OCOL (окол/стан/округ) - OCOLAŞ

OCOL (окол/стан/округ) – unitate administrativă, parte componentă a ţinutului sau a judeţului. În Ţările Române apare abia în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, în urma reformelor lui Constantin
Mavrocordat, având acelaşi sens cu plasa şi fiind înlocuită mai târziu cu aceasta[1].

În ajunul anexării la Imperiul Rus, teritoriul dintre Prut şi Nistru era împărţit în ţinuturi şi ocoale; Basarabia propriu-zisă, sau Bugeacul, era divizată în olaturi, iar unele ţinuturi nu erau divizate teritorial. Cele 4 ţinuturi din părţile de nord şi centru ale Basarabiei erau alcătuite din următoarele ocoale: ţinutul Orhei era divizat în 12 ocoale: Cogâlnic, Botna, Bâcovăţ, Faţa Bâcului, Ichel, Răutul de Jos, Răutul de Sus,
Cula, Măietinilor, Câmpului, Nistrul de Sus şi Nistrul de Jos; ţinutul Soroca – în 7 ocoale: de Mijloc, Nistrul de Jos, Câmpul de Jos, Răut, Peste Răut, Câmpul de Sus şi Nistrul de Sus; ţinutul Hotin – în 8 ocoale: de Mijloc, Nistrul de Sus, Prutul de Jos, Ciuhur, Prutul de Sus, Ghilavăţ, Raşcov şi Nistrul de Jos; ţinutul Iaşi – în 7 ocoale, situate pe ambele maluri ale Prutului: Ciuhurul de Sus, Ciuhurul de Jos, Peste Prut, Turii, Braniştii, Copou şi Codru. Teritoriul Basarabiei (Bugeacul) era împărţit în 4 ocoale, numite şi olaturi: Bender, Căuşeni, Akkerman şi Chilia. Ţinutul Tomarova era divizat în 2 ocoale: Cahul şi Prut, iar ţinuturile Ismail, Codru, Greceni şi Hotărniceni nu erau divizate în ocoale[2].

În primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia Administraţia imperială înfăptuieşte anumite schimbări în structura administrativ-teritorială. În 1816 ţinuturile Basarabiei erau alcătuite din următoarele ocoale: ţinutul Orhei era divizat în 12 ocoale: Cogâlnic, Botna, Bâcovăţ, Faţa Bâcului, Ichel, Răutul de Jos, Cula, Răutul de Sus, Măietinilor, Câmpului, Nistrul de Sus şi Nistrul de Jos; ţinutul Iaşi – în 6 ocoale: Ciuhurul, Câmpul, Codru, Braniştii, Turii, Prutul; ţinutul Soroca – în 7 ocoale: de Mijloc, Nistrul de Jos, Câmpul de Jos, Răut, Peste Răut, Câmpul de Sus şi Nistrul de Sus; ţinutul Hotin – în 8 ocoale: Nistrul de Sus, Nistrul de Jos, Ciuhur, de Mijloc, Prutul de Sus, Prutul de Jos, Ghilavăţ şi Raşcov; ţinutul Codru – în 3 ocoale (deşi izvorul indică doar două): Ocolul de Jos, Ocolul de Sus; ţinutul Greceni – în 2 ocoale (izvorul nu le indică); ţinutul Bender – în 4 ocoale: Bender, Căuşeni, Bugeac şi Akkerman; ţinutul Ismail – în 3 ocoale: Ismail, Tomarova şi Chilia[3].

Potrivit Recensământului populaţiei din 1817, în ţinuturile din sudul Basarabiei au intervenit schimbări în privinţa ocoalelor. În ţinutul Bender erau 4 ocoale: Bender, Căuşeni, Akkerman şi Bugeac; în ţinutul Codru – 2 ocoale: Codru şi Hotărniceni; în ţinutul Greceni – 2 ocoale: Cahul şi Prut; în ţinutul Ismail – 4 ocoale: Chilia, Cahul, Ismail şi Prut. Ţinutul Iaşi era constituit din 6 ocoale: Ciuhur, Prut, Câmpul, Codru, Braniştii şi Turii[4].

Pe parcursul sec. al XIX-lea în componenţa şi în structura ocoalelor au intervenit mai multe schimbări. În februarie 1820 ispravnicul de Bender cerea Guvernului Regional să schimbe numărul ocoalelor din ţinut, în legătură cu faptul că la 5 noiembrie 1819 în Leova au fost numiţi ocolaşi. Ispravnicul ruga ca, alături de cele opt ocoale, să fie instituit un ocol nou – Cogâlnic. La propunerea ispravnicului aceste ocoale erau: Bender – 10 localităţi, 467 gospodării; Căuşeni – 11 localităţi, 1012 gospodării; Bugeac – 10 localităţi, 933 gospodării; Tigheci – 8 localităţi, 446 gospodării; Prut – 10 localităţi, 541 gospodării; Lăpuşna – 8 localităţi, 601 de gospodării; Cogâlnic – 6 localităţi, 1343 gospodării; Botna – 9 localităţi, 1376 gospodării şi Nistru – 12 localităţi, 666 gospodării. În total în ţinut erau 7954 gospodării: 289 gospodării în târgul Căuşeni şi 201 – în târgul Leova, iar în celelalte localităţi – 7957 gospodării şi plus 76 gospodării ale evreilor[5].

În 1830, ţinutul Orhei avea 27 ocoale: Alcedar, Rezina, Echimăuţi, Dobruşa, Şercani, Susleni, Sărăteni, Holercani, Pohorniceni, Işnovăţ, Mereni, Voinova, Ţibirica, Peresecina, Isacova, Crăsnăşeni, Sireţi, Căpriana, Volcineţ, Durleşti, Sângera, Ruseşti, Ciuciuleni, Lăpuşna, Cotul Morii, Boldureşti şi Nisporeni; ţinutul Bender – 2 plase: Căuşeni şi Cimişlia şi 4 ocoale: Nistru, Botna, Lăpuşna şi Prut; ţinutul Hotin – 16 ocoale: Hotin, Raşcov, Nouă Suliţa, Prutul de Sus, Lipcani, Racovăţ, Ciuhur, Prutul de Jos, Rujniţa, Molodova, Nistrul de Sus, Draghişte, Movilău, Nistrul de Jos, Cubolta şi Naslavcea; ţinutul Iaşi – 19 ocoale: Ciuhur, Prutul de Sus, Prutul de Jos, Turii, Braniştii, Şoltoaia, Făleşti, Codrul de Jos, Codrul de Sus, Teleneşti, Ciulucul, Răutul de Jos, Răutul de Mijloc, Răutul de Sus, Căinari, Nistrul de Sus, Nistrul de Jos, Soroca şi Raşcov[6].

În 1836, Administraţia imperială rusă introduce în toate judeţele din Basarabia modelul rusesc de plasă (волость).

---

[1] Ibidem, p. 338.

[2] ANRM, F. 1, inv. 1, d. 3639, f. 5-58.

[3] Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. II, f. 345-346.

[4] И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бес-сарабии по данным переписи 1817 года. – În: Труды Бессарабской Губернской Ученой Архивной Комиссии. – Кишинев, 1907, том. 3, с. 8-229; T. Porucic. Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru. – În: Viaţa Basarabiei. Revistă lunară editată de Asociaţia culturală „Cuvânt Moldovenesc”. – Chişinău, 1933, martie, anul II, nr. 3, p. 28-39.

[5] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 25 verso-26, 33 verso-35.

[6] Ibidem, F. 2, inv. 1, d. 1485, f. 6-43.

OCOLAŞ (околаш) – în Moldova, în sec. al XVIII-lea, slujbaş însărcinat cu strângerea dărilor[1].

În Basarabia – conducătorul administrativ al unui ocol[2]. Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 aprilie 1818 prevedea că fiecare ţinut se va împărţi în ocoale, în care va fi ales, din rândurile locuitorilor care dispun de proprietate, câte un ocolaş, iar în sate – câte un vornic[3].

Din raportul ispravnicului ţinutului Soroca, funcţionarul de clasa a IX-a Somov şi al serdarului Varfolomei, din 8 august 1816, prezentat preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe, aflăm că în competenţa ocolaşului era: îndeplinirea tuturor dispoziţiilor ispravnicului; alcătuirea registrelor privind suprafeţele de pământ însămânţate şi recolta obţinută la cereale; examinarea diferitelor litigii şi supravegherea bunăstării ţinutului; evidenţa numărului de vite, stupi de albine etc.; prinderea hoţilor şi reîntoarcerea fugarilor; examinarea plângerilor, care sunt de competenţa lui, dauna cărora nu depăşea 15 lei, cu încasarea a 1/10 parte din dauna litigiului, numită împlineală etc. Ocolaşul primea un salariu lunar în valoare de 10 lei. Banii erau colectaţi proporţional de la locuitorii ţinutului[4].

Instituirea în funcţie a ocolaşilor n-a fost una uşoară şi de cele mai multe ori a fost folosită de Administraţia ţinutală pentru a-i destitui din funcţii pe foştii ocolaşi. La 22 aprilie 1819 guvernatorul civil informa Guvernul Regional că, inspectând judeţul Akkerman, a constatat că alegerea în funcţii a ocolaşilor nu totdeauna se face în baza Regulamentului din 1818 şi insista ca ocolaşii să fie aleşi în strictă conformitate cu Regulamentul[5]. La 4 mai 1819 ispravnicul de Akkerman lămureşte Guvernului Regional că în cele patru ocoale ale ţinutului au fost numiţi câte un ocolaş şi câte un ajutor – un funcţionar local temporar (земский чиновник) şi că „…locuitorii sunt mulţumiţi, iar ocolaşii n-au fost aleşi din rândul locuitorilor, din considerentul că în ţinut nu s-au putut găsi persoane care să îndeplinească cu responsabilitate această funcţie în baza Regulamentului”[6]. În februarie 1820 ispravnicul de Bender scria Guvernului Regional că în decurs de 7 luni de la data anunţării dispoziţiei de alegere a ocolaşilor de către comunităţile rurale locuitorii nu totdeauna îndeplinesc la timp dispoziţiile, pentru că „…unii ocolaşi nu au cunoştinţe necesare şi claritate în ce privește îndeplinirea diverselor dispoziţii importante, din care considerent isprăvnicia cere permisiunea guvernului şi acordul comunităţilor rurale de a-i numi în locul ocolaşilor aleşi pe alţii noi, capabili să îndeplinească aceste funcţii”[7]. O situaţie similară se poate observa şi în alte ţinuturi[8].

Ulterior, pentru reglementarea activităţii ocolaşilor, instituţiile regionale alcătuiesc o instrucţiune remisă ispravnicilor, iar aceştia au prezentat-o ocolaşilor. Această instrucţiune, datată cu anul 1819, stabilea funcţiile ocolaşilor:

1.   Locul de reşedinţă al ocolaşului era localitatea din centrul ocolului, aleasă de ispravnic. În competenţa lui era soluţionarea tuturor problemelor care apăreau în ocol. Infracţiunile penale urmau a fi soluţionate în mod urgent, raportând ispravnicului despre măsurile luate.

2.   Ocolaşul urmează să afle dacă locuitorii nu sunt oprimaţi şi, dacă va depista asemenea cazuri, să raporteze imediat ispravnicului. El supraveghează comportamentul şi bunăstarea tuturor locuitorilor din ocol. În cazul în care observă nereguli, trebuie se raporteze ispravnicului şi să întreprindă măsuri pentru a le înlătura.

3.   Urmăreşte strămutarea locuitorilor dintr-un loc în altul.

4.   Toate încălcările din ocol: omor, deces subit, furt, incendiu, boli infecţioase cu pericol pentru oameni, epizootii etc., ocolaşul trebuie să le depisteze la timp şi să raporteze de urgenţă ispravnicului, luând concomitent măsurile de rigoare.

5.   Alcătuieşte registrul despre preţurile la produsele alimentare şi la furaje, la transportul lor pe apă şi prin trecătoarele terestre, existente în ocol, analizează cursul monetar stabilit în ocol, adună informaţii despre semănăturile de primăvară şi de toamnă.

6.   Urmăreşte prezenţa în ocol a dezertorilor, vagabonzilor şi a persoanelor fără viză de reşedinţă.

7.   Soluţionează, verbal (словесное разбирательство), cazurile ne­însemnate ce apar în mediul săracilor; cazurile mai grave urmează a fi soluţionate de instanţele superioare.

8.   Răspunde de plecarea locuitorilor în alte localităţi. Se documentează de comportamentul acestora, de achitarea la timp a prestaţiilor şi dărilor. Obţine acordul comunităţii săteşti pentru plecarea acestor persoane.

9.   Duce evidenţa animalelor „fără de stăpân”, află când şi de unde au venit şi raportează ispravnicului, pentru a anunţa şi a căuta stăpânul animalelor pierdute. Prin intermediul vornicului ocolaşul urmează să găsească stăpânul vitelor pierdute (rătăcite).

10.   Răspunde de amplasarea în ocol a detaşamentelor militare şi urmăreşte ca ofiţerii şi soldaţii să nu cauzeze locuitorilor săraci prejudicii. Urmăreşte că militarii să nu achiziţioneze de la populaţie produse alimentare fără a le achita, iar comunităţile săteşti urmează să prezinte militarilor recipise care ar confirma atitudinea corectă a militarilor.

11.   Îndeplineşte cu acurateţe toate dispoziţiile ispravnicului. Pentru cele mai mici încălcări, care aduceau prejudicii statului, ocolaşul este pedepsit.

12.   Ocolaşul trebuie să se poarte frumos cu oamenii, să apere interesele lor, să urmărească ca în ocol să se stabilească liniştea şi ordinea.

13.   Ocolaşul nu are dreptul să se implice în cestiuni financiare, la cererea persoanelor particulare, sau să pună amenzi băneşti, ci urmează să le direcţioneze ispravnicului.

14.   Ocolaşului i se supun vornicii şi locuitorii comunităţilor rurale din ocolul administrat de ocolaş. Cei care nu se supun sunt pedepsiţi[9].

Ocolaşul era întreţinut, de regulă, de locuitorii ocolului. În raportul ispravnicului de Hotărniceni adresat în 1816 preşedintelui Comitetului Provizoriu al Basarabiei I.H. Kalagheorghe se menţiona că în ţinut sunt două ocoale (în primul se află 10 localităţi şi în al doilea – 11). În fiecare ocol se află câte un ocolaş care este întreţinut de către locuitorii ocolului, fiecare primind lunar câte 15 lei. Banii erau adunaţi de la locuitorii satelor în dependenţă de numărul lor[10].

---

[1] Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 338.

[2] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 586, f. 20; d. 675, f. 254-255.

[3] Устав образования Бессарабской области 1818 г., с. 14.

[4] ANRM, 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 111 verso-112.

[5] Ibidem, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 16.

[6] Ibidem, f. 20.           

[7] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 25-25 verso.

[8] Despre situaţia din ţinutul Ismail a se vedea, spre exemplu: Ibidem, f. 44-44 verso.

[9] ANRM, F. 5, inv. 2, d. 487, f. 48-53.

[10] Ibidem, F. 4, inv. 1, d. 44, p. I, f. 31 verso.