RÂNDAŞ (слуга/батрак) – servitor (slugă)
din rândul ţăranilor în gospodăriile moşiereşti şi în instituţiile
administraţiei locale sau ţinutale şi pe lângă funcţionari. În pofida faptului
că, în baza dispoziţiei din 11 iunie 1836 a Guvernului Regional moşierilor
şi funcţionarilor li s-a interzis categoric să mai folosească slugi din rândul
ţăranilor cu denumirea de rândaşei, ei încălcau această dispoziţie. Printr-o
circulară din 15 ianuarie 1840 P.I. Fiodorov obliga poliţia locală ca,
în decurs de 10 zile, să transpună în viaţă dispoziţia din 11 iunie 1836.
În cazul în care aceasta va fi cu neputinţă, poliţia urma să-i pună la
dispoziţie guvernatorului informaţii: câţi rândaşi mai sunt în prezent şi la
cine anume, de când se mai află pe lângă judecăţi sau funcţionari[1].
[1] ANRM, F. 2,
inv. 1, d. 3092, f. 2; F. 41, inv. 1, d. 230,
f. 54.
RĂZOR (межа) – fâşie îngustă de pământ, servind drept hotar între
două loturi agricole; hatul, spaţiul dintre câmpurile şi ogoarele prelucrate; o
parte a funiei, o măsură de pământ[1].
[1] Vasile
Breban. Dicţionar general al limbii
române. Vol. II. – Bucureşti, 1992, p. 861; P.P. Panaitescu.
Obştea sătească în Ţara Românească şi
Moldova. – Bucureşti, 1964, p. 171.
RÂNDUIELI ŞI NĂPASTE – taxă
la care era impusă populaţia din Ţara Moldovei în perioada suzeranităţii
otomane pentru rotunjirea sumei birului, în cazul în care aceasta era
insuficientă[1]. După anexarea Basarabiei
la Imperiul Rus această taxă a fost anulată.
[1] ANRM, F. 3,
inv. 1, d. 341, f. 1-1 verso; Н.В. Лашков. Бессарабия. К столетию присоединения к
России. Географический и историко-статистический обзор состояния края. –
Кишинев, 1912, с.155-156.
