RAZNOCINŢI (разночинцы) – grup de populaţie din Imperiul Rus, din sec.
XVIII-XIX, neconstituită juridic, care avea studii, se ocupa, în fond, cu munca
intelectuală şi nu era inclusă în nici una din categoriile sociale; raznocinții
nu beneficiau de dreptul de nobili personali[1].
Potrivit
unui raport al guvernatorului Basarabiei
pentru anul 1828, raznocinţii
constituiau persoanele aflate în serviciul statului, dar care nu au ajuns până
la treapta de ober-ofiţer, la fel şi persoanele care, în general, nu se referă
nici la una din categoriile sociale[2].
Din
documentele prezentate la şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei din 26 februarie
1824, cu privire la încasarea diferitelor prestaţii şi dări, constatăm că în
categoria raznocinţilor moldoveni intrau căpitanii de dorobanţi şi căpitanii de
lefegii, care erau scutiţi de încasarea goştinii – dare asupra oilor şi
caprelor[3].
Întrebarea
privind statutul şi situaţia raznocinţilor din Basarabia a fost discutată la
şedinţa Consiliului Suprem al Basarabiei din 27 ianuarie 1826. Conform
datelor recensământului fiscal din 1824 (datele pentru oraşul Chişinău au fost
prezentate în a doua jumătate a anului 1825), în Basarabia în numărul
băştinaşilor a fost înregistrat şi un anumit număr de străini, raznocinţi şi diferite
persoane din alte stări sociale. În registrul pentru dări transmis la 17 aprilie
1825 Consiliului Suprem de instituţiile locale din Basarabia se stipula că în el
„…n-au fost incluşi unii raznocinţi şi unele persoane din alte categorii
sociale” [4]. Din
datele recensământului putem constata că raznocinţii „…care locuiesc în
Basarabia n-au fost incluşi nici în una din categoriile sociale şi, cum
lămuresc comisiile ţinutale şi comisia orăşenească din Chişinău, ei se
eschivează de la plata impozitelor, aducând ca argument meritele lor din trecut
sau rangul social, cum ar fi: registratori guberniali sau funcţionari de birou,
de care beneficiază, fiind în retragere şi ocupându-se cu gospodăria casnică” [5].
Alţii spuneau că au deţinut diferite funcţii şi au ieşit în retragere având
ranguri inferioare, alţii declarând că sunt de rang nobiliar, fără însă a prezenta
careva documente. Consiliul Suprem al Basarabiei a decis ca persoanele care nu
vor prezenta documente care să confirme apartenenţa lor la starea nobiliară sau
a boiernaşilor să fie supuse dărilor[6].
La 3 februarie
1826 Consiliul Suprem al Basarabiei revine din nou la problema raznocinţilor,
confirmând de fapt decizia din 27 ianuarie 1826. Raznocinţii erau
subordonaţi instituţiilor poliţieneşti orăşeneşti şi ţinutale, care trebuiau să
urgenteze prezentarea de către ei a actelor ce ar confirma apartenenţa la
starea socială nobiliară, data limită fiind stabilită 28 martie 1826, după
care aceste documente urmau să fie examinate la şedinţa Consiliului[7].
