ODNODVORŢI (однодворцы)

ODNODVORŢI (однодворцы) – categorie socială privilegiată din Rusia, apoi din Basarabia, scutită de prestaţii, care îşi are propria cârmuire sătească şi care, în loc de impozitul pe familie (birul), plăteşte o dare numită dajdie, mai mică decât birul[1].

Apariţia odnodvorţilor drept categorie socială în Rusia poate fi datată cu al doilea pătrar al sec. al XVIII-lea şi este legată de politica fiscală promovată de Pertu cel Mare. Potrivit recensământului fiscal din anii 1676-1710, toţi oamenii slujitori încadraţi în serviciu mai înainte (până la Petru I) au fost împărţiţi în două categorii: odnodvorţi (cei care îşi asigurau existenţa doar de pe seama agriculturii şi nu primeau nici un fel de remunerare bănească) şi oamenii slujitori din anii precedenţi (care făceau serviciul militar şi primeau soldă bănească), fiind incluşi în categoria contribuabililor. În categoria odnodvorţilor erau incluse deseori şi alte categorii, care locuiau la periferiile naţionale ale Imperiului Rus şi care aveau ca sursă de existenţă doar agricultura; acestea nu primeau nici un fel de remunerare bănească. La 22 ianuarie 1719 odnodvorţii şi oamenii slujitori încadraţi în serviciu mai înainte au fost incluşi în categoria ţăranilor de stat şi impuşi aceloraşi prestaţii. Dar, măsura respectivă a provocat nemulţumirea acestei categorii sociale, care înainte beneficia de anumite privilegii. Ulterior, pe timpul domniei Elisavetei Petrovna (1741-1761), a fost creată o comisie specială pentru cercetarea situaţiei în care s-au pomenit odno­dvor­ţii. Rezultatele activităţii acestei comisii şi-au găsit reflectare în instrucţiunile din 1754 şi 1766, care îmbunătăţeau parţial situaţia acestei categorii sociale[2].

Prin Regulamentul din 10 martie 1847 în categoria odnodvorţilor au fost incluşi mazilii şi ruptaşii din Basarabia, care au fost egalaţi în drepturi cu această stare socială din Rusia[3].

Potrivit recensământului populaţiei din 1817, în Basarabia erau înregistrate 2370 familii de mazili şi ruptaşi[4]. Majoritatea trăiau pe moşiile private şi în oraşe. Datele ce vizează anul 1828 demonstrează că din cele 2405 familii de mazili 53 familii trăiau pe pământurile statului, iar 2352 familii – pe moşiile private şi în oraşe[5]. În consecinţă, exponenţii acestor grupuri avantajate de contribuabili, specifice Moldovei medievale, au început să fie numiţi odnodvorţi.

Totuşi, odnodvorţii beneficiau de unele privilegii: a) puteau fi deposedaţi de avere şi supuşi pedepsei corporale doar în urma unei sentinţe judecătoreşti; b) erau scutiţi de dările de stat şi cele locale; c) ei beneficiau de dreptul de a se încadra în serviciul militar şi civil de rând cu odnodvorţii ruşi; d) satele cu odnodvorţi erau împărţite în districte, în frunte cu un „starşina” electiv[6].

Prin legea din 1857, odnodvorţii din Basarabia au fost atribuiţi categoriei ţăranilor de stat, fiind divizaţi în odnodvorţi stabiliţi pe domeniile statului, care se supuneau Administraţiei proprietăţilor statului din Basarabia şi odnodvorţi stabiliţi pe moşiile private, care se supuneau instituţiilor ce se ocupau de problemele ţărănimii[7].

Urmează să constatăm că în categoria odnodvorţilor au intrat nu dor mazilii şi ruptaşii din Basarabia, dar şi o parte din colonişti din guberniile interne ruse. Iată ce povesteşte un bătrân din satul Troiţkoe, judeţul Bender: „Părinţii noştri au venit în 1828 din guberniile Kursk şi Orlov. Acum noi suntem odnodvorţi, cum s-ar spune, răzeşi: în Patrie aveam câte 9 desetine de pământ de persoană, iar aici – câte 30 de desetine”[8].

După unificarea, la 19 septembrie 1850, a celor 30 de comunităţi ale mic-burghezilor din Chişinău în 4 comunităţi, potrivit sectoarelor oraşului, şi după ce a fost constituită comunitatea meşteşugarilor, odnodvorţilor care locuiau în Chişinău le-a fost păstrată comunitatea în care ei erau uniţi. La 26 februarie 1851, pentru soluţionarea acestei probleme, ministrul de Interne intervine către guvernatorul general interimar al Novorosiei şi Basarabiei P.I. Fiodorov cu rugămintea de a prezenta informaţii suplimentare cu referire la această categorie socială[9]. Potrivit informaţiilor prezentate de Guvernul Regional, la în­cepu­tul lui 1851 odnodvorţii constituiau 174 familii, beneficiau de anumite privilegii, plăteau un impozit mai mic decât celelalte categorii sociale, denumit dajdia, ce constituie 2 rub. 67 kop., îndeplineau o prestaţie bănească în folos social, stabilită de Guvernul Regional, şi prestaţii în natură similar categoriilor mic-burghezilor din Chişinău. Erau scutiţi, ca şi celelalte categorii de mic-burghezi, de sistemul de recrutare pe un termen nedeterminat. Odnodvorţii din Chişinău îşi alegeau din rândurile lor un şef al comunităţii odnodvorţilor (старшина) care, ca şi ceilalţi şefi de comunităţi ale mic-bur­ghe­zi­lor, nu era salarizat[10].

Majoritatea odnodvorţilor locuiau în mediul rural. Potrivit recensământului fiscal din 1858, în Basarabia au fost înregistraţi 28227 odnodvorţi, dintre care 26939 (95,4%) locuiau în mediul rural şi doar 1288 (4,6%) în mediul urban[11].

Cu înfăptuirea reformelor agrare, odnodvorţii nu au intrat nici sub incidenţa Legii agrare din 14 iulie 1868 privind relaţiile agrare ale ţăranilor de pe domeniile moşiereşti şi mănăstireşti, nici a Legii agrare din 23 decembrie 1869 privind relaţiile agrare ale ţăranilor de pe domeniile statului, nici a Legii agrare din 4 iunie 1871 referitoare la colonişti, din simplul considerent că aveau în posesie terenuri agricole[12]. Abia la 21 decembrie 1871 Comitetul central ţărănesc a decis împroprietărirea odnodvorţilor. Ei au fost egalaţi în drepturi cu ţăranii şi supuşi judecătoriei de plasă, păstrându-li-se totodată proprietăţile, pe care le deţineau până la adoptarea Regulamentului din 1871 privind împroprietărirea lor[13].

Aplicarea Regulamentului din 1871 a necesitat informaţii suplimentare despre numărul odnodvorţilor din Basarabia. Ca rezultat, la 16 martie 1872 ministrul de Interne cere guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei să prezinte informaţii detaliate despre numărul odnodvorţilor din Basarabia[14]. Datele privind numărul odno­dvorţilor din Basarabia la începutul anului 1872 sunt sistematizate în Tabelul 18.

Tabelul 18

Numărul odnodvorţilor din Basarabia la 1 ianuarie 1872*

Judeţele	Numărul total						Inclusiv
	Familii	În %	Persoane	În %	Burlaci	În %	Care trăiesc pe pământuri posesionare			Care trăiesc pe pământuri răzeşeşti
							Familii	Persoane	Burlaci	Familii	Persoane	Burlaci
Chişinău	1303	21,7	3008	21,6	67	18,3	217	475	8	1086	2533	59
Orhei	2653	44,2	6088	43,8	161	44,0	163	388	16	2490	5700	145
Soroca	600	10,0	1377	9,9	32	8,7	201	467	16	399	910	16
Iaşi	1275	21,2	2959	21,3	99	27,0	281	643	17	994	2316	82
Bender	41	0,7	107	0,8	3	0,8	20	52	1	21	55	2
Hotin	131	2,2	372	2,7	4	1,1	53	173	2	78	199	2
În total	6003	100,0	13911	100,0	366	100,0	935	2198	60	5068	11713	306
În %	100,0	-	100,0	-	100,0	-	15,6	15,8	16,4	84,4	84,2	93,6

* ANRM F. 8, inv. 1, 1869-1874, d. 43, f. 41-41 verso.

Datele Tabelului 18 demonstrează că 87,1% de familii, 86,7% de persoane şi 89,3% de burlaci odnodvorţi erau localizaţi în ţinuturile Orhei, Chişinău şi Iaşi, după care urmau ţinuturile Soroca, Hotin şi Bender. Prevalează odnodvorţii care trăiau pe pământurile statului. Aceştia constituiau mai mult de 84% din numărul total de odnodvorţi.

---

[1] Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год, c. 153.

[2] Н.К. Ткачева. Из истории однодворцев в XVIII в. Тезисы докладов десятой сессии симпозиума по аграрной истории Восточной Европы (Ленинград, январь 1968 г.). – М., 1968, с. 107-110.

[3] Я.Гросул, И.Будак. Крестьянская реформа 60-70 гг. XIX века в Бесса-рабии. – Кишинев, 1956, с. 157.

[4] И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бес-сарабии по данным переписи 1817 года. – În: ТБГУАК. – Кишинев, 1907, том. 3, с. 160.

[5] ANRM, F. 3, inv.1, d. 1197, cert. 85, f. 2-14.

[6] Ia.Grosul, I.Budak. Op. cit., p. 157.

[7] М.Мунтян, Ф.Маршалковский. Рупташи Бессарабии в первой половине XIX века. – În: Ученые записки Кишиневского ун-та. – Кишинев, 1964, т. 72, c. 59-68; Ia.Grosul, I.Budak. Op. cit., p. 157.

[8] Русские в Южной Бессарабии (К истории колонизации). – În: Русский архив. – М., 1902, книга II, с. 155.

[9] AISR, F. 1287, inv. 37, d. 950, f. 7.

[10] Ibidem, f. 7 verso-8.

[11] Памятная книжка Бессарабской области на 1862 год, c. 44-45.

[12] A se vedea, spre exemplu, legile respective.

[13] Despre drepturile şi privilegiile odnodvorţilor a se vedea mai detaliat: ANRM, F. 8, inv. 1, 1869-1874, d. 43, f. 46.

[14] ANRM, F. 8, inv. 1, 1869-1874, d. 43, f. 20-20 verso.