RACLĂ (участок) – lot de pământ aflat în
stăpânire particulară. Tendinţa de ocupare cu precădere a unor anumite porţiuni
din satul devălmaş de către răzeşi a adus la o distribuţie a întregului teren.
Zonele împărţite în loturi – numite racle –
deveneau stăpânire individuală, transmisă din generaţie în generaţie. Ele erau
însă grevate de o servitute colectivă, rezultată mai ales din regula
transformării periodice a raclei în izlaz. La rândul lor, raclele erau
împărţite în fâşii lungi (curea, funie, chingă, hliză etc.), ele întinzându-se
„peste tot hotarul”. Racla apare ca o unitate agricolă a pământului satului, în
interiorul căreia se întrebuinţează un anumit regim juridic şi, ca urmare,
exista o unitate de cultură (se cultiva aceeaşi cereală pe toate funiile) şi o
ritmicitate a muncilor agricole (aratul, seceratul, culesul se făceau în
acelaşi timp pe toate făşiile unei racle)[1].
Potrivit altor surse, racla este pământul satului, câmpul, ca
unitate pe care începeau să lucreze în acelaşi timp ţăranii şi, după ce
pământul nu mai era productiv, era înlocuit cu un alt lot de pământ, din cadrul
aceleiaşi moşii[2].
