DARE (подать) – reprezintă prelevările periodice, în cămara
domnească sau în vistierie, asupra bunurilor şi produselor materiale sau, în
termeni moderni, asupra izvoarelor de venituri şi a veniturilor înseşi. Multă
vreme, dările au reprezentat un venit privat al domnului, afectat întreţinerii
persoanei şi curţii cale. Dările nu pot fi identificate cu impozitele moderne,
din simplul considerent că fundamentul dărilor este altul decât al impozitelor.
Istoriografia contemporană scoate în evidenţă faptul că determinarea
caracterului formal al dărilor e posibilă prin referire la categoriile fiscale
moderne. În această ordine de ideii pot fi distinse:
1.
Dări
cu caracter real, prelevate asupra bunurilor materiale –
izvoare de venituri – şi asupra veniturilor: produse agricole, viticole,
pomicole, vite, produse animaliere, albine etc. Pot fi distinse dări
pe capital (oieritul, văcăritul, stupăritul, goştina etc.) şi dări
pe venit (vinărici, găletărit, măjerit, camănă, bezmăn etc.). În
categoria dărilor reale pot fi
încadrate, pentru Ţările Române: găleata sau câbla (găletărit, câblărit),
vinăriciul şi părpălitul, vama oilor (oierit) şi dijma din produsele lactate
(caş, brânză), vama porcilor (numită mai târziu goştină sau gorştină),
ialoviţa, vama peştelui, vama albinelor (albinărit), dijma din poame (coşniţă),
dijma din fân, dijma din lemne, ciohodărit etc. Aceste dări mai sunt numite
dări vechi, apărute până în sec. al XVI-lea. Odată cu instalarea dominaţiei
otomane, fiscalitatea se înăspreşte. Apar dări noi: mierea împărătească, birul
untului, birul vacilor şi oilor (slugeria), birul cailor împărăteşti, birul
lemnelor, rânduiala cânepei, săpunăritul, gărdurăritul, fumăritul bălţilor,
uluc-hacul, căminăritul, văcăritul, tutunăritul, cotăritul, fumăritul (pe
cârciumi şi pivniţe) etc. Din categoria dărilor reale în Moldova distingem:
desetina din vin, din albine, măjile de peşte, bărbânţele de icre şi de miere,
ilişul, desetina (goştina) din porci, coloadele de grâu şi orz, desetina din
varză, camăna (pe cârciumi), cepăria, bezmănul de ceară etc. 2. Dări
cu caracter personal – legate direct de persoana contribuabilului,
impunerea făcându-se după criteriul averii materiale: birul sub toate
denumirile: dajdie, haraci, bir cnezesc, bir de Curte (în Ţara Românească), bir
nemţesc (în Moldova). Distincţia dintre bir – dare personală – şi
dare reală este determinată în tehnica mai uşoară a aşezării şi încasării lui[1].
Din punctul de
vedere al incidenţei, dările pot fi clasificate în directe şi indirecte.
Dările
directe, ca şi impozitele moderne, se disting prin aceea că sunt
încasate periodic şi direct de la contribuabil pe baza unor evidenţe contabile
(crestături, catastife etc.), corespunzătoare rolurilor nominative fiscale.
Plata lor se face, de regulă, de cei care le şi suportă sarcina. În această
categorie întră majoritatea dijmelor şi birul. Dijmele indirecte sunt
întâmplătoare, nu se încasează pe baza unor evidenţe, se aplică asupra
bunurilor de consumaţie şi a serviciilor diverse şi nu se suportă de cei care
le plătesc, ci, indirect, de consumator. În această categorie pot fi înscrise
toate dările pe circulaţia produselor, pe actele de comerţ, precum şi taxele
pentru diferite servicii: vămi din interiorul ţării, pârcălăbia (mortasipia),
păhărnicia, cepăria, uluc-hacul, cornăritul, tutunăritul, cotăritul, cântăritul
domnesc, fierăria şi sărăria, sărăritul munţilor, cerăritul etc. La început,
plata dării se efectua în natură, cu excepţia birului, care a fost prima dare
plătită în bani. Cuantumul dării în natură – numele generic „vămi” –
era de 1/10, aşa cum indică şi nomenclatura tehnică: dijmă (lat. decima, a zecea
parte), desetina şi zeciuiala[2].
Izvoarele de epocă, în special cele
ruseşti, din sec. al XIX-lea, clasifică dările existente în Imperiul Rus în dări
regulate
(постоянные sau окладные подати[3]), la care
era impusă toată populaţia contribuabilă, în care erau incluse birul şi dajdia, şi dări neregulate (непостоянные sau неокладные
подати), încasate de la venituri suplimentare, în care erau incluse goştina, desetina, vădrăritul, pogonăritul etc.[4]
Dări regulate erau dările al căror cuantum se stabilea din timp, adică mărimea plăţii
care trebuia vărsată de un grup de contribuabili în vistierie, spre exemplu, de
contribuabilii din cadrul unui ţinut, care ulterior era împărţită pe fiecare
gospodărie şi contribuabil în parte. Dările regulate erau cunoscute de întreaga
populaţie, erau determinate de rezultatele recensămintelor fiscale, petrecute
special în acest scop, şi incluse în registre speciale. Dări neregulate erau dările al căror cuantum nu putea fi stabilit
din timp. Ele erau încasate în bani sau în natură şi erau, în fond, acele dări
care erau supuse cu greu evidenţei şi din care considerent guvernul le dădea în
concesiune[5].
Modalitatea de
încasare a dărilor neregulate, cum constatau autorităţile regionale la mijlocul
anilor ’20 ai sec. al XIX-lea, este foarte complexă, dificilă pentru popor şi pentru
administraţie şi, principalul, nu poate fi protejată niciodată de abuzurile din
partea acelor care le încasează. Guvernului îi vine destul de greu să socoată
în fiecare an numărul de oi, capre, stupi de albine, porci, cantitatea de vin
şi suprafaţa de pogoane cultivate cu tutun, din care cauză toate aceste dări,
fiecare în mod separat şi în timp diferit, le dă în concesiune. În cazul în
care preţul oferit de către concesionari este mic, guvernul încasează aceste
dări prin intermediul funcţionarilor săi, dar şi de această dată este foarte
greu a preîntâmpina abuzurile grave. Folosind în acest scop mulţi funcţionari,
guvernul este nevoit să-i distragă pe aceştia de la ocupaţiile lor cotidiene,
iar poporul puţin probabil că a simţit o uşurare, din simplul considerent că
funcţionarii, pentru a-şi îndeplini obligaţiunile, erau nevoiţi să se deplaseze
în teritoriu cu căruţele locuitorilor[6].
Dările neregulate – desetina
şi pogonăritul – erau date în concesiune în ansamblu, cu acea deosebire că suma
încasată de la aceste două dări era diferită[7].
Dările de bază, care completau
bugetul statului, erau cele regulate. Ele constituiau, în primii zece ani după
anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, cca 70% din toate încasările la buget
(Tabelul 1).
Tabelul 1
Suma dărilor regulate
şi a dărilor neregulate, încasată de la populaţia
din Basarabia în anii 1812-1820*
din Basarabia în anii 1812-1820*
Anii**
|
Dări regulate
|
Dări neregulate
|
||||||||||||||
Dajdia
|
Birul
|
Prestaţii
|
Goştina
|
Desetina
|
Vădrăritul
|
Pogonăritul
|
||||||||||
Mazilii
|
Ruptaşii
|
Ţăranii şi orăşeni
|
Ţiganii
|
|||||||||||||
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
lei
|
aspri
|
|
1813
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
3550
|
-
|
104000
|
-
|
32000
|
-
|
6000
|
-
|
5100
|
-
|
1814
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
131187
|
10
|
98100
|
-
|
15100
|
-
|
5200
|
-
|
1815
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
136000
|
-
|
69200
|
-
|
30600
|
-
|
1550
|
-
|
1816
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
-
|
3000
|
-
|
130100
|
-
|
80100
|
-
|
33000
|
-
|
-
|
-
|
1817
|
13321
|
-
|
6285
|
-
|
605257
|
60
|
6062
|
60
|
145000
|
-
|
80900
|
-
|
40000
|
-
|
-
|
-
|
1818
|
26642
|
-
|
12570
|
-
|
1210215
|
-
|
7455
|
-
|
170000
|
-
|
60000
|
-
|
45702
|
43
|
-
|
-
|
1819
|
25368
|
-
|
8865
|
-
|
1274385
|
-
|
7455
|
-
|
180494
|
97
|
95000
|
-
|
35386
|
8
|
-
|
-
|
1820
|
26488
|
-
|
9495
|
-
|
1203900
|
-
|
7470
|
-
|
142211
|
16
|
90000
|
-
|
32085
|
42
|
-
|
-
|
În total
|
91819
|
-
|
37215
|
-
|
4293757
|
60
|
34992
|
60
|
1138992
|
23
|
605300
|
-
|
237873
|
63
|
11850
|
-
|
În %
|
1,4
|
0,6
|
66,6
|
0,5
|
17,6
|
9,4
|
3,7
|
0,2
|
||||||||
* ANRM, F. 3, inv. 1, d. 1380, f. 49 verso-50, 50 verso-51.
** În datele Tabelului n-au fost
incluși 16437 lei 95 aspri, încasaţi în perioada 2 aprilie-sfârşitul lui
decembrie 1812, de la darea numită vădrărit.
Datele Tabelului 1 demonstrează
că din volumul total de dări încasate de Administraţia imperială rusă în
perioada 1812-1820 dărilor regulate le
revenea 69,1%: birul (încasat de la ţărani şi orăşeni) – 66,6%, dajdia
(încasată de la mazili şi ruptaşi) – 2%, birul (după alte surse –
dajdia) încasat de la ţigani – 0,5% şi dărilor
neregulate doar 30,9%: goştina – 17,6%, desetina – 9,4%,
vădrăritul – 3,7% şi pogonăritul – 0,2%.
Suma totală a încasărilor în
vistieria imperială de la aceste şi alte dări a constituit, în această perioadă
de timp, 18828591 lei 86 ¼ aspri, din care Basarabiei i-a revenit doar 10%[8].
[1] Instituţii feudale din
Ţările Române. Dicţionar,
p. 139-140.
[2] Instituţii
feudale din Ţările Române.
Dicţionar, p. 140.
[3] De la cuvântul оклад (cuantumul dării) sau cantitatea de dări, pe care fiecare unitate
impozabilă era obligată să o plăteasca vistieriei, stabilită de legislaţia în
vigoare în mod diferit: în cazul impozitului pe persoană (подушная подать) („pe suflet”), la bază era pusă averea, iar în cazul dijmei
(în natură sau în bani), criteriul de bază era apartenenţa la starea socială în
care era împărţită populaţia guberniei, reieşind din fertilitatea solului şi
natura activităţilor industriale. În cuantumul
dării erau incluse doar persoanele de sex masculin. Numărul de persoane
incluse în cuantumul dării se stabilea în mod diferit pentru
fiecare judeţ, oraş şi sat. Drept criteriu pentru o asemenea compartimentare
servea: 1. recensământul fiscal, 2. adăugarea sau
includerea în cuantumul dării după
petrecerea recensământului fiscal şi 3. excluderea din cuantumul dării. Numărul de persoane
incluse în cuantumul dării nu se
schimba de la un recensământ fiscal la altul şi nu depindea de numărul
persoanelor decedate, care au fugit, care erau date în recruţi sau care au fost
judecate pentru infracţiuni (Руководство
к познанию действующих русских государственных, гражданских, уголовных и
полицейских законов, составленное старшим учителем законоведения в
С.Петербургской Ларинской гимназии, кандидатом прав Ф.Проскуряковым. I.
Государственные законы. – СПб., 1854, с. 303).
[4] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429,
f. 169 verso.
[5] Н.В. Калачев. Заметки (статистические и археологические)
об Инсаре и его уезде. – În: Архив историко-юридических сведений относящихся до
России, издаваемый Николаем Калатовым. Книги второй половина первая. – М., 1855, с. 86.
[6] ANRM, F. 3, inv. 1, d. 429, f. 169 verso-170.
[7] Ibidem, f. 170 verso.
