DOSARELE FAMILIILOR NOBILIARE

DOSARELE FAMILIILOR NOBILIARE – termen generic, prin care se subînţeleg documentele depozitate în fondul „Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia” (F. 88) al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, pe care boierii moldoveni le-au prezentat, pe parcursul sec. al XIX-lea, pentru a-şi confirma nobleţea.

După anexarea, în 1812, a Basarabiei la Imperiul Rus, mulţi dintre boierii moldoveni care dispuneau de latifundii funciare în partea de răsărit a Moldovei, între Prut şi Nistru, au fost nevoiţi să rămână pe aceste teritorii şi să primească cetăţenia rusă. O altă parte au plecat peste Prut, menţinându-şi în Basarabia doar moşiile. Ţarismul a căutat, prin diferite mijloace şi căi, să atragă de partea sa nobilimea basarabeană. Încadrarea în rândurile nobilimii ruse a necesitat nu doar timp, dar şi eforturi mari din partea familiilor boiereşti din Basarabia, care urmau să confirme nu numai nobleţea, rudenia, titlurile boiereşti, dar şi dreptul de proprietate asupra pământului pe care îl deţineau până la anexare. Ca rezultat, pe parcursul multor ani boierii basarabeni au fost nevoiţi să prezinte administraţiei ruse (îndeosebi comisiei, instituite special în acest scop, menite să facă un recensământ al boierilor moldoveni, stabilind, concomitent, gradul de nobleţe al acestora[1]) documente confirmate de domnii Moldovei sau de alte organe civile, judiciare şi bisericeşti ce ar confirma apartenenţa lor nobiliară. Aceste documente formează colecţia dosarelor familiilor nobiliare din Basarabia, familii cunoscute sau mai puţin cunoscute, care pe parcursul sec. al XIX-lea au fost nevoite să depună eforturi pentru a-şi confirma sau a-şi redobândi titlurile nobiliare.

Din numărul familiilor boiereşti, care au fost nevoite să-și confirme titlurile nobiliare, pot fi amintite familiile: Ciolac, Ţambali, Cazimir, Bodescu, Stamo, Meleli, Dimitriu, Leonard, Dicescu, Stamati, Dabija, Frunzeti, Botezatu, Chiruş, Andrieş, Nemişescu, Stroescu, Gafencu, Rosetti, Russo, Negruţi, Timuş, Vărzari, Nour, Kasso, Roşca, Hâncu, Donici, Albot, Stanişevschi, Ţurov, Panait, Vasilescu, Bulat, Angheli, Leontiev ş.a.[2] În calitate de exemplu la studierea dosarelor familiilor nobiliare din Basarabia ne-a servit dosarul familiei Tomuleţ, familie atestată documentar, potrivit fondului arhivistic sus-nominalizat, în persoana lui Ştefan Luca, cel puţin de la începutul sec. al XVIII-lea[3].

Analiza documentelor, adunate timp de aproape un secol doar în acest dosar, ne permite să conchidem că dosarele familiilor nobiliare din Basarabia din sec. al XIX-lea servesc drept sursă importantă în studierea istoriei nobilimii basarabene. Evidenţiem doar câteva idei de bază reflectate în acest izvor.

În primii ani de dominaţie, ţarismul nu a efectuat mari schimbări în structura nobilimii basarabene. Pe parcurs, guvernul ţarist legalizează în drepturi boierii basarabeni cu nobilii ruşi, lichidând, în aşa mod, vechile ranguri boiereşti din Basarabia. În acest scop, în 1816 este înfiinţată o comisie pentru cercetarea arborelui genealogic al familiilor boiereşti din Basarabia. Boierilor basarabeni li s-a cerut să prezinte la Chişinău documente care ar confirma titlul lor nobiliar[4]. Rezultatul activităţii acestei comisii este întocmirea, la 1818, a Cărţii genealogice a neamurilor nobiliare din Basarabia. Potrivit registrului din 15 mai 1818, în cele 145 de familii se înscriu, cu numerele 84 şi 85, Sandul (Alexandru) Tomuleţ şi Iordache (Gheorghe) Tomuleţ[5]. Însă, datele Cărţii genealogice a neamurilor nobiliare din Basarabia întocmite la 1818 erau incomplete. Din acest motiv, dar, probabil, mai mult din cauza incorectitudinii depistate în urma verificării gradului de nobleţe al familiilor nobiliare basarabene când acestea au fost egalate în drepturi cu cele din guberniile interne ruse, în 1821 se înfiinţează o nouă comisie, care urma să se conducă de un regulament, aprobat special la 17 februarie 1821. În rezultatul activităţii acestei comisii, au fost alcătuite cărţi genealogice pentru fiecare ţinut, structurate în şase compartimente. Modalitatea de examinare şi de confirmare a titlului de nobleţe a fost adusă la cunoştinţă tuturor boierilor basarabeni. Comisia, ce lucrase doar 11 luni, a recunoscut titlul de nobleţe doar pentru 189 de familii, număr care, în 1824, la redactarea Cărţii genealogice de către Adunarea Deputaţilor Nobilimii, a fost redus până la 102 persoane[6]. Ca rezultat, titlul de nobleţe nu a fost recunoscut mai multor familii nobiliare.

Prin urmare, dosarele familiilor nobiliare servesc drept sursă importantă la reflectarea etapelor de bază pe care le-a parcurs nobilimea basarabeană întru a-și redobândi sau confirma titlurile nobiliare. Ast­fel, izvorul de arhivă atestă că numai în cazul familiei Tomuleţ pentru redobândirea şi confirmarea titlurilor nobiliare au luptat între anii 1825-1895 (în care scop au fost depuse numeroase cereri) Sandul şi Iordache Tomuleţ, Maria – văduva lui Iordache, Elisaveta – soţia lui Toma, Grigore şi Gheorghe – fiii lui Toma, feciorul lui Iordache ş.a.[7]

Prima cerere adresată de Sandul şi Iordache Tomuleţ administraţiei imperiale ruse datează cu 10 mai 1825. În această cerere fraţii Tomuleţ aduc 7 dovezi convingătoare privind apartenenţa nobiliară a acestei familii. Drept prim argument servea cererea lui Toma Sandulache Tomuleţ adresată Domnului Moldovei Alexandru Suțu (19 septembrie 1802), în care se dovedea că el se află în categoria persoanelor care, potrivit cerinţelor de funcţie ale vistieriei, este eliberat de impozitul „vădrărit” pentru vinul obţinut din plantaţiile proprii de viţă-de-vie[8]. Alte patru documente, ce datează cu anii 1805, 1807, 1812 şi 1813, conţineau dispoziţiile marilor vistieri adresate funcţionarilor încă până la trecerea lui Sandul şi Iordache Tomuleţ în supuşenie rusă, din care se constată că Toma Sandulache Tomuleţ a fost eliberat de plata impozitelor stabilite de vistierie, dat fiind că el provine dintr-o familie care, potrivit dispoziţiilor domneşti, se înscrie în rândul celora care nu plătesc impozite. În pct. 2 al acestor dispoziţii era prevăzut, destul de explicit, că această privilegie este acordată doar boierilor[9]. Cel de-al şaselea document, datat cu anul 1814, acordat de guvernul moldovenesc, dovedea că în şedinţa Divanului 41 de boieri din cele mai cunoscute familii din Moldova, îndeosebi cele ce fac parte din categoria familiilor nobiliare, incluse în registru cu litera „A”, printre care mitropolitul şi episcopul, au confirmat, în baza unor investigaţii minuţioase şi serioase, apartenenţa nobiliară a neamului Tomuleţ, drepturile nobiliare de care a beneficiat tatăl lui Sandul şi Iordache Tomuleţ – Toma Sandulache Tomuleţ. În document se menţionează că ei au dreptul de a se folosi pe veci de toate drepturile nobiliare strămoşeşti ce rezultă din apartenenţa nobiliară a neamului lor şi că tatăl lor, Toma Tomuleţ, a primit din partea guvernului moldovenesc, pentru serviciul util şi devotament ţării, precum şi datorită nobleţei neamului, dreptul „ ...de a dispune pe veci de avere şi loc în Divanul domnesc, drept confirmat încă din 1775 de domnul Grigore Alexandru Ghica”[10]. Finalmente, în cel de-al şaptelea document, datat cu anul 7271 (1763), Sandul şi Iordache Tomuleţ scriau că bunelul lor, marele vistier (al doilea) Sandul Tomuleţ, deţinea în proprietate ereditară 25 de sate în diferite ţinuturi ale Moldovei[11].

Ca rezultat, în urma investigaţiilor de rigoare, la 14 ianuarie 1826 Sandul şi Iordache Tomuleţ sunt înscrişi în registrul Cărţii genealogice a neamurilor nobiliare din Basarabia şi confirmaţi în rangul de nobleţe prin decretul heraldic şi decretul Departamentului de heraldică din 8 decembrie 1847 şi din 18 mai 1850[12].

Nobilii basarabeni înaintau administraţiei regionale şi alte documente ce confirmau că ei sunt scutiţi de achitarea prestaţiilor, cu indicarea legilor în baza cărora li se acorda acest privilegiu. La 18 decembrie 1826 Adunarea Nobilimii Basarabene confirmă autenticitatea celor patru dispoziţii ale vistieriei din 3 octombrie 1805, 24 septembrie 1807, 27 septembrie 1812 şi 23 septembrie 1813 (semnate de marii vistiernici, respectiv de Grigoraş Sturdza, Balş şi Rosetti), privind „serviciul de vădrărit”, prin care Toma Sandulache Tomuleţ, „fiind din categoria celor ce nu plătesc dări în folosul statului”, era scutit de „vădrărit” pentru vinul obţinut din plantaţiile de viţă-de-vie proprii[13].

Documentele puse la dispoziţie familiilor nobiliare de către diferite instituţii sau persoane oficiale servesc drept sursă importantă în studierea originii nobiliare a persoanelor ce urmau să-şi recapete starea nobiliară deţinută până la 1812. Ele confirmă sau neagă apartenenţa la această stare. Spre exemplu, în certificatul eliberat la cererea familiei Tomuleţ şi semnat la 25 iulie 1814 de Domnul Moldovei Scarlat Alexandru Callimahi se menţiona că „…numiţii Dd Sandul şi Iordache Tomuleţ într-adevăr sunt fiii răposatului Toma Tomuleţ, nepoţii lui Sandul Tomuleţ, fost al doilea vistier şi strănepoţii lui Ştefan Luca, fost mare vistier”[14]. Mai mult ca atât. Din aceste izvoare putem determina nu doar poziţia diferitelor instituţii sau persoane oficiale faţă de starea nobiliară a persoanei respective, dar şi propunerile concrete date de ea administraţiei regionale. În acelaşi certificat se constata: „Prin urmare, şi numiţii Dd Sandul şi Iordache Tomuleţ incontestabil urmează de a fi incluşi în registrul genealogic al acestei familii şi de a beneficia la fel de toate privilegiile boiereşti, exact ca şi răposatul lor tată Toma Tomuleţ, care pentru devotamentul şi serviciul util ţării, potrivit hrisovului, sau diplomei cnezeşti din 1 martie 1775, acordat de…principele Grigore Alexandru Ghica voievod ca rezultat al cumsecădeniei familiei sale, l-a onorat de a fi membru şi de a avea dreptul de vot în Divanul Principatului”[15].

 Dosarele familiilor nobiliare ne dau posibilitatea să stabilim legătura de rudenie în care se aflau aceste familii cu familiile nobiliare din Moldova din secolele precedente, prin aceasta confirmând sau negând apartenenţa lor la starea nobiliară. Acelaşi certificat, semnat la 25 iulie 1814 de Scarlat Alexandru Callimahi, confirmă că „…Toma Tomuleţ se afla în legături de rudenie îndeaproape cu cunoscuţii boieri de altădată, cum ar fi: cu marele logofăt Grigore Sturza, cu logofătul Cantarjia, vornicul Nicolae Rosetti, vornicul Grigore Krupenski, spătarul Grigore Costache, spătarul Ştefan Rosetti, spătarul Mihail Lupu, spătarul Matei Milo, banul Mihail Joro, stolnicul Nicolae Buhuş, proveniţi din familii renumite din Moldova”[16].

Aceste izvoare servesc, în acelaşi timp, drept sursă importantă în studierea proprietăţii funciare a nobilimii basarabene, deoarece, în cererile lor, nobilii erau nevoiţi să indice pământurile de care dispuneau (fie ei, fie strămoşii lor) până la anexarea ţinutului la Rusia. Spre exemplu, în cererea din 10 mai 1825 adresată de boierii Sandul şi Iordache Tomuleţ Comisiei instituite pentru confirmarea drepturilor nobiliare la care pretindeau nobilii basarabeni se menţiona că, potrivit „…documentului din anul 7271(1763) pentru titlul de vistier, bunelul nostru Sandul Tomuleţ …deţinea în proprietate pe pământurile Moldovei 25 de sate, şi anume: Speia, Coverlul, ţinutul Orhei; Nicoreni, Berestie, Şerbăuţi, Paşcauţi, ţinutul Hotin; Gângureşti, Mârzeşti, Beresteşti, Sângereşti, Plopul, Cârpeşti, Bogdaneşti, Ţânţăreni, Moimeşti, Glăvineşti, ţinutul Iaşi; Pădureni, ţinutul Roman; Barmiceni, Iacobeni, ţinutul Hârlău; Liţcani, Berbeşti, Cârjteţi, ţinutul Cârligătura; Şarbăuţi, ţinutul Cernăuţi; Târzieni, Tetruşeni, ţinutul Fălciu, din care a deţinut în proprietate şi tatăl nostru ”[17]. Izvorul indică, în acelaşi timp, şi proprietatea pe care o deţinea familia Tomuleţ la momentul depunerii cererii. În 1825 această familie deţinea în proprietate: ocina Lăpuşna, judeţul Orhei, ce îi aducea un venit anual de 13000 lei, şi ocina Vatrauţi, judeţul Hotin, ce îi aducea un venit anual de 3500 lei[18].

Dosarele familiilor nobiliare sunt un izvor important în studierea arborelui genealogic al familiilor nobiliare (a se vedea Arborele genealogic al familiei Tomuleţ – termenul Arbore genealogic), deoarece moşierii basarabeni urmau să-şi confirme nobleţea prin acte vechi, semnate de persoane oficiale, pe care urmau să le prezinte, de regulă, în original. Aceste izvoare conţin informaţii despre starea familială a nobililor ce au depus cereri pentru confirmarea nobleţei.

Izvorul conţine şi informaţii ce prezintă interes în ce privește tentativele unor nobili din familia Tomuleţ, manifestate în lupta pentru confirmarea titlului nobiliar, al lor sau al copiilor lor, de a-şi alcătui arborele genealogic. La 5 ianuarie 1849, Sandulache Tomuleţ din Hotin, în cererea adresată Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia, solicita ca el şi fiul său Gheorghe, născut la 23 aprilie 1825, să fie înscrişi în Cartea genealogică a neamurilor nobiliare din Basarabia, prezentând schematic arborele genealogic al familiei sale[19].

Prezintă interes discuţiile care s-au dus pe parcursul anilor în comisiile nobiliare menite să stabilească gradul de nobleţe al nobilimii basarabene, precum şi documentele prezentate de boierii moldoveni în aceste comisii. În şedinţa din 30 mai 1841 a Adunării Deputaţilor Nobilimii Sandulache şi Iordache Tomuleţ au prezentat următoarele documente: 1. Hotărârea judecătorească din 5 iulie 7291 (1783) a marelui logofăt adoptată în legătură cu cazul suljerlui Gheorghe, ginerele lui Sandul Tomuleţ, al doilea vistier, cu un oarecare Sandul privind atribuirea lui Sandul Tomuleţ a unei păţi din ocina Onteni. 2. Cererea lui Toma Sandulache Tomuleţ adresată Domnului Moldovei de a fi eliberat de dările vistieriei, din considerentul că face parte din categoriile privilegiate ale populaţiei, şi rezoluţia logofătului din 19 septembrie 1802 privind adresarea către marele vistier; 3. Patru dispoziţii ale vistieriei din 3 octombrie 1805, 24 septembrie 1807, 27 septembrie 1812 şi 23 septembrie 1813, prin care Toma Sandulache Tomuleţ era scutit de „vădrărit” pentru vinul obţinut din plantaţiile de viţă-de-vie proprii; 4. Certificatul prezentat lui Sandul şi Iordache Tomuleţ din Divanul Principatului Moldovei la 28 iulie 1814, confirmat de domnul Scarlat Alexandru Callimahi la 28 iulie 1814 şi adeverit în Departamentul de Externe la 31 iulie şi de consulul rus din Iaşi la 10 august 1814, prin care se confirmă că ei într-adevăr sunt fiii răposatului Toma Tomuleţ, nepoţii lui Sandul Tomuleţ, fost al doilea vistier, şi strănepoţii lui Ştefan Luca, fost mare vistier, şi că tatăl lor Toma Tomuleţ pentru devotamentul şi serviciul util ţării, potrivit hrisovului din 1 martie 1775, acordat de domnul Grigore Ghica, a fost membru cu drept de vot în Divanul Principatului şi, ca rezultat, ei urmează să se bucure de toate drepturile boiereşti; 5. Copia decretului emis de Departamentul II al Guvernului Regional din 13 februarie 1817, confirmat de ispravnicul de Orhei la 16 decembrie 1825, prin care moşierilor Dimitrie şi Grigore Leoneşti, Sandul şi Iordache Tomuleţ li se acorda în proprietate veşnică ocinile Lăpuşna, Boghiceni, Vrânceni şi alte moşii din ţinutul Orhei, contestate de egumenul mănăstirii Drivna Ionache[20].

Documentele aflate în dosarele familiilor nobiliare conţin date importante referitor la studiile pe care le-au căpătat nobilii pe parcursul sec. al XIX-lea: despre instituţiile de învăţământ superior în care şi-au făcut studiile, despre locul unde au activat după terminarea studiilor, despre succesele obţinute în activitatea lor pe parcursul anilor etc. Spre exemplu: fiii lui Timofei Egorov (Iordache) Tomuleţ au căpătat studii superioare în instituţiile de învăţământ superior din Rusia: Grigore, născut la 19 iunie 1865, şi-a făcut studiile la Academia Agricolă din Petrovsk, iar după absolvire este trimis, la dorinţa sa, să-și facă serviciul la Şcoala de Vinificaţie din Basarabia, unde a lucrat ca profesor[21]; fratele său Gheorghe, născut la 2 iulie 1867, şi-a făcut studiile la Universitatea Imperială din Sankt Petersburg (Facultatea de Drept), căpătând diplomă de gradul întâi. După absolvirea universităţii, la 9 februarie 1894, Gheorghe este lăsat, cu acordul ministrului de Finanţe, în Departamentul prestaţii vamale pentru a-şi continua studiile. La 25 aprilie 1894, prin decretul Senatului Guvernant, el este confirmat în calitate de secretar de colegiu, iar la 2 noiembrie – ca ajutor principal al şefului de cancelarie a Departamentului[22].

Veridicitatea documentelor depozitate în dosarele familiilor nobiliare nu poate fi pusă la îndoială, deoarece ele erau semnate de persoane oficiale şi prezentate în original. Atestatul prezentat la 25 iulie 1814 de Divanul Moldovei la cererea lui Sandul şi Iordache Tomuleţ a fost semnat de: Veniamin – mitropolitul Moldovei, Gherasim – episcopul de Roman, Costache Ghica – logofăt, Lupu Balş – logofăt, Iordache –
logofăt Canta, Vasile Costache – vornic, Grigoraş Sturza – vistiernic, Iordache Rosetti – vistiernic, Sandulache Sturza – vistiernic, Alecu Iancoleiu – vornic, Constantin Balş – vornic, Manolache Dimachi – vornic, Vasile Rosetti – vornic, Grigore Ghica – vornic, Dimitrie Ralet – vornic, Nicolae Stratulat – vornic, Constantin Costache – vornic, Nicolaie Hrisoverghi – vornic, Şerban Negel – vornic, Raducan Rosetti – hatman, Constantin Bogdan – agă, Alecu Mavrocordat – postelnic, Grigore Balş – postelnic, Mihalache Sturza – agă, Constantin Ramfiţa – spătar, Grigore Ruso – spătar, Costache Krupenski – spătar, Alexandru Hrisoverghi – spătar, Ioan Lupu – ban, Iancu Milescu – spătar, Dimitrie Jora – spătar, Nicolae Rosetti – spătar, Arghir Cuza – ban, Costache Cantabin – ban şi Dimitrie Beldiman – ban[23].

Prin urmare, dosarele familiilor nobiliare depozitate în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova servesc drept sursă importantă în studierea tendinței boierimii basarabene de a-și confirma titlurile nobiliare pe parcursul sec. al XIX-lea.

---

[1] Potrivit recensământului populaţiei efectuat în 1817, în cele 8 judeţe ale Basarabiei existau cca 1000 de boieri cu latifundii funciare şi cca 2000 de mazili (Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии. – Кишинев, 1903, том. II, с. 27-30).

[2] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 304, 308, 311, 317, 318, 323, 330, 343, 352, 355, 358, 368, 386, 387, 395, 399, 421, 425, 427 etc.

[3] Ibidem, d. 315, f. 1-161.

[4] Ал. Крупенский. Краткий очерк Бессарабского дворянского собрания. – СПб., 1912, с. 10.

[5] Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии / Под ред. И.Н. Халиппы. – Кишинев, 1907, том. III, с. 418.

[6] Valentina Samoilenco. Boierimea din Basarabia în secolul al XIX-lea. Statutul ei juridic şi social. – În: In memoriam professoris. Mihail Muntean. Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 202.

[7] ANRM, F. 88, inv.2, d. 315, f. 2-3 verso, 61-61 verso, 84, 92-93, 122, 129-129 verso, 139, 149, 155.

[8] Ibidem, f. 2.

[9] Ibidem, f. 2-2 verso.

[10] ANRM, F. 88, inv.2, d. 315, f. 2 verso-3.

[11] Ibidem, f. 3.

[12] Ibidem, inv.1, d. 2282, f. 34.

[13] Ibidem, inv. 2, d. 315, f. 21-21 verso.

[14] ANRM, F. 88, inv.2, d. 315, f. 15 verso.

[15] Ibidem, f. 15 verso, 20.

[16] Ibidem, f. 15 verso.

[17] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 3.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem, f. 100-102.

[20] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 35-36 verso.

[21] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 315, f. 157.

[22] Ibidem, f. 158-159 verso.

[23] Ibidem, f. 20, 25.