EXOD (массовая эмиграция/массовое
переселение/эксод) – emigrare în masă a populaţiei din Basarabia peste hotare, în
special în Principatul Moldova, în primii ani după anexarea acestui teritoriu
la Imperiul Rus.
Despre situaţia care s-a creat în
Basarabia după sfârşitul războiului ruso-turc din 1806-1812 destul de convingător
scrie într-un memoriu, adresat ministrului de Poliţie din Sankt Petersburg
Viazmitinov, consilierul de stat Baikov, care la începutul anului 1813 a fost
cu misiuni speciale în regiune: „Ţăranii, nemaifiind în stare să suporte
birurile grele şi taxele ilegale la care sunt supuşi, sunt siliţi să-şi
părăsească vetrele şi să fugă peste Prut, pentru a se aşeza în părţile
Imperiului Otoman (adică, în Moldova rămasă)”[1].
Principele A.B. Kurakin scria aceluiaşi ministrul de Poliţie Viazmitinov
că „într-adevăr, ar fi un lucru foarte regretabil, dacă această regiune,
Basarabia, care până acum a fost aşa de populată şi fertilă şi a cărei
achiziţiune a costat atât de scump statului, va fi, în fine, pustiită”[2].
Despre fuga în masă a locuitorilor
Basarabiei peste Prut ne mărturisesc şi organele centrale ruse, care ordonau
guvernatorului civil al Basarabiei să stabilească legături cât mai simple cu domnul
Moldovei: „Stabilirea acestor relaţii are loc din cauza numeroşilor fugari din
Basarabia, care-şi părăsesc locuinţele şi care sunt căutaţi prin intermediul
dispoziţiilor atât nevalabile, cât şi necuviincioase”[3].
Potrivit datelor oficiale
prezentate Departamentului II al Guvernului Regional la sfârşitul anului 1816 de
către ispravnici şi şefii de poliţie orăşeneşti, în anii 1814-1816 din diferite
ţinuturi ale Basarabiei au fugit, în fond, în Principatul Moldova, 802
persoane (după calculele noastre – 724 persoane şi 15 familii): în 1814 –
54 persoane, în 1815 – 345 persoane şi 14 familii şi în 1816 – 724
persoane şi o familie[4].
Nu punem în discuţie problema
privind cauzele exodului, modalităţile şi căile de evadare a populaţiei din Basarabia
în dreapta Prutului, măsurile întreprinse de Administraţia regională şi cea
imperială în vederea stopării exodului, relaţiile dintre Administraţia regională
din Basarabia sau cea imperială şi domnul Moldovei în vederea repatrierii
fugarilor, măsurile de pedeapsă la care erau supuşi fugarii etc. Aducem doar
câteva exemple care confirmă prezenţa acestui fenomen.
La 2 iulie 1813, din satul
Călineşti, ţinutul Iaşi, au fugit în Moldova de peste Prut mai mulţi ţărani. Potrivit
raportului consulului rus din Iaşi, domnul Moldovei „...nu doreşte să-i
reîntoarcă pe locuitorii Basarabiei la locul vechi de trai”[5].
Administraţia regională din Basarabia întreprinde măsuri concrete, prin
intermediul consulului rus din Iaşi, menite să reîntoarcă fugarii în Basarabia.
Potrivit informaţiilor din 9 şi 11 martie
1815, din satul Lecani, ţinutul Codru, din satele Giurgiuleşti şi Vadul
Boului, ţinutul Ismail, au fugit în Moldova de peste Prut 15 familii de ţărani.
În toate 3 cazuri guvernatorul civil al Basarabiei îl roagă pe consulul general
rus din Iaşi, Aleksandr Pini, să-i găsească pe ţăranii fugari şi să-i întoarcă
în Basarabia[6].
De multe ori, fugarii erau prinşi
şi supuşi pedepselor. La 25 mai
1815, şeful poliţiei din Chişinău
îi raportează guvernatorului civil al Basarabiei că au fost prinşi 19 ţărani
fugari care au încercat să treacă ilegal hotarul de la Prut[7].
Măsuri
de stopare a exodului erau întreprinse şi în interiorul Basarabiei. La 11 iunie
1815, în legătură cu refugierea frecventă a locuitorilor din
diferite ţinuturi ale Basarabiei în Moldova de peste Prut, guvernatorul
civil al Basarabiei i-a ordonat ispravnicului de Iaşi „...să studieze cu
exactitate dacă locuitorii din ţinutul Iaşi fug peste Prut în Moldova şi să
raporteze despre măsurile întreprinse în vederea stopării acestor refugieri”[8].
Asemenea dispoziţii au primit şi alţi ispravnici. Din unele documente aflăm
despre reîntoarcerea forţată a ţăranilor fugari din Moldova de peste Prut. La 13 aprilie
1816, consulul rus din Iaşi îl informează pe guvernatorul civil al Basarabiei
că mulţi ţărani din satul Teleneşti, ţinutul Orhei, au fugit în Moldova de peste
Prut, dar toţi au fost întorşi înapoi împreună cu întreaga avere[9].
Documentele atestă că averea
locuitorilor care fugeau în partea dreaptă a Prutului era vândută, iar banii –
vărsaţi în vistieria statului. Potrivit informaţiilor de care dispunem, la 29 ianuarie
1816 din târgul Tomarova au fugit peste hotare, în Moldova de peste Prut, 4
familii, iar averea fugarilor a fost vândută, potrivit hotărârii Departamentului II
al Guvernului provinciei Basarabia[10].
Spre regret,
documentele care atestă exodul populaţiei din Basarabia în Moldova de peste
Prut nu s-au păstrat integral, multe din ele au nimerit în alte fonduri de arhivă.
Totuşi, prezenţa exodului este confirmată de dispoziţia din 25 aprilie
1816 adresată de guvernatorul civil al Basarabiei general-maiorului Bulatov,
prin care acesta îl trimite pe colonelul Pantarov la pârcălăbia din Hotin,
pentru a cerceta la faţa locului cauza refugierii ţăranilor din ţinutul Hotin
peste hotare[11] (Tabelul
4).
Tabelul 4
Exodul ţăranilor din ţinutul Hotin în Moldova de peste Prut
în anii 1813-1816*
Anii
|
Numărul de persoane
|
În total
|
În %
|
|
De sex
masculin
|
De sex
feminin
|
|||
1813
|
42
|
20
|
62
|
10,0
|
1814
|
29
|
7
|
36
|
5,8
|
1815
|
144
|
47
|
191
|
30,8
|
1816
|
205
|
126
|
331
|
53,4
|
În total
|
420
|
200
|
620
|
100,0
|
În %
|
67,7
|
32,3
|
100,0
|
-
|
* ANRM, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I,
f. 349.
Datele
Tabelului 4 atestă, destul de elocvent, tendinţa de creştere a exodului
populaţiei din Basarabia în primii ani de anexare în Principatul Moldova şi în alte
ţări. După calculele istoricului Ion Varta, în primii ani de ocupaţie ţaristă
au părăsit Basarabia peste 5 mii de familii[12].
Problema exodului a fost
discutată nu o singură dată la şedinţele Consiliului Suprem al Basarabiei. În
adresele din 30 septembrie 1819, 4 noiembrie 1820 şi 8 august
1824 prezentate Consiliului Suprem al Basarabiei de Direcţia financiară a Guvernului
Regional se menţiona despre fuga peste Prut a 17 familii de ţărani din satele
Hogineşti şi Hârbovăţ[13]. La
24 septembrie 1826 Consiliul Suprem al Basarabiei discută adresa Direcţiei
financiare a Guvernului Regional din 20 septembrie 1826 în legătură cu
fuga în Principatul Moldova a ţăranilor din satul Bădrăsoaia, ţinutul Orhei. În
raportul ispravnicului din 31 septembrie 1819 se menţiona că după ce
populaţia a fost supusă dărilor, 7 din cele 10 familii de ţărani au fugit în
luna mai 1819 în Moldova de peste Prut. Cazul a fost examinat de asesorul Lazo.
Ţăranii au fost excluşi din listele contribuabililor[14].
Deşi
autorităţile ţinutale nu totdeauna recunoşteau cauzele adevărate ale exodului,
documentele de epocă atestă că factorii care au cauzat exodul populaţiei din
Basarabia în Moldova de peste Prut erau multipli: frica de un regim străin şi
necunoscut, zvonurile că vor fi legaţi de glie ca şi ţăranii ruşi, imposibilitatea
de a se folosi de pământurile pe care la aveau în proprietate în partea dreaptă
a Prutului, dispreţul cu care erau trataţi de Administraţia regională, în
special de generalul Hartingh, abuzurile frecvente din partea moşierilor şi în
special a concesionarilor, impunerea la multiple dări şi prestaţii,
întreţinerea armatei ruse de ocupaţie etc. Destul de elocvent, în acest sens,
este cazul prezentat de ispravnicul de Ismail Ion Cogâlniceanu. În raportul din
2 decembrie 1819, prezentat Guvernului Regional al Basarabiei, el scria că
până la numirea sa în funcţia de ispravnic (24 iunie 1819) o parte din
ţărani din ţinutul Ismail au fugit peste hotare, la turci, din cauza că „…la
încasarea dării numite bir, cât şi a goştinii, desetinei şi altor dări,
locuitorii au fost prejudiciaţi peste măsură de concesionarul sau comisionarul
Varfolomei şi contractanţii săi, contrar condiţiilor contractului încheiat de el
cu Guvernul Regional, încasând forţat de la locuitori dări extrem de exagerate” [15].
În plus, funcţionarii isprăvniciei în loc să-i apere pe locuitori de abuzurile
contractanţilor concesionarului Varfolomei, îi amendau, le cauzau leziuni
corporale şi îi persecutau, din care cauză locuitorii ţinutului Ismail au ajuns
la disperare, fugeau la turci, iar locuitorii satului Sofian, în exclusivitate
moldoveni, au fugit care încotro, încât în sat au rămas doar două gospodării[16].
Doar în 1819, din 19 sate ale ţinutului Ismail au fugit peste hotare, în
special în Moldova de peste Prut, 175 familii de ţărani (Safian – 41 familii,
Frecăţei – 28, Bulboaca – 27, Cartal – 25, Doluchioi – 9,
Hadji-Curda – 6, Mândreşti – 6, Vulcăneşti – 6, Barta – 4,
Bubueşti – 3, Cişmichioi – 3, Cugurlui – 3, Hasan-Spag – 3, Vadu Boului
– 3, Cichirli-Chitai – 2, Brânza – 2, Ţiganca – 2, Broasca – 1 şi Giurgiuleşti –
1 familie)[17].
Avea dreptate Leon Casso care
scria că exodul populaţiei din Basarabia în partea dreaptă a Prutului se
explică, mai degrabă, prin starea extrem de deprimată a populaţiei, cauzată de ocupaţia
militară rusă în anii precedenţi (în special în anii războiului ruso-turc din
anii 1806-1812 – V.T.), prin
ruinarea economică a ţăranilor, prin creşterea abundentă a birurilor şi, poate,
prin faptul că această populaţie a pierdut orice încredere în posibilităţile
administraţiei locale şi regionale de a le ogoi suferinţele[18].
[1] Anexarea Basarabiei (schiţă istorică) de Paul Gore. – În: Ştefan
Ciobanu. Basarabia. – Chişinău,
1993, p. 166-167.
[2] Ibidem, p. 165.
[3] AISR, F. 1308,
inv. 1, d. 8, f. 98.
[4] ANRM, F. 4,
inv. 1, d. 44, p. II, f. 350-353.
[5] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 84, f. 144.
[6] Ibidem, d. 387,
f. 106 verso, 109.
[7] Ibidem, f. 234 verso.
[8] Ibidem, d. 387,
f. 269.
[9] Ibidem, d. 515,
f. 164.
[10] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 466, f. 31.
[11] Ibidem, f. 153 verso.
[12] Ion Varta. Contribuţii
documentare la istoria Basarabiei. – În: Revista de Istorie a Moldovei
(Chişinău), 1992, nr. 2, p. 61.
[13] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 761, p. III, f. 578.
[14] Ibidem, f. 537, 577-578
verso.
[15] Ibidem, f. 693, 737.
Diversitatea şi caracterul exagerat al dărilor a se vedea:
Ibidem, f. 737-738.
Ibidem, f. 737-738.
[16] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 761, p. III, f. 738-738 verso.
[17] Ibidem, d. 104,
f. 2-6 verso.
