FÂŞIA „CELOR 2 CEASURI” – porţiunea de teren
acaparată în 1711 de tătari, care se întindea de-a lungul „hotarului lui Halil
paşa”, de la marginea de vest a raialei Bender şi până aproape de lacul Ialpug.
Cronicarul turc Celebizade consemna la 1728 că „afară de Halil paşa yrdu, din
sangeacul[1]
Bender, care fusese mai înainte acordat nogailor”, acestora le-a mai fost
repartizat, din partea Porţii, încă un teren „de la râul Prut până la fluviul
Nistru, având o întindere de 32 de ceasuri în lungime şi două ceasuri în
lăţime, cu condiţia că moldovenii să nu se amestece acolo”[2].
După finisarea ostilităţilor
ruso-turce din 1768-1774 şi încheierea păcii de la Kuciuk-Kainargi din 10/21 iulie
1774, Rusia îşi extinde teritoriul până la Bugul de Sud şi obţine ieşire la
Marea Neagră. Ca rezultat, Crimeea devine independentă de Imperiul Otoman şi
este izolată de Moldova. La 8 aprilie 1783 Rusia anexează teritoriul
Crimeei şi îl include în componenţa sa, punându-se în aşa fel capăt
expansiunilor tătare spre vest de Nistru. Ca urmare, numărul tătarilor din
Bugeac se micşorează simţitor, circumstanţă care i-a dat posibilitate Moldovei
să-şi recapete influenţa deplină asupra porţiunii nordice a fâşiei „celor 2
ceasuri”, al cărei hotar a fost întărit printr-un hrisov semnat de către domnul
Moldovei Grigore al III-lea Ghica. Astfel, în cadrul Moldovei
s-a constituit o nouă unitate administrativ-teritorială, numită ţinutul Hotărniceni, care, în scurt timp, este repopulat de români[3].
s-a constituit o nouă unitate administrativ-teritorială, numită ţinutul Hotărniceni, care, în scurt timp, este repopulat de români[3].
În 1807, în toiul războiului
ruso-turc din anii 1806-1812, tătarii rămaşi din Bugeac au fost strămutaţi de ruşi
în Crimeea. Ca rezultat, aceste teritorii trec din nou sub jurisdicţia
Divanului Moldovei.
În Basarabia termenul fâşia
„celor 2 ceasuri” este cunoscut în actele vechi în urma activităţii colonelului
S.I. Kornilovici, care prin decret imperial din 7 martie 1817 a fost
împuternicit să facă descrierea topografică a teritoriilor din Sudul Basarabiei.
În această descriere trimisul împăratului[4] „…a
inclus în componenţa Basarabiei propriu-zise (Bugeacului), adică a teritoriului
stăpânit de turci şi tătari până la declanşarea războiului ruso-turc din
1806-1812, şi fâşia „celor 2 ceasuri”, care… se afla sub jurisdicţia Moldovei
şi unde unii boierii moldoveni, în conformitate cu hrisoavele domneşti, posedau
latifundii întinse”[5]. Ca rezultat, boierii au
fost nevoiţi să se judece, timp de mai mulţi ani, cu autorităţile ţariste
pentru a-şi reconfirma dreptul la proprietăţile funciare deţinute.
[1] Sangeac – circumscripţie administrativă în Imperiul Otoman
având în fruntea ei un sangeac-bei (Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 419).
[2] Citat după: Dinu Poştarencu. Istoria
satului Sadâc. – Chişinău, 2001, p. 31.
[3] Ibidem, p. 38.
[4] ПСЗРИ, Собр. I, т. XXXIV,
1817, №26719. – СПб., 1830, с. 101.
[5] Despre istoria acestor
litigii a se vedea mai detaliat: Dinu
Poştarencu. Procesul intentat fără temei
de către autorităţile ruse împotriva proprietarilor de moşii din fosta fâşie a
„celor 2 ceasuri”. – În: In memoriam professoris Mihail Muntean.
Studii de istorie modernă. – Chişinău, 2003, p. 39.
