BUGEAC (Буджак) – în limba
tătărească înseamnă ungi (bucak)[1], explicaţia fiind că regiunea
dintre Dunăre şi Nistru se întinde mult spre Marea Neagră şi se termină într-un
ungi ascuţit. După cucerirea de către otomani, în 1484, a Cetăţii Albe şi
stabilirea, în urma campaniei militare întreprinse în 1538 de sultanul Soliman
Magnificul în Moldova, a tătarilor în sectorul sudic al teritoriului dintre
Prut şi Nistru, cu numele Basarabia, a început să fie cunoscută făşia de pământ
dintre Dunăre şi Nistru, scăldată de apele Mării Negre. Paralel cu toponimul
Basarabia, tătarii pun în circuit şi denumirea Bugeac, care, la începutul sec. al XVII-lea întrase în uz general.
Cu înaintarea tătarilor pe teritoriul Moldovei, teritoriul B., numit Basarabia (Bugeac), s-a lărgit, limitele
lui ajungând la nord până la Valul lui Traian de Sus, iar la vest –
până la râul Ialpug[2].
În anii ’20-’30 ai sec. al
XVII-lea denumirea geografică de Bugeac este confirmată de mai multe izvoare.
În tratatul turco-polonez din 1624, spre exemplu, sunt amintiţi „Tătarii din Bugeac”. Dar, acest termen
nu se referea la tătarii din teritoriile din cursul inferior al Dunării, unde
se aflau oraşele Chilia, Ismail, Reni (Tomarova), ci era legat direct de tătarii de stepă şi nogai[3].
Istoricul Ion Chirtoagă consideră
că între anii ’60-’70 ai sec. al XVII-lea, la cele câteva localităţi de tătari
sedentari s-au adăugat neamuri de mârzaci nogai, Orac oglu şi Ot-Mehmed oglu
împreună cu supuşii lor. Aceşti nogai au ocupat câmpia Moldovei, care a căpătat
denumirea de Bugeac[4].
Denumirea de
Bugeac semnificând, la început, o
parte a Basarabiei,
cu timpul a devenit sinonimul ei. Pe hărţile din sec. al XVI-lea Basarabia este
tipărită cu litere mai, iar către sfârşitul sec. al XVII-lea cu litere mai mari
era tipărită denumirea de „Bugeac”, iar
alături, mai jos, cu litere mai mici – „Basarabia”.
Cuvântul „bugeac” mai are şi semnificaţia de unitate
administrativ-teritorială[5],
model de raion, utilizat şi astăzi în Turcia.
[1] Urmează
să constatăm că traducerea din limba turcă a cuvântului bucak ca unghi
nu redă exact sensul lui. Dicţionarul de limbă turcă veche, publicat în 1969,
dă o tălmăcire mult mai exactă a acestui cuvânt: parte (parte laterală),
margine, colţ (Древнетюркский словарь. – Л., 1969).
[2] Dinu Poştarencu. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. –
Chişinău, 2006, p. 23.
[4] Ion Chirtoagă. Din istoria Moldovei de Sud-Est până în anii
’30 ai sec. al XIX-lea. – Chişinău, 1999, p. 108.
[5] Ю.В. Щека. Турецко-русский словарь. – М.,
1997.
