ÎNTÂIUL DIVAN (Înaltul Divan)

ÎNTÂIUL DIVAN (Înaltul Divan) – organ instituit din iniţiativa celor mai mari boieri şi a comandamentului armatei ruse, după ocuparea Moldovei de câtre armata rusă în 1806 şi plecarea domnului din ţara. În componenţa acestuia au intrat şapte boieri de treaptă înaltă, cei mai mari şi influenţi, care şi-au stabilit lefuri lunare de la 750 până la 1000 de lei. După numirea în funcţie de „cârmuitor civil al Principatelor”, în februarie 1808, a senatorului rus S.S. Kuşnikov, numărul membrilor Întâiului Divan este micşorat la patru membri: 3 mari boieri – logofătul Constantin Iancu, vistiernicul Iordache Balş, hatmanul Sandulache Sturdza şi mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, toţi de origine filorusă. Întâiul Divan urma să execute puterea supremă, executivă şi de iniţiativă legislativă, să supravegheze respectarea întocmai a legilor şi obiceiurilor ţarii, să primească toate documentele, jalobele, plângerile, adresate Întâiului Divan, reparti­zându-le şi readresându-le departamentelor respective spre examinare. Întâiului Divan îi revenea rolul de instanţă judecătorească supremă faţă de toate celelalte departamente. Obligaţiunea principală a Întâiului Divan stabilită de S.S. Kuşnikov consta în aprovizionarea cu provizii şi cu furaje şi în satisfacerea tuturor necesităţilor armatei ruse de ocupaţie[1].

Înfăptuind reforma Divanului, reprezentanţii comandamentului rus şi ai administraţiei civile subliniau că ei vor acţiona „potrivit legilor şi tradiţiilor ţării”[2]. Pe lângă Divanul Moldovei au fost instituite 4 departamente: Primul Departament Judiciar – rezolva toate problemele civile. El era administrat de 2 logofeţi (din Ţara de Sus şi Ţara de Jos) şi 4 vornici, câte 2 de la fiecare parte a Moldovei.
Departamentul doi la fel se ocupa de soluționarea întrebărilor civile, dar de o importanţă minoră. El era administrat de un vornic şi 3 membri. Departamentul trei – al Treburilor Externe – se ocupa de întrebările legate de cetăţenii străini şi era administrat de un vornic şi doi-trei membri. Departamentul patru – Penal – se ocupa de încălcările penale şi era administrat de un vornic şi trei membri[3]. Concomitent a fost redus substanţial numărul unităţilor de funcţie din Divan. Ispravnicii şi alte persoane cu funcţii administrative din ţinut au fost supuse unui control riguros din partea administraţiei ruse. Au fost reduse cheltuielile pentru întreţinerea aparatului administrativ, a fost reglementată activitatea mai multor organe administrative prin stabilirea unui control şi a unei supravegheri stricte din partea administraţiei ruse.

În ianuarie 1812, V.I. Krasno-Milaşevici – care îl înlocuieşte pe S.S. Kuşnikov – a cerut o nouă delimitare a funcţiilor Întâiului Divan şi a departamentelor lui. S-a ordonat ca adresările şi plângerile parvenite la Divan să intre direct în departamentele corespunzătoare, fără a mai fi citite de către membrii Întâiului Divan, căruia îi rămânea doar funcţia de a conduce departamentele, de a aduna impozitele şi veniturile, de a efectua toate cheltuielile legate de satisfacerea trupelor ruse şi de a exercita funcţia de instanţă judecătorească de apel[4].

---

[1] ANRM, F. 1, inv.1, d. 7, f. 484-487 verso.

[2] Ibidem, 1808, d. 253, f. 2.

[3] Ibidem, f. 1-7 verso.

[4] Alexei Agachi. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă (1806-1812). – Chişinău, 2008, p. 55; Constantin Nicolae Apetrei. Istoria administraţiei publice. – Galaţi, 2009, p. 38.