OFICIUL DE TUTELĂ AL COLONIŞTILOR
STRĂINI DIN BASARABIA (Бессарабская Контора иностранных
поселенцев) – instituit în baza deciziei
imperiale din 22 martie 1818, concomitent cu instituirea Comitetului Tutelar privind coloniştii străini din sudul Rusiei
şi subordonat direct lui. Avea în competenţă probleme legate de administrarea
coloniştilor. În baza acestei decizii, Oficiul de Tutelă al coloniştilor
străini din Novorosia urma să fie redenumit în Oficiu de Tutelă al coloniştilor
străini din Ekaterinoslav, iar în cazul când acesta va fi transferat în
gubernia Taurida – Oficiu de Tutelă al coloniştilor străini din Taurida;
în Odesa, iar mai bine în una din colonii din apropierea oraşului Odesa, la
discreţia Comitetului Tutelar, în locul Cancelariei coloniştilor străini, urma
să fie instituit Oficiul de Tutelă din Odesa al coloniştilor străini. În Basarabia
a rămas Oficiul de Tutelă al coloniştilor străini din Basarabia[1].
Oficiul de Tutelă
al coloniştilor străini din Basarabia era alcătuit, ca şi celelalte Oficii,
dintr-un funcţionar (membru) superior[2]
şi doi funcţionari inferiori. Pornind de la faptul că în Basarabia erau mulţi
colonişti germani, unul din funcţionari trebuia să cunoască bine limba germană.
Pentru examinarea cazurilor judiciare, în componenţa Oficiului de Tutelă erau
aleşi, din rândurile coloniştilor, 2 deputaţi de la fiecare colonie, cu drept de
vot pe aceste cazuri, fără însă a se amesteca în probleme administrative guvernamentale.
Modalitatea de alegere, timpul aflării la şedinţele Oficiului erau determinate de
Comitetul Tutelar şi prezentate pentru confirmare ministrului de Interne;
modalitatea de remunerare a deputaţilor erau asigurate de pe seama
coloniştilor. Funcţionarii superiori ai Oficiilor erau numiţi de ministrul de Interne
şi confirmaţi de Comitetul de Miniştri. Membrii inferiori – confirmaţi de ministrul
de Interne la prezentarea Comitetului Tutelar. Funcţionarii de cancelarie erau
confirmaţi de Comitetul Tutelar la prezentarea Oficiului, iar conţopiştii –
la discreţia Oficiului[3].
Oficiile fac interpelări la Comitetul
Tutelar şi de la el primesc dispoziţiile şi deciziile. Drepturile Oficiilor
sunt limitate de puterea Comitetului Tutelar. Puterea Oficiilor era egalată în
drepturi cu cea a poliţiei orăşeneşti, judecătoriilor de ţinut, cu a judecătoriilor
locale şi cu a altor şefi de acest rang. În baza instrucţiunii din 26 iunie
1800 membrii Oficiilor aveau dreptul să participe la procese de judecată. În cazuri
extraordinare, Oficiile puteau înainta recomandările lor guvernatorilor civili
din guberniile sau regiunile din care fac parte, raportând concomitent şi
Comitetului Tutelar. Supraveghetorii în colonii sunt numiţi de Comitetul
Tutelar, la prezentarea Oficiilor, şi sunt subordonaţi direct acestora din urmă[4].
Oficiul de Tutelă al coloniştilor
străini din Basarabia a existat până în 1833, când, în baza deciziei imperiale
din 1 iulie, concomitent cu Oficiile de Tutelă din Ekaterinoslav, Odesa şi
Georgia, a fost lichidat, iar pentru administrarea coloniştilor a fost păstrat
doar Comitetul Tutelar privind coloniştii străini din sudul Rusiei, sub
preşedinţia generalului Inzov, cu transferarea reşedinţei în Odesa, ca oraş
amplasat mai la centrul coloniilor[5]. Dar,
pornind de la faptul că în competenţa Comitetului Tutelar erau destul de multe
funcţii şi că centrul de reşedinţă al Comitetului se afla la o distanţă destul de
mare faţă de coloniile din Basarabia, până la organizarea definitivă a acestora
s-a păstrat o tutelă specială, numită Administraţia coloniştilor transdanubieni din Basarabia (Управление Задунайских переселенцев), subordonată Comitetului
Tutelar şi supusă tutorelui principal[6].
[1] Despre instituirea Oficiilor
de Tutelă a se vedea mai detaliat:
ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI, 1818, №27312. – СПб., 1830, с. 157-15.
[2] În baza deciziei din
29 decembrie 1819 a ministrului de Interne, în calitate de funcţionar
(membru) superior al Oficiului din Basarabia al coloniştilor din sudul Rusiei,
la cererea Tutorelui Principal Inzov, a fost numit Tutorele actual al
bulgarilor din Basarabia rotmistrul Vatikioti, cu un salariu anual de
2500 rub., plus 400 rub. pentru deplasările de serviciu în scopul
inspectării coloniilor. Începând cu 1821, această sumă trebuia să fie alocată
din vistieria statului. El urma să fie ajutat de un secretar cu un salariu
anual de 1000 de rub., 600 ruble fiind prevăzute pentru salariul
conţopiştilor (ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI,
1819, №28055. – СПб., 1830, с. 520).
[3] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI,
1818, №27312. – СПб., 1830, с. 158.
[4] ПСЗРИ. Собр. I, т. XXXVI,
1818, №27312. – СПб., 1830, с. 158.
[6] Ibidem, p. 396-397.
OFICIUL PORTUAR ŞI DE CARANTINĂ
DIN ISMAIL (Изма-ильская портовая и карантинная контора) – instituit în baza deciziei Senatului
Guvernant din 4 ianuarie 1830, în legătură cu instituirea în Ismail a Vămii
principale de antrepozit. Respectiv, Oficiul portuar aflat în Reni a fost
transferat în Ismail, iar postul de carantină din
Ismail transferat în Reni. Tot aşa s-a procedat şi cu funcţionarii. În
Ismail a fost instituit postul de căpitan de port, cu un salariu anual de 1000 rub. asignate[1].
Ismail transferat în Reni. Tot aşa s-a procedat şi cu funcţionarii. În
Ismail a fost instituit postul de căpitan de port, cu un salariu anual de 1000 rub. asignate[1].
OFICIUL
REGIONAL DIN BASARABIA PENTRU ŢIGANII DOMNEŞTI (Бессарабская областная контора коронных
цыган) – instituit în anul 1815. Făcea parte din Departamentul I executiv
al Guvernului Regional al Basarabiei. În competenţa Oficiului era recensământul
ţiganilor domneşti, amplasarea lor pe pământurile statului, perceperea
impozitelor etc.[2] La
început, în timpul administrării funcţionarului Bozica, la dispoziţia Oficiului
erau câţiva cazaci care aveau misiunea de a ajuta soluţionarea acestor
întrebări. Dar, activitatea lor era puţin efectivă. La 24 iunie 1824
Consiliul Suprem al Basarabiei discută adresa direcţiei economico-financiare a Guvernului
Regional din 14 iunie prin care informa că Oficiul Regional din Basarabia
pentru ţiganii domneşti, în persoana şefului Oficiului, funcţionarului de clasa
a IX Lazu (în izvor Lazo), întâlneşte mari greutăţi, deoarece lipseşte un
aparat auxiliar care ar face legătură atât cu instituţiile administrative
locale şi cele regionale, cât şi cu supraveghetorii şi starostii comunităţilor
ţigăneşti din teritoriu. Pentru soluţionarea problemelor Lazu cerea 4 slujitori
pentru Oficiu şi câte doi slujitori pentru supraveghetorii locali. Ca rezultat,
Consiliul Suprem al Basarabiei în şedinţa din 24 iunie 1824 a decis să instituie
pentru Oficiu 2 persoane în calitate de călăraşi şi câte un slujitor pentru
fiecare supraveghetor, cu un salariu de 300 rub. Pentru întreţinerea
acestor funcţionari, comunităţile ţigăneşti urmau să verse anual în bugetul
Oficiului Regional din Basarabia pentru ţiganii domneşti o anumită sumă de bani[3].
A fost
lichidat la 29 iulie 1839, iar administrarea ţiganilor domneşti a fost
dată Administraţiei regionale a proprietăţilor statului din Basarabia.
Concomitent a fost lichidat şi postul de funcţionar ce administra ţăranii de stat
din Administraţia Specială a oraşului Ismail[4].
OFICIUL POŞTAL REGIONAL DIN
BASARABIA (Бессараб-ская областная Почтовая
Контора) – instituit în baza Regulamentului
privind administrarea Basarabiei din 29 aprilie 1818, după modelul
existent în guberniile interne ruse, în baza expediţiei poştale din Chişinău[5]. În
fiecare ţinut urma să fie instituit câte un oficiu poştal, care să utilizeze în
activitatea lor limba rusă. Funcţionarii oficiilor poştale erau numiţi în
funcţie de instituţiile imperiale, la prezentarea Guvernului Regional, cu confirmarea
guvernatorului general militar al Podoliei. Sumele încasate din taxele poştale
erau vărsate în venitul regional al Basarabiei şi folosite după necesităţi[6].
OFICIUL REGIONAL DE RECRUTARE DIN
BASARABIA (Бессарабское областное
рекрутское присутствие) – instituit în anul 1830, supraveghea pregătirea şi
desfăşurarea recrutării persoanelor care aveau să îndeplinească serviciul
militar. A fost suspendat în anul 1874[7].
OFICIUL VAMAL
PRINCIPAL DIN CHIŞINĂU (Главная Кишиневская вамская контора) – instituit în
Basarabia după anexarea ei la Imperiul Rus în scopul administrării vămilor
interne şi vămilor de frontieră din provincie. Se supunea Departamentului II al
Guvernului Regional, prezentând lunar rapoarte despre activitatea vămilor şi
încasarea taxelor vamale. Funcţia de administrator al vămilor din Basarabia în
perioada 2 octombrie 1812-decembrie 1813 a deţinut-o Gheorghe Cazimir,
ulterior – Ioan Srăjescu. La început, perceperea taxei vamale era dată în
concesiune. Oficiul Vamal Principal din Chişinău a existat până la începutul
lui 1816, când prin dispoziţia din 23 februarie I.M. Hartingh a cerut
Departamentului II să fie lichidată instituţia respectivă, din simplul
considerent că vămile interne, în scurt timp după anexare, şi-au pierdut
sensul, taxele vamale interne au fost anulate, iar la frontiera de apus a Basarabiei,
la Prut şi Dunăre, a fost instituit un cordon sanitaro-vamal similar celui
existent la Nistru[8].
[2] А.Накко. Бессарабская область в историческом,
экономическом и статистическом отношении (рукопись). – Кишинев, 1879,
с. 170 об.-171.
[3] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 430, p. III, f. 355, 357-359 verso.
[4] A.Nakko. Op. cit., p. 170 об.-171.
[5] În timpul războiului
ruso-turc din 1806-1812 pe teritoriul dintre Prut şi Nistru funcţionau 4
expediţii poştale: în oraşele Hotin, Chişinău, Bender şi Ismail. După anexarea
Basarabiei la Imperiul Rus, la 11 septembrie 1812 expediţii poştale mai
sunt instituite în Akkerman şi Chilia.
[8] Despre existenţa vămilor în
Basarabia după 1812 şi activitatea Oficiului Vamal Principal din Chişinău a se vedea în amănunte: ANRM, F. 6,
inv. 2, d. 16, f. 1-6; Valentin Tomuleţ. Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei
asupra constituirii burgheziei comerciale (1812-1868). – Chişinău,
2002, p. 129-181.
