COMISIA PENTRU ÎNCARTIRUIRE DIN
CHIŞINĂU (Квартирная
комиссия) – comisie
instituită prin decizia Senatului Guvernant din 26 iunie 1839, în
scopul asigurării comandamentului militar şi a armatelor ruse de ocupaţie,
staţionate permanent sau temporar în oraşul Chişinău, cu apartamente[1]. În
acest scop, populaţia din Chişinău, ca şi populaţia celorlalte oraşe, era
impusă să achite prestaţia de încartiruire, care era plătită în bani[2].
Pentru stabilirea sumei care urma să fie achitată de populaţie se efectua
evaluarea averii imobiliare: a caselor, prăvăliilor, beciurilor pentru comerţ,
livezilor şi a altor bunuri care existau în Chişinău. Averea imobiliară era
evaluată de către Comisia pentru încartiruire, alcătuită din persoane din
cadrul fiecărei stări sociale din oraş. După expirarea termenului de 5 ani, Comisia
specială de încartiruire, cu permisiunea şefului regiunii, desfăşoară o nouă
evaluare a averii. La aprecierea averii se ţinea cont de următoarele condiţii: a)
locul de amplasare a construcţiilor sau a pământului, b) valoarea şi venitul
obţinut de la ele. La evaluarea clădirilor se luau în consideraţie toate
construcţiile auxiliare, grădinile, livezile şi constricţiile nefinisate. La
aprecierea averii, Comisia se conducea de Regulamentul din 13 aprilie 1823 cu referire la cheltuieli şi venituri
pentru oraşul Moscova, care prevedea ca preţul averii imobiliare să fie
calculat de la 6% la 9%, în felul următor: a) casele amplasate în centrul oraşului,
pe ambele părţi ale străzilor principale, care dispun de prăvălii sau alte
instituţii comercial-industriale, erau apreciate de la 6,5% până la 7%; b)
casele care dispun de prăvălii sau alte instituţii comercial-industriale şi
care nu dispun de asemenea instituţii, amplasate în centrul oraşului pe
stradele, erau apreciate de la 6% până la 7%; c) casele amplasate în
alte părţi ale oraşului, care dispun de prăvălii, erau apreciate cu 8%,
iar cele care nu dispun de asemenea instituţii erau apreciate de la 8% până la
9%; d)
prăvăliile, amplasate separat de locuinţe, erau apreciate cu 1% mai jos.
Livezile, grădinile, fabricile de spirt, topitoriile de seu etc. erau apreciate
de la 8% la 9%. Regulamentul mai prevedea şi alte criterii la stabilirea
preţului, precum şi modalitatea de încasare a banilor. Averile evaluate erau
introduse într-un registru special, împărţit în compartimente conform
sectoarelor oraşului, cu indicarea numărului casei, prăvăliei sau a altor
instituţii comercial-industriale evaluate, confirmat prin semnăturile tuturor
membrilor Comisiei. Registrul era prezentat pentru păstrare în Duma orăşenească
din Chişinău, iar Comisia de încartiruire primea o copie. Rezultatele evaluării
erau aduse la cunoştinţă proprietarilor. Nu erau supuse evaluării clădirile de stat
care se aflau la evidenţa Comisiei de construcţii, a Serviciului de Asistenţă
Publică şi a altor instituţii, precum şi clădirile ce aparţineau instituţiilor de
învăţământ, slujitorilor de cult, orfelinatelor şi văduvelor, casele
profesorilor, în afară de cele care erau date în chirie şi aduceau profit, casele
militarilor[3].
Comisia
pentru încartiruire din Chişinău se subordona guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei, iar componenţa era prevăzută de un regulament
special. În plus, în cadrul Comisiei intra şi un reprezentant din partea
evreilor. Comisia de încartiruire avea la dispoziţia sa un secretar (care
cumula şi funcţia de contabil), cu un salariu anual de 300 rub. argint,
doi conţopişti, fiecare cu un salariu anual de 100 rub. argint şi un paznic, cu
un salariu anual de 30 rub. argint[4].
Comisia pentru încartiruire din
Chişinău era amplasată în clădirea care aparţinea poliţiei orăşeneşti.
Responsabil de partea financiară, cu susţinerea comună a tuturor membrilor
Comisiei, era un deputat din partea nobilimii sau a negustorilor. Sumele de bani
acumulate de la populaţie erau păstrate în cămara Trezoreriei judeţene, într-o
ladă specială, ştampilată de membrii Comisiei[5].
[1] Comisii pentru încartiruire
au fost create şi în alte oraşe ale Basarabiei, imediat după anexarea ei
la Rusia. Despre instituirea din nou a Comisiei de încartiruire din Reni a se vedea: ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 941, f. 1-6.
[3] Despre aceasta a se vedea
mai detaliat: ПСЗРИ. Собр II, т. XIV, 1839, отд. первое, №12470. – СПб, 1840, c. 579-584.
[4] Ibidem, p. 584.
[5] Ibidem.
