GHILDĂ (germ. Gilde – corporaţie) (гильдия)[1] –
în sens larg – asociaţie de meşteşugari şi negustori, specifică Evului mediu.
Pentru prima dată ghilda ca asociaţie de meşteşugari şi negustori este amintită
în izvoarele scrise din sec. al VIII-lea. Ulterior, ghilde erau numite în
special corporaţiile de negustori. În Rusia pentru prima oară termenul ghildă este utilizat în Regulamentul
Colegiului de Comerţ din 1719. Regulamentul Magistratului Principal din 1721 prevedea
instituirea obligatorie a ghildelor în toate oraşele din Rusia. Atât negustorii
mici, cât şi negustorii mari erau uniţi în două ghilde. În anii ’20-’70 ai sec.
al XVIII-lea negustorii erau structuraţi deja în trei ghilde, reieşind din
capitalul comercial declarat. Deosebirea de bază între negustori era dictată de
avere şi nu de criteriul social. În anii ’70-’80 ai sec. al XVIII-lea negustorii
de ghildă au fost scutiţi de capitaţie şi de serviciul militar. În 1785
negustorii de ghilda întâi au obţinut dreptul de a se ocupa cu comerţul
exterior, iar negustorii de ghilda a doua şi de ghilda a treia – de comerţul
intern mărunt. Cu dezvoltarea rapidă a relaţiilor capitaliste în sec. al XIX-lea
rolul negustorilor de ghildă scade. În 1824 în Rusia este aplicată reforma
ghildelor, cunoscută mai mult ca reforma lui E.F. Kankrin[2]
(aplicată în Basarabia începând cu 1 ianuarie 1831). Din 1873 în Rusia
existau doar două ghilde, iar din 1898 – certificatele comerciale de ghildă
puteau fi procurate doar de persoanele care doreau să beneficieze de drepturile
negustoreşti[3].
