откупное содержание)

CONCESIONAR (откупщик) – persoană care deţine dreptul de a exploata anumite servicii publice sau bunuri ale statului[1], adună impozite, dări, comercializează băuturi alcoolice etc. În cazul Basarabiei erau date în concesie nu doar unele dări şi prestaţii încasate de stat, dar şi pământuri ale moşierilor[2].

---

[1] Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p. 199.

[2] A se vedea mai detaliat: Concesiune.

CONCESIUNE (откупное содержание) – sistem de încasare a impozitelor în prima jumătate a sec. al XIX-lea în Basarabia, când statul, pentru o anumită plată, acorda acest drept unor persoane particulare. Un asemenea sistem era impus, de regulă, de guvernul rus, periferiilor naţionale, când legăturile cu centrul sunt slabe, când lipsesc date precise despre populaţia acestor teritorii. În plus, ţarismul a păstrat tradiţia care exista în Ţările Române potrivit legilor şi obiceiurilor locale, când statul dădea în concesiune adunarea impozitelor şi dărilor, comercializarea băuturilor spirtoase, locurile saline etc. Potrivit unor surse de arhivă, sistemul de concesiune a fost stabilit de Divanul Moldovei în 1806[1], când turcii şi tătarii au fost expulzaţi din acest teritoriu. De atunci veniturile de stat sunt date în concesiune concesionarului principal, care ulterior „…le dă pe părţi, pentru câştiguri mari, diferitelor persoane, în special evreilor, care anual le majorează”[2].

Aceeaşi modalitate de concesionare a veniturilor de stat a fost aplicată şi în Basarabia după anexarea ei în 1812 la Rusia. La 21 aprilie 1815 Comitetul de Miniştri confirmă concesionarea veniturilor de stat încă pentru un an de zile, în baza aceloraşi principii ca şi în anii precedenţi. Pornind de la faptul că regiunea anexată era necunoscută pentru instituţiile imperiale, în Basarabia urma să fie trimis un funcţionar, împuternicit să studieze modalităţile de administrare a regiunii, iar guvernatorul I.M. Hartingh a primit dispoziţii să i se acorde ajutorul necesar[3].

Ţinând cont de faptul că după anexarea Basarabiei la Rusia păturile largi ale populaţiei – ţăranii şi orăşenii, nu dispuneau de bani pentru a putea lua în concesiune perceperea impozitelor de stat, acest drept, de regulă, nimerea în mâinile negustorilor şi moşierilor. Acest fapt este confirmat nu doar de numeroase izvoare de arhivă, dar şi de contemporani. Iar în condiţiile când în Basarabia lipsea o stare socială, bine structurată – burghezia comercială, când ţarismul foloseşte cele mai diverse metode pentru a atrage în teritoriul nou-anexat negustori străini şi din guberniile interne ruse, concesionarea atât a impozitelor către stat, cât şi a unor ramuri economice aparte nimerește în mâinile alogenilor. În 1814 unităţile de măsură şi greutate existente în Basarabia au fost date în concesiune negustorului de ghilda întâi din Odesa Vasile Portnov, pentru o sumă de 1500 de lei[4]. În 1819 Guvernul Regional acordă dreptul de a deţine în concesiune comercializarea lumânărilor în oraşul Chişinău, pentru o perioadă de un an (25 sep­tembrie 1819 – 25 septembrie 1820), negustorului Constantin Mihailov[5]. Pentru a deţine acest drept, C.Mihailov a achitat în folosul oraşului o sumă de 3000 de lei şi a prezentat un gaj în valoare de 12500 lei[6]. Dreptul de concesiune era reglementat de contractul alcătuit în iulie 1819 de Guvernul Regional şi semnat de Constantin Mihailov[7]. Contractul îl apăra pe concesionar, pe o anumită perioadă de timp, de o posibilă concurenţă din partea negustorilor străini şi a celor din guberniile interne ruse ce se ocupau cu acest comerţ. Spre exemplu, negustorii şi industriaşii din guberniile interne ruse puteau vinde lumânări în Chişinău doar cu ridicata, cantitatea minimă fiind nu mai puţin de 3 puduri. Comercializarea unei cantităţi mai mici sau cu amănuntul era strict interzisă[8]. În acelaşi an unităţile de măsură: runştucul sau cotul, arşinul, mortasipia şi magalitul au fost date în concesiune negustorului din Odesa Vasile Ciaplâghin[9]. În 1820 aceleaşi unităţi de măsură, după 4 zile de licitaţie, la care, alături de negustorii locali, au participat şi negustori din guberniile interne ruse (inclusiv negustorul Vasile Ciaplâghin), au fost date la 15 noiembrie în concesiune negustorului Gadji Ivan Gavrilovici, pentru o sumă de 6500 rub. şi un gaj în valoare de 5500 ruble.[10]

La 17 ianuarie 1825 Consiliul Suprem al Basarabiei, la cererea guvernatorului general al Novorosiei şi rezidentului plenipotenţiar al Basarabiei M.S. Voronţov din 22 decembrie 1824, a interzis de a mai da în concesiune pe pământurile statului următoarele taxe: avaet, dijma, desetina, goştina şi vădrăritul, interzicând de a mai încasa aceste taxe de la ţăranii de stat, înlocuindu-le cu un impozit fix, de la ţăranii ce deţineau 30 desetine de pământ încasându-se o dijmă în bani în valoare de 23 rub. 50 kop. Aceasta în afara birului, dajdiei şi prestaţiilor locale pe care ţăranii de stat urmau să le plătească, birul constituind 10 rub., iar dajdia – 9 rub. 35 kop. Toate aceste taxe erau încasate în monede ruseşti, în schimbul celor turceşti încasate anterior: 150 lei echivalau cu 100 rub. asignate[11].

Datele privind concesionarea veniturilor orăşeneşti din Chişinău sunt sistematizate în Tabelul 20.

Tabelul 20

Concesionarea veniturilor din Chişinău în anii 1828-1829*

Denumirea veniturilor date în concesiune**	Cui aparţinea sistemul de concesiune	Anii
		1828	1829
		(în ruble)
Cântarul orăşenesc	Z.Averbuh	3450	4005
Vânzarea lemnului şi trăsurilor	G.Lazarevici	801	700
Păşunatul vitelor***	Ş.Durleşteanu	555	253
Tăiatul vitelor în abatoare***	Z.Tanliev	401	355
Morile***	Z.Tanliev	30	20
Arşinul	Ia.Danmaiski	100	160
Mortasipia	G.Lazarevici	1225	1260
Runştucul	C.Dimitriu	1401	2500
Desetina pentru cultivarea cerealelor***	Ş.Durleşteanu	1870	3000
Magalitul	C.Dimitriu	1425	2300
În total		9857	14553

* ANRM, F. 75, inv. 1, d. 422, f. 1 verso-2 verso.

** În Tabel nu a fost inclusă taxa încasată din suburbia Buiucani, ce include zeciuiala pentru cultivarea cerealelor, viţei-de-vie, livezilor, diferitelor cereale, cositul fânului, păşunatul vitelor şi tăiatul lor în abatoare, care au fost date în concesiune locuitorului din Chişinău E.Kuzneţov, pentru o sumă de 1300 rub. – în 1828 şi de 2825 rub. – în 1829.

*** Situate pe pământurile oraşului.

În Rusia, valorificarea unor monopoluri pe care le avea statul (vânzarea produselor alcoolice, extragerea sării, perceperea impozitelor etc.) era realizată prin concesionarea acestor drepturi unor persoane private, care achitau vistieriei suma stabilită în urma unui concurs de oferte. În conformitate cu legea din 14 noiembrie 1824, dreptul de a contracta concesiuni îl aveau negustorii de ghildă[12], dar şi mic-burghezii pentru o sumă nu mai mare de 4000 rub. asignate[13].

Cele mai importante dări şi prestaţii impuse atât populaţiei rurale, cât şi celei urbane (în afară de bir) erau date în concesiune chiar din primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia – fapt constatat de majoritatea cercetătorilor preocupaţi de problema ţărănească[14]. Deşi
Regulamentul Provizoriu includea un articol special ce prevedea scutirea locuitorilor Basarabiei de orice capitaţie[15] pe o perioadă de 3 ani[16], acest decret a rămas, de fapt, doar pe hârtie, deoarece impozitele erau luate de către boieri în folos propriu, fie erau date în concesiune.

Darea în concesiune a impozitelor, care a existat până la începutul anilor ’20 ai sec. al XIX-lea, avea loc anual (la 20 aprilie) şi se desfăşura după sistemul de licitaţie, iar dreptul de a percepe impozitele îl primea acel concesionar care propunea cea mai mare sumă de bani. Primind dreptul de a percepe impozitele în cursul unui an, concesionarul se străduia să-şi recupereze prin toate mijloacele suma depusă, sporind-o de 2-5 ori, pe seama ţăranilor. Deseori, obţinând dreptul de a concesiona impozitele, concesionarul principal „…le dădea ulterior, din numele său, câtorva contractanţi pe părţi, pe timp de un an, cu o dobândă sporită: aceştia din urmă, pentru a-şi recupera banii investiţi şi a obţine câştig, foloseau cele mai diverse mijloace, în urma aplicării cărora locuitorii erau asupriţi şi ruinaţi”[17].

Sursele de venit care erau date în concesiune imediat după anexarea Basarabiei la Rusia erau alcătuite din:

1.  Concesionarea târgurilor, satelor şi salinelor din sudul Basarabiei.

2.  Concesionarea vânzării rachiului în cetăţile Bender, Akkerman, Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor.

3.  Concesiunea vânzării vinului, berii şi mierii în cetăţile Bender, Akkerman, Chilia, Ismail, Hotin şi suburbiile lor; închirierea caselor şi prăvăliilor de stat din aceste cetăţi, rămase de la turci.

4.  Concesionarea goştinii, desetinei şi vădrăritului.

5.  Concesionarea vămilor din momentul închiderii hotarului, în scopul prevenirii pătrunderii molimei.

6.  Concesionarea moşiilor din ţinutul Hotin[18], nerevendicate de nimeni, după plecarea turcilor, şi rămase în subordinea Guvernului provinciei Basarabia[19].

S.I. Kornilovici face o altă clasificare a veniturilor de stat care erau date în concesiune:

1. Taxa în bani încasată de la toţi locuitorii târgurilor, satelor şi cătunelor aflate pe pământurile statului: de la fiecare familie câte un cervoneţ, iar de la fiecare burlac – jumătate de cervoneţ.

2. Dijma sau a zecea parte din culturile cultivate, fânul pregătit pentru iarnă şi a zecea vadră din vinul obţinut.

3. Taxa de la vitele cornute, caii şi oile mânate la iernat şi păşunat pe pământurile statului aduse de peste hotare sau din alte regiuni ale Basarabiei. Taxa pentru întreţinerea stăpânilor de turme în casele şi cătunele predestinate în acest scop: pentru fiecare vită cornută şi cal câte un leu, pentru animalele de un an – 20 de parale, pentru oi şi capre – câte 4 parale. Această taxa este cunoscută aici cu denumirea de cuniţă.

4. Comercializarea băuturilor spirtoase în cetăţile, satele şi cătunele din Basarabia de Sud (Bugeac – V.T.).

5. În afară de lacurile din defileul Katlabug, celelalte lacuri erau date în concesiune pentru pescuit şi comercializarea peştelui: pescarii plăteau a patra parte, piliponii din Vâlcov – a zecea parte din peştele prins.

6. Pentru trecerea peste râul Nistru, vis-à-vis de Maiaki, şi peste insula Chitai, concesionarul încasa în folosul său pentru fiecare cal sau bou înhămat la un car încărcat câte 6 parale, iar neîncărcat – 3 parale; în cazul în care caii sau boii treceau râul în înot, de la fiecare car se încasa doar jumătate din sumă, iar pentru fiecare persoană călare – câte 4 parale; pentru un trecător – câte o para; pentru fiecare 10 oi, capre şi porci – câte 2 parale[20].

În 1818, în afară de veniturile obţinute de la concesiunea vânzării băuturilor spirtoase în cetăţile Bender, Akkerman, Chilia şi Ismail, celelalte venituri de stat au fost date în concesiune pentru o sumă de 928 mii lei, aducând arendaşilor un venit de 1152962 lei (un venit curat de 224362 lei)[21]. S.I. Kornilovici constata că „această parte considerabilă a veniturilor, obţinută din concesionarea veniturilor de stat, rămâne concesionarilor, iar vistieriei i se aduc anual pierderi destul de mari”[22].

Guvernul Regional a încercat să ţină sub control concesionarea veniturilor de stat. În 1819, în timpul încheierii contractului cu concesionarul principal, pentru suma de 1550000 lei, guvernul s-a înţeles că în cazul în care se vor aduna mai mulţi bani, vistieria îi va ceda 50% din suma obţinută. În ajutor concesionarului au fost numiţi doi funcţionari din partea Guvernului Regional care urmau să monitorizeze repartizarea şi colectarea dărilor[23]. Dar, încercările guvernului n-au dat rezultate. La expirarea termenului contractului din 1819 s-a dovedit că concesionarul principal a prezentat cca 1 mln. de lei restanţe la concesionarea veniturilor şi a insistat ca această sumă să fie încasată de la ţăranii de stat şi contractanţii săi. Între timp, mulţi ţărani în plângerile adresate guvernatorului Basarabia demonstrau că o asemenea încasare, la care au fost impuşi de către concesionar, este greşită, din considerentul ce acesta a primit de la ei sumele stabilite[24].

Concesionarea veniturilor de stat a influenţat negativ asupra dezvoltării economice a Basarabiei. S.I. Kornilovici scria în această privinţă la sfârşitul anului 1820 că „…grădinile (viile – V.T.) din Akkerman și lacurile saline au ajuns într-o situaţie deplorabilă; ţăranii de stat au fost obligaţi să îndeplinească dispoziţiile drastice ale arendaşilor, care, pentru a câştiga bani de pe seama concesiilor şi a obţine venit, folosesc toate mijloacele posibile”[25]. Ca rezultat, S.I. Kornilovici s-a pronunţat pentru lichidarea sistemului de concesionare a veniturilor de stat solicitând înlocuirea lui cu impozitul direct anual la care să fie impuşi ţăranii de stat, invocând drept criteriu gospodăria ţărănească sau impozitul de la fiecare desetină de pământ pe care o posedă ţăranul[26].

Darea în concesiune a băuturilor spirtoase negustorilor, în special evreilor, cauza prejudicii populaţiei şi provoca nemulţumirea acesteia. Spre exemplu, împuterniciţii comunităţii din Chilia se adresează la 9 mai 1813 guvernatorului civil al Basarabiei cu rugămintea să le permită „...să participe la licitaţie pentru a obţine dreptul de a lua în concesiune comercializarea băuturilor spirtoase (rachiului)” şi, astfel, să nu le permită altor mari târgoveţi să participe la licitaţie, participarea lor fiind în defavoarea orăşenilor[27]. S.I Kornilovici, care cunoştea bine situaţia coloniştilor din sudul Basarabiei, scria că, începând cu 1806, „suma veniturilor de stat care era dată în concesiune permanent se mărea, iar ţăranilor de stat care se aşezau pe aceste teritorii şi îşi organizau gospodării li se aduceau mari prejudicii. Impozitele pe care aceștia trebuiau să le plătească erau asemănătoare celor la care erau impuşi ţăranii de pe pământurile moşiereşti; ca rezultat, sărăceau şi aceasta era cauza din care unii ţărani lăsau averea şi locurile populate şi fugeau peste hotare”[28].

Pe parcursul anilor, concesionarea băuturilor spirtoase a cauzat numeroase prejudicii nu doar proprietarilor de vii, negustorilor şi industriaşilor, dar şi veniturilor de stat. Spre exemplu, în 1816 comercializarea băuturilor spirtoase (rachiului, spirtului, vinului, berii etc.) în cetatea Hotin a fost dată în concesiune negustorului din Chişinău Abram Rosca, pentru o sumă de 28150 lei, ce era cu 1400 lei mai puţin față de cea din anul 1815[29]. Situaţii similare erau şi în alte oraşe. Ca rezultat, la insistenţa lui M.S.Voronţov, la dispoziţia Comitetului de Miniştri din 11 ianuarie 1827 concesionarea realizării vinului în satele şi oraşele care aparţineau statului a fost anulată[30]. Drept urmare, aşa cum constată funcţionarii regionali, locuitorii din provincie, „folosindu-se de această decizie, se ocupă liber cu comercializarea peste tot a vinurilor, fără careva obstacole”[31]. Cei drept, în timpul discuţiei cu privire la condiţiile concesionării băutorilor alcoolice pentru anii 1831-1835, Administraţia Financiară a Basarabiei a propus să fie interzisă comercializarea liberă a vinurilor, dreptul de a vinde vinuri păstrând doar cârciumile. Dar, această decizie nu a fost susţinută de Senatul Guvernant, care prin decizia din 17 noiembrie 1830 a dat de înţeles că, „pornind de la faptul că în Basarabia comercializarea spirtului şi a rachiului este dată în concesiune, în comercializarea liberă a vinului să nu fie făcute nici un fel de schimbări”[32].

Odată cu începutul lichidării sistemului de concesiune, la 11 no­iembrie 1824 a fost înfăptuită şi reforma fiscală (care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 1825), scopul căreia era de a pune capăt haosului în ce privește încasarea impozitelor de la populaţie şi de a-i impune pe ţăranii de stat şi pe colonişti, care până acum au beneficiat de unele privilegii, la plata impozitelor, acoperind prin aceasta deficitul bugetar. Potrivit noului sistem fiscal, ţăranii achitau în folosul statului impozitul pe familie, numit bir, care constituia 10 rub.; mazilii şi ruptaşii – dajdia, 9 rub. 35 kop., iar ţiganii Coroanei – dajdia, sau capitaţia, 10 rub. asignate. Ţăranii, mazilii şi ruptaşii plăteau suplimentar şi dijma, în locul impozitelor anulate – de pe animale (goştina şi desetina) şi de pe pământ (vădrăritul şi pogonăritul). Suma acestui impozit era calculată din valoarea medie a veniturilor din ultimii 3 ani – 1821-1823. Ca rezultat, fiecare familie urma să plătească în vistieria statului câte 2 rub. 10 kop. asignate, sau câte 3 lei 48 aspri. Pentru ţăranii de stat şi colonişti care dispuneau de loturi mult mai mari (30 desetine) suma impozitului constituia: 23 rub. 50 kop. – pentru ţăranii de stat şi 46 rub. 60 kop. – pentru colonişti[33].

Prezintă interes modalitatea de percepere a impozitelor. Toate veniturile de stat ale Basarabiei erau administrate de Administraţia Financiară a Basarabiei, care coordona toate chestiunile legate de problemele gospodăreşti, de control, de extragerea sării şi de producerea vinului (care sunt date în concesiune în baza principiilor generale); de ea depind cheltuielile de stat, perceperea impozitelor şi a taxelor vamale, eliberarea hârtiei timbrate şi a paşapoartelor etc.[34] Pentru perceperea veniturilor de stat, potrivit dispoziţiei din 29 februarie 1828, în toate ţinuturile Basarabiei au fost instituite 6 direcţii financiare ţinutale: în ţinutul Orhei, cu centrul în oraşul regional Chişinău, în ţinuturile Bender, Akkerman, Ismail şi Hotin, cu centrele în oraşele cu acelaşi nume şi în ţinutul Iaşi, cu centrul în oraşul Bălţi, ce aparţinea unei persoane particulare – moşierului Catargi[35], funcţionar de clasa a VIII-a[36].

Dar şi la perceperea veniturilor de stat se comiteau mari abuzuri. Spre exemplu, în 1844 concesionarul Golderştam comite mari încălcări la concesionarea veniturilor. În timpul anchetei privind încălcările comise de Golderştam, concesiile de Bender, Akkerman, Chilia, Ismail, Reni şi coloniile germane se aflau în posesia asesorului Administraţiei Financiare Karakatiţa. Dar, administrarea lui Karakatiţa nu a îmbunătăţit situaţia concesiunii, ci, din contra, a înrăutăţit-o şi mai mult. Ca rezultat, la cererea lui Afanasiev, Karakatiţa în general a fost destituit în 1844, iar proprietăţile sale imobiliare din Chişinău arestate. În locul lui Karakatiţa în postul de administrator al concesiunilor de stat din Basarabia a fost numit în 1845 noul asesor al Administraţiei Financiare Glagoliev. Dar şi acesta nu a putut să reziste tentaţiei pe care o avea concesiunea şi, ca rezultat, în decembrie acelaşi an el a fost înlocuit cu consilierul Talberg. Cum a administrat acesta nu se ştie, dar pentru a proteja interesul de stat de jafuri din partea funcţionarilor, guvernul a pus în 1846 concesiile de stat sub administrarea unei comisii speciale alcătuite din asesorul Administraţiei Financiare Vodneţki, funcţionarul cârmuirii speciale a guvernatorului Basarabiei Titov şi funcţionarul Guvernului Regional Vasiliev, care era şi preşedintele comisiei. Ulterior s-a dovedit că nici această măsură nu a fost efectivă. Ca urmare, în 1847 întreaga concesiune a fost dată la licitaţie colonelului Abaza, care deţinea în concesiune taxa de la vânzarea băuturilor spirtoase în cele 3 gubernii din Novorosia – Herson, Taurida şi Ekaterinoslav şi în regiunea Basarabia. În urma investigaţiilor făcute de Afanasiev s-a constatat că cauza principală a tuturor abuzurilor în sistemul de concesiuni, care era administrat de viceguvernatorul Prigorodski, trebuia căutată, de fapt, în cadrul Administraţiei Financiare din Basarabia,. Ca rezultat, Prigorodski a fost destituit şi supus judecăţii, iar ceilalţi membri ai Administraţiei Financiare au primit mustrări. Mulţi consideră că un rol important în descoperirea acestor calomnii îi revine personal lui P.I. Fiodorov[37].

Tabloul concesionarului din Basarabia este descris destul de veridic de guvernatorul general al Novorosiei şi Basarabiei în scrisoarea adresată la 12 iulie 1830 ministrului de Finanţe, în care acesta scria că „concesionarii sunt oameni al căror comportament este unul dubios; aceștia nu au intenţii nobile, ci se gândesc doar la propriul câştig”[38].

Până în prezent problema privind concesionarea veniturilor de stat şi a altor impozite nu a fost pusă în discuţie în istoriografia moldovenească. Informaţiile succinte şi tangenţiale pe care le întâlnim în diferite lucrări de sinteză dedicate dezvoltării social-economice a Basarabiei după anexarea ei la Imperiul Rus nu rezolvă această problemă. Izvoarele de arhivă depozitate în fondurile Arhivei Naţionale a Re­pub­licii Moldova conţin un număr impunător de documente (în special contracte de dare în concesiune) care reflectă problema în cauză, problemă care îşi aşteaptă cercetătorul.

---

[1] Staţiile de poştă din Principatul Moldova erau date în concesiune din 1804.

[2] AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 15 verso-16, 19 verso-20.

[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIII, 1815, №25825. – СПб., 1830, с. 70-71.

[4] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 209, f. 27.

[5] Ibidem, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 7.

[6] Ibidem, f. 22.

[7] Condiţiile pentru deţinerea dreptului de concesiune pentru comercializarea lumânărilor în Chişinău alcătuite de Guvernul Regional în iulie 1819 şi semnate de C.Mi­hailov a se vedea: ANRM, F. 75, inv. 1, d. 53, f. 9-10 verso.

[8] Ibidem, f. 9 verso-10.

[9] Ibidem, d. 55, f. 7.

[10] Ibidem, d. 91, f. 6-13 verso.

[11] Ibidem, f. 3, inv. 1, d. 568, p. I, f. 28.

[12] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXIX, 1824. – СПб., 1830, №30115, c. 589-592.

[13] Ibidem, p. 598.

[14] Ia.S. Grosul. Op. cit., p. 159-160; Я.С. Гросул, И.Г. Будак. Очерки истории на­родного хозяйства Бессарабии. 1812-1861 гг. – Кишинев, 1967, c.107, 366, 369-373.

[15] Impozit direct perceput sub formă de cote fixe pe cap de contribuabil (Vasile Breban. Dicţionar general al limbii române. Vol. I. – Bucureşti, 1992, p.134-135).

[16] ANRM, F. 1, inv.1, d. 3995, f. 14.

[17] Статистическое описание Бессарабии, собственно так-называемой, или Буд­жака, c. 66.

[18] Izvorul arată că „…primele 6 moşii sunt date în concesiune, iar ultimele 6 – …în arendă persoanelor particulare” (AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 8 verso).

[19] AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 6-12; ANRM, F. 2, inv. 1, d. 65, f. 56-58.

[20] Ibidem, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 14-16.

[21] Ibidem, f. 16-16 verso.

[22] Ibidem, f. 16 verso.

[23] AISR, F. 379, inv. 2, d. 12, f. 17 verso-18 verso.

[24] Ibidem, f. 18 verso-19.

[25] Ibidem, f. 17-17 verso.

[26] Ibidem, f. 19 verso.

[27] AISR, F. 379, inv. 2, d. 78, f. 18 verso.

[28] Ibidem, d. 12, f. 20.

[29] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 459, f. 4-5, 6-6 verso.

[30] AISR, F. 1263, inv. 1, d. 461, f. 611-612 verso; ПСЗРИ. Собр. II, т. II, 1827. – СПб., 1830, №816, c. 18.

[31] ANRM, F. 6, inv. 2, d. 477, f. 2.

[32] Ibidem.

[33] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 985, f. 1.

[34] Ibidem, d. 575, f. 9.

[35] AISR, F. 560, inv. 6, d. 575, f. 9.

[36] În ruseşte: коллежский асессор.

[37] А.Накко. Бессарабская область в историческом, экономическом и стати­стическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879, c. 196-196 об.

[38] AISR, F. 379, inv. 2, d. 92, f. 15.